Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Electricitate in Egiptul antic

in Istorie

pelerinaj-egipt-2

    Electricitate în Egiptul antic Literatura de tip PS aduce de mai bine de 25 de ani în discutie teza ca in Egiptul antic ar fi fost cunoscuta electricitatea. Anume ca la constructia piramidelor acestea ar fi fost luminate în interior cu ajutorul curentului electric. Teza a fost pentru prima oara emisa de catre un inginer în electronica norvegian si apoi cu adevarat emisa de catre Peter Krassa si Rainer Habeck. Acestia considera ca si dovada incontestabila a acestui lucru faptul ca în nici unul din culoarele piramidelor sau în cele peste 400 camerele de mormânt subterane, nu au fost descoperite urme de fum pe pereti sau tavane. Interesant este faptul ca pereti camerelor de mormânt sunt perfect prelucrati iar peretii de cele mai multe ori pictati cu o maiestrie desavârsita. Din cunostintele general acceptate egiptenilor le stateau la dispozitie, în acel timp, faclii, lumânari si lampi de ulei. Acestea toate mijloace pentru a produce lumina fac fum si mai ales consuma si oxigen. Alte teorii considera ca lumina a fost proiectata în interiorul camerelor de mormânt cu ajutorul oglinzilor dar pot foarte usor sa fie desconsiderate din start. În sustinerea tezei ca egiptenii puteau sa fi cunoscut curentul elecric vine si descoperirea asa numitei baterii din Bagdad. Si ca o ultima dovada sunt considerate desene de pe peretii unui templu subteran din Dendera. Pe acestea este înfatisat un con sustinut de o coloana. La capatul mai subtire al conului în acesta intra ceva asemanator unui cablu care în interior se încolaceste ca un sarpe.

În întregime toata aceasta reprezentare arata foarte asemanator cu ceea ce noi azi numim un bec electric. Dar a considera ca prin aceasta dovada pentru teza este adusa este putin pra mult. Iar atunci cum au ajuns egiptenii la astfel de cunostinte? Prin cercetare proprie sau au fost cumva învatati? De catre cine?
Sa intre aceste mâini în interiorul „becurilor”?…
Totusi faptul ca nu exista urme de fum pe peretii camerelor mortuare este foarte discutat. Se pune de buna seama întrebarea de ce nu se vad urme de fum lasate de turistii din secolele trecute. Sa nu uitam faptul ca piramidele sunt o atrctie turistica înca din secolul 17. Pe de alta parte o lampa cu ulei care are un fitil foarte scurt nu face aproape de loc fum. Si totusi urme de fum exista în piramide, dar unii au vrut sa nu le vada pentru a putea sustine aceasta teorie. Un alt contraargument este faptul ca asa zisa lampa apare în mai multe forme care difera usor. Astfel bratele care o sustin într-un model patrund în interiorul conului…
Templul de la Dendera…construit mai recent decât doresc unii oameni de stiinta.
Chiar si templul unde au fost gasite aceste basoreliefuri nu pare a proveni din timpul dinastiilor egiptene ci de la o perioada de 300 de ani de dupa acestea. Templul are foarte putin de a face cu Egiptul antic si aceste basoreliefuri nu au mi fost gasite în nici un alt loc în Egipt.

Istoria
Regatul Timpuriu

Aparitia Regatului Timpuriu (vechi) (2686-2173 î.Hr.) a adus cu sine consolidarea primului stat centralizat din istorie, urmare a dezvoltarii civilizatiei egiptene care în acel moment a atins culmea splendorii.
Începând cu domniile lui Sanakht-Nebk si Dojser, fiii lui Khasekhemuy, au început sa succeada într-un ritm vertiginos numeroase schimbari politice, motiv pentru care câtiva suverani au fost considerati initiatorii celei de-a III-a dinastii si deci initiatorii Regatului Timpuriu. În timpul lui Sanakht-Nebka, capitale a fost stabilita definitiv la Memfi. În necropola din Saqqara a fost construit primul mare monument integral din piatra prelucrata, asa-numita „mastaba initiala”. Pe aceasta a fost edificata pentru fratele si succesorul sau, Djoser, o piramida în trepte. Constructia primei piramide, opera a lui Imhotep, a reprezentat nu doar un simplu salt calitativ al arhitecturii în piatra sau doar o schimbare semnificativa a ritualului funerar regal, ci si adeziunea monarhiei la postulatele teologice ale sacerdotilor din Heliopolis. Din acel moment, relatiile dintre monarhie si sacerdotii eliopolitani au influentat în mod vizual istoria Regatului Timpuriu.

