Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Educaţia nouă

in Pedagogie

Carti

  1. Maria Montessori (1870-1952)

Repere biografice. Născută la Chiaravalle, în 1870, a fost prima femeie care a obţinut titlul de doctor în medicină la Universitatea din Roma. În calitate de medic pediatru, s-a dedicat poblematicii educării copiilor, organizând chiar o şcoală pentru formarea educatoarelor. A aprofundat psihologia la universitate şi s-a concentrat asupra educaţiei copiilor anormali. În 1907, a inaugurat la Roma Casele copiilor mici (Case dei Bambini), o instituţie care, din punct de vedere funcţional şi ca organizare, se situează în grădiniţa actuală şi căminul de copii, unde educatoarele se ocupau de copiii mamelor care erau integrate în activitatea de muncă. Principalele lucrări sunt: Metoda pedagogiei ştiinţifice (1909), Autoeducaţia în şcoala elementară (1916), Manual de pedagogie ştiinţifică (1921).

Premise ale gândirii pedagogice

Fiinţa umană se caracterizează printr-un impuls organic către dezvoltare prin autoformare. Acest impuls se manifestă ca după un plan divin. Fiecare etapă, numită şi senzitivă, presupune o nevoie vitală, iar satisfacerea acestei nevoi creează drumul apariţiei alteia.

Temă de reflecţie

Comentaţi următoarea idee emis de Maria Montessori : copilul este ,,fiul’’ omului numai ca fiinţă biologică: în schimb copilul este ,,tatăl’’ omului ca personalitate umană.

În copil se structurează adultul de mâine, acest proces depinzând de calitatea materialului pe care-l întălneşte în cale. Dezvoltarea copilului este predeterminată de instincte. Pedagogul italian stabileşte o paralelă între dezvoltarea fizică şi cea spirituală, biologizând fenomenul educaţiei.Educaţia este indirectă, prin interacţiunea dintre copil şi elementele din mediul apropiat.

Concepţia pedagogică

Pedagogul italian arată că educatoarele nu trebuie să-şi impună voinţa în faţa elevilor, transmiţându-le forţat idei sau introducându-le preferinţe şi interese nespecifice. Ele vor asista şi-i vor ajuta pe copii sa-şi satisfacă trebuinţele proprii. Metoda propusă de pedagogul italian se fundamentează pe ideea asigurării unui mediu organizat, în care pedagogul italian se fundamenteză pe ideea asigurării unui mediu organizat, în care copilul va fi lăsat să se desfăşoare liber, în concordanţă cu dorinţele şi interesele lui naturale. La ea, libertatea devine o componentă a metodei de educaţie. Relaţionarea copilului la mediu este foarte activă.

O mare importanţă este acordată materialului didactic. Acesta este dimensionat pentru fiecare simţ în parte. A indicat dimensiuni, forme, culori, asperităţi sau netezimi pentru corpurile ce se adresau văzului şi pipăitului. A alcătuit materiale de lucru, capabile să stimuleze activităţile de învăţare a scris-cititului şi socotitului.

Iată cum erau grupate materialele care serveau la dezvoltarea simţurilor:

  • trei serii de cilindri ce se fixează în orificii adecvate;

  • trei serii de corpuri geomerice de diferite dimnsiuni (cuburi roz, paralelipipede cafenii, altele albastre şi roşii);

  • diverse corpuri geometrice de lemn;

  • o colecţie de eşantioane de ţesături;

  • două planşete de lemn de aceeaşi dimensiune, dar de valori diferite;

  • două cutii cu eşantioane din lână, în culori variate;

  • forme geometrice plane care se îmbină unele cu altele;

  • o serie de cutii pentru educarea simţului greutăţii şi a celui auditv;

  • clopoţei muzicali.

A experimentat diferite jocuri simple în calitate de pre-exerciţiu pentru activitatea serioasă de mai târziu (de pildă jocul de-a încheiatul-descheiatul nasturilor la păpuşi, în perspectiva obişnuirii de a se îmbrăca singuri).

