Dezvoltarea ovarelor la lucrătoare duce la dezintegrarea coloniei

in Agronomie

O colonie cu lucrătoare ouătoare „demoralizată” aproape că nu-şi mai face rezerve, nu se mai apără (sau este invers, supraexcitată) şi numai cu intervenţii speciale poate fi determinată să accepte matcă nouă. Astfel de colonii nu sunt apte pentru creşterea de mătci. De aceea la rasele la care la scurt timp după orfanizare apar lucrătoare ouătoare (de ex. albina telică) creşterea cu orfanizare nu poate fi prelungită mai mult de câteva zile.

Deci urmările pierderii mătcii sunt foarte variate. Începând cu neliniştea şi terminând cu începerea unei dereglări profunde a structurii de organizare a întregii colonii de albine, apar numeroase schimbări, care afectează fiecare albină în parte. Absenţa mătcii este percepută foarte rapid şi în mai puţin de o oră această informaţie este aflată de toate albinele coloniei. Cum se comunică prezenţa respectiv absenţa mătcii în stupul fără lumină?

Răspunsul la această întrebare centrală a fost găsit aproape în acelaşi timp de două colective independente — C. G. BUTLER (1959) în Anglia şi J. PAIN (1961) în Franţa. S-a constatat că informaţia este predată de matcă lucrătoarelor din suită şi acestea la rândul lor o comunică tuturor lucrătoarelor din colonie. Dar pentru aceasta sunt necesare contacte corporale directe matcă—lucrătoare şi lucrătoare—lucrătoare. Nu sunt suficiente numai mirosurile (de ex. separate printr-o gratie dublă, prin care insectele se pot adulmeca, fără însă a se putea atinge). Aceste substanţe emanând de la matcă şi care persistă atât la matca moartă ca şi în extractele de matcă, exercită asupra lucrătoarelor toate efectele unei mătci vii: atracţie, inhibarea construirii de botce, inhibarea la lucrătoare a dezvoltării ovarelor şi a pontei. De aceea această substanţă este denumită „substanţă de matcă” („queen substance”). Cea mai mare cantitate a acestei substanţe există în capul mătcii şi anume în glanda mandibulară — foarte dezvoltată în cazul mătcii .

Analiza chimică a relevat o componentă principală a substanţei care are şi cea mai ridicată eficienţă biologică, este un acid gras nesaturat — acidul trans-9-ceto-2-decenoic, prescurtat „9-O-D” (OH3-CO-(CH2)-CH=CH-COOH). (BĂRBIER şi LEDERER 3960, CALLOW şi JOHNSTON 1960).

Acest compus este chimic foarte stabil şi puţin volatil; aşa se explică faptul că o matcă moartă continuă să exercite încă mult timp o influenţă asupra coloniei (MILOJEVIC şi FILIPOVIC-MOSKOVLJEVIC 1963). Substanţa, care poate fi obţinută şi sintetic, are efect inhibitor asupra dezvoltării ovarelor la lucrătoare şi a construcţiei botcelor de salvare. GARY (1962) a descoperit încă un efect: în aer liber 9-O-D acţionează ca atractant asupra trântorilor. O momeală cu 9-O-D, înălţată la 10 m de sol, atrage trântorii tot atât de puternic ca şi o matcă.

În experienţe s-a constatat că efectul 9-O-D asupra lucrătoarelor este considerabil, dar cu mult mai slab decât al extractelor de matcă sau al mătcilor vii. De unde concluzia că 9-O-D este numai un factor parţial în complexul „substanţă de matcă”. CALLOW, CHAPMAN şi PATON (1964) au evidenţiat într-adevăr în glandele mandibulare ale mătcilor o serie de alte substanţe înrudite, a căror importanţă este „deocamdată numai parţial cunoscută.     O importanţă considerabilă îi revine desigur acidului 9-hidroxi-decenoic, o substanţă volatilă, care probabil atrage ca „parfum de matcă” lucrătoarele şi care intervine şi în fixarea roilor (BUTLER, CALLOW şi CHAPMAN 1964, BUTLER şi CALLOW 1968). Dar deoarece şi mătcile ale căror glande mandibulare au fost extirpate imediat după eclozionare exercită o influenţă asupra lucrătoarelor, au fost căutate secreţii glandulare în abdomenul mătcii. Folosind ca momeală tergite abdominale, VIELTHUIS (1970) a obţinut un efect asemănător celui provocat de substanţa de matcă; VIERLING şi RENNER (1977) consideră că secreţiei glandelor din pliurile tergitelor i se datorează acest efect. Aceeaşi secreţie exercită şi o acţiune de atracţie asupra trântorilor în timpul zborului de  împerechere (RUTNER şi VIERLING, 1977).

