Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Empatia scenică

in Arta

Fenomenul empatiei scenice sau al transpunerii actorului în psihologia personajului a constituit obiectul a două lucrări experimentale publicate în ţară de către S. Marcus – 1971 şi Gh. Neacşu – 1971, referitoare la aptitudinile scenice.

Acestor lucrări cu caracter monografic se adaugă şi diferite studii privind activitatea scenică, la care ne vom referi în măsura în care ne servesc ca argumente pentru demonstraţia care urmează.

Acestea implică puncte de vedere atât ale unor psihologi (A. Villiers, J. L. Moreno, A. G. Kovalev, V. N. Measişcev, P. Popescu Neveanu, M. Bejat ş.a.). cât şi ale unor esteticieni şi oameni de teatru (K. S. Stanislavski, B. Brecht, S. Oberztov, T. Vianu, G. Manolescu, Lucia Sturza Bulandra ş.a.), care, analizând fenomenul scenic, s-au referit direct sau indirect la procesul empatiei.

Pentru oricare cercetător interesat să studieze în profunzime mecanismul psihologic al fenomenului empatic, activitatea creatoare a actorului dramatic devine un reper model. „Unde se, găseşte mai bine ilustrat Einfuhlung-ul -notează A. Villiers – decât în identificarea actorului cu personajul?” (p. 249).
Activitatea scenică este prin excelenţă o activitate de transpunere a actorului dramatic în psihologia personajului său pe care şi-l reprezintă ca model de empatizat pe baza descrierilor mai mult sau mai puţin detaliate realizate de dramaturg, ca şi pe baza reprezentărilor reproduse ad-hoc cu privire la interpretări ale predecesorilor aflaţi în roluri similare.

Fără transpunere în personaj, actorul dramatic va fi tentat să se redea pe sine sau va excela într-o identificare necritică faţă de acesta, ceea ce frizează patologia. Actorul dramatic intră în rolul lui Hamlet, nu se crede Hamlet.
lată cum, dintr-o primă inspecţie, empatia scenică poate prezenta câteva caracteristici, la care vom reveni, dar pe care le menţionăm deja şi anume:

•specificul apropierii actorului de modelul de empatizat se dobândeşte prin mijlocirea reprezentării şi imaginaţiei, şi nu în contactul perceptiv nemijlocit cu un personaj viu, prezent;

•chiar şi în cazul în care actorul empatizează cu partenerul scenic, acest model de empatizat este tot reprezentat şi imaginat, pentru bunul motiv că actorul nu empatizează cu partenerul-actor ci cu partenerul-personaj al piesei;

•în această transpunere scenică trebuie să apară un joc abil al empatiei păstrând echidistanţa dintre totala detaşare de personaj şi totala identificare cu acesta;

•pentru a se transpune cu credinţă, sinceritate şi autenticitate artistică în personaj, actorul trebuie să dispună de o aptitudine empatică, de acea însuşire specială de personalitate care să-i permită să retrăiască stările, gândurile şi acţiunile personajului, ca şi cum ar deveni pentru un timp acesta, dar fără să-si piardă identitatea de sine = conştiinţa de actor.

Detalieri necesare cu privire la aceste caracteristici speciale ale empatiei scenice vor face obiectul analizei ce urmează.

Putem, aşadar, desprinde, printr-un efort de analiză, câteva caracteristici ale empatiei scenice, înţelegând prin acestea elemente diferenţiatoare ale manifestării fenomenului în discuţie generate de specificul activităţii actorului dramatic.

Principala caracteristică a empatiei scenice este dată de funcţia ei performanţială. Cercetările au demonstrat valenţele aptitudinale ale empatiei scenice. Aceste cercetări au fost confirmate în timp de experienţele artistice ale unor mari oameni de teatru care integrau printre factorii specifici talentului actoricesc fenomenul transpunerii scenice.

„A intra în rol, a studia şi intui mersul şi gesturile, a dărui o haină şi un trup rolului poate orice actor, dar a intui sufletul omului , a intra în rol, a crea un personaj adevărat artistic este un lucru pe care nu-l poate înfăptui decât numai un talent adevărat” (K. S. Stanislavski, Viaţa mea în artă, 1958, p. 169).

„Actorul nu va intra până la o totală transformare în pielea personajului. O judecată de tipul – nu l-a jucat pe Lear, a fost Lear în carne şi oase – ar fi pentru el zdrobitoare” (B. Brecht, Mic organon pentru teatru, Revista „Teatrul”, nr.3, 1968, p. 73-74).

„Actorul de talie mare este omul care se poate transpune în cât mai multe şi felurite personaje” (George Vraca: cf. C. I. Nottara, Amintiri, 1960, p. 271).

Exemplificările la care am recurs reiterează ideea că piatra de încercare în actul creaţiei scenice o constituie putinţa de transpunere a actorului în personaj, indiferent de gradul de asemănare sau depăratare dintre personaj şi datele interioare ale actorului, transpunere care se consumă echidistant de fenomenul detaşării totale şi de fenomenul identificării totale faţă de modelul de empatizat.

Această echidistanţă se produce datorită conştiinţei clare a actorului dramatic potrivit căreia trăirea pe care o traduce scenic nu este a sa proprie ci a personajului, că transpunerea sa psihologică în cadrul intern de referinţă al personajului nu anulează conştiinţa identităţii şale de actor aflat în faţa unui public căruia îi prezintă modele umane cu care convenţional tinde să „identifice”.

Cu cât autenticitatea transpunerii scenice este mai artistică, cu atât creaţia şi talentul actoricesc sunt mai bine puse în valoare anulând temporar sentimentul convenţiei care poate stânjeni receptorul.

Notam anterior că demonstrarea valenţelor aptitudinale ale empatiei a făcut obiectul unor perioade prelungite şi eficiente de cercetare în cadrul preocupărilor ştiinţifice ale psihologilor din România.
Dispunem, deci, de numeroase lucrări, studii şi monografii pe această temă, cu experimente laborioase şi validări statistice acurate, cu problematică diversă şi cazuistică adecvată pe care vom încerca, pentru prima dată, să le prezentăm sub forma unei sinteze conceptuale fondată pe cele mai reprezentative şi convingătoare rezultate experimentale.

Principala caracteristică a lucrărilor de debut în studiul transpunerii scenice o constituie apelul la variabile definitorii ale acestei capacităţi psihice, proprie actorului dramatic şi anume la imaginaţie şi afectivitate.

Având ca obiectiv teoretic tocmai descoperirea interacţiunii acestor variabile, se încearcă surprinderea lor prin intermediul unor metode specifice cum au fost testul Rorschach, T.A.T., scenariul experiment, elaborarea de povestiri la stimuli verbali, sau prin raportarea mai specifică la profesiunea actoricească utilizându-se probe cu variante diferite de elaborare internă la stimulări verbale în vederea realizării expresiilor emoţionale.

Probele utilizate au pus în evidenţă răspunsuri imaginative şi afective în condiţii de improvizaţie sau de „îngrădire” a elaborării, permiţând interpretări de tip corelaţional.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web