Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Dezvoltarea emotionala sociala si morala

in Pedagogie/Psihologie

children-538x218

Emoţiile sunt trăiri subiective ce apar ca şi consecinţe din acordul sau dezacordul dintre trebuinţele, aspiraţiile şi expectanţele unei persoane pe de o parte şi realitate, pe de altă parte. Apar ca o reacţie a organismului, intensă şi de scurtă durată, la o situaţie dată, reacţie însoţită de o tonalitate (afectivă) plăcută sau neplăcută. Intensitatea trăirii emoţionale se exprimă în modificările fiziologice, iar tipul şi calitatea emoţiilor sunt determinate de nivelul cognitiv al persoanei.

Se realizează o distincţie (Dumitru, Al. I., 2003, p. 186):

  • emoţia ca stare – generată de factorii situaţionali şi dispoziţionali, de evenimentele trăite sau anticipate;

  • emoţia ca trăsătură – caracteristică generală şi relativ stabilă a persoanei de a se manifesta într-un anumit mod (optimistă, pesimistă, anxioasă etc.).

După tipul şi calitatea emoţiilor distingem între:

  1. afectivitate pozitivă, cu referire la stările şi trăsăturile emoţionale ce induc anumite percepţii şi reprezentări despre noi (autoeficacitate, stimă de sine, internalism), despre lume (control), despre viitor (optimism, încredere în sin) etc.;

  2. afectivitatea negativă, este consecinţa unor evenimente neplăcute şi se manifestă prin iritabilitate, sentiment de neputinţă, lipsă de speranţă, pesimism, anxietate, frustrare, depresie.

J. Segal (1999, p. 11) introduce conceptul de coeficient emoţional (EQ) pentru a descrie şi conceptualiza „inteligenţă inimii”. Coeficientul emoţional este responsabil pentru grad de autocunoaştere şi autoapreciere, sensibilitatea şi adaptabilitate socială a persoanei.

Inteligenţa emoţională (IE) se referă la abilitatea persoanei a-şi identifica, exprima, controla emoţiile. Prin trăirea conştientă a emoţiilor se exteriorizează lumea interioară proprie şi se realizează opţiunile ce permit un anumit confort în raport cu propria persoană şi cu alţii. Conceptele inteligenţei emoţionale sunt redate în Fig. nr. 2:

Conştientizarea de sine Conştientizarea socială

Încredere în sine

Respectul celuilalt

Identificarea şi recunoaşterea propriilor emoţii

Recunoaşterea nevoilor celorlalţi

Adaptabilitatea la nou

Empatia

Auto – eficacitatea

Capacitatea de organizare

Auto – evacuarea acurată

Oferirea şi căutarea de ajutor

I. E.

Managementul personal Deprinderi sociale

Exprimarea emoţiilor şi comportamentului

Abilităţi de comunicare

Autocontrolul reacţiilor emoţiilor şi comportamentului

Managementul conflictual

Responsabilitate

Colaborarea şi abilitatea de a lucra în grup

Adaptabilitate

Abilităţi de organizare şi coordonare

Orientare spre acţiune

Planificarea viitorului

Fig. Nr. 2 Competenţele inteligenţei emoţionale

Sursa. apud, Dumitru Al.I., 2003, p.187

Dezvoltarea emoţională cu formarea unei inteligenţe emoţionale începe încă de la naştere, prin forma ataşamentului copilului faţă de părinţi (mai ales faţă de mamă) şi continuă toată viaţa, cu accente în perioada copilăriei şi adolescenţei. Ataşamentul (legătura afectivă cu o persoană) dezvoltă la copil anumite comportamente ce-i determină securitate, confort sau insecuritate, disconfort, anxietate cu consecinţe în dezorganizarea comportamentului copilului.

J. Segal consideră că inteligenţa emoţională parcurge în dezvoltarea sa mai multe etape, legate de sensibilitate ( J. Segal, 1999, p. 18, 19):

1. Conştientizarea senzaţiilor (organice) generate de trăirea unor situaţii şi evenimente. Această primă etapă corespunde persoanei şcolare primare şi presupune formarea unui „muşchi emoţional” ( J. Segal) ca orice alt muşchi. Acum trebuie să învăţăm să simţim cu adevărat, să eliminăm teama sau ruşinea de a simţi.

