Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Efectele postului asupra sanatatii

in Sanatate

Postul înseamnă abţinerea parţială sau totală de a ne hrăni. Încă din timpuri foarte vechi, practicarea postului a fost legată de menţinerea şi de redobândirea sănătăţii, precum şi de purificarea spirituală. A existat totdeauna credinţa că postul măreşte performanţele fizice şi psihice ale celor ce îl practică.

Astfel, mulţi lideri spirituali le cereau discipolilor lor să ţină posturi de zeci de zile înainte de a începe iniţierea sau studiul.Postul Crăciunului face parte din tradiţia creştină şi are rolul unei purificări sufleteşti şi trupeşti.

În timpul postului nu se consumă alimente de origine animală (carne, lactate, ouă). Aceste alimente au nu numai o mare putere nutritivă ci şi multe toxine, a căror eliminare necesită un efort mare din partea organismului. Astfel, postul devine o perioadă de detoxificare. Abstentia de la alcool şi tutun contribuie de asemenea la această detoxificare.

O alimentaţie fără produse de origine animală scade procesele de fermentaţie şi de putrefacţie din intestin, ceea ce are drept consecinţă reducerea populaţiei de microbi şi a toxinelor din tubul digestiv. Consumul crescut de alimente bogate în fibre contribuie de asemenea la curăţarea intestinului şi asigură o mai bună funcţionare a tubului digestiv.

Consumul mare de lichide (apa, ceaiuri, supe) hidratează organismul, măreşte diureză şi detoxificarea.

Recomandarea de a evită conflictele şi de a caută împăcarea are că scop realizarea unui echilibru psihic, care se răsfrânge pozitiv şi asupra funcţionării generale a organismului.

Dieta de  post 

Se ridica întrebarea dacă alimentaţia permisă în timpul postului poate asigură o funcţionare normală a organismului. Răspunsul este că dietă vegetariană este suficientă, cu condiţia să fie diversificată şi să includă fructe, legume, cereale, nuci, seminţe.

O asemenea dietă, din care lipsesc alimentele de origine animală, acoperă necesarul zilnic de proteine, lipide, glucide, vitamine şi minerale indispensabile organismului.Proteinele se găsesc în toate alimentele, cu excepţia zahărului şi a grăsimilor pure. Pâinea, cartofii, orezul, mazărea, fasolea, soia, lintea asigură un aport suficient de proteine în perioadă postului.Glucidele se găsesc în zahăr, în miere şi în toate vegetalele, în diferite proporţii.

Cele mai nesănătoase glucide sunt cele rafinate, din zahăr şi din produsele derivate.Lipidele sunt prezente în cantităţi mici în alimentele vegetale. Excepţie fac uleiurile (măsline, floarea soarelui, dovleac, porumb, etc), dar şi acestea conţin lipide mai sănătoase decât grăsimile animale. Este cunoscut faptul că lipidele, în special cele animale şi colesterolul, favorizează bolile cardiovasculare şi obezitatea. Postul este o perioadă în care riscurile cardiovasculare scad.

Vitaminele sunt, în marea lor majoritate, conţinute în alimentele vegetale, în special în cele proaspete. Excepţii sunt vitamină D, care nu se găseşte în plante, şi vitamină B 12, care se găseşte în cantităţi mici, insuficiente. Pe duratapostului este bine să se consume suplimente din cele două vitamine.

Mineralele necesare organismului, cum sunt calciul, magneziul, zincul şi fierul se găsesc în cantităţi suficienţe în alimentele de post.

In concluzie, dieta de post nu numai ca asigura tot necesarul nutritiv si caloric al organismului, dar este si mai sanatoasa decat alimentatia obisnuita si are efecte benefice atat asupra trupului cat si asupra sufletului.

Inainte de a va decide sa tineti post este bine sa consultati totusi un medic care sa va asigure ca starea dumneavoastra de sanatate va permite acest lucru.

Medicii spun că mâncarea de post satisface, în mare parte, necesitățile nutritive ale organismului, însă nu este recomandată tuturor categoriilor de persoane și poate avea efecte negative asupra sănătății.