În feromonii de „matcă” nu poate fi găsit un numitor comun. El se compune dintr-un ansamblu întreg de semnale chimice şi câteva lucruri pledează pentru faptul că în interacţiunea matcă-lucrătoare participă şi sistemul nervos al lucrătoarelor (VERHEIJEN-VOOGH 1959). Dacă luăm în consideraţie şi faptul că acest sistem este influenţat şi de prezenţa larvelor şi de situaţia alimentaţiei obţinem o anumită idee despre complexitatea lui. De mult s-a renunţat la vechea concepţie conform căreia matca „domneşte” peste colonia de albine. Dar ea este în mod cert regulatorul central, care are grijă ca toţi membrii coloniei să fie menţinuţi în starea fiziologică necesară menţinerii conlucrării sociale.

Odată cu descoperirea substanţelor ce circulă permanent în colonie s-a găsit un sistem care, împreună cu aspecte descoperite anterior (diviziunea muncii în funcţie de vârstă şi de funcţia glandelor, prezenţa puietului), explică multe din structura coloniei de albine. În colonia „normală” există un echilibru susţinut între influenţa mătcii şi cea a lucrătoarelor, a căror „funcţie lucrativă” este fixată prin lăptişor. Numai în această stare de echilibru colonia se află în condiţie „armonică” — organism unitar, care integrează totalitatea funcţiilor individuale.

În acest întreg supraindividual, matca — sursa substanţei de matcă — este punctul central de referire al întregii colonii iar în acelaşi timp — datorită hrănirii corespunzătoare şi existenţei celulelor, de puiet pregătite în număr corespunzător situaţiei coloniei —, este şi producătoarea ouălor din care lucrătoarele cresc progenitura. Lucrătoarele, funcţional sterilizate prin tocmai prezenţa mătcii, îndeplinesc cu intensitate maximă toate sarcinile care corespund stării lor fiziologice şi necesităţilor coloniei.

Această „stare armonică” a coloniei de albine, foarte bine cunoscută practicianului, poate fi tulburată din diferite motive: boală, supraaglomerare, un defect al mătcii. În legătură cu creşterea de mătci, ne interesează numai acele tulburări ale echilibrului coloniei care duc la creşterea de mătci. Mătci de calitate se obţin în momentul când pe fondul unei stări generale bune a coloniei (putere, hrănire, rezerve) poziţia dominantă a mătcii este suprimată, practic — când matca lipseşte.

În funcţie de motivul pentru care se cresc mătcile, orice manual de apicultură diferenţiază mătci de roire, mătci pentru  înlocuirea liniştită şi mătci de salvare. Este frecventă părerea că fiind vorba de procedee total diferite rezultatul şi deci calitatea mătcilor este şi el diferit.

În cele ce urmează ţinem seama de această împărţire, fără însă a uita că datorită stării fiziologice a albinelor şi comportamentului lor instinctiv este vorba de un proces unic, care în esenţă duce la rezultate identice. Numitorul comun al proceselor care duc la creşterea de noi mătci este deplasarea echilibrului coloniei în favoarea lucrătoarelor. Această deplasare se realizează foarte repede, dacă semnalul emis de mătci devine mai slab sau dispare complet. Toate schimbările fiziologice care au loc la 1ucrătoare au fost descrise mai sus. Toate procesele şi corelaţiile ce intervin în înlocuirea naturală a mătcilor sunt importante şi pentru creşterea de mătci indusă artificial.


 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play