2. Acceptarea simţămintelor (a ceea ce simţim). Conştientizarea emoţiilor e ceea ce simţim bine sau rău trebuie să fie urmată de acceptarea lor. Dacă nu ne acceptăm emoţiile atunci ne va fi afectată capacitatea de a lua decizi corecte, da a acţiona, de a depune efort pentru îndeplinirea scopurilor propuse. Această etapă se realizează în perioada adolescenţei, liceului. Acum se întăreşte „muşchiul emoţional” şi se formează o gândire pozitivă.

3. Conştientizarea emoţională activă. Conştientizarea stărilor afective este indicele dobândirii inteligenţei emoţionale şi-i oferă subiectului ceea ce-i trebuie pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată. Etapa menţionată este caracteristică tinereţii timpurii (studiile universitare, frecventarea facultăţii).

4. Empatia reprezintă propagarea beneficiilor, inteligenţei emoţionale ale unui EQ ridicat, adică acceptarea de cercuri tot mai largi de oameni a subiectului. Se atinge o anume înţelepciune, la conştientizarea faptului că nu suntem singuri pe lume. Etapa corespunde vârstei adulte, fiind dovada maturităţii şi înţelepciunii oamenilor. Prin urmare, comportamentul empatic presupune trecerea de la inteligenţă la înţelepciune.

5.2 Dezvoltarea socială

5.2.1. Dezvoltarea socială . Socializarea timpurie

Socializarea individului prin educaţie şi învăţare permite formarea şi dezvoltarea psihoindividuală a omului.

Socializarea se referă la modalitatea de dobândire de către copii a pattern – urilor de gândire, a atitudinilor şi comportamentelor necesare adaptării la cultură şi societate. Socializarea este un proces bidirecţional, ce presupune schimbări adaptative, reglări ale relaţiei dintre agentul socializator şi subiectul supus socializării.

Socializarea timpurie este socializarea primară, prin care individul biologic dobândeşte primul „Eu social”, prima „identitate socială” fiind echivalentă cu umanizarea individului şi realizate în familie.

Socializarea timpurie

Socializarea este deci, un proces prin care o persoană dobândeşte reguli de conduită, sisteme de credinţe, atitudini pentru a funcţiona într-o societate. Se specifică faptul că socializarea nu e unidirecţională venind doar din partea adulţilor şi copiii sunt fiinţe active care aşteaptă să fie modelate.

Procesul de socializare este influenţat în cea mai mare parte de părinţi (modele) care oferă suportul afectiv. Pe lângă părinţi şi alte persoane participă la socializare: fraţi, surori, bunici, unchi, mătuşi etc.

Repere în dezvoltarea socială şi emoţională

Surâsul social. La nou-născuţi se semnalează unele expresii faciale asemănătoare surâsului, dar ele sunt de fapt reacţii involuntare la starea fizică a copilului. Surâsul propriu zis apare la 4 – 6 săptămâni, fiind facilitat de fizionomii, jucării etc. Ulterior, fizionomia socială este stimulul cel mai puternic pentru a încuraja surâsul. Acest surâs al nou-născutului este de fapt un mecanism pentru a atrage atenţia adulţilor să se apropie de el.

Anxietatea faţă de străini. Pe la 8 luni se manifestă “anxietatea caracteristică vârstei de 8 luni” (Spietz). Anxietatea aceasta este reacţia la starea de nelinişte când apare un străin.

Anxietatea de separaţie. În primele săptămâni de la naştere nou-născutul nu face diferenţierea faţă de persoanele care-l iau în braţe.

Pe la 6-8 luni sugarul protestează dacă este separat de indivizi specifici, îndeosebi dacă e separat de părinţi. Când despărţirea se prelungeşte, reacţia copilului va fi transformată din suferinţă şi revoltă în depresie şi descurajare (= stadiul disperării) .

Copilul se adaptează totuşi şi va răspunde noilor oferte sociale (=stadiul detaşării). Când copilul de 6 luni e despărţit mai mult timp de părinţi atunci el va trăi o stare de agitaţie.