Apogeul puterii faraonilor

Domnia lui Snefru a însemnat întemeierea dinastiei a IV-a, dar si epoca în care puterea faraonului a atins cota maxima. Piramidele construite în aceasta perioada reprezinta maxima expresie a autoritatii statului si a suveranilor care le construisera. Monarhii erau considerati si identificati cu zeul Ra, iar cultul lor cu cel al zeului. Keops, fiul si succesorul lui Snefru, a construit la Gizeh Marea Piramida, cel mai impunator monument. Pentru descendentii sai, Kefren si Mykerinos, au fost construite alte doua monumente în acelasi loc, mult mai mici, dar perfect egale. Dupa criza politico-religioasa aparuta dupa domnia lui Mykerinos, clerul heliopolitan a impus suveranilor dinastiei a V-a propria lui vointa, separând cultul divin de cultul regal. În consecinta, piramidele acestor monarhi sunt mult mai mici, reflectând momentul în care statul îsi epuiza rapid resursele economice. Criza finala s-a petrecut în timpul dinastiei a V-a.

Prima perioada intermediara si
Regatul Mijlociu

Egiptologii au împartit istoria în perioade numite „regate”, indicând astfel perioadele când tara se afla sub o autoritate unica. Între fiecare din aceste regate au introdus perioade de o mai mica stralucire, numite „perioade intermediare”. Prima a avut loc dupa sfârsitul Regatului Timpuriu.
Cauzele care au dus la sfârsitul Regatului Timpuriu au fost taxele excesive pentru mentinerea cultului funerar, precum si puterea crescânda a sacerdotilor si a nobililor. În timpul primei perioade intermediare, monarhia egipteana a suferit cea mai grava criza. Populatii de origine asiatica au invadat Delta, provocând o perioada de anarhie. Dupa Maneton, în timpul dinastiei a VII-a s-au succedat 70 de regi în 70 de zile (acest numar are o valoare simbolica, semnificând „nenumaratii”). Dinastia a VII-a era compusa din descendenti din dinastia memfita, iar în tipul dinastiei a IX-a si a X-a, capitala a fost transferata la Heracleopolis. Suveranii acestor dinastii s-au opus puterii crescânde a monarhilor (guvernatorii provinciilor- „normelor”) din Egiptul Mijlociu si de Sus, mai ales acelor tebani. Înspre 2133 î.Hr., Mentunhotep I, nomarh al Tebei, s-a proclamat independent si a refuzat suveranitatea Heracleopolisului. Acest guvernator a fost considerat de succesori primului rege teban. Au urmat apoi razboaiele civile, foametea si revoltele populare. Regii tebani Inyotef I, Inyotef al II-lea si Inyotef al III-lea au creat o confederatie de nomarhi aflata sub autoritatea lor. Merikara a fost ultimul suveran al Heraclopolisului. Cetatea a fost cucerita în 2040 î.Hr. de catre Mentuhotep al II-lea, care a stabilit capitala la Teba.

Regatul Mijlociu

Dupa haosul primei perioade intermediare, faraonii Regatului Mijlociu au restabilit ordinea în Egipt, aducând statului splendoarea maxima. În timpul dinastiei a XI-a au fost întreprinse incursiuni militare de recuperare a pamânturilor pierdute din Nubia si expeditii în Uadi Hammamat, în cautarea minereurilor. Trecerea la dinastia a XII-a nu a fost una pasnica, fiind provocata de uzurparea tronului de catre Amenemhat, un vizir al lui Mentuhotep al IV-lea. Au urmat lupte pe toate câmpurile: Amon a devenit protectorul monarhiei si, senzational, capitala a fost transferata de la Teba la Ittauy si Illahun; si, în fine, s-au realizat multe proiecte ambitioase de irigare în zona El- Fayium, de asemenea, si impresionante opere de fortificatie, precum „Zidul Principelui”. Ultimul faraon si regina Esmemiofris nu au avut mostenitori , cea ce a semnalat sfârsitul Regatului Mijlociu si începutul celei de-a II-a perioade intermediare.

