Diferente intre stilul gotic si cel romantic

in Arta

Diferenţa majoră a sculpturii gotice faţă de cea romanică constă în primul rând prin abandonarea formelor  fantastice (monştrii, animale fantastice), şi mai ales renunţarea la deformarea expresionistă a figurilor, acestea devenind mai line, mai armonioase în acelaşi timp exprimând mai clar senimentele. Deşi trecerea de la romanic la gotic a fost mai lentă decât în cazul arhitecturii, începând cu sec. XII se produce emanciparea completă a sculpturii. Acest aspect se poate observa mai ales comparând statuile cu caracter de coloană a Catedralei de la Chartres şi cele ale figurilor de pe faţadele Catedralelor de la Reims şi Amiens, unde maeştrii de statui  au tins să umanizeze personajele, prezentându-i câteodată în timpul unei convorbiri pentru a le da o mai mare aparenţă de realitate.(Fecioara şi Elisabeta de la Catedrala de la Reims).În acest context Fecioara de la Reims face parte dintre operele cele mai nobile ale plasticii gotice. Meşterul a reuşit să armonizeze idealul clasic, grecesc al frumseţii femininecu oreprezentare medievală a smereniei şi majestuozităţii- constata pe drept Alpatov. De asemenea dacă la Chartres figurile sunt încă lungi şi rigide, la Reims şi Amiens,statuile nu numai că se desprind de fundalul arhitectonic, dar iau formă de ronde-bosse cu „personalitate” proprie.

Secolul XII este considerat perioada de apogeu a sculpturii gotice atât din punct de vedere artistic cât şi cantitativ. Ajuns la maturitate, arta statuară gotică se defineşte prin simplitate expresivă, plastică robustă a formelor, eleganţă şi zvelteţe şi o anume poză reţinută.

Secolele XIV-XV, aduc însă o serie de schimbări în ceea ce priveşte modul de alegere şi tratare a temelor, pe fondul calamităţilor (Ciuma Neagră), Războiul de 100 de ani şi al propagării curentelor mistice: accentul cade acum pe descrierea spectacolelor suferinţelor lumii, înmulţindu-se scenele care redau patimile Mântuitorului, sau a unor scene macabre. Pe de altă parte, aceste schimbări aduc o mai mare naturaleţe şi o mai profundă coborâre în aspectele mai direct sentimentale de umanitate. De asemena se înmulţesc redările de scene cotidiene, de obicei ca teme de zodiac şi în mod interesant, legată de plastica funerară a statuilor culcate pe sarcofage (gisanţi), se dezvoltă şi arta portretului.

O contribuţie substanţială la arta statuară gotică a adus-o Germania. Deşi primele modele sunt inspirate de la Catedralele de la Chartres, Reims şi Paris, mai târziu se manifestă şi tendinţele proprii caracterizate prin sublinierea caracterului individual al personajelor, căutarea unei expresivităţi cât mai marcante. Primele reprezentări sunt cele din Catedrala de la Magdeburg, cu elegantele statui simbolice, urmate de celebrele cicluri sculpturale din Bamberg şi Nauburg: prima cu statuile Mariei şi Sf. Ecaterina de o excepţională plasticitate, sau „Călăreţul din Bamberg„, cea de-a doua catedrală fiind reprezentată de statuile perechilor Hermann şi Reghindis şi în special Ekkehard şi Uta una din cele mai fine, mai frumoase şi mai enigmatice reprezentări feminine laice.

Anglia şi-a păstrat independenţa şi în cazul sculpturii. Deşi în cazul statuilor-coloană de pe faţada Catedralei de la Wells pot fi observate asemănări cu statuile pariziene, se conturează în acelaşi timp, şi trăsăturile definitorii ale sculpturii gotice engleze: înclinaţia spre relieful plat şi soluţia bidimensională. Caracteristică este de asemenea accentul pus pe statuaria funerară, într-o redare cât mai realistă a figurii. Excepţională este în acest sens statuia Prinţului -Negru realizată cu o acurateţe aproape fotografică.

Spania începând cu sec. XIV – XV  va crea prin sculpturile giganticelor retabluri din Taragona şi Palma de Mallorca una din cele mai remarcabile opere de sculptură gotică din Occident. Caracteristice sunt preferinţa aproape exclusivă pentru tematica religioasă, exacerbarea individualismului, indiferenţa faţă de idealism.

Peninsula italică, deşi manifestă aceeaşi lipsă de entuziasm ca şi în cazul arhitecturii, reuşeşte să dea culturii europene o triadă de artişti care îşi vor pune amprenta pe întreaga artă statuară gotică: Nicola Pisano– creatorul amvonului Baptisteriului din Pisa, Giovanno Pisano- care s-a inspirta atât din sculptura Antichităţii târzii căt şi din goticul francez, va crea uimitoarea Închinarea păstorilor, lucrare care pe lângă realismul reprezentării degajă o umanitate caldă. Arnolfo di Cambio, arhitect principal al Domurilor din Sienna şi Pisa, autorul amvoanelor din Pistoia şi Pisa şi al grupurilor Madona cu pruncul este considerat cel mai mare maestru al goticului italian.

Arta statuară gotică cu zvelteţea ei juvenilă, cu poza reţinută şi contururile fluente ale drapajului, oglindea o conştiinţă mai puternică a demnităţii umane şi o mao fină caracterizare a sentimentelor şi senzaţiilor.

Cât priveşte pictura, aceasta va rămâne subordonată arhitecturii până în sec XV. Având în vedere faptul că arhitectura gotică a redus suprafeţele plane ale pereţilor, pictura va fi eliminată cu desăvârşire, locul ei fiind luat de vitralii. Totuşi ansambluri picturale originale vor fi realizate de Simone Martini, Matteo Givanni da Viterbo, Cinabue, Cavalini şi mai ales Giotto din Bondone (cu acel magnific ansamblu de fresce din Capella Scrovegni din Padova), care reprezintă tot atâtea stadii în pictura gotică, ce va parcurge de la tema „Dansului macabru” (temă predilectă pe fondul marilor epidemii de ciumă) la „Madona cu pruncul pe tron” a lui Giotto a evoluţie continuă şi armonioasă.

Vitraliile „creaţia cea mai extraordinară a Evului Mediu” pe lângă funcţia educativă (prin redarea de personaje sacre sau scene biblice), va avea o extraordinară valoare estetică prin explozia de culori şi lumini, ce sublinia încă o dată, dacă mai era necesar, prezenţa Luminii Divine.

În conlcuzie, goticul reprezintă treapta imediat următoare stilului romanic, caracterizându-se printr-un aspect mai închegat, o măiestrie mai înaltă şi ” printr-o experienţă mai cuprinzătoare decât arta romanică. Tot ce aparţine stilului gotic prezintă o maturitate mai mare, o conştiinţă mai puternică şi adesea un grad mai înalt de desăvârşire artistică. Dar odată cu atingerea acestei măiestrii, arta gotică şi-a pierdut farmecul pe care îl avea arta romanică care, era totuşi mai apropriată de Renaştere prin unele din formele sale de manifestare, decât stilul gotic”. Totuşi, goticul a creat sentimente fără de care arta Renaşterii ar fi de neconceput, maeştrii goticului fiind primii care după secole au reuşit să (re)demonstreze în mod conştient că „omul este măsura tuturor lucrurilor”

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.