Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că autonomia pe criterii entice nu poate exista

in Politic

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului, că autonomia pe criterii entice nu poate exista, adăugând că proba că România nu acceptă „un astfel de concept” este faptul că ţara noastră a refuzat recunoaşterea Kosovo.

646x404

 

„Autonomia pe criterii etnice nu poate exista. Nu există un astfel de concept acceptabil pentru statul român. Şi proba că România nu acceptă un astfel de concept este că, în pofida poziţiei tuturor marilor noştri aliaţi, a refuzat să recunoască Kosovo. Exact din acest motiv. Şi credeţi-mă că nu e comod să-ţi menţii poziţia când aliaţii tăi sunt SUA, Germania, Franţa, Italia şi multe alte state mari scrie adevarul.ro

Interesul naţional prevalează în faţa prieteniilor şi a alianţelor”, a declarat Traian Băsescu, marţi, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita, citat de corespondentul Mediafax. Fostul şef al statului a mai spus că a urmărit cu atenţie declaraţiile premierului Ungariei, Viktor Orban, din ultima perioadă şi consideră că, în momentul de faţă, Ungaria nu are o politică oficială agresivă, cu declaraţii „indecente” pentru relaţia dintre două state membre ale UE, acestea fiind lăsate în seama extremiştilor maghiari, „fie că sunt cetăţeni români de etnie maghiară, fie că sunt cetăţeni maghiari de la Jobbik, de la Budapesta”.

„Singurul lucru care mai trebuie clarificat şi trebuie scos din vocabularul oficial maghiar este cel legat de autonomia Ţinutului Secuiesc. Eu cred că noi nu umblăm cu degetul pe harta Ungariei. Pentru că am putea umbla de la frontieră până la Tisa, dar suntem decenţi şi bine crescuţi. Şi atunci o să-i invităm scris să nu ne mai spună cum să ne organizăm regiunile şi cât de autonome să fie.

Autonomie la Caracal, câtă la Harghita şi Covasna. Asta am spus întotdeauna. Deci, problema este de tupeu şi nu văd, în modul cel mai serios, dacă o vor ţine pe a lor cu autonomia Ţinutului Secuiesc, nu văd de ce nu am vorbi de autonomia teritoriului dintre frontieră şi Tisa.

La contrapartidă”, a declarat fostul preşedinte. Traian Băsescu a mai spus că autonomia Ţinutului Secuiesc, cerută şi de la Budapesta, dar şi de liderii maghiarilor din România, a dăunat dezvoltării celor două judeţe locuite preponderant de maghiari, Harghita şi Covasna. Potrivit acestuia, „obârşia” rămânerii în urmă a celor două judeţe, este „marota” autorităţilor locale care au aprobat instalarea în zonă a firmelor maghiare, crezând că au bani, „îi scot şi pe urechi şi pe nas şi vin să-i aducă aici”, blocând investitorii străini. „Au venit, de fapt, foarte mulţi şmecheri cu câte o sută de euro de la Budapesta şi fac afaceri aici.

Au blocat alţi investitori care nu erau maghiari şi mai ales au creat politic incertitudine pentru investitorii străini. Prin această continuă afirmare a autonomiei teritoriale, firmele s-au oprit la frontiera Harghitei şi Covasnei”, a continuat Băsescu. În opinia fostului şef al statului, şi „steagul autonomiei” îi face reticenţi pe investitorii care evită să vină într-o regiune cu probleme entice şi se opresc la Sibiu sau la Braşov.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web