Temă obligatorie

Descrieţi o serie de activităţi didactice pasibile de a se mula pe principiile montessoriene pentru educaţia simţurilor în învăţământul primar românesc.

Pedagogul italian a impus în pedagogia secolului XX, o metodă de educaţie bazată pe respectarea libertăţii copilului într-un mediu organizat, bogat în stimuli dimensionaţi în funcţie de interese şi dorinţe naturale. Rolul educatorului este de a pregăti mediul favorabil pentru autoformare. Calităţile mediului educaţional, pentru ca acesta să devină educogen , în opinia Mariei Montessori sunt următoarele:

  • Mediul să fie ordonat. Fiecare lucru posedă un loc al lui unde poate fi găsit în permanenţă.

  • Mediul să fie atrăgător, plăcut şi îmbietor.

  • În acest mediu, copilul va găsi un ajutor în efortul lui de a clasifica şi a folosi limbajul potrivit pentru a denumi obiectele respective.

  • Mobilierul să fie făcut pe măsura copilului pentru ca acesta să aibă suficientă libertate de mişcare.

  • Copilul să poată reîncepe sau repeta o activitate.

  • Să fie încurajat să-şi rafineze gesturile prin atitudini de politeţe şi de curtoazie.

  • Întregul mediu să fie impregnat de prezenţa limbajului.

  • Copilul să fie încurajat în a-şi dezvolta voinţa şi sociabilitatea prezentându-se un singur lucru pentru activitatea dată, întărindu-se astfel priceperea respectivă.

Libertatea presupusă de această metodă nu este absolută, ci limitată, impunându-se anumite constrângeri. De pildă, fiecare material pus la dispoziţia copilului va fi utilizat numai pentru activitatea destinată. Dacă se observă o deturnare a obiectului de la întrebuinţarea normelor, copilul este oprit. Utilizarea materialelor didactice se face respectându-se totuşi următoarele reguli:

  • să nu se dea altă destinaţie obiectelor din preajma elevilor (să se joace fotbal cu păpuşile);

  • fiecare elev să ia obiectul respectiv de la locul indicat şi să-l aşeze în acelaşi loc după utilizare (nu trebuie smuls din mâinile altui copil);

  • să nu-şi facă rău lui sau să nu tulbure liniştea celorlalţi în timpul manevrării obiectelor.

De respectarea acestor reguli se îngrijeau educatoarele, care nu aveau studii speciale, ale fiind simple muncitoare.

Temă obligatorie

Mai poate fi acceptată ideea ca educatoarele să fie simple supraveghetoare? Argumentaţi punctul dumneavoastră de vedere.

  1. Ovide Decroly (1871-1932)

Repere biografice. Medic, psiholog şi pedagog belgian, Ovide Decroly este unul dintre cei mai intreresanţi reprezentanţi ai curentului ,,educaţiei noi’’. S-a născut la Renaix, în 1871. Studiile de medicină le face la Gand, iar cele de psihiatrie în capitala Belgiei. În 1901, deschide la Bruxelles un institut pentru deficienţi mintali. Obţine rezultate satisfăcătoare şi, în 1907, deschide, lângă Bruxelles, un aşezământ, de această dată pentru educaţia copiilor normali (École de l’Ermitage). Realizează mai multe cercetări şi câştigă adepţi pentru renovarea sistemului tradiţional de educaţie. Principalele lucrări publicate (împreună cu alţi colaboratori) sunt: Câteva consideraţii cu privire la interesul copilului (1924), Iniţiere în activitatea intelectuală şi motrice prin jocuri educative (1925), Introducere în pedagogia cantitativă (1929), Funcţia globalizării şi aplicaţia sa (1929).