Medicii nu recomandă un regim alimentar de post de câteva săptămâni copiilor sau femeilor însărcinate. „Aici postul, deși scurt, poate crea probleme”, punctează Corina Zugravu, medic primar în Nutriție şi Igiena Alimentației și cercetător la Institutul de Sănătate Publică București. Dezvoltarea normală a copiilor foarte mici, dar și a celor încă nenăscuți ar putea fi afectată de lipsa nutrimentelor din carne sau lactate, spun specialiștii.

„O femeie aflată în primul trimestru de sarcină, când se formează organele vitale ale fătului, ar putea afecta dezvoltarea lui normală dacă ține un regim alimentar de post”, precizează Corina Zugravu. Efecte similare ar putea exista și în ultimul trimestru de sarcină, mai spune medicul, subliniind însă că în ambele cazuri este vorba despre un regim de câteva săptămâni (și nu de două zile pe săptămână).

 Probleme digestive sau îngrășarea

Deși obișnuite cu o dietă bogată în carne și lactate, trecerea la regimul alimentar de post nu va avea efecte negative majore asupra celorlalte categorii de persoane, organismul uman având o mare capacitate de adaptare. Există însă și excepții. Ar putea apărea unele probleme digestive la începutul regimului, spun medicii. „La început, eventual, aportul mare de fibre poate cauza celor care nu mănâncă în mod obișnuit alimente de origine vegetală, în cantitate mare, un oarecare disconfort digestiv, cu balonare, flatulență, crampe sau diaree”, avertizează specialistul de la Institutul de Sănătate Publică.

Contrar credinței populare, regimul alimentar de post nu slăbește, ci în unele cazuri chiar îngrașă. „Alimentele de post sunt dense caloric și, pentru cei neînvățați cu ele, mai putin sățioase. Deci unele persoane au tendința de a mânca mai mult, până să ajungă să se simtă sătule. De aici și eventualul spor ponderal”, explică Corina Zugravu.

Produsele din soia din comerț

Probleme pot apărea și în cazul consumului de alimente pe bază de soia. „Ele au, la bază, un gust fad, care nu va fi recepționat ca agreabil de către consumator. Din păcate, fabricanții au tendința de a le adăuga mult prea multă sare și diverși aditivi, pentru a le ameliora sapiditatea”, spune medicul specialist în nutriție. „Dar dacă sunt făcute corect, pot fi consumate fără probleme, însă este recomandat să se evite excesul”, adaugă Corina Zugravu, precizând că două porții pe zi de preparate din soia sunt suficiente.

Pentru a evita consumul ridicat de sare și aditivi alimentari în perioada postului, specialistul ne recomandă să studiem cu atenție eticheta unui preparat înainte de a-l cumpăra sau chiar să gătim mâncarea de post acasă: „Dacă vedem o listă de ingrediente suspect de lungă și unde sarea e pe un loc fruntaș, este mai bine să renunțăm și să ne preparăm singuri în casă ceva mai sănătos. Există în comerț soia granule sau sub formă de șnițel vegetal, din care ne putem face singuri diferite preparate de post”.

Postul scade colesterolul

Un meniu sănătos de post este bazat, spune Corina Zugravu, pe asocierea dintre leguminoase uscate (fasole, năut, soia, etc) cu derivate cerealiere (pâine, orez, orz, secară, etc), care asigură necesarul de proteine și lipide. „Salatele sunt un adaos obligatoriu, ca și nucile și alunele, surse atât de proteine, cât și de grăsimi (inclusiv de acizi grași omega 3)”, adaugă specialistul.

Un regim echilibrat de post poate avea efecte pozitive asupra sănătății noastre, afirmă Corina Zugravu, având capacitatea de a induce o tendință de scădere a colesterolului rău din sânge și „o alcalinizare metabolică” (neutralizarea acizilor în exces din organism.

Cum funcţionează postul la nivel chimic

Din cauza lipsei unui aport energetic, organismul se vede forţat să apeleze la propriile rezerve, dezintegrând grăsimea din organism pentru a produce energie. Cu cât mai puţin mănâncă o persoană, cu atât organismul apelează mai mult la rezervele de grăsimi.

