Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Foarte emotionant! O femeie a rămas trei ore alături de calul ei, prins într-o mlaştină.

in Articole

Daily Mail publică o galerie foto uimitoare, cu o femeie din Australia care a stat trei ore alături de calul ei, prins într-o mlaştină.

Nicole Graham şi fiica ei ieşiseră la călărit, dar au rămas împotmolite într-o mlaştină, împreună cu cei doi cai ai familiei. După ce i-a dus pe fiica ei şi calul acesteia pe uscat, femeia s-a întors să-l salveze şi pe Astro.

cal2

Epuizată şi plină de noroi, femeia a stat timp de trei ore cu mâinile în jurul gâtului lui Astro, încercând să-i ţină capul ridicat, pentru ca animalul de 495 de kilograme să nu se sufoce.

Daily Mail scrie că mlaştina se comporta ca nisipurile mişcătoare, iar, cu cât Nicole încerca mai mult să-l tragă pe Astro la suprafaţă, cu atât acesta se scufunda şi ea împreună cu el.

 

cal3

Până la urmă, fiica femeii a chemat ajutoare, iar pompierii sosiţi la faţa locului au reuşit să-i scoată pe cei doi din mlaştină, după aproximativ trei ore.

Nicole Graham, care deţine peste zece cai şi conduce un cabinet de stomatologie veterinară, a povestit pentru Daily Mail experienţa prin care a trecut. „A fost terifiant şi devastator să văd cum calul meu era epuizat şi se lupta. În 20 de ani de când călăresc, nu am mai păţit aşa ceva. Nu am văzut niciun semn de avertizare şi nu mi-am dat seama că solul e mlăştinos. Când am văzut camioanele de pompieri, am fost foarte uşurată”, a spus Graham.

Pompierii au încercat să folosească scripeţi şi furtunuri pentru a scoate calul, dar aceste metode au eşuat. Autorităţile au chemat chiar şi un elicopter, pentru orice eventualitate, însă până la urmă au primit ajutorul unui fermier, care le-a oferit tractorul lor.

UN SACRIFICIU CE MERITA IMPARTASIT CU CAT MAI MULTI! DISTRIBUIE SI TU ACEST ARTICOL PRIETENILOR TAI!

TEXT: GANDUL.INFO

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web