Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Dezvoltarea cognitiva

in Pedagogie/Psihologie

Baby drinking milk of her bottle. White background

Teoria lui J. Piaget reuneşte mai multe teorii, cum ar fi: teoria dezvoltării conceptelor de sine, obiect, spaţiu, timp, cauzalitate; teoria achiziţiei principiilor de asociativitate, trazitivitate şi conservare şi teoria dezvoltării stadiale a inteligenţei.

J. Piaget a fost şi este considerat ca cel mai influent psiholog din secolul al XX-lea îndeosebi pentru psihologia dezvoltării şi în particular pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor şi adolescenţilor. Timp de mai bine de jumătate de secol, J. Piaget utilizând drept metode în special observaţia naturală, interviul clinic, convorbirea, unele teste psihologice de vorbire, a obţinut date concludente despre caracteristicile şi modul de gândire al copiilor şi adolescenţilor.

În perioada copilăriei şi adolescenţei structura intelectului uman include două elemente componente (Dumitru, I. Al., 2001, p. 167):

  • structurile cognitive variabile, ce se schimbă pe măsura înaintării în vârstă, aici incluzându-se şi operaţiile mintale;

  • funcţiile invariante ce rămân neschimbate în raport cu vârsta şi anume adaptarea la mediu (ca unitate a asimilării şi acomodării) şi echilibrarea progresivă.

Stadiile piagetiene au următoarele caracteristici (Benga, O., 2004):

  • sunt universale, fiind caracteristice tuturor indivizilor normali ce obligatoriu parcurg traseul complet până la atingerea stadiului cel mai avansat (stadiul operaţiilor formale);

  • au o secvenţiere identică, în sensul că toţi indivizii în mod obligatoriu parcurg în aceeaşi ordine cele patru stadii, nu se poate sării un stadiu de dezvoltării;

  • fiecare stadiu integrează competenţele achiziţionate în stadiul anterior;

  • fiecare stadiu este superior celui precedent şi reprezintă o conceptualizare mai adecvată a realităţii.

Ideile fundamentale ale teoriei lui J. Piaget sunt:

  1. Dezvoltarea cognitivă este adaptativă, cu cât reprezentarea relaţii este „clară” cu atât putem supravieţui mai bine la mediu;

  2. Cunoaşterea este mai mult mediată decât imediată, adică realitatea nu e înregistrată pasiv de sistemul nostru cognitiv, ci e construită permanent;

  3. Motivaţia pentru dezvoltarea cognitivă este intrinsecă, adică fiinţele caută în mod natural informaţia ce este cu puţin diferită, mai complexă decât cunoştinţele lor actuale;

  4. Dezvoltarea cognitivă este dialectică, adică permite o interacţiune permanentă între dorinţa de a avea un sistem de cunoştinţe bine organizat (acomodare) şi nevoia de mai multă informaţie (asimilare), ceea ce are drept consecinţă desfiinţarea structurilor existente şi elaborarea altora uşor mai sofisticate.

Termeni cheie ai teoriei lui J. Piaget

Schema, este reprezentarea internă a unei acţiuni fizice şi mentale. La naştere copilul are scheme care corespund răspunsurilor reflexe (schema de apucare, schema de supt etc.). Pe măsură ce se realizează maturizarea biologică a copilului, schemele înnăscute devin tot mai elaborate, mai perfecţionate, iar datorită învăţării, ca răspuns al individului la solicitările externe, se dobândesc noi scheme mintale. Deci, în orice acţiune fizică sau intelectuală există o schemă (un plan sau o hartă cognitivă) folosite de individ pentru rezolvarea unor probleme. Prin utilizare, schemele se perfecţionează. Deci, schema este o reprezentare internă a realităţii, legată de o arie particulară de activitate, fiind o operaţie mentală ce poate fi aplicată obiectelor, ideilor din lumea copilului. Foarte important de menţionat, că schemele nu sunt concepte pentru că au la bază acţiunea.