A doua perioada intermediara si
Regatul Nou

În perioada de dupa Regatul Mijlociu, Egiptul cunoaste o epoca de instabilitate caracterizata de administratia populatiei hicsosilor mai ales în Delta orientala, în timp ce în sud, puterea se afla în mâinile monarhilor tebani. Când acesti suverani au reusit sa se impuna, a început perioada luminoasa a Regatului Nou.
În timpul dinastiei a XII-a, numeroase populatii de origine asiatica (hicsosii) s-au integrat în societatea egipteana. La început mâna ieftina de lucru, acestia au ajuns mai apoi sa se mândreasca cu responsabilitati din ce în ce mai mari, ajungând pâna a câstiga puterea. Din Stela anului 400 se stie ca, în jurul anului 1730 î.Hr., acestia au cucerit Avaris în Delta orientala, unde si-au stabilit capitala si de unde si-au întins dominatia în interiorul Deltei si al Egiptului de Mijloc. A doua perioada intermediara a fost caracterizata de lupta pentru putere dintre suveranii egipteni hicsosi, care formasera dinastia a XV-a si a XVI-a. Rezistenta egipteana s-a organizat în jurul Tebei, unde o dinastie de principi locali au reusit sa mentina controlul. De aici, a pornit actiunea de recucerire a tarii începuta de faraonii Taa al II-lea si Kamose, desavârsita de urcarea la tron a lui Ahmosis, initiatorul dinastiei a XVIII-a si al Noului Regat.

Prima dinastie a Regatului Nou

Regatul Nou (1552-1069 î.Hr.) a însemnat pentru Egipt o perioada de maxima stralucire chiar si din punct de vedere artistic. Mari suverani, precum Amenhotep al III-lea si Ramsses al II-lea, au construit opere imense pretutindeni pe întinsul tarii si al Nubiei. Teba a fost locul unde s-au ridicat cele mai importante edificii, fie pentru ca pe întreaga perioada a dinastiei a XVIII-a acesta a fost curte faraonica, fie pentru ca dinastiile succesive au transformat-o în centrul religios al tarii. În timpul celei de-a XVIII-a dinastii a demarat o noua reunificare a Egiptului si o tentativa de expulzare a hicsosilor. Faraonii Noului Regat au largit frontierele înspre zonele din Asia si Nubia, fiind autorii unor mari cuceriri. Sfârsitul dinastiei a XVIII-a a fost caracterizat de o criza provocata de reforma religioasa impusa de Akhenaton, dupa care s-a revenit la traditie.

Apogeul si declinul
Regatului Nou

Declinul Regatului Nou a coincis cu declinul civilizatiei egiptene, care se îndreapta încet catre o decadenta care nu si-a mai revenit niciodata.
Dinastia a XIX-a a început cu urcarea la tron a generalului ales de „colegul” si faraonul Horemheb. Este vorba de Paramses care si-a luat mai apoi numele de Ramses I. Acesta a continuat politica predecesorului sau, întarind casta militara, facând ca sacerdotii lui Amon sa fie controlati de suverani, favorizând cultul altor zeitati. Divinitatile impuse erau mai ales Osiris si Seth. Succesorul sau, Seti I, a construit un templu grandios la Abydos, unde a ordonat sculptarea uni liste cu regi, începând cu Narmer, pâna la el. Monumentul de maxima splendoare însa, demonstrata de un numar mare de monumente construite, a fost în timpul domniei lui Ramses al II-lea, marele faraon care a înfruntat hititii în batalia de la Qades. Merneptah a trebuit în schimb sa înfrunte pericolul extern venit din partea Libiei, reprezentat de asa-zisele Popoare ale Marii, ale caror expeditii de cucerire au destabilit întreaga Mediterana orientala. Sub Ramses al II-lea sau Merneptah a avut a avut loc exodul evreilor din Egipt, sub îndrumarea lui Moise, care probabil a fost sacerdot egiptean ce-si renegase propria cultura, pentru a constitui un nou crez religios departe de tara sa de origine.

