Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Geneza civilizatiei egeene. Teoria imigraţiilor, evolutiei si influentei

in Istorie

Termenul generic de civilizaţie egeeană denumeşte o familie de civilizaţii cu trăsături fundamentale asemănătoare, dar având fiecare propria ei identitate şi evoluţie. Ele s-au dezvoltat în diferite regiuni ale Egeidei şi au luat numele acestor regiuni sau ale marilor lor centre.

Astfel, civilizaţia heladică îşi ia numele de la Helada continentală, iar civilizaţia cicladică, de la Ciclade, arhipelagul din centrul Egeei. Civilizaţia Asiei Anterioare – răspândită de-a lungul coastei Asiei Mici de Nord şi în insulele care o mărginesc. A fost numită troiană, după numele Troiei, primul dintre centrele civilizaţiei egeene, descoperit de H. Schliemann.

Termenul de civilizaţie cretană – mai precis paleoretană îşi datorează numele leagănului ei, Insula Creta. Acelaşi termen este folosit pentru ultimul stadiu al evoluţiei acestei civilizaţii, în epoca în care se răspândise în Creta civilizaţia heladică avansată sau miceniană.

Civilizaţia heladică, din momentul în care influenţa cretană se face simţită în Grecia continentală şi până la catastrofa finală, este cunoscută sub numele de civilizaţie miceniană.

Având în vedere continuitatea unei civilizaţii care s-a transformat şi a dobândit o nouă înfăţişare sub forma ei miceniană, unii savanţi au impus pentru o civilizaţie comună Cretei şi lumii miceniene termenul de civilizaţie creto-miceniană. Arthur Evans, primul savant care a cercetat civilizaţia paleocretană, a impus termenul de civilizaţie minoică pentru cea mai strălucitoare civilizaţie a epocii bronzului.

Civilizaţia egeeană se încadrează în civilizaţia mediteraneană. Civilizaţia egeeană s-a dezvoltat în acelaşi cadru cronologic ca şi epoca bronzului din Mediterana Orientală – civilizaţia neolitică – precursoare a civilizaţiei egeene, nu intră în acest cadru. Limita cronologică inferioară a civilizaţiei egeene e constituită de noua cristalizare a lumii greceşti după sosirea ultimelor triburi greceşti – cele ale dorienilor şi cele din regiunea de nord-vest – astăzi se consideră că primele triburi greceşti s-au stabilit în lumea egeeană cel mai târziu la începutul mileniului II-lea a. Chr. – prin urmare, nu se mai poate vorbi de civilizaţia egeeană ca despre o civilizaţie exclusiv preelenică, acum când descifrarea scrierii creto-miceniene a permis urmărirea evoluţiei limbii greceşti. În orice caz, elementele preelenice au jucat un rol preponderent în geneza civilizaţiei egeene.

 

Civilizaţia egeeană, cu pluralitatea ei de forme şi de arii specifice, este o civilizaţie palaţială – adică un ansamblu ierarhizat în jurul unui centru dinastic care joacă rolul de element structurant al universului social, politic şi religios – acest tip de societate a apărut în Creta la începutul mileniului II. a. Chr., când sunt înălţate primele construcţii monumentale, semn al unei concentrări de putere cu caracter dinastic.

Unii istorici consideră tranziţia de la neolitic la epoca bronzului progresivă şi latentă – pe durata a 4 sau 5 secole -, alţii, dimpotrivă, o socotesc radicală, aproape instantanee. Pentru a explica geneza civilizaţiei egeene s-au avansat 3 interpretări:

  1. Teoria imigraţiilor

Consideră că geneza civilizaţiei egeene este rezultatul instalării elementelor alogene – în urma uneia sau a mai multor imigraţii succesive -, venite dintr-una sau din mai multe regiuni ale Asiei Anterioare sau ale Africii de Nord. Astfel, A. Evans, pornind de la asemănările dintre Creta minoică şi Africa de Nord protolibiană, susţinea ideea unei instalări protolibiene masive în sudul Cretei. Alţii, au căutat originile noilor veniţi – de rasă mediteraneană – în aria siro-palestiniană, (Weinberg), în spaţiul anatolian (A. Evans) sau în unele regiuni din nord-vestul Asiei Mici şi din estul Traciei şi Macedoniei (Caskey).

  1. Teoria influenţelor

Susţine că influenţele orientale şi egiptene sunt factorii esenţiali care au determinat geneza civilizaţiei egeene. Astfel, G. Childe considera că progresele extraordinare realizate de civilizaţiile marilor fluvii s-au aflat la originea unei răspândiri secundare în regiunile limitrofe, dintre care cea mai importantă a fost lumea egeeană – datorită altor (factori) influenţe, răspândirea a cuprins şi o a treia zonă, mai îndepărtată – în consecinţă, nici una din civilizaţiile periferice nu  poate fi considerată originală – astăzi se admite, totuşi, că principalele civilizaţii periferice s-au dezvoltat autonom şi au dobândit fiecare un caracter propriu.

  1. Teoria evoluţiei

Susţine că, în pofida influenţelor orientală şi egipteană şi a elementelor alogene infiltrate, evoluţia locală constituie factorul determinant în geneza civilizaţiei egeene. Astfel, Colin Renfrew considera că evoluţia locală se explică prin schimbul de influenţe între diferitele sisteme şi subsisteme ale civilizaţiei şi prin efectul multiplicator al diverşilor factori care treptat, s-au dezvoltat în lumea egeeană, îndeosebi în cursul mileniului al III-lea. Astăzi se consideră că aceste 3 teorii sunt unilaterale de vreme ce toţi factorii – imigraţie, influenţe, evoluţie locală – par a avea o pondere aproape egală în geneza civilizaţiei egeene.