Detoxifierea e unul din argumentele folosite în promovarea ideii că postul este benefic organismului. Detoxifierea este un proces natural prin care organismul neutralizează toxinele cu ajutorul colonului, ficatului, rinichilor, plămânilor sau pielii. Procesul este accelerat în timpul postului din două motive: numărul toxinelor ingerate este mai mic şi organismul are ocazia de a curăţa stocurile de toxine deja existente.

Alt beneficiu al postului este procesul de vindecare, prin care se presupune că trece organismul atunci când evită anumite alimente. În timpul postului, energia este îndepărtată de sistemul digestiv şi este îndreptată spre metabolism şi sistemul imunitar. Procesul de vindecare este catalizat de efortul corpului de a căuta surse de energie. Prin urmare, structuri anormale în interiorul organismului  precum tumorile nu mai au resurse să crească şi sunt susceptibile de a fi dezintegrate.

De asemenea, s-a constatat că producerea proteinelor este mai eficientă în timpul postului, iar o eficienţă mai ridicată în sinteza proteinelor este corelată cu o sănătate mai bună a organelor, ţesuturilor şi celulelor. Aşa se explică de ce oamenii îşi pierd apetitul în timpul gripelor, al răcelilor sau al gastritelor – pentru a deturna procesul producerii de energie de la sistemul digestiv către cel imunitar, ajutând astfel la autovindecarea organismului.

Cel mai studiat şi argumentat beneficiu al postului este întinerirea organismului şi creşterea duratei de viaţă.

Explicaţiile care stau la baza acestui beneficiu sunt multiple: o rată metabolică mai lentă, o producţie mai eficientă de proteine, un sistem imunitar îmbunătăţit.
În ciuda aspectelor pozitive, sunt totuşi câteva categorii de persoane care ar trebui să evite postul: persoanele foarte slăbite sau înfometate; persoane anorexice sau bulimice; femeile însărcinate şi diabetice; mamele ce alaptează; persoanele cu anemie severă; persoanele afectate de porfirie.

Evident, mulţi medici sunt împotriva postului prelungit, mai ales atunci când nu este făcut sub supravegherea unui specialist.

Produse şi alimente de post gasite in magazine

În general, în magazinele care vând produse pentru “dietă” sau “vegetariene” întalnim soia, cereale procesate, paste, făină, uleiuri, zahăr şi alte alimente care nici măcar nu pot fi incluse intr-o dieta sanatoasa dar au parte de o publicitate inteligenta, pacalind astfel consumatorul.

 SOIA

Soia este una dintre cele mai vechi plante de cultură, originară din China, unde era cunoscută încă din anul 2838 i.e.n. în America şi Europa este cultivată mult mai tîrziu, în anii 1829 şi respectiv 1840.În ţara noastră, soia se cunoaşte din anul 1876, în Transilvania. Din 1913 este cultivată în câmpurile experimentale ale Şcolii superioare de agricultura din Bucureşti şi abia din 1930 este inclusă în temele de cercetare ale Institutului de Cercetări Agronomice.

Creşterea considerabilă a producţiei şi perfecţionarea metodelor de prelucrare a seminţelor de soia au dus la obţinerea unor cantităţi mari de ulei cu o valoare nutritivă ridicată şi la furnizarea de proteină, care permite obţinerea unor cantitati sporite de produse animale. Diferitele părţi ale plantelor de soia se caracterizează printr-un conţinut ridicat în proteină (tabelul de mai jos).

Compoziţia chimică

Compoziţia chimică a soiei în % (dupa Villax, 1963)

Produsul Apa Substanţe azotate Grăsimi Substanţe extractive neazotate Celuloza Cenuşa
Seminţe 12 39,0 17,0 23,0 4 5
Pin 16 15,0 3,0 28,0 32 6
Paie 14 7,0 2,0 40,0 27 10
Masa verde 75 4,8 0,2 12,0 6 2
Turte 11 43,0 6,0 29,0 5 6

Proteină din seminţele de soia este mult superioară proteinei din cereale datorită unor amino-acizi de o importantă deosebită în alimentaţia animalelor, cum sunt: lizină, metionină, triptofanul etc. Pe lângă proteină, seminţele de soia conţin şi cantităţi însemnate de substanţe grase, săruri minerale (fosfor, potasiu) şi vitamine (complex B, C, D,F).