Dinastia a XX-a

Problemele legate de succesiunea lui Sethi al II-lea au determinat sfârsitul dinastiei a XIX-a, uzurpatorul Sethnakht fiind primul suveran al dinastiei a XX-a, ultima din Regatul Nou. Popoarele Marii au încercat din nou sa invadeze Egiptul, dar au fost învinse de Ramses al III-lea. Dinastia s-a sfârsit cu Ramses al XI-lea, a carui domnie a fost caracterizata de diverse probleme, recolte proaste, revoltele mercenarilor straini, amenintarea libiana si puterea crescânda a marilor sacerdoti ai zeului Amon. A început astfel a treia perioada intermediara.

A treia perioada intermediara

În a treia perioada intermediara s-a înregistrat o fragmentare a Egiptului si interventia libanezilor si a etiopienilor.
Declinul Egiptului a început sa se manifeste înca de la începutul dinastiei a XXI-a întemeiate de Smendes. Acesta a transferat capitala de la Per-Ramses la Tanis, într-o tentativa extrema de a sarbatori controlul asupra tarii si de a mentine contractele cu strainatatea. Toate acestea s-au întâmplat chiar daca influenta politica a Egiptului asupra teritoriilor vecine era demult pierduta. Peste autoritatea faraonilor aflati la putere în Delta s-a suprapus cea a teocratiei sacerdotale tebane. În Egiptul de Sus, în tot acest timp a intrat în joc noua forta a generalilor libieni, al caror faraon Tanit Osorkon a fost primul reprezentant.

Suveranii libieni si nubieni

Urcarea pe tron a suveranilor de origine libiana a fost considerata de dinastia a XXII-a, numita si cea libiana, având capitala la Bubastis, în Delta. Înca de la primul suveran al acestui neam, Sesonk I, s-a exercitat o duelitate a puterii în Egipt între Bubastis si Taeba, fapt care a determinat un dezechilibru. Aceasta autoritate s-a deteriorat dupa aproape un secol, când, începând cu Sesonk al II-lea, Egiptul s-a fragmentat în trei state independente: unul corespunzând dinastiei a XXII-a, cu capitala la Bubastis; al doilea apartinând dinastiei a XXIII-a, cu capitala la Tanis, iar al treilea era condus în mod independent de marii sacerdoti a lui Amon. Independenta statului teban a ajuns la sfârsit când suveranul dinastiei a XXIII-a, Osorkon al III-lea, a numito pe fica s-a „divina adoratoare a lui Amon”, încredintându-i controlul direct asupra Tebei. Totusi, aceasta situatie a durat putin, caci suveranii nubieni Kasta si Piankhy au ocupat Egiptul, impunându-si propria dinastie, a XXV-a, numita cea etiopiana.

Religia

Religia oficiala

La baza religiei egiptene stateau împartirea lumii în trei categorii, care se influentau reciproc: zeii, faraonii, oamenii.
În Egipt, faraonul se reprezenta ca fiind unicul sacerdot al poporului sau si, deci, singurul intermediar între lumea oamenilor si a zeilor. Pentru a garanta bunastarea propriilor supusi, trebuia sa se straduiasca sa pastreze stabile relatiile cu divinitatea, administrând Maat, adica ordinea economica universala stabilita la începutul timpurilor. Pe peretii decorati din interiorul templelor se întâlnesc deseori scene care îl reprezinta pe faraon în timp ce ofera divinitatii o statueta înfatisând chipul lui Maat, sau în timp ce o primeste.
Este vorba de reprezentarea în imagine a conceptului de ordine asigurata în acelasi timp de regele-zeu al oamenilor. Regele poate sa garanteze bunastarea propriilor supusi doar daca este înaltat la rang de divinitate. Doar asa poate explica originea si natura sa de rege si zeu. Dupa dogma statului, suveranul este singurul sacerdot care are dreptul sa oficieze în interiorul templelor, dar neputând oficia în acelasi timp în toate cladirile religioase, delega acest rol al sau si clasei sacerdotale. Sacerdotii activau deci în locul regelui si nu în lipsa lui. De fapt, cultul divin care revine suveranului asuma conotatiile unei datorii precise, precum spunea Sesostris I despre zeul Harakhti: „El m-a creat, pentru a îndeplini ceea ce a poruncit sa se faca”. Textele egiptene au separat cu mare grija natura duala a faraonului: om din nastere, el devine garantul ordinii din lumea dorita de zei, fara a fi divinizat în totalitate în timpul vietii.