Ataşamentul social. Ataşamentul este o legătură afectivă orientată spre un anume individ. Pe la 8 luni se constituie primele ataşamente, perioada în care apare anxietatea de separaţie.

Printre comportamentele care sunt caracteristice ataşamentului semnalăm:

  • apropierea şi staţionarea la părinţi sau la persoanele care-l îngrijesc atunci când se sperie;

  • protestul dacă e separat de adult;

  • lipitul” de adult , care oferă securitatea, atunci când explorează mediul;

Tipuri de interacţiuni sociale timpurii. În timp s-au menţionat cazuri de deprivare de interacţiuni ale copiilor cu adulţii: copiii lup, fetiţe găsite. Se oferă un exemplu, după A. Birch: la o mansardă a fost găsită o fetiţă Anna, în vârstă de 6 ani. Anna a fost crescută fără nici un contact social, drept urmare nu vorbea, nu ştia să se hrănească, era apatică, pierdu-se toate deprinderile normale de interacţiune socială, nici nu se mai putea considera om. Exemplul oferit arată că dezvoltarea copiilor se realizează prin intermediul relaţiilor sociale.

Există o serie de caracteristici care pot fi observate în comportamentul copilului, caracteristici care arată dezvoltarea interacţiunilor sociale între copii şi ceilalţi oameni.

Abilitatea de învăţare. De la câteva săptămâni copiii învaţă să diferenţieze vocile umane, ale mamei, tatălui şi altor persoane, ceea ce determină bucuria părinţilor şi îi fac pe aceştia să fie mai atenţi cu copiii.

Comportamente care determină obţinerea unor răspunsuri sociale. În primele săptămâni sugarul plânge datorită disconfortului său, surâde pentru că se simte bine, zâmbeşte la întâmplare. Părinţii sunt tentaţi să-l ia în braţe, să-i vorbească deci, copilul învaţă gradual consecinţele sociale ale plânsului şi surâsului tocmai datorită importanţei sociale pe care le-o acordă părinţii.

Bucuria răspunsului prin “contingenţă”. Răspunsul prin contingenţă înseamnă reacţia imediată a părintelui la o acţiune a copilului, dacă surâde copilul, părintele îl ia în braţe.

Raportarea socială Fenomenul de raportare socială apare în jurul vârstei de 1 an, în situaţii ambigue, când copilul nu ştie cum să răspundă. Atunci caută tot felul de indicii în fizionomia mamei pentru a căuta răspunsurile emoţionale ale acesteia.

Dacă vede jucării noi, copilul se uită spre mamă pentru a vedea reacţia ei. Dacă ea va răspunde pozitiv, copilul va răspunde şi el pozitiv; dacă răspunsul mamei este negativ, la fel va fi şi răspunsul copilului. Asemenea raportare socială timpurie este apreciată ca fiind baza formării abilităţii copilului de a empatiza cu ceilalţi oameni.

Intervenţia unor persoane ca factori de dezvoltare ai copilului

Părinţii. În unele cazuri, copiii par să fie programaţi să se comporte în anumite modalităţi, iar părinţii prin răspunsurile lor le oferă cadrele cele mai bune pentru a se dezvolta şi învăţa.

Aceste cadre se numesc scheme formative sau cadre eşafodaj (Kaye). Părinţii sunt apţi pentru a asigura cadrele de dezvoltare prin următoarele moduri:

  • cresc copiii şi le satisfac nevoile fizice şi emoţionale; prin aceasta le pregătesc terenul pentru comuni-care;

  • protejează copiii de pericol;

  • îndrumă copiii în locuri pe care nu sunt încă în stare să le realizeze,

  • oferă feedback copiilor pentru creşterea performanţelor şi pentru emiterea pericolelor;

  • oferă modelele şi formarea deprinderilor şi atitudinilor celor mici;

  • stimulează conversaţia,

  • constituie suportul informativ pentru răspunsurile la întrebările pe care le pun copiii.

Imitaţia. Sugarii imită stimulii sociali de la 6 luni. Efectuarea diferitelor acţiuni în faţa lor: bătutul din mâini, adoptarea diferitelor expresii faciale, determină din partea copiilor imitarea acestor acţiuni.