Alături de lucernă şi trifoi, soia are o importantă din ce în ce mai mare, fiind considerată şi din punct de vedere furajer că o plantă foarte valoroasă. Seminţele sunt folosite în hrană animalelor sub formă de uruială sau făină, cel mai adesea după extragerea uleiului. Soia se foloseşte în ultimul timp într-o proporţie destul de mare şi sub formă de masă verde (pasunata sau însilozata), datorită conţinutului ridicat în proteină şi grăsimi din toate părţile componente ale plantei (tabelul de mai jos).

Compoziţia chimică (proteine şi grăsimi) a nutreţului   verde  de soia (după Enken,, 1959)

Momentul recoltării Tulpini Frunze Păstai
Proteina % grăsimi  % Proteina % grăsimi  % Proteina % grăsimi %
începutul formării seminţelor 10,8 2,6 18,2 6,1 14,0 2,3

Deşi este bogat în proteine, fânul de soia are o valoare nutritivă mai mică decât a fanurilor de lucernă şi trifoi, datorită tulpinilor care rămân neconsumate. Atunci când fânul de soia intră totuşi în raţia animalelor, este mai economic să fie folosit sub formă de făină.Înlăturarea deficitului de albumină digestibila în furajarea animalelor a impus în ultimii ani extinderea culturii soiei în amestec cu graminee anuale de nutreţ (porumb, sorg, iarbă de Sudan), ceea ce a dus la obţinerea unor furaje complete şi bine echilibrate.

În timp ce porumbul produce, la o recolta de 250 q/hă masă verde, 8 400 unităţi nutritive cu 274 kg albumină digestibila, soia, la aceeaşi producţie la hectar, produce numai 3 145 unităţi nutritive, dar cu o cantitate mult mai mare de albumină digestibila (900 kg). La o unitate nutritivă în cazul porumbului revine o cantitate mică de albumină digestibila (cca. 31 g), în timp ce la o unitate nutritivă de soia cantitatea de albumină digestibila creşte considerabil (cea. 285 g). Acest dezechilibru mare între valorile nutritive ale acestor plante se corectează prin cultură lor în amestec; în acest fel, raportul între albumină digestibila şi unităţile nutritive se îmbunătăţeşte, apropiindu-se de raportul optim de 100 – 120 g albumină digestibila la o unitate nutritivă.

Acest lucru este ilustrat şi de rezultatele experienţelor efectuate de Moga şi Slusanschi (1964), la Staţiunea experimentală Marculesti (tabelul următor).

Porumbul, sorgul, iarbă de Sudan, pe de o parte, şi soia, pe de altă parte, sunt componenţi buni ai culturilor intercalate, pentru că aceste plante extrag substanţe nutritive diferite din sol, se completează reciproc favorabil privind componenţa în principii nutritivi şi sunt consumate cu mai multă plăcere de animale atunci când se administrează că amestec.

 RĂSPÂNDIRE

Dintre leguminoasele anuale, soia cultivată atât pentru seminţe cât şi pentru nutreţ verde are cea mai mare răspândire, ocupând în total peste 21,7 milioane hă în anul 1961. Până în 1938 – 1939, Manciuria, China şi Japonia erau cele mai mari cultivatoare de soia. În prezent, această plantă se cultivă în diferite părţi ale lumii, în special în zonele cu clima temperata, în ultimii ani, în S.U.A. se înregistrează cea mai mare creştere a suprafeţelor ocupate cu soia şi cele mai mari producţii obţinute. Astfel, în 1961, soia se cultivă în S.U.A. pe o suprafaţa de 10,6 milioane hă, cu o producţie totală de 18,3 milioane tone, de peste 7 ori producţia anului 1953. Atât suprafeţele cultivate cu soia, cât şi producţiile ce se obţin pe unitatea de suprafaţa sunt în creştere, fapt ce atesta interesul faţă de această cultură.

În ţara noastră, suprafeţele cultivate cu soia au început să crească, ajungând în 1937 la 100 000 hă. Producţiile mici ce s-au obţinut datorită necunoaşterii particularităţilor de cultură au făcut că ulterior această suprafaţa să scadă până aproape de lichidare.

