Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a ordonat sâmbătă confiscarea uzinelor „paralizate de burghezie” şi trimiterea la închisoare a proprietarilor acuzaţi că „sabotează ţara”, precum şi manevre militare săptămâna viitoare, după ce cu o zi înainte a decretat starea de urgenţă, transmite AFP, citează agerpres.ro.
Imagini șocante ne parvin din Venezuela. Într-o piață din Caracas, 5.000 de oameni se îmbulzesc după ce au auzit că un depozit va primi lapte, făină, ulei și zahăr. În final, după stat la coadă, depozitul a fost luat cu asalt, iar pachetele au fost furate de cei care stăteau în primele rânduri. În același timp, presa scrie că oamenii prind păsări, câini și pisici de pe străzi pentru că nu mai au ce mânca. Venezuela se confruntă cu o severă criză economică și umanitară, însă nimeni nu pare dornic să intervină sau măcar să vorbească despre asta.
Spitalele din Venezuela au ajuns în prajul colapsului şi e greu să găseşti cuvinte să descrii situaţia dezastruoasă din ţara condusă de Nicolas Maduro. Fără lumină, paturi, antibiotice, săpun şi hrană, pacienţii sunt condamnaţi la moarte.
Preşedintele Maduro afirma, în trecut, că sistemul de sănătate venezuelean este printre cele mai bune din lume, însă fotograful Meridith Kohut de la New York Times a pătruns în spitalele din Venezuela, iar imaginile vorbesc de la sine.
S-au văzut și situații mai rele decât cea din Venezuela, dar de obicei era vorba și despre un război la mijloc. Imaginile de pe străzi și din spitale sunt de-a dreptul șocante și greu de ghicit că provin din ceea ce, nu demult, a fost cea mai de succes țară din America Latină. Acum, la Spitalul Universitar din capitală, Caracas, este întuneric pe coridoare și în toalete. Acesta este și un mic avantaj, pentru că oferă puțină intimitate, care altfel nu ar fi posibilă. Ușile de la toalete mai atârnă de câte o balamauă și pacienții se spală protejați de câte o bucată de plastic, scrie BBC. Sunt zile în care nu există lichide intravenoase și zile în care nu există substanțe anestezice. Doctorii nu au hârtie pe ce să scrie rapoartele și fac poze cu telefonul personal la ecografii și radiografii pentru că nu au posibilitatea să le scoată pe hârtie sau pe film.
Problema nu este doar a unui spital, ci a întregului sistem sanitar. Maikel Mancilla Peña se lupta cu crize epileptice de șase ani. Starea sa putea fi ținută sub control cu ajutorul unui medicament anticonvulsiv comun, dar care a devenit imposibil de găsit din cauza politicilor statului de control al prețurilor. Întrucât producătorii sunt obligați să își vândă produsele la prețuri prea mici pentru costul de producție, nenumărate produse din toate domeniile au dispărut de pe piață. Această politică socialistă menită să apere săracii a distrus ce mai rămăsese din industrie și din economie. Pe 11 februarie 2016, mama lui Maikel i-a dat ultima pastilă pe care o mai aveau acasă. Pe 20 februarie, Maikel a făcut stop respirator și a murit. Avea 14 ani. Povestea sa nu este unică, scrie The Atlantic. Degradarea violentă a condițiilor de trai și a sistemului medical înseamnă că în Venezuela, bătrânii, bebelușii, săracii și bolnavii cronici sunt condamnați la moarte.
Problemele de aprovizionare marchează fiecare sector, iar bunuri de bază nu se mai găsesc de luni de zile. Acum un an, un antreprenor din Venezuela, cu o fabrică de 20 de ani, a început să fie atacat de sindicatul angajaților pentru că nu exista mereu hârtie igienică de rezervă la toalete. O situație cel puțin bizară și un motiv cel puțin stupid pentru care să riști închisoarea. Problema era că, în această criză, era aproape imposibil să mai găsești hârtie igienică, mai ales pentru sute de muncitori, iar când s-a găsit, normal că muncitorii au luat-o acasă. Dacă nu le-ar mai fi dat hârtie igienică, ar fi violat înțelegerile făcute cu sindicatul, ar fi riscat o grevă prelungită, care i-ar fi dat motiv guvernului socialist, condus de Nicolas Maduro, să preia fabrica. Așa că, antreprenorul a găsit o soluție provizorie pe piața neagră, care vindea hârtie igienică la suprapreț. Dar măcar nu ar fi riscat pierderea fabricii. Însă hârtia a ajuns la el odată cu poliția, care a pus mâna pe bunuri și a anunțat că a pus capăt unei operațiuni care ar face parte dintr-un „război economic” pornit de SUA pentru a-l da jos pe Maduro. Antreprenorul și alți trei manageri riscă acum închisoarea, povestește The Atlantic.
Vineri, preşedintele socialist al Venezuelei a anunţat într-o alocuţiune radiotelevizată că decretează starea de excepţie şi de urgenţă economică” pentru „a neutraliza şi sorti eşecului agresiunea externă”.
Decretul, care încă nu a fost dat publicităţii, extinde şi prelungeşte „pentru lunile mai, iunie şi iulie” un precedent „decret de urgenţă economică”, în vigoare de la jumătatea lui ianaurie şi care expira sâmbătă.
Opoziţia a avertizat sâmbătă că există riscul de „explozie” în Venezuela, dacă nu va reuşi să organizeze referendumul pentru revocarea lui Nicolas Maduro.