La copii, imitaţia nu este doar un indicator al conştiinţei sociale, dar constituie şi o sursă de informaţii cu privire la înţelegerea lumii.

Abilitatea de a imita are implicaţii profunde în dezvolta-rea socială a copilului. Imitaţia este în esenţă un mecanism de învăţare.

Taţii. Cercetările, în marea lor majoritate au fost centrate pe relaţia mamă-copil. Ultimele decenii au pus accentul pe studierea interacţiunilor şi a relaţiilor tată-copil.

Unii autori, în experimentele lor, au concluzionat că taţii s-au jucat mai dur cu copiii decât au făcut-o mamele şi le vorbeau într-un limbaj avansat. Mamele, dimpotrivă, interacţionau blând cu copilul, pe un ton liniştit.

Cu toate acestea, taţii pot creşte şi educa pe copii tot atât de bine ca mamele.

Fraţii. În general, diferenţa de vârstă dintre fraţi este destul de mică în familie. Cu privire la relaţiile dintre fraţi sunt puţine informaţii.

Cercetările care s-au efectuat având ca obiectiv relaţiile dintre fraţi au concluzionat că:

  • interacţiunea dintre primii copii născuţi şi părinţii lor a scăzut când s-a născut al doilea copil. Fraţii mai mari erau geloşi pe cei născuţi. Părinţii făceau tot posibilul să-i includă pe fraţii mai mari în diferite activităţi adresate celui mic.

Taţii se centrau pe copilul mai mare, pe când mamele erau atente cu cel mic;

  • majoritatea primilor născuţi erau atenţi şi îşi orientau afectivitatea către fratele mai mic şi puţini erau ostili cu sugarul;

Autorii experimentului (Dunn şi Kendrik) au ajuns la următoarele Concluzii:

  • relaţiile dintre fraţi implică afecte profunde, de dragoste şi invidie;

  • relaţiile amintite constituie mijlocul prin care indivizii învaţă să-i înţeleagă, să-i influenţeze pe ceilalţi,

  • fraţii caută roluri diferite în situaţia de familie, de aceea sunt necesare multe informaţii despre dinamica familiei, despre ce se întâmplă în familie;

Bunicii. Puţini bunici locuiau în acelaşi cămin cu nepoţii lor, majoritatea locuiau destul de aproape. Cei care locuiesc la distanţă iau legătura cât de des pot cu nepoţii. Datorită condiţiilor socio-economice acum se constată că tinerii nu au unde să meargă şi locuiesc cu familia lor la părinţi, socrii. Se poate întâmpla ca nepoţii să fie luaţi şi crescuţi de bunici, iar părinţii să-i viziteze la sfârşit de săptămână.

Bunicii au fost priviţi ca fiind prea indulgenţi cu nepoţii, bunicul poate fi un companion agreabil şi devine o parte importantă a lumii sociale a copilului. În situaţii de criză, bunicii asigură suportul emoţional al nepoţilor când ei intră în conflict cu părinţii.

Comportamentul nepoţilor poate fi influenţat de bunici:

  • indirect – interacţiunea părinţi – copil este determinată de modul în care părinţii au fost crescuţi de bunici; Bunicii pot susţine financiar şi moral părinţii în momentele de criză ale familiei;

  • direct – bunicii acţionează ca înlocuitor al părinţilor, au grijă de nepot permanent ;

Ataşamentul

Ataşamentul este o legătură afectivă, de durată, cu un individ specific. Cercetările asupra ataşamentului au fost influenţate de psihanaliza lui S. Freud.

Teoria lui Bowlby. Bowlby a fost influenţat de S. Freud, studiile lui Harlow (cu privire la deprivarea maternală la maimuţe), Konard Lorez (puii de gâşte, raţe se ţin după mamele lor, sunt imprimate de mamă.