Din 1955 – 1956, când dezvoltarea sectorului zootehnic a cerut cantitati sporite de proteină, cultură soiei s-a extins pe suprafeţe din ce în ce mai mari, mai ales în unităţile agricole de stat, care o folosesc în furajarea animalelor atât sub formă de seminţe, cât şi că nutreţ verde. Astfel, de la 900 hă cultivate cu soia în anul 1964, unităţile agricole de stat vor ajunge că în 1970 să cultive soia pe o suprafaţa de peste 110000 hă.

Producţia de seminţe de soia care s-a obţinut în anul 1966 în conditiile ţării noastre este cuprinsă între 10 – 15 q/hă (tabelul de mai jos). În conditiile perfecţionării tehnicii de cultură, a cunoaşterii în amănunt a particularităţilor biologice ale plantei, se pot realiză producţii cu mult mai mari. Aşa, de exemplu, în anii 1962 – 1964 staţiunile experimentale agricole Livadă, regiunea Maramureş, şi Podu Iloaie au obţinut 18 – 21 q/hă, respectiv 16 – 18 q/hă. În condiţii de irigare, la Fundulea s-au obţinut 22 – 34 q/hă seminţe.

În condiţiile anului 1966, unităţile agricole de stat, principale cultivatoare de soia, au obţinut pe suprafeţe relativ mari producţii medii de 13 – 15 q/hă (tabelul de mai jos).

CARACTERE MORFOLOGICE ŞI BIOLOGICE

Soia aparţine genului Glycine L. care are un număr de 25 specii, dintre care la noi în ţara se cultivă Glycine hispida (Mnch.) Maxim.

Această specie cuprinde, de asemenea, mai multe subspecii, cea mai importantă şi mai răspîndită fiind ssp. manshurica Enk. După E n k e n (1959), subspecia manshurica cuprinde mai multe varietăţi: communis, immaculata, flavida, ucrainca, viridis etc.

Soia, Glycine hispida (Mnch.) Maxim , are rădăcină principală pivotanta care pătrunde în sol până la 1 m, uneori chiar până la 2 m. Ramificaţiile laterale ale rădăcinii principale pătrund şi ele în sol până la 30 – 40 cm. Pe ele se formează marea majoritate a nodozităţilor. Tulpină, înaltă de 50 – 200 cm, este dreaptă, pentagonala sau cilindrică, uneori volubila. Pe tulpină şi ramuri se găsesc perişori de culoare gălbuie, brună, albicioasă etc. Frunzele sunt trifoliate, cu foliolele şi potiolul păros. Frunzele cad când plantă se apropie de maturitate. Stipele sunt mici. Florile sunt, de asemenea, mici şi grupate câte 3 – 9 (uneori mai multe) în raceme scurte. Au culoare liliachie, albă-liliachie, albă-gălbuie. Polenizarea este autogama, deşi florile se deschid. Durată înfloririi este de 18 – 27 zile, în funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie. Fructul este o păstaie uşor curbată şi acoperită cu perişori. Culoarea păstăii este galbenă sau galbenă-brunie. Păstaia este dehiscenţă şi conţine 2-5 seminţe de culoare albă, gălbuie, măslinie, verde, cafenie, neagră etc. Masă a 1000 seminţe la plantele din var. manshurica Enk. este de 120 – 230 g. Rasarirea este epigeica.

 Lecitina din soia (E322)

Lecitină este un amestec de substanţe constituit în majoritate din fosfolipide şi este prezenţa în toate celulele animale şi vegetale, în care participă la formarea membranelor celulare. Ea intră şi în constituţia lipoproteinelor, care permit transportul grăsimilor şi al substanţelor liposolubile în organism.

Tot lecitină favorizează transportul colesterolului de la ţesuturi la ficat, mărind cantitatea de a€œcolesterol bun” (HDL) prezent. Ea este şi o componenţa a bilei: permite emulsionarea grăsimilor, introduce cu alimentele, favorizând absorbţia lor.