 

Epoca bronzului mijlociu în Grecia continentală – Heladicul mijlociu (1900-1600)     

Dispariţia definitivă a aşezărilor protoheladice, între a. 2000-1900 a.Chr., pare să fie rezultatul instalării definitive şi predominării noii populaţii care aparţinea ramurii indoeuropene proto-elenice. Invaziile indo-europene afectează Peninsula Balcanică şi Asia Mică – noile populaţii se instalează atât în sudul Balcanilor, cât şi în regiunea Troiei şi în Anatolia centrală (hittiţii).

În Grecia continentală, noua civilizaţie a fost denumită “miniană”, după numele minienilor din Orchomenos (Beoţia). Nu se cunoaşte denumirea celor dintâi greci care, fireşte, nu purtau încă numele de eleni.

Epoca bronzului târziu în Creta – Civilizaţia minoică neopalaţială (1700-1380 a. Chr.)           

Epoca neopalaţială marchează apogeul civilizaţiei minoice. Creaţie originală a centrelor palaţiale cretane din prima jumătate a mileniului al II-lea, civilizaţia minoică devine civilizaţia dominantă a spaţiului egeean, răspândindu-se, pe diferite căi, atât în Grecia continentală şi insulară, cât şi pe coastele Asiei Mici – în a doua jumătate a mileniului şi până către 1200 a. Chr., ipostaza miceniană a aceleiaşi civilizaţii va influenţa o arie vastă, din Carpaţi şi Caucaz, până în Siria, Egipt şi Italia meridională.

În tradiţia greacă amintirea unei vârste de Aur în Creta a rămas foarte limpede: aceea a unei mari civilizaţii care s-a stins, a unei puteri maritime care dominase lumea egeeană continentală şi insulară. Tradiţia privindu-l pe Minos era şi ea deosebit de vie. Homer îl prezintă drept oaristés – prietenul intim al lui Zeus – care îl ajută să regenereze puterea regală ori îi dă legile divine pentru a guverna regatul Cnossos sau Creta întreaga. Cercetătorii de astăzi înclină să creadă că numele lui Minos trebuie să fi fost cel al unei dinastii, sau un titlu regal, ca şi cel de faraon – “marea casă” – în Egipt. Tradiţia îl prezintă pe Minos sub două aspecte diferite, ceea ce i-a făcut pe greci să se îndoiască de existenţa unui singur personaj

  1. a) unul era înţelept şi înzestrat cu o forţă de origine divină. El exercită o influenţă civilizatoare în lumea insulară şi pe coastele egeene. Acest Minos a fost desemnat ca judecător în Infern, alături de alţi doi înţelepţi cretani, Rhadamanthys şi Aikos.
  2. b) celălalt Minos – şi el stăpânul mării – era considerat dur şi violent deoarece nu ezita să impună un tribut de sânge, pentru a satisface un monstru, Minotaurul, rod al legăturii împotriva naturii dintre soţia lui, Pasiphae, şi taurul divin.

Monarhia teocratică cretană este o monarhie birocratică după modelul celor din Orient – scribii cretani – categorie socială definitorie pentru societatea palaţială – Cretei minoice i se datorează.

Inventarea mai multor sisteme de scriere – în epoca paleopalaţială, centrele palaţiale utilizau concomitent diverse scrieri hieroglifice, cu variante locale, şi un silabar – numit “linearul A” – creat la Phaistos în jurul a. 2000 a. Chr.  Linearul A – încă nedescifrat – se compune din cca. 70 de semne silabice, majoritatea exprimând o consoană urmată de o vocală, iar restul o simplă vocală. Cuvintele sunt scrise fonetic şi separate prin puncte sau mici linii verticale. O bară verticală reprezintă cifra 1, linioara numărul zece, cercul – suta, steaua – mia, unghiurile – diversele fracţiuni. Această scriere originală este concomitent ideografică, silabică şi stenografică. În epoca neopalaţială, linearul A, mai rapid şi mai simplu decât sistemele precedente, se generalizează în lumea minoică.

În pofida unei vădite identităţi în ceea ce priveşte civilizaţia, între principatele minoice nu pare să se fi realizat nici un fel de unitate politică. Chiar dacă regele de la Cnossos era recunoscut ca primus inter pares, acesta nu pare să fi exercitat o adevărată dominaţie politică asupra întregii insule. Somptuoasele palate de la Phaistos, Malia şi Zakro ilustrează extrema diviziune politică a Cretei, “insula cu o sută de oraşe”, pe care o vor evoca poemele homerice.

Înflorirea civilizaţiei minoice are drept corolar expansiunea ei în Grecia continentală şi constituirea aici a unui complex cultural în bună măsură derivat – civilizaţia miceniană. Chiar dacă această integrare a ariei continentale în civilizaţia creto-egeeană nu mai poate fi considerată astăzi, cum credeau cândva Evans sau Glotz, ci îmbracă dimpotrivă, forma unei cuceriri aheene în Creta şi a instalării aici, către 1450 a. Chr. a unei dinastii aheene, vorbind o formă arhaică de limbă greacă, esenţa acestui proces rămâne o expansiune culturală în sens contrar, dinspre Creta spre continent, având drept rezultat anexarea civilizaţiei heladice la aria egeo-cretană.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web