Teoria lui Bowlby susţine că:

  • ataşamentul este un sistem care asigură protecţia copilului, este de natură adaptativă,

  • comportamentele de ataşament nu menţin proximitatea cu orice adult, atenţia copilului se îndreaptă spre o singură persoană de obicei, mama. Acest principiu al monotropiei (ataşarea de o singură persoană, în general mama) a dus la numeroase controverse pentru că:

  • ataşamente se pot dezvolta şi cu alte persoane (taţi, fraţi, surori, prieteni);

  • un studiu a arătat că la 18 luni, numai 13% din copii aveau un comportament de ataşament faţă de o singură persoană;

  • grija maternă poate fi asigurată de mai multe persoane, orice persoană care oferă stimulare, interacţiune poate deveni obiect de ataşament, chiar dacă nu oferă şi hrană:

Observaţie:

1. La triburile din Uganda, majoritatea copiilor erau puternic ataşaţi de mamele lor pe la 6 luni, de prin lunile a 9-a, copiii se temeau de persoanele străine. Deci, teoria lui Bowlby este susţinută.

2. În Israel, funcţionează Kibbout-zurile , unde din primul an de viaţă, copiii îşi petrec cea mai mare parte în grija unei doici. Sugarii dezvoltă ataşamente puternice atât cu mamele lor cât şi cu doicile.

Tipuri de ataşament. Mary Ainsworth a descris o serie de comportamente: surâsul, vocalizarea preferenţială faţă de mamă, plânsul când mama părăseşte camera, urmărirea mamei cu braţele ridicate, folosirea mamei ca bază de securitate când se explorează o situaţie străină.

Metoda situaţia străină a fost utilizată în Marea Britanie la copii între 12 – 24 luni, în SUA, Germania, Olanda, Israel, Japonia. Această metodă evaluează perioada de timp în care copilul se va folosi de mamă ca bază de securitate, reacţia copilului faţă de absenţa mamei şi răspunsul copilului când este pus într-o situaţie străină mai puţin stresantă.

M. Ainsworth a identificat trei tipuri de ataşament (A. Birch, 2000, p. 53):

  • Comportament de tip A – ataşamentul este anxios / evitant, nu oferă securitate. Se caracterizează prin:

  • copilul nu e afectat de absenţa mamei;

  • copilul evită interacţiunea cu mama;

  • copilul ignoră mama când ea revine în cameră;

  • Comportament de tip BAtaşamentul oferă securitate:

  • copilul este afectat de lipsa mamei;

  • copilul caută apropierea, interacţiunea, contact corporal;

  • Comportament de tip C – Comportamentul este ambivalent:

  • copilul e anxios după despărţirea mamei;

  • copilul este afectat cât timp este separat;

  • copilul caută şi evită în acelaşi timp contactul cu mama;

Continuarea cercetărilor au descoperit ulterior şi un:

  • Comportament de tip D – Dezorganizat şi dezorientat:

  • unii copii au o strategie coerentă pentru a face faţă stresului datorat unei “situaţii străine”;

  • comportamentul copiilor este total dezorganizat şi dezordonat (mişcări şi reacţii incomplete, este circumspect faţă de persoana străină chiar şi faţă de mamă),

Lewis şi echipa sa (1984) au arătat că “ataşamentul caracterizat de securitate” de la 12 luni e corelat cu:

  • sensibilitatea mamei în interacţiunea cu copilul către 6-15 săptămâni;

  • curiozitatea în rezolvarea problemelor la 2 luni;

  • încrederea socială la creşă (3 luni şi jumătate);

  • absenţa problemelor de comportament la băieţii de 6 luni;

Deprivarea maternală. Bowlby a considerat că dacă e deprivat copilul de a forma o relaţie de ataşament cu mama sau doica în primii ani de viaţă, ulterior va avea probleme sociale, afective, intelectuale.

Teoria lui Bowlby a fost criticată dar a avut şi efecte valoroase pentru că s-a înţeles mai bine nevoile afective ale copiilor, s-au îmbunătăţit activităţile de îngrijire a copiilor instituţionalizaţi şi s-au făcut demersuri pentru adopţia lor.

Michael Rutter a criticat utilizarea conceptului de “deprivare maternală” a lui Bowlby şi a îndemnat orientarea atenţiei spre îngrijirea “deficitară” şi efectele “negative”.

Rutter a făcut diferenţierea între:

a). Efectele separării de scurtă durată. Aici autorul a înţeles răspunsul imediat al copilului la experienţa de deprivare, şi la comportamentul manifest în următoarele luni. Ca efecte se menţionează: protestul, disperarea, detaşarea care constituie “sindromul de disconfort”.