Religia individuala

Zeii egipteni erau adorati la început în orase sau provincii, dar, mai târziu, cultul lor s-a raspândit în toata tara. Câtiva vor fi grupati în triade de tip familial, alcatuite din tata, mama si fiu. Osiris,Isis si Horus, sau Amon, Mut si Khonsu. S-a întâmplat mai apoi ca epitetele de aceeasi natura sa fie aplicate si altor zei, astfel încât sunt dificil de recunoscut atributele specifice de la o divinitate la alta. Omul egiptean, chiar daca parea sa accepte aproape întotdeauna si fara multe exceptii regulile de viata pe care religia traditionala le impune, a dat glas în timp si în diferite moduri unei dimensiuni mai inferioare a dialogului cu divinitatea. Acest comportament al individului fata de religie se poate observa într-un tip de literatura „de învatatura”, ale carui marturii semnificative au aparut odata cu epoca ramesida.

Viata de dincolo de moarte

Egiptenii considerau ca omul supravietuieste dincolo de moarte. Trecerea în nefiinta nu rea considerata un eveniment traumatic, ci o calatorie spre viata eterna.
Moartea era conceputa ca un eveniment de întrerupere a fluxului continuu al existentei, în asteptarea asigurarii imortalitatii prin intermediul îmbalsamarii corpului si a executiei ritualurilor funerare. Mormântul, care continea forma fizica a defunctului sub aspectul unei mumii sau al unei statui, gazduia si ofrandele pregatite pentru ka, adica „forta vitala a omului”. Mormântul era, de asemenea, si locul în care mortul se putea transforma în akh, „spiritul transfigurat”. Alte elemente ale personalitatii umane erau ba- considerat în mod eronat drept „suflet” sau capacitatea de a se misca si de a lua orice forma pe care defunctul o dorea, umbra, anergia (bekau), inima si numele.

Mumificarea

Pentru a supravietui mortii pamântesti, defunctul trebuia mentinut intact, iar acest lucru este posibil mumificarii. Sacerdotii funerari viscerele din corp si le îmbalsamau.
Tehnica varia în functie de clasa sociala de care apartinea defunctul, fiind foarte complexa, sacerdotii trebuiau sa cunoasca foarte bine anatomia, pentru a reusi sa extraga organele fara sa le deterioreze. În timpul procesului de mumificare, sacerdotii asezau o serie de amulete printre fasele care le scriau cu formule destinate sa asigure supravietuirea defunctului în lumea de dincolo. Termenul mumie deriva din araba, mummiya „bitum”; aceasta pentru ca însusi arabii au fost cei care, stabiliti în Egipt, numeau mumiile în acest fel, fiind convinsi ca rasina folosita în timpul mumificarii era bitum.

Ritualuri funerare si
Calatoria în lumea de dincolo

Condus spre mormânt de un fastuos cortegiu si înconjurat de obiectele cele mai dragi lui, defunctul începea o periculoasa calatorie în lumea de dincolo.
Dupa îmbalsamare, corpul era depus într-un sarcofag, formându-se apoi cortegiul care îl conducea spre mormânt. Sacerdotul funerar se afla în frunte, urmat de câtiva copii care aduceau obiectele care apartineau defunctului, garantia unei vieti confortabile dincolo de moarte.
Sarcofagul era transportat pe o sanie urmata de o a doua care transporta urnele mortuare. Când procesiunea ajungea la mormânt, sacerdotul începea ritualul de deschidere a gurii, prin intermediul careia, conform traditiei, mumia ar fi recapatat viata. Sarcofagul, ofrandele si obiectele personale ale defunctului, erau depozitate în mormântul sigilat, pentru ca nimeni sa nu perturbe somnul etern al raposatului. Din acest moment, acesta îsi începea o lunga calatorie în lumea de dincolo.

