Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Distribuie mai departe! VACCINUL împotriva DIABETULUI a fost lansat și întreaga lume sărbătorește această veste.

in Sanatate

Veşti nemaipomenite în domeniul ştiinţific!

Vaccinul pentru diabet a fost prezentat în mod oficial, ceea ce se prevede soluţie în progresul bolii şi chiar în ceea ce îi priveşte efectele adverse.

Conform cercetătorilor, tratamentul alternativ poate fi folosit atât la copii, cât şi la adulţi, fără a avea efecte adverse. Aceştia au evidenţiat deşi imunizarea nu este un remediu, existăîmbunătăţiri notabile la pacienţii care au fost trataţi.

S-a observat, de asemenea, deşi fiecare pacient este unic şi progresia bolii depinde de factori diferiţi, există foarte multe ameliorări în cazul pacienţilor cărora li s-a administrat tratamentul.

Iniţiatorul acestei autohemoterapii, Dr. Jorge Gonzalez Ramirez, a explicat procedura, indicând după ce 5 cm cubi de sânge sunt luaţi de la pacient, aceştia sunt amestecaţi cu 55 de ml de soluţie salina, iar apoi răciţi la temperatura de 5 grade Celsius.

După ce este extras din corp, temperatura sângelui atinge 37 grade, iar atunci când este răcit la 5 grade, are loc un şoc termic care reglează erorile metabolice şi genetice. Acest amestec este injectat pacientului, corectând gradat problema. Vaccinul durează 60 de zile, iar tratamentul sedesfăşoară timp de un an.

“Acest vaccin reprezintă mai mult decât un medicament, este o practică medicală. Nou îl privim drept o alternativă, o soluţie de stopare a unor complicaţii degenerative cronice: atacul de inima, pierderea părului, amputarea, cedarea rinichilor sau orbirea, pe lângă multe altele “, a afirmat Jorge Gonzalez.

Pentru a evita complicaţiile, pacienţii trebuie colaboreze cu medicii, întrucât această este o opţiune de tratament, nu un leac de vindecare 100% .

Pe lângă vaccin, pacientul trebuie îşi continue exerciţiile regulate şi regimul alimentar, pentru a obţine rezultatele cele mai bune şi pentru a evita complicaţiile care survin în urmă acestei boli relateaza sanatatea.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sanatate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...