Alt sindrom este acela de “retardare de dezvoltare”, care se referă la încetinirea procesului de dezvoltare, a limbajului, responsivităţii sociale.

Rutter crede că sindromul de disconfort se datorează ruperii procesului de ataşament, dar nu neapărat cu cel stabilit de mamă.

b). Efectele separării de lungă durată au fost concluzionate de Rutter astfel:

  • efectele de lungă durată ale ”deprivării maternale” s-ar datora de fapt lipsei de ceva (privare) mai mult decât unei pierderi (deprivare);

  • eşecul de a stabili legături cu oricine, nu doar cu mama în copilăria timpurie este factorul cel mai important în “psihopatia fără afect”;

  • disonanţa familială şi absenţa unei relaţii stabile cu un părinte duc la delicvenţă şi comportament antisocial;

  • absenţa stimulării şi a experienţelor de viaţă determină retardarea intelectuală;

  • nu se poate discuta totuşi de o importanţă specială a legăturii cu mama, principala legătură nu trebuie să fie neapărat cu o femeie, poate fi oricare altă persoană (tată, surori etc.).

5.2.2. Teoria dezvoltării psihosociale a lui E. Erikson

E. Erikson, psihanalist practician, a încercat să elaboreze o concepţie de ansamblu asupra dezvoltării psihosociale, pe tot parcursul vieţii individului, prin analogie cu stadiile psihosexuale ale dezvoltării descrise de S. Freud. Pentru Erikson, dezvoltarea psihosocială este o succesiune de opt stadii, derulate pe toată perioada existenţei umane, fiecare stadiu fiind marcat de o criză sau o „luptă” pe care individul încearcă să o rezolve. Cele 8 stadii pot fi considerate universal aplicabile indivizilor din societăţi şi culturi diferite. Teza fundamentală este că transformarea personalităţii umane are loc datorită crizelor din fiecare stadiu, iar perioada adolescenţei este crucială în dezvoltarea personalităţii individului.

Criza

Rezultate favorabile

Rezultate nefavorabile

Primul an

Încredere – neîncredere

Copilul are nevoie de o îngrijire atentă şi adecvată pentru a putea dezvolta sentimente de securitate;

Încredere în mediu şi speranţă în viitor;

Suspiciune, insecuritate, teama de viitor;

Al doilea şi al treilea an

Autonomie – ruşine şi îndoială

Copilul caută să câştige independenţa faţă de părinţi trebuie să fie flexibilă, dar nu indulgentă;

Simţul autonomiei şi respect de sine;

Sentimente de ruşine şi îndoială faţă de capacitatea de autocontrol;

Al patrulea şi al cincilea an

Iniţiativă – culpabilitate

Copilul explorează mediul şi experimentează noi activităţi. Părinţii trebuie să aibă o atitudine simpatetică faţă de curiozitatea sexuală a copilului;

Capacitatea de a iniţia activităţi şi de a le finaliza;

Teama de pedeapsă şi culpabilizări;

6 – 11 ani

Competenţă – inferioritate

Copilul acţionează cunoştinţe şi deprinderi specifice culturii din care face parte;

Competenţe şi achiziţii, încredere în propriile capacităţi;

Reacţiile nefavorabile ale celorlalţi pot determina sentimentele de inadecvare şi inferioritate;

Adolescenţa (12 – 18 ani)

Identitate – confuzie de rol

Adolescentul caută să-şi formeze o identitate personală şi vocaţională coerentă;

Capacitatea de a se percepe ca o persoană consecventă şi integrată, cu identitate personală puternică,

Confuzie în legătură cu cine este şi ce reprezintă;

Tinereţea (20 -30 ani)

Intimitate – izolare

Tânărul caută relaţii profunde şi de durată, în special cu parteneri de sex opus;

Capacitatea de a iubi şi de a răspunde angajamentelor faţă de ceilalţi;

Izolare: relaţionare superficială;

Maturitatea (40 – 64 ani)

Productivitate – stagnare

Adultul încearcă să fie productiv, creativ şi să aducă contribuţii societăţii;

Capacitatea de a fi responsabil şi atent cu ceilalţi într-un sens larg;

Oprirea evoluţiei: limitarea şi exagerarea preocupărilor faţă de sine;

Bătrâneţea (peste 65 ani)

Integritate – disperare

Bătrânul îşi revede şi-şi evoluează realizările din timpul vieţii.