 Funcţii

Introducerea lecitininei în organism odată cu alimentele sau cu integratorii alimentari ajută la diminuarea colesterolului în sânge (constituind un factor de prevenire şi tratare a aterosclerozei), la reglarea funcţionalităţii ficatului şi la producerea fierii; pe lângă această, pare să contribuie la ameliorarea unor funcţii ale creierului, printre care memoria şi capacitatea de învăţare.

 Surse şi utilizări alimentare

Lecitină cea mai cunoscută este cea extrasă din seminţe de soia (care conţin 2,5 g la 100 g de produs). Printre vegetale, alte surse sunt: orezul, lintea, mazărea, fasolea verde, varză, conopidă. Printre alimentele de origine animală, sunt bogate în lecitină gălbenuşul de ou şi ficatul.            Mai mult decât un integrator alimentar, lecitină este utilizată în industria alimentară că emulsificator şi poate fi identificată pe etichetă prin siglă E322. Compoziţia ei chimică o face aptă pentru formarea emulsiilor; permite, deci, amestecul uleiului cu apa, evitând separarea lor în acelaşi aliment. Prin urmare, este este necesară în producţia maionezei, a margarinei, a îngheţatelor industriale, a sosurilor, a conservelor de supe şi ciorbe de legume şi pentru multe alte alimente de uz general, cărora le asigură o consistenţă cremoasă.

Orezul

Orezul (Oryza salivă) este o plantă din familia Gramineelor, cu tulpină dreaptă de circa 1,5 m şi frunze liniare, alungite. Are spicele mici şi este cultivată din timpuri străvechi în Orientul îndepărtat (Japonia, China, India), precum şi în insulele din Oceanul Pacific. Această plantă este cultivată şi la noi încă din anul 1802 (prin aclimatizare), precum şi în alte ţări că: S.U.A., Italia, Spania şi unele ţări din Federaţia Rusă. După cum se cunoaşte, cultură orezului necesită multă căldură şi umezeală. Se deosebesc două tipuri de orez: orezul de baltă sau inundabil şi orezul de uscat sau irigabil.

Orezul de baltă se seamănă pe ogoare cu posibilităţi de inundare artificială, deoarece majoritatea soiurilor necesită o menţinere continuă a apei pe câmp (de la semănare şi până la recoltare).

Orezul de uscat se cultivă într-un sol bine lucrat, a cărui umezeala trebuie menţinută prin irigare. De obicei, orezul de baltă da recolte mult mai bogate în comparaţie cu orezul irigat şi ele pot ajunge până la 6000 kg la hectar, chiar mai mult. Aceste recolte bogate se explică prin marea capacitate de înfrăţire a orezului (20-40 tulpini la un bob) şi de ramificarea în teren a acestei plante, înainte de însămânţare, ogoarele se inundă, apoi apa se scurge şi câmpul se ară şi se inundă din nou pentru scurt timp. Semănatul orezului se face în teren mâlos, prin seminţe sau prin plantarea răsadului.

După ce orezul a răsărit sau răsadul a prins rădăcini, ogoarele se inundă din nou şi pe măsură dezvoltării plantelor, se continuă procesul de inundare, în aşa fel încât tot timpul să se menţină nivelul apei până la jumătatea paiului. Cu aproximativ două săptămâni înainte de recoltare, apa este eliminată definitiv din culturi. Inflorescenţă orezului este un panicul ale cărui spiculeţe sunt uniforme şi asemănătoare cu cele ale meiului, în care se află numai câte o floare ce da în final fructul bine-cunoscut. Bobul de orez este acoperit de mai multe învelişuri denumite popular „pleava”, care reprezintă circa 18-22% din greutatea bobului. Pleavă se desface uşor de pe bob, iar sub această există un alt înveliş mai subţire al fructului propriu-zis. de culoare violetă sau uneori argintie.

Boabele de orez se deosebesc între ele în funcţie de:

  • formă şi dimensiune, putând fi: alungite, ovale sau rotunde(acestea se determină pe bază raportului dintre lungimea şi lăţimea boabelor);
  • consistenţă boabelor, putând fi: făinoase, sticloase şi semisticloase.

Din punct de vedere botanic, se cunosc circa 32 de varietăţi de orez, care se deosebesc prin următoarele caracteristici:

  • prezenţa sau absenţa „aristelor” (mustăţilor) pe spiculetele paniculului;
  • culoarea învelişurilor florale ale aristelor, a învelişului seminal şi a fructului;
  • formă şi consistenţă boabelor.