Premise ale gândirii pedagogice

În opinia lui, cunoaşterea la vârstele în formare nu începe cu secvenţele mici, ci cu întregul, cu sesizarea părţilor mari, cu ansamblul. Cuprinderea cognitivă a întregului presupune o participare simultană şi succesivă a tuturor mecanismelor gândirii. Capacitatea senzitivă a copilului de a se ataşa de întreg este numită de pedagogul belgian globalism.

Concepţia pedagogică

După Decroly, şcoala ar trebui să ofere condiţii în care copilul să trăiască situaţii autentice de viaţă, cu dificultăţile aferente, capabile să-i satisfacă dorinţele şi să-i stimuleze motivaţia. Decroly propune o nouă modalitate pedagogică de învăţare – denumită metoda centrelor de interes, ce porneşte de la presupoziţia că psihicul copilului are o mare apetenţă pentru compreehensiunea (înţelegerea) întregului. Decroly încearcă să îl pună pe acesta în contact cu situaţii de ansamblu. Şcoala contemporană, prin secvenţierea cunoştinţelor pe discipline de învăţământ, formează o imagine artificială, fragmentată, dând impresia de separare a lucrurilor şi evenimentelor. De aceea, el grupează cunoştinţele didactice în ansambluri de cunoaştere corespunzătoare unor trebuinţe fundamentale, denumite centre de interes. Pedagogul belgian propune următoarele centre:

  • de hrănire şşi consum (corespunzătoare expresiilor ,,mi-e foame’’, ,,mănânc’’, ,,beau’’, ,,respir’’);

  • de apărare contra diverselor pericole (descrise prin ,,mi-e teamă’’, ,,mă apăr’’);

  • de muncă şi de odihnă (exprimate prin ,,lucrez’’, ,,mă joc’’, ,,mă recreez’’).

Prin această grupare a cunoştinţelor se suprimă noţiunea de programă de învăţământ şi se favorizează introducerea perspectivei interdisciplinare de asimilare a cunoştinţelor.

Temă obligatorie

În ce măsură teoria centrelor de interes a fost recuperată de teoria şi practica stabilirii conţinuturilor în învăţământul românesc? Daţi câteva exemple de adecvare a structurilor curriculare la categorii de interese specifice unor vârste determinate.

În şcoala instituită de el, repartizarea centrelor de interes se realiza în funcţie de vârsta elevilor. Astfel, în perioada 3-6 ani, centrele erau ocazionale şi erau comandate de mediul apropiat (vizitarea unei păduri, îngrijirea unui animal); între 6 şi 8 ani, erau ipostaziate centre fragmentare carea stăteau la baza unor interese mai largi (de pildă, dacă centrul îl constituiau alimentele, doar următoarele fragmente erau urmărite: fructe comestibile, fructe dăunătoare, lapte, pâine, apă-plante-animale, plante exotice). În periaoda 8-14 ani, se studia un centru de interes pe an, prin realizarea unor sinteze dintre centrele fragmentare. După 14 ani, erau abordate doar cele patru centre de interes pentru ca, treptat, copiii să pătrundă în materiile aşa cum sunt împărţite pe ariile academice, cunoscute în învăţământul tradiţional. Noţiunea de programă şcolară, cum o înţelegem noi astăzi, nu-şi mai găseşte nici un loc. Metoda centrelor de interes prefaţează doar predarea pe discipline care va începe pe la vârsta de 18 ani. Ne putem întreba la ce serveşte un artificiu metodic, dacă se ajunge la aceeaşi manieră de predare.

Activitate

Construiţi un plan de învăţământ pentru clasele V-VIII urmând teoria centrelor de interes. Aceeaşi aplicaţie, dar pentru 4 ani de facultate.

Temă de reflecţie

Ce legături întrezăriţi între principiul interdisciplinarităţii în învăţământ şi teoria lui Decroly privind centrele de interes?