Satisfacţie pentru propria viaţă şi pentru împlinirea ei; acceptarea morţii.

Regrete pentru pierderea oportunităţilor; teama de moarte.

Tabel nr. 3, Stadiile de dezvoltare psihosocială elaborate de Erikson

Sursa: Birch., A., 1999

Problema fundamentală a adolescenţei, este în concepţia lui Erikson stabilirea identităţii, când trebuie rezolvat confortul identitate / confuzia rolului. O persoană are o identitate bine conturată când credinţele, valorile, idealurile individuale despre aspectele generale ale lumii dobândesc consistenţa şi valoarea (Vucea, I., – Macsinga F. Craşovan, 1999, p. 131).

Identitatea de Sine, ca şi concepţia despre Sine a unui individ, derivă din apartenenţa individului la grup, la o categorie socială.

Conceptul de sine este un concept umbrelă, pentru trei aspecte:

  • Imaginea de Sine (Eul Real) – ceea ce persoana este;

  • Idealul de Sine (Eul Ideal) – ceea ce persoana ar vrea să fie;

  • Stima de Sine – evaluarea personală cu privire la discrepanţe între ceea ce este şi ceea ce ar dori să fie.

În vederea dobândirii unui simţ corect al identităţii, adolescentul încearcă diferite roluri dar fără a se angaja în vreunul. Eşecul în dobândirea identităţi proprii, durabile are ca rezultat difuziunea rolului, o confuzie între cine este şi ceea ce este un individ. O identitate negativă la adolescent poate fi şi consecinţa unor presiuni negative exercitate de părinţi, educatori asupra tânărului deoarece acesta devine dezorientat, disperat.

La vârsta adulă, târziu Erikson, consideră că lupta se dă între integritate şi disperare (generată de teama de moarte, regretul pentru pierderea unor capacităţi).

5.3. Dezvoltarea morală

Conţinutul dezvoltării morale este reprezentată de modul în care omul îşi interiorizează normele, valorile caracteristici societăţii şi modelele comportamentale fundamentate pe aceste norme, reguli, valori.

Literatura de specialitate semnalează mai multe teorii şi modele cu privire la dezvoltarea morală (Brich, 2000):

  1. Abordarea psihodinamică a dezvoltării morale se referă la constituirea supra – eului ca instanţă morală, prin procesul de identificare a copilului cu părintele de acelaşi sex, de unde asumarea de către copil a credinţelor, atitudinilor, valorilor părintelui. Deci, copilul achiziţionează standardele morale şi valorile culturii din care face parte părintele, concomitent se însuşesc şi rolurile, modelele comportamentale specifice masculinităţii şi feminităţii. Supra -Eul reprezintă unitatea dintre Eul Ideal (ce trebuie să facă individul) şi Eul cuvenit (ce se crede, cuvine să facă el).

  2. Teoria învăţării sociale presupune că dezvoltarea morală se realizează prin însuşirea unor comportamente observabile, dezirabile datorită observării şi imitării altora, însoţite de întăriri consecutive.

La început, comportamentul copilului este controlat prin recompense, pedepse administrate de părinţi, ulterior copilul se va comporta după normele morale dezirabile chiar şi când nu e nici o persoană de faţă. Bandura a menţionat rolul învăţării prin observarea şi imitarea unor modele comportamentale dezirabile. Comportamentul altuia (părinte, educator, persoană adultă cu competenţă morală) într-o situaţie dată reprezintă un model pentru cel ce învaţă o conduită morală.

  1. Abordarea cognitivă a dezvoltării morale se centrează pe formarea judecăţii şi raţionamentului moral. În această categorie de teorii se înscriu teoria lui J. Piaget şi teoria lui L. Kohlberg.