Judecarea sufletului

Acest ritual avea loc în Sala celor Doua Adevaruri. La un capat se afla Osiris, pe un tron, însotit de alti 42 de zei judecatori. În mijloc era asezata balanta: pe un taler se gasea o pana, simbolul lui Maat, justitia, în timp ce pe celalalt era asezata inima defunctului. Înaintea divinitatilor si a judecatorilor, „imputatul” trebuia sa pronunte confesiunea negativa, adica declaratia sa de inocenta. Alta I se adresa inimii, careia îi cerea sa nu-l contrazica.
Deseori, aceasta formula era scrisa pe „scarabeul inimii”, o amuleta asezata între fasele mumiei. Apoi, în fata fiecarui judecator recita o alta formula cu care se declara inocent. În mod curios, aceasta declaratie era strâns legata de actele comise împotriva oamenilor, si nu a zeilor. Daca defunctul pacatuise, talerul inimii cântarea mai mult decât pana, iar Amit, un monstru cu cap de crocodil si picioare de leu si hipopotam, îl devora. Daca în schimb era pur, putea ajunge, dupa ce traversa lumea subterana plina de pericole, pe tarâmul celor drepti (câmpiile lui Ioan, sau Câmpiile Elizee).

EGIPTUL DUPA FARAONI

Odata cea mai bogata si puternica natiune in lumea antica, Egiptul isi pierdea puterea incetul cu incetul. Cucerit de persi in 525 i.H., taramul faraonilor avea sa ramana teritoriul imperiilor straine pentru urmatorii 1000 de ani. Dupa persi au venit grecii si apoi romanii. Dar nici macar acele mari imperii nu au putut sterge cu totul traditiile egiptenilor antici. La fel ca piramidele si templele antice, spiritul faraonilor a razbatutmult dupa ce cuceritorii s-au retras.

CLEOPATRA
Astazi, Cleopatra este cea mai faimoasa femeie din lunga istorie a Egiptului, multumita in special teatrului si filmului. Dar ea a fost de fapt greaca si nu egipteanca. Povestea sa tragica avea mai multe de facut cu planurile generalilor decat cu conducerea pamantului Nilului.

PIATRA ROSETTA
O singura bucata de piatra a ajutat la dezlegarea misterului hieroglifelor. In 1799, soldatii din armata lui Napoleon au gasit in transee o tableta de piatra. Numita acum piatra Rosetta, tableta a fost inscriptionata cu un decret roial in trei limbi : hieroglifica, demotica (o forma scrisa de egipteana mai cunoscuta) si greaca. Oamenii de stiinta stiau sa citeasca greaca si comparand cele 3 versiuni, au inceput sa descifreze codul hieroglifelor. Sclipitorul lingvist francez Jean Francois Champollion a studiat hieroglifele de mic copil. Folosind indiciile din piatra Rosetta si cunostintele sale din alte limbi antice, el a devenit prima persoana ce a descifrat ciudatela simboluri si semne

ALEXANDRU SI ALEXANDRIA
Alexandru cel Mare a luat controlul Egiptului in anul 332 i.H. ca parte a unui plan de a invinge armata persiana. El a instituit o noua capitala si a ordonat construirea unui far magnific. Dar 10 ani mai tarziu, Alexandru se imbolnavi si muri in Babylon. Un general grec numit Ptolomeu a venit apoi la tronul Egiptului. Generalul si descendentii sai au intocmit dinastia Ptolomaca care a condus Egiptul pentru urmatorii 300 de ani.
Farul din Alexandria se ridica inalt deasupra insulei, in port. Focul din varful sau ardea zi si noapte, ghidand navele pierdute in valurile furtunilor. In fiecare zi, carute trase de cai carau tone de lemn inauntrul turnului pentru a mentine focul aprins.

STAPANIREA ROMANA
Roma a revendicat Egiptul cand Cleopatra a comis sinucidere in 30i.H. Pentru urmatorii 600 de ani, Egiptul a fost cosul de paine al Romei, aducand imperiului transporturi constante de faina. Imparatii luau de asemenea aur si argint din minele Egiptului. Dar pe de alta parte, Egiptul a cucerit Roma. Romanii mandri, impresionati de monumentele, oamenii si cultura antica a Nilului, au imitat multe traditii egiptene chiar si in moarte.
Romanii bogati din Egipt isi conservau trupurile, dupa moarte, in mumii. Artistii pictau portretul persoanei decedate si il atasau sicriului, la fel ca mastile din Egiptul Antic.

EXPLORATORI EGIPTENI
Protejati de desertul vast, marea majoritate a egiptenilor inclinau sa stea aproape de Nilul cel datator de viata. Doar luptatorii si comerciantii plecau din valea raului. Din taramuri indepartate, exploratorii aduceau sare si condimente exotice, copaci rari si animale ciudate. Cativa faraoni curajosi au condus armate de cucerire si s-au intors din lupta cu sclavi, tributuri si bogatii.

