Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Ghid de supravieţuire în Ardeal (I): Peisajul

in Articole/Centru Media

   Sunt un cititor al diverselor articole sau postări blog din acestea, etno-turistice, cu sate, peisaje de vis, “top 10 destinaţii de neratat”, poze cu dealuri, văi, munţi, orătănii, căruţe cu cai, portrete de ţărani neapărat cu zbârcituri de zici că sunt Carpaţii Orientali văzuţi pe Google Earth, ceaţă, zăpadă, seară, ploaie, interioare, copii mici, mijlocii şi mari, etc. În paralel, am şi umblat, de capul meu sau nu de capul meu, pe sate, aşa că pot spune că sunt familiarizat şi cu situaţia din teren. Ardealul este un fel de etalon al civilizaţiei şi bunei socotinţe, un fel de superofertă în orice. Aici naţionaliţtii găsesc daci şi urmaşi ai lui Horea Cloşca şi Crişan, iar europeniştii găsesc exemple de multietnicitate şi convieţuire tolerantă. Aici fotografii găsesc chestii faine de pozat, bloggerii chestii de bloggerit, ecologiştii mâncare bio şi băutură super-bio, în fine, de toate pentru toţi. Dar să nu credeţi că asta e simplu.

   Fără o pregătire prealabilă, un sejur în Ardeal poate fi un dezastru sau o decepţie, şi asta în primul rând din vina ta, că ai crezut toate harfele de pe net despre acest ţinut. Deci, atenţie la ce urmează aici:

   Peisajul e de vis

   Tu locuieşti într-un cartier de blocuri noi sau vechi, care au o calitate primordială: sunt urâte, estetic vorbind, pentru că nu există bloc frumos. Singurele forme de relief pe care le rermarci zilnic sunt gropile din asfalt, bălţile de pe trotuar, grămezile de moloz de la o mansardare ori firul de apă al canalizării care te inundă în fiecare vară, când plouă mai mult de trei minute. Lucrezi într-un birou septic, la un birou septic cu reminderuri şi mousepad, la un PC septic si cu un progrămel de spionaj „ca cadou” din partea echipei manageriale, ca nu cumva să stai prea mult pe reţele. Fumezi la locul de fumat, mănânci la „mâncare repede” sau comanzi chestii prin curier, bei apă plată, ai săpun lichid la wc. Singurele prezenţe vegetale din viaţa ta sunt ori copăceii toaletaţi în formă de măciucă de pe aleea unde e blocul, ori parcul plin de ambalaje în spaţiul lui verde de parc, iar cam ce vezi tu între bulo şi dodo (lucru şi casă, în franceza miştocărească) sunt semafoare, pietoni ciudaţi şi maşini din trafic conduse tot de ciudaţi. Deci E NORMAL să dai pe spate la cum arată lumea dincolo de centura de mall-uri, reprezentanţe, hale industriale, depozite, show-roomuri şi panouri publicitare care îţi înconjoară oraşul.

   E şi mai normal să dai pe spate, în aşa fel încât să uiţi chiar şi să pui „feeling amazed” ori să-ţi dai ceck-in, atunci când vezi peisajul transilvan. Care e exact cum a spus filosoful Lucian Blaga (şi el ardelean): deal-vale, deal-vale, în combinaţii infinite, toate plăcute ochiului şi care să-ţi spargă ideile alea cretine din cap cu „m-am saturat de România”, „avem o ţară de marele c…t”, care să te facă să dai delete la toate wallpaperele cu „wonderful landscapes of Earth”, în fine, acolo, cînd ajungi în decor, eşti exact un titlu „Vei rămâne şocat! Nu o să-ţi vină să crezi! Rămâi cu gura căscată” umblător. Nu mă apuc să-ţi pun cum arată un peisaj ardelenesc, du-te să-l vezi, fă poze, filmerză full HD fără să-ţi tremure mâna, şi apoi vorbim. Da, peisajul e de vis.

   Drumul nu e de vis. Drumul e cu gropi. Gropi direct proproţionale cu procentul de „de vis” din peisaj. Pentru că cel mai frumos peisaj (bagă şi tu pe blog fazele alea cu „de la începutul lumii”, „ţinutul zânelor”, „ţara mea de glorii ţara mea de dor”, „picior de plai”, „amazing drone footage”) îl găseşti accesând cel mai inaccesibil drum. Bine ai venit! El este DC-ul. Drumul Comunal. Fratele neasfaltat şi ne-„reabilitat” al DJ-ului care nu mixează nicăieri, el fiind Drum Judeţean. Rudele sărace de la ţară ale mai urbanului DN (Drum Naţional, cunoscut nouă de la „accident cu victime pe DN10”, „Pe DN 14 se circulă într-un singur send din cauza unui TIR cu kiwi şi frigidere răsturnat la intrarea în…”) şi mai internaţionalei Autostrăzi (A1, A2, A4 e coala de scris). Dar să revenim. Drumul Comunal are peisaje frumoase în jur. Nu e trafic, deci poţi opri să mânânci din traistă pe capota maşinii şi să te umpli de frumsueţile din jur. În general, pe aici, e bine să ai maşina pe lângă tine, ca punct de repliere după hoinăreala prin decor. De ce? Uite de ce.