J. Piaget în urma studierii jocului la copii a concluzionat că judecata morală la copii, modul cum aceştia acceptă şi respectă regulile, respectă evoluţia stadiilor dezvoltării cognitive. Stadiile dezvoltării morale sunt:

stadiul realismului moral (al moralităţii heteronome), copilul se supune necondiţionat regulilor considerate sacre şi neschimbătoare. Faptele copilului şi faptele altora sunt judecate de copil în termeni bipolari „alb” / „negru”, „bine” / „rău”, după consecinţele acestora, fără a se raporta neapărat la intenţia autorului. La vârstele mici, normele, regulile, valorile se preiau în manieră neselectivă;

stadiul relativismului moral (morală autonomă) este caracteristic copiilor de 7/8ani, regulile sunt stabilite prin negociere şi acceptare, prin interiorizarea unui sistem propriu de valori. Intenţia săvârşirii unor fapte contează mai mult decât consecinţele acestora.

L. Kohlberg s-a bazat pe prezentarea la copii a anumitor dileme morale sub formă de povestiri. Autorul a ajuns la concluzia că dezvoltarea morală parcurge trei niveluri sau şase stadii

NIVELUL 1 – PRECONVENŢIONAL

(Copilăria mijlocie)

Stadiul 1: Pedeapsa şi orientarea spre obedienţă

Regulile sunt respectate pentru a putea fi evitată pedeapsa. Consecinţele unei acţiuni determină măsură în care acea acţiune este bună sau rea. Interesele şi punctele de vedere ale celorlalţi nu sunt luate în considerare, în sens mai larg copilul este egocentric

Stadiul 2: Orientarea instrumental relativistă

O acţiune „bună” este favorabilă mai degrabă propriei persoane decât celorlalţi. Se acordă oarecare atenţie trebuinţelor celorlalţi, dar numai în cazul în care rezultatul este favorabil individului însuşi.

NIVELUL 2 – CONVENŢIONAL

(Aproximativ 13 -16 ani)

Stadiul 3: Orientare de tipul „băiat bun / fată bună”

Acţiunea este judecată ca fiind corectă sau greşită potrivit intenţiilor actorului. Standardele acceptate social ale comportamentului au valoare, iar „binele” este important

Stadiul 4: Orientarea spre „Lege şi ordine”

Există un respect profund pentru autoritate şi convingere că regulile societăţii trebuie să fie respectate. Se ia în considerare şi punctul de vedere al sistemului care face regulile.

NIVELUL 3 – POST CONVENŢIONAL

(Aproximativ 16 -20 ani)

Stadiul 5: Orientare de tipul contractului social bazat pe lege

Binele este judecat în relaţie cu opinia majorităţii. Regula generală este: „cel mai bun pentru cei mulţi”. Punctele de vedere morale şi legale sunt, uneori, în conflict

Stadiul 6: Principiile universale al conştiinţei de sine

Principiile etice autoalese dictează acum acţiunile personale: Egalitatea drepturilor umane şi respectul pentru demnitatea indivizilor au o importanţă deosebită. Când legile intră în conflict cu aceste principii, individul acţionează conform principiului.

Tabel nr. 4. Stadiile dezvoltării morale ale lui Kolberg

Sursa: Dumitru, Al. I., 2001, p.192

Amendamentele aduse teoriei lui Kolhberg sunt următoarele (Dumitru, Al.I., op.cit. p.192):

  • teorie valabilă doar cu referire la dimensiunea cognitivă a moralităţii, la judecata morală;

  • dilemele forţează subiectul să ofere soluţii / răspunsuri simplificate;

  • se eludează aspectul situaţional al judecăţii şi conduitei morale;

  • stadiile au fost regăsite mai des în judecăţile băieţilor decât ale fetelor.

Dezvoltarea morală în ontogeneza individului este condiţionată de contextele sociale parcurse de individ, de natura, calitatea, influenţelor sociale existente asupra sa. Factorii de ordin social care influenţează dezvoltarea morală a copilului sunt: familia, practicile educaţionale (folosirea forţei în introducerea comportamentelor morale la copil sau inducerea unui comportament bazat pe autoreflecţie) şi grupurile de covârstnici (imitarea unor comportamente sesizate la alţi copii, comportamente agresive care nu au fost pedepsite – învăţarea socială).

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web