Organizarea este capacitatea înnăscută de a coordona structurile sau schemele existente, de a le combina în sisteme mai complexe (la 3 luni copilul combină suptul cu privitul şi apucatul obiectelor):

Adaptarea în ansamblu este concepută de J. Piaget ca fiind o echilibrare între asimilare şi acomodare (Apud, Neveanu P.P., p. 24):

  • „schimburi mediate între subiect şi obiecte, efectuate la distanţe spaţio – temporale tot mai mari şi după traiectorii tot mai complexe…”;

  • „punere în echilibru progresiv între un mecanism asimilator şi o acomodare complementară….”;

  • „interdependenţă ireductibilă între experienţă şi raţiune”.

Asimilarea reprezintă încorporarea în sistem a ceva din afara lui; presupune aplicarea a ceea ce se ştie, adică interpretarea şi construirea obiectului extern în termeni deja disponibili.

Altfel spus, asimilarea e procesul complementat prin care indivizii îşi modifică structurile cognitive (schemele şi operaţiile) pentru a răspunde noilor situaţii şi probleme.

Uneori individul se află într-o stare de echilibru sau de armonie cognitivă. Dacă se confruntă cu o situaţie nouă, aceasta îi afectează echilibru cognitiv. Asimilarea şi acomodarea cu scop adaptativ, permite individului restabilirea echilibrului cognitiv. Astfel, se modifică structurile mentale printr-o reechilibrare progresivă (Dumitru, Al.I., Op.cit, p.167).

Acomodarea reprezintă modificarea structurii interne existente corespunzător noului imput asimilat, cu alte cuvinte, retuşarea cunoştinţelor ca răspuns la caracteristicile speciale unui obiect sau eveniment.

Operaţia nu este prezentă de la naştere, este o structură mentală de nivel superior. Principala caracteristică a operaţiei este reversibilitatea. Structurile cognitive ale copiilor se modifică pe măsură ce trec anii, de aceea schemele şi operaţiile sunt structuri cognitive variate (Birch, A., 2000). Operaţia este o structură mentală dobândită, de nivel superior, ce rezultă din interiorizarea acţiunii, având proprietatea reversibilităţii. Piaget scria „noi numim operaţii acţiunile interiorizate sau interiorizabile, reversibile şi coordonate în structuri totale” (apud, Neveanu, P.P., 1978, p. 498 – 499).

Operaţiile se constituie în stadiul concret – operator, dar forma lor superioară este cea logică şi matematică. Operaţia nu există singură, ea se grupează în sisteme de operaţii. Piaget menţiona că o relaţie de tipul A < B nu există ca relaţie (doar ca raport perceptiv) dacă nu se constituie într-un şir de relaţii asociate de tipul A < B < C. De asemenea, un număr întreg nu poate fi decât ca element al însuşi grupului de numere.

Proprietăţile sistemelor de operaţii sunt următoarele (apud, Benga., O., 2004):

  • Compunerea – două elemente se compun, generând unul nou, două acţiuni succesive se pot coordona în una singură. În limbajul formal a + b = c, c+ d=e etc.;

  • Reversibilitatea – fiecare operaţie comportă şi operaţia inversă c – b = a, e – d = c etc.;

  • Asociativitatea – acelaşi rezultat poate fi obţinut pe căi diferite, gândirea poate face „ocolişuri” ( a + b ) + d = a + ( b + d ) = e;

  • Identitatea – o operaţie combinată cu inversa ei este anulată, iar revenirea la punctul de plecare permite regăsirea acestuia identic cu sine : a – a = 0, c – c = 0.

Gândirea în viziunea lui J. Piaget este acţiune interiorizată

Gândirea este acţiune interiorizată

dezvoltarea cognitivă presupune interiorizarea acţiunii prin

mecanismul semiotic mecanismul operatoriu

= trecerea de la acţiunii =trecerea de la acţiuni la operaţii,

asupra obiectelor la operaţii adică la acţiuni interiorizate,

asupra reprezentărilor, reversibile, gata să se compună

semnelor, simbolurilor unele cu altele într- un sistem, constituind inferenţa.

