Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Doi profesori români acuzați că au participat la lovitura de stat din Turcia

in Evenimente/Extern/Stiri online

Doi români, profesori la Universitatea din Karabuk, au fost reţinuţi în Turcia pe 13 august şi au stat închişi până marţi, în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativa de lovitură de stat, aceştia fiind eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare.

Cei doi cetăţeni români se numesc Augustin Chifane şi Cristina Chifane şi locuiesc în Turcia, fiind angajaţi ca lector şi respectiv asistent la Universitatea din Karabuk, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

Profesorii români au fost ridicaţi şi reţinuţi pe 13 august de autorităţile turce, acţiunea având loc în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativă de lovitură de stat din 15 iulie, şi au fost eliberaţi marţi, 16 august, după trei zile, au mai precizat aceleaşi surse.

Împotriva celor doi nu au fost formulate acuzaţii, dar la momentul eliberării le-au fost reţinute telefoanele mobile şi laptop-urile. Cazul celor doi români este confirmat şi de Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit Mediafax, ministerul anunţă că misiunea diplomatică le-a pus la dispoziţie celor doi un avocat şi un traducător.

”Ambasada României la Ankara are în atenţie cazul celor doi cetăţeni români, încă din data de 13 august 2016, dată la care aceştia au contactat misiunea diplomatică solicitând asistenţă consulară. La data de 16 august 2016, ca urmare a demersurilor întreprinse de misiunea diplomatică pe lângă Poliţia din Karabuk, autorităţile turce au comunicat faptul că cei doi cetăţeni români au fost eliberaţi, fără a fi acuzaţi de comiterea vreunei infracţiuni. Misiunea diplomatică s-a asigurat că cetăţenii români au beneficiat de serviciile unui avocat din oficiu şi de cele ale unui traducător autorizat. Totodată, li s-a recomandat cetăţenilor români să coopereze cu autorităţile poliţieneşti în procedurile de verificare derulate de acestea. Ambasada României la Ankara monitorizează cazul şi este în contact cu autorităţile turce şi cu cetăţenii români”.

sursa:Mediafax

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web