RAMSES AL II-LEA
Nici un faraon nu a construit mai multe monumente decat Ramses al II-lea. Inscriptiile de pe templele sale vorbesc despre marea sa victorie din lupta de la Quadesh. Dar in realitate, Ramses al II-lea abia a scapat din acea lupta. Spioni hititi l-au indemnat sa atace inainte ca trupele sale sa fie pregatite. Batalia s-a sfarsit prin semnarea a ceea ce pare a fi primul tratat de pace din istorie. Dar pacea nu a tinut mult. Ramses al II-lea si faraonii ce i-au urmat au trebuit sa indeparteze multi invadatori ce treceau deserturile pentru a ataca Egiptul.
Ramses al II-lea a construit mii de monumente inchinate lui insusi in Egiptul Antic, incluzand 4 statui colosale la Abu Simbel. Acesti giganti au stat langa Nil timp de mii de ani. Dar in 1960 inundatiile cauzate de construirea unui nou dig au pus in pericol templul. Pentru a salva monumentele, expertii le-au taiat in piese si le-au reasamblat pe o stanca inalta din apropiere.

HATSHEPSUT
Voiajul catre taramul Puntului a fost implinirea cea mai de pret a lui Hatshepsut. Ea a acoperit peretii mormantului sau cu inscriptii care vorbesc despre cum navele au facut periculoasa calatorie catre coasta Africana pentru a se intoarce cu minunate bogatii. Animale exotice, condimente, aur si-probabil cel mai valoros dintre toate-copacul de bounty, au fost aduse inapoi de marea regina.
Chiar si astazi, nimeni nu este sigur de locul exact al taramului exotic al Puntului. Cei mai multi oameni de stiinta cred ca acesta se afla probabil aproape de locul unde se afla acum Somalia.

THUTMOSE AL III-LEA
Intr-o serie de campanii militare care au durat mai mult de 20 de ani, Thutmose al III-lea a condus armata Egiptului prin canioane montane periculoase si peste deserturi vaste. Victoria sa cea mai faimoasa-ocuparea orasului Megiddo, la nord de Palestina-a fost prima batalie inregistrata in totalitate in istorie. Trupele sale au capturat mai mult de 2000 de cai de la dusmani.

REGINELE NILULUI
REGELE SI REGINA ERETICA
Pentru mai mult de un deceniu, Nefertiti si sotul ei Akhenaten au venerat zeul soare Aten in orasul nou de la Amarna. Intreg orasul, incluzand palatele si altarele, era dedicat lui Aten. Dar cand Akhenaten muri, Nefertiti disparu fara urma. Nimeni nu stie daca si-a schimbat numele pentru a veni din nou la tron sau daca a fost ucisa cand Tutankamon a ordonat distrugerea Amarnei.

O MOSTENIRE MODERNA
Cleopatra-chiar si numele ei include cuvantul grec pentru faima.
Multumita filmelor si starurilor ca Elizabeth Taylor, Cleopatra a devenit una dintre cele mai faimoase figuri ale lumii antice.
Viata si moartea Cleopatrei au fost subiecte pentru nenumarate picturi, scenarii si filme. Scriitorii antici spuneau ca Cleopatra era inteligenta si puternica dar nu o descriau ca fiind frumoasa. Insa cand cei de la Hollywood au facut un film despre marea regina, au ales cea mai cunoscuta si frumoasa actrita a momentului pentru a juca rolul.
Nici o regina a Egiptului nu a cunoscut un sfarsit mai tragic decat Cleopatra. Mark Antony, sotul ei si un general roman a pierdut o mare batalie pentru controlul Imperiului Roman. Cand Cleopatra a aflat ca victoria ar fi adaugat Egiptul la imperiul sau si ea va fi trecuta prin Roma ca prizonier, a comis sinucidere pentru a muri cu o oarecare demnitate.
Conform legendei, Cleopatra a tinut un asp pe piept si l-a lasat s-o muste. Oamenii de stiinta spun ca veninul sarpelui ar fi cauzat oprirea brusca a batailor inimii si moartea foarte rapida.

