Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Gafă de proporții a autorităților italiene. Cum a ajuns un italian să fie trimis pentru a fi înmormânt la Vâlcea

in Evenimente/Stiri online

Caz incredibil in Valcea. S-a descoperit ca unul dintre romanii morti in cutremurul din Italia, de luna trecuta, a fost incurcat de autoritatile din Peninsula si in locul lui a fost ingropat in cimitirul de acasa un strain: Giovanni.

Socate, rudele care au aflat ca l-au condus pe ultimul drum pe un italian care locuia in aceeasi cladire cu o familie de romani, au fost nevoite sa mearga azi din nou la cimitir. Fetele sotilor Paunescu au aflat saptamana aceasta ca in loc sa isi inmormanteze tatal l-au inhumat, cu slujba si tot ce trebuie, pe un italian numit Giovanni. Sicriul cu Victor Paunescu a fost adus acasa, in comuna Fârtățești si abia sambata omul a fost inmormantat, insa nu langa sotie ci in alt loc.

Rudele sustin ca italianul care a fost inmormantat in Valcea nu ar fi avut familie, iar din aceasta cauza nimeni nu s-a interesat de soarta lui. Incurcatura s-ar fi facut, spun oamenii, pentru ca Giovanni locuia in acceasi casa cu sotii Paunescu, dar la mansarda. Dupa cutremur, barbatul a fost gasit in acelasi loc cu Simona Paunescu, iar autoritatile au crezut ca sunt cei doi soti din Valcea.

Victor si Simona lucrau de 11 ani in Italia ca sa-si ajute cu bani cele doua fiice. Victor avea 52 de ani si era brutar, Simona avea 43 de ani si ingrijea o batrana. Ultima oara fusesera acasa in iulie – ca sa-si reinnoiasca buletinele.
In final, pentru a-si gasi linistea, barbatul va fi deshumat si adus langa sotia sa.

Rudele celor doi spun ca procedural, tot familia Paunescu trebuie sa ceara acte de deshumare pentru italian, ca sa fie trimis apoi in Peninsula. Iar intreaga procedura poate dura si 6 luni.

sursa: stirileprotv.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web