Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Dimensiunea teleologică a educaţiei

in Pedagogie

educatie-startpagina-links1

Sensul teleologic al educaţiei este imprimat de faptul că educaţia, în fiecare secvenţă de manifestare , este ghidată, orientată şi reglată de un sistem de valori acţionale (comenzi, exigenţe, intenţii, dorinţe etc.) conştientizate şi, uneori, exprimate de către factorii care sunt angajaţi în acţiunea instructiv-educativă. Sistemele de valori educaţionale, care se metamorfozează în finalităţile educaţiei, nu au un caracter spontan, voluntarist, ci sunt expresii ale unor determinări istorice, socioculturale şi chiar individuale (maturitatea şi experienţa cadrului didactic, amploarea şi profunzimea intereselor educaţilor etc.).

Dacă există o superioritate a educatorului faţă de educat, aceasta constă în faptul că primul este pe deplin conştient asupra finalităţilor, pe când al doilea actor nu întrezăreşte scopul decât în mod difuz şi aspiră spre el în mod inconştient. Educatorul va şti dinainte unde trebuie să ajungă.

Finalităţile educaţiei nu se definesc deductiv, pornind de la principii abstracte, ci se structurează pornind de la realităţi contingente, de la interese şi trebuinţe contingente (C. Cucoş, 2006, p. 186). Pedagogul american John Dewey (1990, p. 160) sugerează unele criterii de pertinenţă ale finalităţilor educaţionale :

  • colectivul propus trebuie să depăşească toate condiţiile existente, să fie reformulat în consens cu resursele şi dificultăţile educaţionale ;

  • obiectivul are un caracter schematic şi provizoriu ; întruparea în act îi relevă autentica valoare ;

  • obiectivul este un ,,diriguitor’’ al activităţii, un polarizator al ei către ţinta avută în vedere; rezultatul final este semnul reuşitei activităţii;

În acelaşi timp sunt formulate şi o serie de cerinţe de ordin practic :

  • un obiectiv educativ trebuie să fie fundamentat pe activităţile şi nevoile intrinseci ale educaţilor ;

  • un obiectiv trebuie să permită o ,,traducere’’ în metode, care să faciliteze cooperarea dintre factorii educativi ;

  • finalităţile nu sunt generale şi ultime; obiectivele vor suporta contextualizări şi adecvări la trebuinţele imediate.

Asimilând finaătliţile educaţiei cu scopurile paideutice, pedagogul german Erich E. Geissler (1981, pp. 30-32) le discută sub forma unor perechi contradictorii:

  • scopuri materiale versus scopuri formale ;

  • cele de conţinut în contradicţie cu cele comportamentale ;

  • cele utilitare în contrast cu cele nepragamatice ;

  • scopuri specifice disciplinelor în contrasens cu cele supradisciplinare.

Scopurile materiale se referă la asimilare unui bagaj de cunoştinţe într-o perspectivă sistemică. Se va numi ,,material’’ tot ceea ce poate fi cuprins într-un cod de cunoştinţe transmisibile, ce sunt sciptic fixate, putându-se verifica relativ uşor dacă acestea au fost însuşite sau aplicate.

Scopurile formale se decelează prin focalizarea spre subiect şi vizazează modelarea aptitudinilor şi cultivarea personalităţii. Scopurile formale sunt foarte importante, dar mai greu de surprins în cuvinte sau de cuantificat.

Scopurile centrate pe conţinut sunt cele care orienteză educaţia spre conţinuturi definibile, identificabile, dinainte ştiute.

Scopurile centrate pe comportament orientează practica educativă spre intreiorizarea de către elevi a unor acţiuni ce devin expresive la nivelul comportamentelor.

Scopurile utilitare desemnează însuşirea unor deprinderi cerute imediat de ralizările practice.

Scopurile nepragmatice se referă la unele conduite libere de finalitate, care nu sunt aservite vizibil unor cerinţe concrete.

Scopurile discipănare variază de la o disciplină la alta, pe când cel supradisciplinare cuprind anumite constante teleologice urmărite la toate disciplinele (cultivarea autonomiei spirituale, întărirea motivaţiei, învăţarea învăţării etc.)

