Dublul asasinat din anii ’80 care a cutremurat intreaga Romanie. Declaratii SOCANTE ale autorului care a comis doua crime odioase

in Stiri online de

Un caz extrem de grav rezolvat de poliţişti prin anii ’80 este încă în memoria foştilor ofiţeri de Poliţie. Cei care au fost implicaţi în rezolvarea lui îşi amintesc că pionul principal a fost un infractor desosibit de periculos. El sechestrase o tânără şi, împreună cu alţi doi indivizi, au comis un dublu asasinat în Lugoj.

Infractorul a fost prins în Baia Mare, într-un apartament din cartierul Săsar, după trei ani de căutări. Potrivit foştilor ofiţeri de la acea vreme, el se muta din oraş în oraş, unde se ocupa de furturi. Când considera că a fost suficient, se muta în altă localitate, pentru a-şi pierde urma. Arghir Berciu, un fost ofiţer judiciarist, acum în rezervă, povesteşte că prin luna mai 1982 a început totul, după ce a primit misiunea, alături de un coleg de la Economic,  de a face verficări de rutină pe la marile restaurante din oraş.

”Ne-am deplasat la Restaurantul Semilună. Era un loc unde se consumau băuturi alcoolice în cantităţi mari. Am intrat în restaurant pe uşa principală. Urcând la etaj, la prima masă din faţă erau două tinere şi doi tineri – cei doi cu vârste între 30 şi 32 de ani”, începe el. Cei patru tineri iau atras cumva atenţia ofiţerului şi după ce s-a consultat cu colegul său, i-au întâlnit pe cei patru tineri la ieşire şi i-au legitimat. ”I-am oprit şi le-am cerut buletinele. Unul din ei mi l-a arătat mie.

Celălalt, colegului meu de la Economic. În timp ce noi ne uitam la buletine, cei doi au profitat de neatenţia noastră şi au fugit. Era fără speranţă să fugim după ei”, mai spune el. Fetele au rămas pe loc. Una din tinere nu prezenta interes, însă cea de-a doua nu avea buletinul la ea, lucru care le-a atras atenţia poliţiştilor. Astfel, ea a fost reţinută şi dusă la sediul poliţiei (miliţia de la acea vreme). Acolo, oamenii legii au încercat să afle câte ceva despre vaţa ei, să afle cine este, cu ce se ocupă, iar spre surpriza lor, au aflat că fata a ajuns în compania lor după fusese răpită.

”Roxana a început să-mi povestească, plângând, că într-o după-masă, cu cinci luni înainte, pe o străduţă lăturalnică, dintr-o maşină au sărit trei tineri, i-au pus mâna la gura şi pe gât, ei şi prietenei ei, după care le-au băgat în maşina. Le-au spus că dacă urlă, bagă cuţitul în ele.

După sechestrare au fost duse la Constanţa, într-o garsonieră, unde le-au ţinut mai multe zile. Ziua şi noaptea era supusă unor perversiuni sexuale”, mai spune el. Acum povestea căpăta o altă nuanţă, deja se întrevedea un caz grav. Vorbeau acum de un infractor periculos. Fata a povestit că era ameninţată cu moartea, în cazul în care ar fi fugit. Fata a mai povestit că indivizii care o ţineau sechestrată plecau de acasă şi se întorceau seara cu multe bunuri furate. Apoi, după ce au stat o vreme în Constanţa, s-au mutat la Braşov. ”Au închiriat o cabană, undeva în munti. Ei plecau seara în oraş, la fel ca şi înainte. Se intorceau noaptea cu bunurile furate. Aşa s-au plimbat prin toată ţara, vreme de câteva luni, timp în care maltratarea sexuală continua.

Părinţii fetei nu ştiau nimic de ea, nu putea lua sub nicio formă legatura cu ei. Îmi imaginez că sufereau enorm, fiind unicul lor copil”. Ofiţerul i-a contactat pe părinţii fetei, care în aceeaşi seară au ajuns din Arad în Baia Mare, să-şi ia acasă fiica. Momentul întâlnirii cu părinţii ei a fost foarte emoţionat iar ofiţerul îşi aminteşte şi acum.

