Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Etnografie şi patrimoniu în Ţara Românească

in Educational

Ţara Românească, cunoscută ca Valahia în străinătate şi Ţara Rumânească în documente din epocă, este o provincie istorică situată la nord de Dunăre şi la sud de Carpaţi, locuitorii folosind endonimul de „rumâni”, exonimele uzuale utilizate până în epoca modernă fiind „valahi” sau „vlahi”. Denumirea se referă exclusiv la această zonă geografică, corespunzătoare în linii mari principatului cu acelaşi nume şi care constituie sudul României moderne.

 
Ţara Românească a existat ca stat în Europa între secolul XIV şi secolul XIX timp de mai bine de 500 de ani, acest stat şi-a încheiat existenţa la data de 24 ianuarie 1859 când s-a unit cu Moldova pentru a forma bazele României moderne.

 
Istorie
Ţara Românească este statul întemeiat între Munţii Carpaţi şi Dunăre în secolul XIII–XIV. Străinii în general o denumeau Valahia: denumire de origine germanică, dar care nu desemna numai Ţara Românească: Valahii erau denumite multe alte ţări locuite de populaţii latineşti în contact cu germanicii, de la Marea Nordului („Valcheren”) până la Marea Neagră (ţările române) trecând prin sudul Germaniei („Walchengau”, „Walchensee”) şi prin spaţiul iliric („Vlasina”, „Vlahina”, „Vlaška”, ş.a.m.d.). Cărturarii şi cartografii medievali deosebeau Ungro-Vlahia (adică Vlahia dinspre Ungaria, anume Ţara Românească), pentru a nu o confunda cu Moldova numită şi Bogdano-Vlahia (adică Vlahia întemeiată de voievodul Bogdan de Dolha al Maramureşului), sau cu Transilvania, numită de cronicarii maghiari şi Valachia interior (adică dinăuntrul arcului carpatic).

 

 

Bucureşti

Legenda spune că Bucureştiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV.
Pe malurile Masacrului şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi.
Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III – XIII, până în Evul Mediu.

 
Aşezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 – 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială.

 
În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, moment în care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească (1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească.

 

Secolele XVIII-XIX (palate)
Secolele XVIII şi XIX constituie pentru arhitectura Bucureştiului perioada unei mari înfloriri. După o perioadă de tranziţie, reprezentată prin bisericile Sf. Elefterie (1743), Olari (1758) continuă parţial formele tradiţionale ale epocii brâncoveneşti, apar primele edificii construite în stil neoclasic (Palatul Ghica-Tei, 1822) sau neogotic (Casa Suţu din 1830, Biserica Sf. Spiridon Nou din 1852-1858). Din punct de vedere urbanistic Bucureştiul a cunoscut sub domnitorii fanarioţi, deci până în 1821, şi o puternică influenţă orientală, evidentă mai ales în amenajarea pieţelor după modelul constantinopolitan, a aşa-numitelor maidane, şi în arhitectura caselor particulare şi a celebrelor hanuri. Reprezentativ pentru aceste influenţe este Hanul lui Manuc, construit în 1808 de către un negustor armean. Influenţa Parisului, a metropolei europene îndrăgite de români, şi a şcolii franceze de arhitectură devine hotărâtoare odată cu desăvârşirea Palatului Ştirbey.

 

Palatul Mogoşoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoşoaia, judeţul Ilfov. Complexul conţine clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeţi, gheţăria şi cavoul familiei Bibescu, precum şi biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curţii. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit.
Palatul Mogoşoaia a fost în posesia familiei Brîncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu.

 
Palatul a fost construit până în 1702 de către Constantin Brîncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior şi la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcţiei nu este cunoscută, dar se ştie că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.

 

 

Secolul XX (muzee)
În anii ’50 ai secolului al XX-lea au fost ridicate în centru unele clădiri reprezentative ale noii puteri, de exemplu Casa Scânteii (1956) sau Opera Română (1953). Opera, deşi după un proiect stalinist, expune elementele de eclectism tipice pentru sfârşitul secolului al XIX-lea. De asemenea, în primul deceniu al dictaturii comuniste suprafaţa oraşului s-a mărit în mod semnificativ prin construcţia de noi cartiere de locuinţe, care aveau parţial caracterul de oraş-satelit: Balta Albă, Drumul Taberei, Floreasca, Jiul-Pajura, Berenci, Calea Griviţei. În primii ani ai lui Ceauşescu arhitectura s-a putut elibera în mare măsură de canonul stalinist. Între 1968 şi 1970 a fost edificat Hotelul Intercontinental, până în 2004 cea mai înaltă construcţie-turn din România, şi tot în 1970 a fost terminată noua clădire a Teatrului Naţional, a cărei modernism a fost ulterior denaturat, la ordinul lui Ceauşescu, prin faţade cu arcade.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Educational

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web