Soiurile selecţionate de orez provin din Transcaucazia, Asia Centrală şi Extremul Orient. Prezentăm în cele ce urmează câteva dintre soiurile mai răspândite în regiunile amintite mai sus.

Orezul din Transcaucazia este reprezentat de soiul Acula, varietatea Amaura, foarte cunoscut, care se caracterizează prin boabe mari, late şi groase, albe, făinoase, care se umflă mult la fierbere. Calitatea să este foarte preţuită la prepararea fierturilor şi a umpluturilor pentru plăcinte şi are un conţinut în „pleava” de 20-21%. După calitatea bobului, acest soi se mai aseamănă şi cu soiurile Vilchidjiri, Uşă şi Celeai. în stare nedecorticata, aceste soiuri aparţin tipului I.

Un alt soi, considerat foarte valoros, este soiul Sadri sau Sedii (de diferite varietăţi) de provenienţa iraninana, care se caracterizează printr-un bob alungit şi îngust, aproape complet sticlos, cu un conţinut mai ridicat în grăsimi, care la fierbere îşi păstrează formă. Acest soi aparţine tipului ÎI.

Orezul din Asia Centrală: soiul Arpă-saltcu bobul alungit, mare şi sticlos. Cu acest soi se aseamănă soiul Dugan-săli, ambele fiind incluse în tipul I de orez.

Orezul din Extremul Orient: soiurile cele mai răspândite din această regiune sunt soiurile japoneze. Din tipul I fac parte soiurile Hoccaido sau Puchedo, precum şi soiurile Dihroa şi Chendzo, caracterizate prin boabe scurte, ovale, de mărime mijlocie, albe şi sticloase. Din tipul ÎI de orez amintim soiurile: Oobe şi Cantori, ambele cu bobul rotunjit şi sticlos.

După cum se cunoaşte, orezul face parte dintre cerealele valoroase folosite în alimentaţia omului, constituind în ţările asiatice din Orientul Apropiat şi îndepărtat hrană zilnică a locuitorilor acestor regiuni. Trebuie să menţionam, de asemenea, multiplele utilizări ale orezului, în marea majoritate a ţărilor din toate celelalte continente ale lumii, datorate valorii sale gastronomice şi nutritive.

Năutul

Năutul (Cicer arietinum), denumit şi mazărea berbecilor, este o plantă leguminoasă caracterizată printr-o rezistentă foarte mare la secetă. Aspectul exterior al acestei plante se deosebeşte de cel al mazării prin formă frunzelor şi a păstăii (care închide în mod obişnuit două boabe sau trei, mai rar o singură boabă).Boabele acestei plante se aseamănă cu cele de mazăre, deosebindu-se numai printr-o excrescenta caracteristică a embrionului în formă de cioc, care se aseamănă cu capul de berbec. Pieliţa bobului este în general zbârcită, deşi există şi seminţe cu pieliţa netedă.

Prin compoziţia lor chimică şi calităţile gustative, boabele de năut se aseamănă cu cele de mazăre. Tulpinele acestei plante nu pot fi utilizate că furaj, întrucât conţin acid malic şi oxalic, care pot îmbolnăvi animalele.

Această plantă este cultivată în unele republici din Federaţia Rusă, în Asia Centrală, India, Africa şi unele ţări din Europa că: Spania, Italia şi chiar în Bulgaria. Soiurile selecţionate de năut sunt puţine la număr şi destul de slab dezvoltate. După mărimea bobului, năutul este sortat în trei clase de calitate că şi mazărea ( mare, mijlocie şi mică).

Năutul nesortat prezintă urmatorii parametri de calitate:

  • umiditate: pâna la 20%;
  • conţinut în corpuri străine negre: maximum 8%;
  • conţinut în corpuri străine albe până la 15%.

Ca şi alunele şi arahidele, năutul se poate consuma ca atare ca desert pregătit prin prăjire sau poate fi utilizat în industria patiseriei şi a cofetăriei, precum şi la fabricarea surogatelor de cafea.

