Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Fost ministru PSD al Energiei, condamnat la 4 ani de închisoare u executare pentru trafic de influenţă

in Politic

Constantin Niţă, fost ministru PSD al Energiei, a fost condamnat, vineri, în primă instanţă, la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu 30.000 de euro şi peste 300.000 de lei ca să intervină la primarul Iaşiului pentru atribuirea unui contract firmei UTI privind managementul traficului din oraş.

La ultimul termen de judecată, fostul ministru Constantin Niţă a spus că nu a primit niciun ban de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să ajute firma acestuia să obţină un contract cu Primăria Iaşi, că este dezamăgit de solicitarea procurorului care a cerut instanţei să-l condamne la închisoare cu executare şi că are încredere că va fi „o judecată dreaptă”.

“Sunt extrem de dezamăgit de propunerea parchetului. Regret faptul că sunt într-o asemenea situaţie.  Nu i-am pretins niciodată domnului Urdăreanu vreo sumă de bani, nu i-am promis nimic, niciodată.  Nu am participat la nicio semnare de contracat, doar i-am făcut cunoştinţă lui Urdăreanu cu domnul Mihai Ghirda (fost lider al PSD Braşov, n.r.).  Mai departe, ce au făcut ei am văzut în rechizitoriu. Nu am luat niciun ban din acea societate. Vedeţi circuitul banilor, banii nu au ajuns la Niţă, nici la partid. Sunt un om responsabil, care a cunoscut sute de oameni de afaceri, a condus colective de oameni. Sunt profund marcat de această cerere a parchetului. Am încredere într-o judecată dreapta şi nu cred că pot să fiu condamnat pentru nişte fapte pe care nu le-am făcut”, spunea Niţă la ultimul termen al procesului, potrivit News.ro.

Constantin Niţă a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în iunie 2016. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Tiberiu Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi.

Anchetatorii susţin că Niţă a cerut suma în cuantum de 5% din valoarea contractului după iniţierea procedurii privind acel proiect, precum şi după ce primarul de municipiu a solicitat, cu titlu de mită, 10% din valoarea contractului, respectiv în prima parte a anului 2013.

“Potrivit înţelegerii, urma că suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă Constantin în două forme: parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urmă a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului”, au scris procurorii în rechizitoriu.

În 21 iulie 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 euro de la Urdăreanu, în timp ce era într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti.   “De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoană de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firma, la preţul de 5.000 euro + TVA/luna, care a şi fost semnat la dată de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firma), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niţă, până la concurenţă sumei de 435.823 de lei.

Sursa: jurnalistii.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...