Evidenţiind o serie de caracteristici ale unor curente de gândire asupra finalităţilor (istorism, teleologie, eclectism, dogmatism, psihologism, biologism, estetism, eticism, logicianism, pragmatism), Ştefan Bârsănescu, în Cursul de pedagogie (predat între anii 1933-1935), ajunge la următoarele constatări :

  • idealurile educative sunt înrudite cu valoarea supremă a unei epoci, ba chiar reprezintă ,,copia’’ valorii supreme a unei epoci;

  • există atâtea scopuri ale educaţiei câte genuri de societăţi sau culturi există;

  • dacă vrei să afli idealul educativ al unei epoci, trebuie să întrebi ce valoare supremă apreciază acea epocă.

Ştefan Bârsănescu ajunge la concluzia că scopul educaţiei este dublu : de a face pe individ să se preocupe şi să vibreze pentru valorile subiective şi să poarte grija de a le păstra şi spori. Numai în măsura în care educaţia ne sensibilizează în ce priveşte valorile autentice, ne aduce spre ele cultivându-ne nevoia de ale trăi, vehicula şi chiar crea, numai astfel putem spune că am ajuns la statutul de personalitate demnă şi autonomă.

  1. Ideal, scop şi obiective educaţionale

  1. Relaţia dintre ideal, scopuri, obiective

În funcţie de caracterul general sau concret al explicitării, dar pornind şi de la extensiunea câmpului educaţional vizat de finalităţi, acestea din urmă permit specificări între domenii relativ distincte : ideal educativ, scop al educaţiei şi obiective educaţionale. Dacă în primul paragraf am folosit cei trei termeni în mod indistinct, este cazul acum să reliefăm notele caracteristice pentru fiecare ipostază a finalităţilor educaţiei. Creionarea prototipului de personalitate la nivel macrostructural se realizează prin intermediul idealului şi scopului educaţiei. La nivel microstructural al activităţilor didactice propriu-zise devin operante obiectivele educaţionale.

Idealul educativ. Este categoria de o generalitate maximală ce surprinde paradigama de personalitate, oarecum abstractă, proiectul devenirii umane la un moment dat, într-o societate dată. Idealul educativ este o instanţă valorică din care iradiază norme, principii, strategii, scopuri şi obiective determinate, care direcţionează procesul de formare a tinerei generaţii.

Idealul educaţional, în sine, nu este funcţional decât în măsura în care permite o ,,traducere’’ în secvenţe dezirabile sau normative, prin redimensionări şi ,,concretizări’’ la realităţile şi situaţiile educaţionale. Din cauza gradului înalt de generalitate, idealul educativ poate deveni, uneori, inoperant, frizând utopicul (de pildă, pretenţia de a forma ,,omul total’’, în anumite circumstanţe istorice), şi acest lucru se întâmplă deoarece idealul educativ nu se decantează ,,natural’’, în spaţiul specific al activităţilor educative, ci se ,,decretează’’, din exterior – uneori cu emfază – din partea unor instanţe politice, de pildă. Aşa se face că idealurile educaţionale sunt expuse conjuncturilor istorice, conţin o doză importantă de ,,irealitate’’. Nu trebuie trasă concluzia că fiinţarea idealurilor educative este iluzorie sau că acestea nu ar avea nici un rol. Dimpotrivă, idealul educativ determină şi forţează realităţile educaţionale să urmeze un anumit traseu valoric, filtrează – selectiv – o serie de imperative supraordonate, ghidează şi legitimează axiologic strategii educative, sancţionează trasee periferice sau rezultate educaţionale catastrofice.

Funcţia idealului este potenţată şi de faptul că idealul educaţiei nu este un model standard, impus o dată pentru totdeauna, ci un model dinamic ce permite redimensionări în funcţie de câmpul de posibilităţi în care are loc educaţia. De altfel, un ideal educaţional ar trebui să se caracterizeze prin trei dimensiuni :

  • dimensiunea socială (să fie congruent sau coextensiv unor cerinţe sociale) ;

  • dimensiunea psihologică (să răspundă nevoilor şi posibilităţilor indivizilor ; nu trebuie să fie cu mult peste ,,putinţa’’ oamenilor) ;

  • dimensiunea pedagogică (să permită o transpunere practică în plan instructiv – educativ).

Cât priveşte nivelurile de la care vom porni în fixarea unui ideal pedagogic, acestea ar putea fi, după unii pedagogi, următoarele:

  • determinarea socială (tipul şi esenţa societăţii);

  • modelul dezvoltării ideale a personalităţii, istoriceşte determinat,

  • valorile fundamentale ale lumii contemporane (democraţia, umanismul, civismul, toleranţa, respectarea drepturilor omului etc.) ;

  • tradiţiile culturale, valorile naţionale întemeiate istoric.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web