Fig. Nr. 1. Schema gândirii

Sursa Benga O., 2004 , p. 33

4.2. Caracterizarea stadiilor dezvoltării cognitive

Stadiul senzoriomotor –

0 – 2 ani

Cunoaşterea lumii se realizează prin manipularea obiectelor care îi oferă copilului informaţii senzoriale – şi perceptive – despre acestea. Perioada începe cu manifestarea reflexelor şi se sfârşeşte cu coordonări complexe ale abilităţilor senzorio – motorii. În acest stadiu copilul învaţă să se diferenţieze de lumea înconjurătoare, să îşi delimiteze contururile propriei persoane. Tot în această perioadă începe să înţeleagă cauzalitatea în timp şi spaţiu.

Achiziţiile majore ale stadiului sunt reprezentate de dobândirea conceptului de obiect permanent (obiectul continuă să existe chiar şi atunci când nu mai este direct perceput) şi, la sfârşitul perioadei, de apariţia reprezentărilor mintale interne (experienţele putând fi reamintite sau imaginate), în forma jocului imaginativ şi gândirii simbolice.

Stadiul preoperator –

2 – 6 / 7 ani

Funcţia simbolică se dezvoltă în continuare, de exemplu prin folosirea simbolică a limbajului şi rezolvarea intuitivă de probleme. Copilul începe să înţeleagă clasificarea obiectelor dar gândirea sa este caracterizată încă prin egocentrism – înţelegerea lumii printr-o prismă unică, cea a propriei persoane, ireversibilitate şi centrare. Imaginaţia înfloreşte din plin. Către sfârşitul aceste perioade emerg abilităţile de preluare a perspectivei sociale. Copilul începe să dobândească şi conceptul de conservare a numărului

Stadiul operaţiile concrete – 6 / 7- 11 / 12 ani

Copilul înţelege şi aplică operaţiile sau principiile logice, pentru a interpreta experienţe specifice. Înţelege conservarea masei, a lungimii, a greutăţii şi a volumului. Poate să preia mult mai uşor perspectiva unei alte persoane. Poate clasifica, ordona şi organiza obiectele în serii. Este încă legat de experienţa concretă, imediată, dar înăuntrul acestor limite poate să utilizeze operaţii mentale logice.

Stadiul operaţiilor formale –

de la 12 / 14 ani

Adolescentul sau adultul este în stare să gândească despre abstracţiuni sau concepte ipotetice. Poate manipula mintal idei cu aceeaşi uşurinţă cu care manipulează obiecte sau persoane. Poate face speculaţii asupra posibilului. Poate să raţioneze deductiv, să formuleze şi să testeze ipoteze. Pe unii, această intuire a complexităţii cunoaşterii umane îi poate face să creadă că nu mai înţeleg nimic; alţii dimpotrivă au senzaţia că înţeleg absolut totul. Se cristalizează ideea că există pentru fiecare întrebare mai multe răspunsuri posibile, şi mai multe întrebări pentru fiecare răspuns. Problemele politice, etice, sociale şi morale devin din ce în ce mai incitante pentru individ, „presându-l” să se implice în rezolvarea lor.

Tab. nr. 2. Stadiile dezvoltării cognitive

Sursa Benga, O., 2004, p. 34- 35

4.3. Controverse în legătură cu dezvoltarea cognitivă

a). Încrederea lui J. Piaget în interviul clinic

Încrederea lui J. Piaget în interviul clinic a fost criticată pe motiv că nu se formulase un set de întrebări şi nici o metodă standard de prezentare. Ulterior psihologul s-a angajat în metode mai controlate.

O altă observaţie cu referire la metode a venit din partea unui psiholog care a menţionat că protocolul probelor piagetiene nu a permis obţinerea unor răspunsuri concrete din partea copiilor deoarece s-au subestimat deprinderile de memorare şi limbajul.

b). Subestimarea abilităţilor cognitive ale sugarilor

Piaget afirma că până la 8 sau 9 luni, copilul nu are nici un concept despre permanenţa obiectelor. Alţi cercetători au afirmat că totuşi sugarii de 4 – 6 săptămâni au o oarecare abilitate de a aprecia existenţa obiectelor care dispar din câmpul vizual. Când un obiect în mişcare a dispărut în spatele unui ecran şi a reapărut pe partea opusă, mulţi dintre ei şi-au mişcat ochii pentru a urmări deplasarea anticipată a obiectului.