EGIPTUL IN TIMPUL FARAONILOR

Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma neschimbata ,lasand mostenire capodopere arhitecturale monumentale si comori fabuloase.Piramidele,Sfinxul si mormantul lui Tutankamon sunt admirate si astazi de intreaga lume.
Aparut in desert ,Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile Orientului Apropiat.Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a dovedit a fi destul de stabila , conservatoare si longeviva.Desi au eiostat schimbari in viata tarii,acestea au fost atat de lente,incat popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasa,fara varsta.
Un istoric grec a denumit foarte inspi rat Egiptul ca ,,Darul Nilului”. Locurile propice asezarilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin desert,varsandu-se in Marea Mediterana printr-o delta.
Spre deosebire de alte rauri Nilul se revarsa si se retrage annual, lasand in urma un sol foaret bogat ,fertil,astfel incat cei care au trait acolo,au putut construi un sistem de irigare bine proiectat.Indirect fluviul Nil a contribuit la realizarea capodoperelor arhitecturale fara precedent.
Primele izvoare scrise ale istoriei Egiptului dateaza din 3000 i.e.n., din vremea cand Menes sau Narmer,regele Egiptului de Sus (de Sud) prin cucerirea Egiptului de Jos(Delta) a unit cele doua state.Aceasta uniune a ramas intacta timp de mai multe milenii,s-au succedat 33 de dinastii.Intemeietorul primei dinastii a fost Menes,iar regina ultimei dinastii Cleopatra.,care s-a sinucis aproximativ in anul 30 i.e.n. lasandu-se muscata de un sarpe veninos.
In perioada antica regele este privit ca un zeu ,desi denumirea de faraon,care inseamna ,,Casa mare”, s-a raspandit doar in Era Noua a Imperiului.Religia egipteana era foarte complicata si se concentra mai ales pe viata transcedentala.Pentru viata fericita din lumea de dincolo ,ei vroiau sa pastreze corpul intact,ceea ce a dus la dezvoltarea unor tehnici de mumificare,pentru a conserva corpurile domnitorilor.A aparut in societatea respectiva o structura sociala administrativa si preoteasca foarte puternica.
Pe timpul Imperiului Antic (2600-215 i.e.n) Egiptul a fost un stat foarte puternic si preocupat eclusiv de problemele interne.Constructiile de piatra au inceput imediat ,cele mai vestite monumente fiind uriasele morminte regale ,piramidele .
Langa Memphis,capitala din acea vreme,se ridica piramida din Saccara,care a fost construita pentru faraonul Djoser,dupa proiectul realizat de cancelarul si arhitectul principal al acestuia .Imhotep,primul arhitect caruia se cunoaste numele .El a devenit mai tarziu zeul medicinii.
Cea mai mare piramida este cea a faraonului KHEOPS (KUFU) din Ghiza.Desi erau orientate exact dupa punctele cardinale ,au fost construite cu mijloacele cele mai primitive.
In Era Centrala a Imperiului (1950-1785i.en)Egiptul a fost reunificat .
Capitala a fost mutata de la Memphis in Egiptul de Sus la Theba.Valea Regilor este locul unde sant inmormantati multi suverani ,iar Karmac si Luxor au devenit locul constructiilor unor lacasuri de cult. gigantice.
Tutankamon .este numele unui faraon etrem de tanar ,copil ajuns pe tron la numai 10 ani,si a domnit cativa ani .A fost inmormantat in Valea Regilor si mormantul sau a fost acoperit de sfarmaturile rezultate din construirea cavourilor urmatoare.
Cu 3000 de ani mai tarziu ,in 1922 s-a descoperit mormantul lui Tutankamon umplut pana la refuz cu comori..Astfel a devenit Tutankamon cel mai renumit faraon al Egiptului antic.
RAMSES al II-lea (1279=-1213 i.e.n) a inceput ridicarea unor costructii marete,atunci a fost construit Hala de la Karnac,-Porticul Templului si Templul de stanca din Abu Simbel.Razboaiele lui Ramses au epuizat Egiptul ,care dupa moartea faraonului a inceput sa decada.
In 525 i.e.n Egiptul a devenit parte a Imperiului Persan ,mai tarziu fiind cucerit de Alexandru Cel Mare.
Independenta Egiptului a luat sfarsit odata cu moartea Cleopatrei.

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web