Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Eu m-am născut ca să iubesc!

in Religie

O întrebare care se pune din ce în ce mai des: Ce s-a întâmplat cu iubirea faţă de aproapele?

Milioane de oameni se simt neajutoraţi, înfricoşaţi şi nenorociţi, neavând unde să se îndrepte pentru a primi ajutor. V-aţi întrebat câţi oameni mănâncă singuri, se plimbă singuri, dorm singuri, vorbesc singuri? V-aţi întrebat câte persoane manifestă o dorinţă activă de a-şi îndrepta atenţia spre cei necăjiţi şi să se comporte cu iubire faţă de aceştia?

Dar, atenţie! Să nu cădeţi în capcana perfidă de a confunda dorinţa pasivă cu cea activă!

Cu durere în suflet, iată ce a mărturisit o femeie:

„Într-o seară, o văduvă care locuia la acelaşi etaj cu mine, a sunat la uşa mea şi mi-a spus că se simţea singură. I-am răspuns politicos, dar fără menajamente, că eram ocupată.

Femeia şi-a cerut scuze pentru deranj şi a plecat. Mă simţeam foarte mândră de mine că nu mă lăsam prinsă în capcana de a asculta o persoană plictisitoare. Femeia cu pricina a mai încercat şi la alţi vecini. Am rezistat! (…) În seara următoare m-a sunat o prietenă şi m-a întrebat dacă o cunoşteam pe femeia din clădirea mea care se sinucisese cu o noapte în urmă”. Ce lecţie dură! Cât de confortabilă este indiferenţa şi condamnabilă, dar cu ce repercusiuni asupra celor din jur!

Se ştie că indiferent de vârstă, începând cu copiii şi terminând cu bătrânii, cei privaţi de iubire pot muri. A muri din lipsă de iubire nu este o vorbă în vânt, este o cutremurătoare realitate. O fată de 15 ani, înzestrată cu multe daruri fizice, spirituale, materiale dar lipsită de dragoste, a lăsat următorul bilet înainte de a-şi pune capăt zilelor: „Iubirea înseamnă să nu te simţi singur…”

Cu puţin timp în urmă, comentând pe marginea urii etnice din fosta Iugoslavie, un ziar scria: „Se pare că motto-ul acestui an a fost: „Să urăşti pe aproapele tău”. În timpul conflictelor din Bosnia şi Herţegovina, peste 1 milion de oameni au fost forţaţi să-şi abandoneze locuinţele, iar zeci de mii au fost ucişi. De către cine? De către „vecinii noştri”, oameni pe care noi îi cunoaştem…

„Trăiam împreună în pace”, circa 3.000 de oameni hutu şi tutsi dintr-un sat din Rwanda: „Istoria acestui sat este istoria Rwandei; hutu şi tutsi locuiau împreună, încheiau căsătorii între ei, nu ştiau şi nici nu-i interesa cine era hutu şi cine era tutsi. Apoi, pe neaşteptate, s-a întâmplat ceva… şi au început măcelul”.

La fel în Israel evreii şi arabii, trăiesc împreună, totuşi cât de mult se urăsc unii pe alţii. Pe parcursul acestui secol, au mai existat situaţii asemănătoare în Islanda de Nord, India, Pakistan, Malaysia, Indonezia, S.U.A.(problemele rasiale, practici reconciliabile). Lista cu exemple de ură etnică sau religioasă poate continua şi din nefericire nici ţara noastră nu este exceptată.

Niciodată nu a mai existat în lume atâta lipsă de iubire. Asemenea iubirii şi ura se învaţă şi cu preponderenţă în prezent. Dar ceea ce este şi mai paradoxal şi mai grav este că îndeosebi bisericile sunt cele care nu i-au învăţat pe membrii lor să iubească. Binecunoscutul ziar francez „Le blonde” pune următoarea întrebare: „Cum poate cineva să nu se gândească la faptul că hutu şi tutsi care se războiesc în Burundi şi Rwanda au fost instruiţi de aceiaşi misionari creştini şi au frecventat aceleaşi biserici?” De fapt, este o naţiune 70% catolică.

La începutul acestui secol a început a pătrunde în Europa comunismul şi ateismul. Cu cât bun simţ şi durere un teolog ceh spunea în 1960:”Doar noi, creştini suntem răspunzători de comunism… Amintiţi-vă că aceştia (comuniştii) erau cândva creştini. Dacă nu cred într-un Dumnezeu drept, a cui este vina?”