Piaget susţinea că în stadiul senzoriomotor, gândirea copilului este dominată de principiul “aici şi acum” deci nu au reprezentări interne a obiectelor şi evenimentelor. Studiile asupra memoriei imaginilor au arătat că acestea au unele reprezentări interne cu mult înainte de ceea ce afirmase J. Piaget. Astfel, sugarii de 3 luni îşi pot aminti mai bine de o săptămână acţiunile de lovire pentru a deplasa un obiect mobil deasupra pătuţului.

c). Egocentrismul

Piaget a urmărit în unele experimente dacă este posibil să se aprecieze de către copil punctul de vedere al altor persoane (la copiii sub 8 ani). O cercetătoare a arătat că între 3 şi 5 1/2 copii sunt destul de capabili să aprecieze opinia unei alte persoane.

d). Conservarea

Unii psihologi care au fost împotriva opiniei lui J.

Piaget care susţinea că în stadiul preoperaţional copiii sunt incapabili de conservare. Nu se poate utiliza interpretarea cuvintelor în aceeaşi manieră cu cea a adulţilor iar eşecul în probele de conservare nu se datorează dificultăţilor întâlnite la semnificaţiile cuvintelor “mai puţin ca”, “mai mult ca”… ci contextului. Au fost capabili şi copii de 6 ani să înţeleagă principiul conservării numerelor. La repetarea probei un “ursuleţ neascultător” a repoziţionat şirul entităţilor în timp ce “cotrobăia”. Ulterior copiii au fost întrebaţi dacă ambele şiruri au acelaşi număr de entităţi şi cea mai mare parte dintre ei au susţinut afirmaţia.

Explicaţia: “ursuleţul neascultător” nu are aceeaşi credibilitate ca şi un adult care dacă le-ar fi repoziţionat părea mult mai rezonabil pentru copil care ar fi considerat că ceva s-a schimbat.

e). Gândirea operaţional-formală

Studiile au arătat că doar 50 – 60% dintre copiii de 17 ani folosesc logica operaţional-formală în rezolvarea problemelor.

Studiile transculturale fondate pe teoria lui j. piaget

Cel mai adesea studiile transculturale au sprijinit opinia lui J. Piaget după care stadiile dezvoltării cognitive sunt aceleaşi pentru copii din diferite ţări şi culturi.

S-a dovedit că rezultatele obţinute în diferite culturi sunt determinate de contextul şi de relevanţa probelor.

Exemplu: În Harare –Zimbabwe, copii de 9 ani au dovedit gândirea abstractă în jocul “la cumpărături” într-un magazin simulat. Aceşti copii au dovedit o mai bună înţelegere a conceptelor de profit şi pierderi decât copiii de aceeaşi vârstă din Marea Britanie deoarece copiii din Harare erau foarte implicaţi în afacerile părinţilor de la vârste fragede.

Teoria piagetiană în procesul educaţional

a). Datorită studiilor lui J. Piaget, profesorii sunt conştienţi că un copil nu este un adult din punct de vedere intelectual, afectiv, motivaţional. În funcţia de vârsta copiilor li se dau spre rezolvare sarcini adecvate. Aşadar ne referim la conceptul de “a fi apt”.

b). Piaget a arătat importanţa participării active şi a interacţiunii cu mediul. O implicare activă duce la o mai bună înţelegere a informaţiilor. Profesorii pot să organizeze în aşa fel mediul de învăţare încât copilul să descopere din curiozitate ceea ce trebuie să înveţe.

c). Chestionarea copiilor. În procesul de învăţare copii devin activi prin chestionare. Când se dă un răspuns incorect, profesorul caută indicii care să asigure buna înţelegere.

d). Folosirea materialelor concrete Copiilor din stadiul operaţional – formal trebuie să li se prezinte concepte noi prin folosirea de obiecte concrete. Astfel se poate construi o gândire mai abstractă.

c). Asimilarea şi acomodarea Introducerea de noi concepte presupune adaptarea noilor concepte la ceea ce copii deja cunosc şi au experimentat.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web