”Când au intrat şi şi-au văzut copila au izbucnit în plâns. Fata şi mama erau prinse una de gâtul celeilalte şi nu se mai opreau din plâns”, mai relatează el. Infractorul, prin în timp ce dormea Acum, povestea era doar pe jumătate rezolvată. Fata sa întors la familie, dar infractorul to nu era încă idetificat. Câteva luni mai târziu, prin octombrie, un colaborator al poliţiştilor le-a dat o informaţie ce privea un apartament de pe o stradă din cartierul Săsar din Baia Mare.

Informatorul spunea că un individ care locuieşte acolo de o vreme vine în fiecare noapte încărcat cu bagaje mari, cu nişte sacoşe pline cu diferite obiecte. A fost indiciul care le-a dat de gândit poliţiştilor. S-au dus în aceeaşi noapte la apartamentul pe care l-a indicat informatorul. ”Când am ajuns la uşa apartamentului, am vazut o yală defectă şi o uşă cam dărăpănată. De afară părea locuinţa unei familii dezorganizate.

Cu cheiea mea de la casă am mişcat puţin yala şi s-a deschis uşa. Am intrat în hol. Am verificat prima cameră şi bucătăria. La ultima cameră uşa era închisă. Pe gaura cheii am auzit că cineva sforăia acolo, foarte încet. Am deschis încet uşa, am intrat înauntru şi am avut o surpriză: era chiar tânărul care cu câteva luni în urmă, la Semilună, mă lăsase cu buletinul în mână”, mai relatează fostul ofiţer. El a profitat de faptul că tânărul dormea într-o poziţie ”favorizantă”, respectiv cu mâine împreunate, la cap şi a reuşit să-i pună cătuşele la mâini înainte să se trezeasc sau să-şi dea seama ce se întâmplă.

”Când a simţit, a tresărit şi a încercat să ducă mâna sub pernă. Avea acolo un cuţit cu lama lungă”, mai spune fostul ofiţer. După percheziţie, în apartament au găsit diferite unelte artizanale cu care individul, care provenea de undeva din sudul ţării, spărgea magazine şi case, dar şi bani. ”L-am condus la organele de Miliţie, i-am luat datele personale şi am descoeprit că buletinul pe care mi-l lăsase înainte era fals. L-am verificat la Evidenţa Operativă şi mi s-a comunicat că este urmărit general pentru fapte deosebite şi recidivist. Am început ancheta, însa am fost avertizat că este recalcitrant, violent şi nu recunoaşte nimic.

Am dus cu individul o luptă psihologică deosebită. I-am spus că n-are rost să mă mintă, pentru că ştiu ce activitate a avut şi că mai bine să se folosească de articolele din Codul Penal care prevăd circumstanţele atenuante.” După ce a început să-l ancheteze, într-un final a fost de acord să dea declaraţia. ”Mi-a dezvăluit că are două spargeri de magazin în Baia Mare, iar după o luptă lungă, mi-a spus că el, împreună cu doi indivizi, au comis un dublu asasinat, în cursul unei nopţi, în orasul Lugoj. Erau doi soţi în vârstă.

I-au omorat şi le-au sustras 400.000 de lei, cam cât cinci Dacii la acea vreme. Cei doi soţi au fost ucişi cu lovituri de cuţit.” Poliţişii din Lugoj au confirmat crima ce a avut loc cu trei ani în urmă, rămasă de atunci cu auori necunoscuţi. Individul a spus şi adresele celolalţi doi, astfel că au fost prinşi în scurt timp, la adresele pe care le-a indicat el. Colonelul (r) Arghir Berciu a fost ofiţer la cercetări judiciare, pensionat cu puţin timp înainte de revoluţie. El a publicat într-o carte cele mai grave dintre cazurile la care a lucra de-a lungul carierei sale.

Sursa: adevarul.ro

loading...

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Ultimile din Stiri online

Close
Mergi SUS

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web