Caracteristici tehnice(proprietăti organoleptice):

  • aspect: boabe sănătoase, relativ uniforme ca marime, făra muce­gai, neinfestate cu paraziţi (adulti, larve sau ouă);
  • culoare: galben-brun deschis;
  • miros:făra mirosuri străine.

Proprietăti flzico-chimice:

  • umiditate: maximum 14%;
  • corpuri străine: maximum 0,5%;
  • boabe cu defecte: maximum 1%;
  • boabe sparte: maximum 1%;
  • infestie (de carantină şi de depozit): nu se admite.

Reguli pentru verificarea calităţii. Controlul calităţii se face pe loturi provenind de la acelaşi furnizor, de aceeaşi calitate şi sortiment, în acelaşi ambalaj şi mijloc de transport. Verificarea ambalării, marcării şi aspectului exterior se face pe minimum 5% din numărul total al ambalajelor.

Prelevarea mostrelor. Se extrag probe elementare de circa 100 g din maximum 3% din numărul total al ambalajelor care compun lotul. Probele elementare se examinează individual, verificându-se omogenitatea (dacă prezintă însuşiri calitative aproximativ uniforme), precum şi prezenţa mucegaiului. Probele elementare se omogenizează, formându-se probă compusă pentru determinări organoleptice şi fizico-chimice.

Concluzii

Postul înseamnă abţinerea parţială sau totală de a ne hrăni.Încă din timpuri foarte vechi, practicarea postului a fost legată de menţinerea şi de redobândirea sănătăţii, precum şi de purificarea spirituală. A existat totdeauna credinţa că postul măreşte performanţele fizice şi psihice ale celor ce îl practică.

Astfel, mulţi lideri spirituali le cereau discipolilor lor să ţină posturi de zeci de zile înainte de a începe iniţierea sau studiul.O alimentaţie fără produse de origine animală scade procesele de fermentaţie şi de putrefactive din intestin, ceea ce are drept consecinţă reducerea populaţiei de microbi şi a toxinelor din tubul digestiv. Consumul crescut de alimente bogate în fibre contribuie de asemenea la curăţarea intestinului şi asigură o mai bună funcţionare a tubului digestiv. Consumul mare de lichide (apa, ceaiuri, supe) hidratează organismul, măreşte diureză şi detoxificarea.Recomandarea de a evită conflictele şi de a caută împăcarea are că scop realizarea unui echilibru psihic, care se răsfrânge pozitiv şi asupra funcţionării generale a organismului.

Proteinele se găsesc în toate alimentele, cu excepţia zahărului şi a grăsimilor pure. Pâinea, cartofii, orezul, mazărea, fasolea, soia, lintea asigură un aport suficient de proteine în perioadă postului.

Glucidele se găsesc în zahăr, în miere şi în toate vegetalele, în diferite proporţii. Cele mai nesănătoase glucide sunt cele rafinate, din zahăr şi din produsele derivate.

Lipidele sunt prezente în cantităţi mici în alimentele vegetale. Excepţie fac uleiurile (măsline, floarea soarelui, dovleac, porumb, etc), dar şi acestea conţin lipide mai sănătoase decât grăsimile animale. Este cunoscut faptul că lipidele, în special cele animale şi colesterolul, favorizează bolile cardiovasculare şi obezitatea. Postul este o perioadă în care riscurile cardiovasculare scad.

Vitaminele sunt, în marea lor majoritate, conţinute în alimentele vegetale, în special în cele proaspete. Excepţii sunt vitamină D, care nu se găseşte în plante, şi vitamină B 12, care se găseşte în cantităţi mici, insuficiente. Pe durată postului este bine să se consume suplimente din cele două vitamine.

Mineralele necesare organismului, cum sunt calciul, magneziul, zincul şi fierul se găsesc în cantităţi suficienţe în alimentele de post.

În concluzie, dietă de post nu numai că asigură tot necesarul nutritiv şi caloric al organismului, dar este şi mai sănătoasă decât alimentaţia obişnuită şi are efecte benefice atât asupra trupului cât şi asupra sufletului.

Înainte de a va decide să ţineţi post este bine să consultaţi totuşi un medic care să va asigure că starea dumneavoastră de sănătate va permite acest lucru.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sanatate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web