  1. Édouard Claparède (1873-1970)

Repere biografice. Medic, psiholog şi pedagog elveţian, Claparède a fost profesor la Universitatea din Geneva. Psihologia a studiat-o cu Théodore Flournoy. Şi-a luat doctoratul cu teza Simţurile musculare. A înfiinţat Laboratorul de psihologie din cadrul Universităţii din Geneva. În 1912, înfiinţează un Institut de şriinţe ale educaţiei, purtând numele lui J.J. Rousseau, specializat în cercetări în domeniul pedagogiei şi în pregătirea institutorilor: Principalele lucrări sunt : Psihologia copilului şi pedagogia experimentală (1905), Şcoala pe măsură (1921), Orientarea profesională, problemele şi metodele ei (1922), Educaţia funcţională (1931).

Premise ale gândirii pedagogice

În vderea înţelegerii poceselor psihice nu este de ajuns să cunoaştem numai mecanismul structural al psihicului, ci şi funcţiunile actelor psihice pentru individ. O psihologie funcţională va pune problema invers de cum a fost pusă până la Claparède: nu ce este, din ce se compune un fapt psihic, ci, în principal, la ce serveşte el viaţa omului. Concepţia funcţională îl determină pe educator să considere viaţa sufletească a copilului ca având valoare, formând un tot, o unitate ale cărei mişcări converg spre realizarea unui scop.

Concepţia pedagogică

Claparède este întemeietorul şi promotorul unei topici numite de el educaţie funcţională. Educaţia funcţională are ca fundament trebuinţa copilului, interesul său de a se dedica unui scop. Această teorie nu are în vedere copilul construit de diferitele teorii psihologice, ci se îndreaptă spre copilul real, aşa cum există ca organism biopsihic, având anumite interese şi necesităţi. Procesul instructiv centrat pe solicitarea atenţiei voluntare va fi înlocuit cu cel care îi va crea nevoia de a fi atent, fără a-l forţa; activităţile desfăşurate vor fi realizate cât mai plăcut, valorificându-se aparenţele ludice ale copilului. Chiar şi atunci când trebuie să impunem anumite cunoştinţe fără vreun interes imediat, este indicat, crede Claparède, să ţinem seama de pornirile naturale ale copilului şi să facem aliaţi din înclinaţiile lor reale.

Temă obligatorie

Indicaţi cel puţin trei modalităţi prin care învăţământul românesc poate deveni ,,funcţional’’, în sensul dat de Claparède.

Pedagogul critică învăţământul statornicit pentru că acesta are în vedere evul mediu, standard, şi nu individualităţile concrete. De aceea, el propune că acesta are în vedere evul mediu, standard, şi nu individualităţile concrete. De aceea, el propune ,,şcoala pe măsură’’, care să asigure succes tuturor în acord cu posibilităţile diferite ale publicului şcolar. În acest sens, Claparède propune trei tipuri de organizare a claselor: clase omogene, clase mobile (organizate pe obiecte de învăţământ) şi structura pe opţiuni (fiecare elev va opta pentru un set de discipline în funcţie de înclinaţiile proprii). Exigenţele funcţionale au deschis un câmp larg de experimentare şi au determinat o ,,revoluţe copernicană’’ în legătură cu reprezentările despre statutul copilului. Claparède a identificat trei etape ale procesului instructiv-educativ:

  • trezirea unei trebuinţe, a unui interes, a unei dorinţe;

  • declanşarea unei reacţii menite să satisfacă respectiva trebuinţă;

  • stimularea cunoştinţelor prin care reacţia respectivă poate fi controlată, îndrumată şi condusă spre un scop.

Jocul este considerat activitatea prioritară de educaţie. Copilul îşi afirmă prin joc propria personalitate şi îşi măreşte sfera de cunoştinţe şi interese. ,,Oricare ar fi lucrarea pe care voiţi să o îndeplinească cel mic, dacă aţi găsit mijlocul de a i-o prezenta astfel încât să o primească în calitate de joc, ea va fi capabilă să elibereze în favoarea sa comorile de energie ale copilului

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web