Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Funcţiile şi semnificaţiile costumului popular

in Educational

Costumul ţărănesc reflectă un mod de viaţă în care unităţile sociale (familie, grup, comunitate), psihologia, filosofia de viaţă, mentalitatea şi formele de exprimare artistică au constituit un tot unita, coerent, o unitate indestructibilă.

În costumul fiecărei etnii „citim” felul de a reda frumosul, în înteraga sa bogăţie de sensuri, potrivit unor modele culturale proprii, viziune asupra lumii înconjurătore, modul particular de a concepe şi produce valorile decorative, veşmântul popular fiind un document cu majore semnificaţii artistice.

Fiecare etapă a vieţii – copilăria, adolescenţa, maturitatea şi bătrâneţea, îşi avea însemnele vestimentare distinctive, cursul de taradiţii căruia individul trebuia să i se integreze, acceptând-ul întru- totul.
În cadrul comunităţilor de tip folcloric, unde vârstele erau considerate categorii distincte, trecerea de la o treaptă de vârstă la alta se efectua printr-o serie de acte ceremoniale şi printr-un veşmânt adecvat al cărui limbaj era recunoscut şi acceptat de toţi membrii grupului respectiv. Aceste acte, pentru a fii valabile, trebuie să aibă girul întregii comunităţi care Participa intens la desfăşurarea lor.

Fiecare nivel de vârstă îşi avea codul său de simboluri care îi asigurau identificarea, recunoaşterea, cod decodificate de îtreaga comunitate. Tradiţia stabilea, pentru fiecare categorie de vârstă, atâta atributele vestimentare distincte – manifestate în găteala capului, în decorul şi cromatica pieselor de port, în adoptarea unor elemente de îmbrăcăminte specifice numai grupului de vârstă respectiv, cât şi atitudinile şi limbajul corespunzător. Existau, deci, pentru fiecare vârstă, moduri caracteristice de a se îmbrăca, a se comporta şi a acţiona, încât se poate vorbi de existenţa unui dispozitiv simbolic tradiţional propriu fiecărui nivel de vârstă.

Trecerea de la o categorie de vârstă la alta se făcea printr-un ceremonial la care lua parte întreaga comunitate a satului, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Scoaterea la joc a adolescentelor marca un moment cu o semnificaţie deosebită, adică intrarea într-o altă categorie de vârstă, într-un alt statut acele de fată mare.

Când fata ieşea la horă pieptănată cu pături şi moţ, împodobită pe cap cu covârlacul – o pamblică realizată cu fir auriu, ea anunţa colectivitatea că-i fată mare şi că trebuie „prins-n joc”. Cu ocazia ieşirii la joc, fetele din unele zone se încingeau pentru prima dată cu brâu sau bărăcină care alături de alte elemente de vestimentaţie „anunţau” trecerea de la o categorie de vârstă la alta. Fetele spre deosebire de neveste purtau doar în faţă catrinţă, pănură sau zadia, la spate poalele fetelor rămânând neacoperite. Acoperirea părţii din spate se făcea în cadrul ceremonialului de nuntă, marcând trecerea fetei în rândul nevestelor.
În funcţie de ocupaţia purtătorului şi de mediu în care îşi desfăşura activitatea purtătorul, costumul popular prezintă unele aspecte diferenţiatoare. Costumul profesional s-a dovedit extrem de conservator, traversând multe generaţii fără a suporta modificări esenţiale.

Costumul ţărănesc reflectă un mod de viaţă, putându-se „citi” modul de a reda frumosul, în întreaga sa bogăţie de sensuri, potrivit unor modele culturale proprii, viziunea asupra lumii înconjurătoare, modul particular de a concepe şi produce valorile decorative, veşmântul popular fiind un document cu majore semnificaţii artistice.

Biblografie:
1. Bâtcă M. Costumul popular românesc – Albumul de artă populară, Bucureşti 2006
2. Lupşan E. Portul popular – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006
3. Popoiu P. Etnologie – Editura Mega, Cluj- Napoca, 2007
4. Prahoveanu I. Etnografia poporului român – Editura Paralela 45, Braşov, 2001

http://www.drobetaturnuseverin.net/portul-popular
http://www.traditii.ro/mestesuguri.php?nr_articol=10
http://www.asrocatolic.ro/port.html
http://www.prefecturaharghita.ro/cd_hr/romm/2/21/21csangoviselet.html
http://www.traditii.ro/mestesuguri.php?nr_articol=11
http://www.banaterra.eu/romana/files/costum_popular_romanesc.pdf
http://www.zamolxis.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=78
http://www.drobetaturnuseverin.net/costumul-femeiesc-de-mehedin%C5%A3i

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Educational

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web