Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Gheorghe Hagi

in Personalitati

Gheorghe Hagi ( * 5 februarie 1965, Săcele, judeţul Constanţa ) este fost fotbalist român, actualmente antrenor şi om de afaceri. Este fotbalistul român deţinător al recordului de goluri marcate la echipa naţională a României. De asemenea, a deţinut pentru o scurtă perioadă de timp şi recordul selecţiilor în echipa naţională (recordul a fost doborât de Dorinel Munteanu). Gheorghe Hagi este considerat în unanimitate cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, fiind supranumit încă din tinereţe „Maradona din Carpaţi”.

Cariera în fotbal

Jucător

Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanţi şi şuturile nimicitoare la poartă, atunci când se afla el însuşi în poziţie de finalizare. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi îşi depăşea uşor adversarii prin dribling şi găsea deseori de unul singur soluţia de rezolvare a unui meci. Deşi nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren şi reuşea să fie prezent în cele mai bune poziţii, care îi permiteau fie să paseze decisiv, fie să şuteze de la distanţă.

Hagi era şi un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziţii fixe.

Cluburi

  • 1978 – 1983 – Farul Constanţa – Meciuri jucate: 18 – Goluri : 17
  • 1983 – Universitatea Craiova (0 / 0)
  • 1983 – 1986 – Sportul Studenţesc – Meciuri jucate: 108 – Goluri: 58
  • 1986 – 1990 – Steaua Bucuresti – Meciuri jucate: 97 – Goluri: 76
  • 1990 – 1992 – Real Madrid – Meciuri jucate: 64 – Goluri: 19
  • 1992 – 1994 – Brescia – Meciuri jucate: 60 – Goluri: 14
  • 1994 – 1996 – Barcelona – Meciuri jucate: 36 – Goluri: 7
  • 1996 – 2001 – Galatasaray – Meciuri jucate: 167 – Goluri: 78

Naţională

Hagi a debutat la echipa naţională pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia – România. Avea 18 ani.

Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) şi echipa olimpică (4 meciuri).

În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naţionale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naţionale. Hagi avea doar 20 de ani şi meciul, disputat pe stadionul 23 August împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic – 1986. Evoluţia lui Hagi a fost foarte ştearsă şi mulţi au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câţiva ani căpitanul „de drept” al echipei naţionale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur şi mai experimentat decât Hagi. Totuşi, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al Naţionalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei Naţionale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 – USA şi 1998 – Franţa) şi 2 Campionate Europene (1996 – Anglia şi 2000 – Belgia şi Olanda).

De asemeni, a mai participat cu România şi la Campionatul European din 1984 – Franţa (ca rezervă) şi la Cupa Mondială din 1990 (ca titular).

În anul 2000 Hagi a fost desemnat de presă „Cel mai bun jucător român de fotbal al tuturor timpurilor”.

Pe 24 aprilie 2001 Gheorghe Hagi se retrage din echipa naţională de fotbal României. La ultimul meci al lui Hagi (pentru România) au participat 80.000 de fani din toată lumea.

Antrenor

Prima încercare de a fi antrenor a lui Hagi a fost la echipa naţională în 2001, unde a deţinut postul timp de cinci luni. În toamna lui 2003 a fost antrenor pentru scurt timp la Bursaspor, iar din martie 2004 a fost antrenor la Galatasaray timp de un an după care şi-a dat demisia. A fost manager general al echipei FCU Politehnica Timişoara in returul campionatului diviziei A 2005-2006 dându-şi din nou demisia.

În rezumat:

  • Echipa Naţională a României

iunie 2001 – noiembrie 2001 Romania: 4 meciuri, 1 victorie, 2 egaluri, 1 infrângere

05.09.2001 – Ungaria – Romania 0-2 (preliminariile CM 2002) 06.10.2001 – Romania – Georgia 1-1 (preliminariile CM 2002) 10.11.2001 – Slovenia – Romania 2-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002) 14.11.2001 – Romania – Slovenia 1-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002)

  • iunie-noiembrie 2003: Bursaspor – Turcia
  • 2004-2005: Galatasaray Istanbul
  • 2006: Politehnica Timişoara

Momentan este liber de contract.

Palmares

Ca jucător

Cu Sportul Studenţesc:
vicecampion al României în 1985

Cu Steaua Bucureşti:
Supercupa Europei – 1987 (Steaua a învins ca urmare a golului marcat de Hagi: 1-0 cu Dinamo Kiev)
3 titluri de campion (1987, 1988, 1989)
3 Cupe ale României (1987, 1988, 1989)
vicecampion european în 1989 (finala Cupei Campionilor pierdută de Steaua cu 0-4 împotriva lui AC Milan)
vicecampion al României în 1990

Cu Brescia Calcio:
Cupa Anglo-Italiana – 1994

Cu Galatasaray Istanbul:
Cupa Uefa – 2000 (în finală, Galatasaray a învins pe Arsenal Londra la penalty-uri)
Supercupa Europei – 2000 (Galatasaray – Real Madrid 2-1)
4 titluri de campion al Turciei (1997, 1998, 1999, 2000)
2 Cupe ale Turciei (1999, 2000)

Ca antrenor

Cu Galatasaray:
Cupa Turciei – 2005

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Personalitati

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web