Să ne gândim la ce au făcut bisericile în timpul primului război mondial. Generalul de brigadă englez Frank Wazier făcea următoarea observaţie la acest război: „Bisericile creştine sunt cei mai pricepuţi stăruitori ai setei de sânge şi am profitat de ele cât am vrut.”

Mai târziu, după cel de-al doilea război mondial imediat Times scria: „În trecut ierarhia catolică din fiecare ţară a susţinut aproape întotdeauna războaiele naţiunii ei, binecuvântând trupele şi rugându-se pentru obţinerea victoriei, în timp ce, de cealaltă parte, un alt grup de episcopi se ruga în public pentru rezultatul opus.”

Totuşi, Isus Hristos a dat dovadă de iubire în toate activităţile Lui, iar apostolul Pavel a scris: „Voi singuri sunteţi învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii” (1Tesaloniceni4:9). Creştinii adevăraţi sunt fraţi şi surori în Isus Hristos şi ei nu şi-ar face niciodată, efectiv niciodată, rău unul altuia în mod intenţionat. Pe bună dreptate un ziar indian afirma: „Religia a fost stindardul sub care s-au comis cele mai hidoase crime.”

Există, deci, un motiv bine întemeiat pentru care generaţia noastră se caracterizează printr-un dispreţ crud faţă de alţii. Dumnezeu ne dă răspunsul. Biblia, Cuvântul Său, numeşte timpul în care trăim „zilele din urmă”. Profeţia biblică spune că aceasta este o perioadă în care oamenii nu au o afecţiune naturală.

În ceea ce priveşte aceste „timpuri grele”, cărora cu greu li se poate face faţă, numite în Scriptură şi „sfârşitul veacului”, Isus Hristos a profeţit că „dragostea celor mai mulţi se va răci” (2 Timotei 3:1-5; Matei 24:3,12).

Deci, lipsa de iubire din prezent se numără printre dovezile care atestă că trăim în ultimele zile ale acestei lumi.

Din fericire, mai înseamnă şi faptul, că în curând, această lume de oameni nelegiuiţi va fi înlocuită de o lume nouă în acre va domni iubirea (Matei 24:3-14). Dar noi vom avea parte de privilegiul de a trăi într-o lume în care toţi oamenii se vor iubi unii pe alţii şi vor trăi împreună în pace? Cum îi putem recunoaşte pe aceşti oameni şi să ne putem alătura lor.

Isus Hristos a spus continuatorilor Săi că ei aveau să fie recunoscuţi datorită iubirii care depăşeşte barierele rasiale, naţionale şi de orice altă natură. El a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”

Învăţăturile lui Isus Hristos despre iubire au fost susţinute prin propria Sa viaţă, prin exemplul Său personal. Ucenicii au continuat modelul de iubire a lui Isus într-un mod care a stârnit interesul şi admiraţia contemporanilor. Tertulian a scris despre modul de vieţuire al primilor creştini „Priviţi cum se iubesc unii pe alţii şi cum sunt gata să moară unii pentru alţii.” Meditând asupra aceluiaşi subiect, un iniţiat în ştiinţele politice a pus următoarea întrebare: „Şi L-ar putea imagina pe Isus aruncând grenade în duşmanii Săi, folosind o mitralieră, manipulând un aruncător de flăcări, aruncând bombe nucleare sau lansând rachete ucigaşe sau ar mutila mame şi copii?” ABSURD! „Dacă Isus nu a putut face acest lucru, întru-cât nu ar fi fost consecvent cu Sine Însuşi, cum putem face noi acest lucru şi, în acelaşi timp, să-I rămânem fideli?”

Dar Isus merge mai departe şi ne cere să-i iubim pe cei care efectiv ne urăsc, ne fac rău. Faptul de a ne iubi duşmanii este în armonie cu proverbul biblic: „Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea.”

Un astfel de comportament poate va fi refuzat la început, va crea surprindere, mirare dar până la urmă iubirea va învinge şi cei mai aprigi duşmani. Inima le va fi înmuiată de iubirea pe care le-o vom arăta-o necondiţionat.  Chiar dacă nu o vor recunoaşte făţiş, inima lor va porni pe făgaşul schimbării şi, de fapt, asta ne este ţinta. Dacă prin iubirea noastră am ajutat ca o inimă de piatră să se transforme într-una de carne, viaţa nu ne-a fost în zadar: am înseninat Faţa Domnului, am şters o lacrimă Mântuitorului, am primit mângâierea Duhului Sfânt şi am dus-o mai departe în lume, din om în om, din inimă în inimă, până la marginile pământului. De ajuns mie!

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Religie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web