   Pentru că: a) căsuţa „oau!” de frumoasă şi multiseculară de la poalele dealului superb împădurit (da, mai sunt); b) turma de oi sau cireada de bovine care dau viaţă „landscape”-ului de neratat; c) orice mai e pe acolo, nu sunt de capul lor. Ceea ce nu ştii tu este că cineva ştie că tu eşti pe acolo: CÂINII. Care sunt de mai multe feluri şi mai multe grade de periculozitate.

   Sunt câinii păzitori ai turmei/cirezii, care te observă de la distanţe incredibile şi deja spun, pe câineşte, „target acquired”. E normal asta, ei, existând zilnic pe acolo, remarcă orice modificare în mediul înconjurător şi o consideră ca factor de risc pentru obiectivul lor: oile, vacile, viţeii.. TU eşti o modificare în mediul înconjurător şi un factor de risc. A, nu? Perfect prietene, spune-le lor asta, poate te ascultă. Dar sunt corecţi. Ca orice persoană (chiar şi câine fiind) implicată în activitatea de pază şi apărare, somează înainte de a ataca. Fac „Ham!”. De fapt e aşa: tu te uiţi încântat la scena aceea de Mioriţă ori de film cu haiduci ori de emisiune despre fermieri. Te fâţâi puţin ca să prinzi mai bine încadrarea. Fâţâiala ta face zgomot: iarbă, crengi, fsss, trosc. Deja câinii aud. Dacă ai fi atent, i-ai şi vedea cum aud: se opresc în diverse poziţii, cu capul fix în direcţia ta. Asta ar trebui deja să îţi dea de gândit. De exemplu, să te gândeşti să pleci. Încă ai timp. Dacă te ambiţionezi să mai faci mişcări prin decor, deja intervine primul avertisment sonor. „Hau!”. Adică, pe limba lui, a câinelui, „Du-te!”. Cel mai bine ar fi să te duci. La maşină. Şi să şi pleci. Pentru că, după aceea, tot plutonul de câini păzitori va porni spre tine, intrusul, inamicul, pericolul iminent. Iar dacă ai cumva speranţa că factorul uman al turmei-cirezii-grupului de animale, respectiv, păstorul, ciobanul, ciurdarul va interveni în favoarea ta, aşa, din solidaritate sau pentru a nu fi lezată imaginea de vis „locaţiei” te informez că el, urmaşul personajului principal din Mioriţa ovină sau bovină, clasifică acea cursă câine (al lui) versus om (tu plus însoţitorii) la categoria „entertainment”. Adica va sta şi va privi. Şi, poate va râde. Deci nu. Fă cum am spus. La primul semn că ai fost remarcat, pleacă. Decor de poveste găseşti şi mai încolo.

   Mai sunt câinii sălbăticiţi, ai nimănui, un fel de prădători ai pustietăţilor rurale. Cu ei e şi mai grav. Circulă în grupuri de la trei la oricâţi, şi cum văd că mişcă ceva, o fiinţă vie, o atacă şi o sfâşie. Au atacat berze, vite, oameni, maşini, chiar zimbri protejaţi. Te vor ataca şi pe tine. Şi toate măsurile acelea ce le-ai citit despre cum să faci să-i calmezi, au valoare nulă în cazul lor. Pentru că, o dată, nu ştiu de ele, şi dacă ar şti, oricum nu le-ar păsa. Ei nu păzesc nimic. Deci nu au vreo urmă de onoare sau corectitudine câinească. Te pot remarca, şi ei, de la un km distanţă. Sau te poţi lovi de ei pe sub un copac, pe malul unei ape, la marginea drumului, în fine, oriunde. În fine, pot apărea de oriunde. Ce să faci? La fel, pleci. Ideal ar fi să îi vezi tu primul, că de te văd ei, deja timpul tău de „evacuare” se reduce nu simţitor, nici drastic, ci cam de patru ori. Ăştia, deja când îi auzi că latră, sunt şi porniţi în viteză asupra ta. Şi au viteză. Şi niciunul nu arată ca imaginea aia cu puiul de câţel care numai că nu plânge că nu are mami şi tati şi că săţl adopţi tu. Ei bine, ce vezi tu acolo e poza din copilărie a ăstuia de acum, care cu gaşca lui cu tot aleargă după maşina cu care tu fugi din peisajul transilvan demn de poster turistic, în speranţa cî tot le va pica ceva. Adică tu.

   Mai sunt câinii de curte, care numai prin curte nu stau, dar despre ei vom vorbi altădată.

   În rest, într-adevăr, peisajul e frumos. Şi e linişte, aşa cum tu nu ai avut parte de foarte multă vreme… Dar atenţie să nu îţi scape în cadru un releu de telefonie mobilă sau vreo viloacă de bugetar concepută exact cât să facă praf toată frumuseţea locului. (va urma) (foto: C. DUMITRU)

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...