Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Gimnastica in sistemul pedagogic

in Sport

gimnastica

Ca sistem pedagogic de educaţie fizică gimnastica ocupă un rol principal şi este unul din mijloacele fundamentale de fortificare a sănătăţii, dezvoltare fizică, călire a organizmului şi formare a deprinderilor motrice necesare pentru viaţă.

Practica exerciţiilor de gimastică asigură posibilitatea, de a ne conduce corpul propriu în timp şi spaţiu, perfecţionarea calităţilor fizice (forţă, viteză, elasticitate), psihice (voinţă, curaj, insistenţă).

Cu ajutorul exerciţiilor de gimnastică aprobate ştiinţific, se soluţionează mai multe sarcini, care pot fi clasificate în trei grupe.

Prima grupă include sarcinile cu caracter de fortificare, care vor fi soluţionate la orice lecţie de gimnastică. Profesorul are drept scop antrenarea capacităţilor fincţionale ale organismului la elevi (sistemul nervos central, cardiovascular, respirator, muscular), călirea lui, succesiv, şi sistematic, ca să poată rezista la diferite boli.

Grupa a doua include include sarcinile cu caracter instructiv-pedagogic, însuşirea diferitelor deprinderi motrice, tehnicii complicate a exerciţiilor de gimnastică, perfecţionare măiestriei sportive şi obţinerea rezultatelor înalte, metodica de instruire, despre asigurare şi ajutor.

Din grupa a treia fac parte sarcinile cu caracter educativ. Cu ajutorul exerciţiilor de gimnastcă se dezvoltă toate calităţile fizice necesare omului: forţa, viteza, supleţea, abilitatea, rezistenţa. Soluţionînd aceste sarcini la lecţiile de gimnastică sistematic, se atinge scopul principal – pregătirea fizică multilaterală pentru munca creatoare.

  1. Locul gimnasticii în sistemul pedagogic de educaţie fizică

Gimnastica, fiind un sport accesibil, este şi un bun remediu de fortificare a sănătăţii, una din cele mai răspîndite şi preferate ocupaţii soprtive.

Exerciţiile de gimnastică par prea simple şi accesibile, dar folosul de pe urma lor este foarte mare. Influenţa multilaterală şi binefăcătoare a gimnasticii va fi simţită numai dacă exerciţiile fizice se vor executa în mod organizat şi sistemat.

Mijloacele gimnasticii şi metodele de instruire, bazate pe rezultatele ultimelor investigaţii ştiinţifice, folosirea experienţei bogate de lucru asigură formarea personalităţii armonios dezvoltate în orice sferă.

  1. Caracteristica grupelor principale de exerciţii de gimnastică

Principalele elemente ale gimnasticii sunt exerciţiile propriu zise. Majoritatea lor sunt elaborate, create conform posibilităţilor anatomice de mişcare ale corpului.

Exerciţiile de gimnastică se împart îm următoarele grupe:

  1. Exerciţiile de front – diferite grupări, şi acţiuni comune sau independente ale participanţelor în formaţie, care contribuie la perfecţionarea acţiunilor coordonate şi disciplinei.

  2. Exerciţiile de dezvoltare fizică generală catalizează dezvoltarea organismului, sporesc posibilităţile funcţionale ale lui, perfecţionează ţinuta corectă. Toate exerciţiile de dezvoltare fizică generală se împart în două grupe: exerciţii fără şi cu obiecte (mingi, bastoane, corzi, hantele, garouri)

  3. Exerciţii libere (la sol) constau din diferite mişcări de braţe, trunchiuri, picioare, cap. Îl constituie diferite sărituri acrobatice poziţii stînd, răsturnări, exerciţii acrobatice şi de echilibru.

  4. Exerciţii aplicate – mers, alergări, sărituri, căţărări, tîrîri, trecerea obstacolelor, transportarea greutăţilor.

  5. Săriturile (în gimnastică) constituie un bun mijloc de dezvoltare a calităţilor fizice (dibăcia, detenţa, viteza) şi volitive (fermitatea, voinţa, perseverenţa, curajul).

  6. Exerciţii la aparate de gimnastică (bară, paralele, cal cu mînere, inele, paralele inegale, bîrnă) – diverse poziţii şi mişcări de corp în sprijin divers.

  7. Exerciţiile acrobatice sînt create, selectate special, pentru gimnastică, educă curajul, dibăcia, insistenţa, fermitatea şi orientarea în spaţiu.

  8. Gimnastica artistică poartă un caracter integru, dinamic de dans. Ea antrenează plasticitatea, mişcări degajate şi expresive se execută sub acompaniament muzical.

  9. Jocuri mobile şi stafete includ alergări, sărituri, căţărări, tîrîri, ex. Acrobatice şi de echilibru, transportarea greutăţilor.

4. Specificul metodic al gimnasticii

Specificul şi conţinutul gimnasticii condiţionează deosebirea ei de alete genuri de sport. Acestea sunt:

  1. Posibilitatea de a acţiona multilateral asupra organismului

  2. Posibilitatea de a acţiona selectiv asupra sistemelor organismului şi unor verigi ale aparatului locomotor

  3. Posibilitatea de a conduce corect randamentul fizic şe de regla just procesul pedagogic

  4. Posibilitatea de a aplica aceleaşi exerciţii pentru a soluţiona diferite sarcini

  5. Posibilitatea de educare a gustului estetic. Cerinţele fundamentale sunt: însuşirea perfectă a mişcărilor, executarea cu eleganţă, plasticitate, expresivitate.

5. Ramurile gimnasticii

Practicarea pe scară largă a anumitor exerciţii a contribuit la divizarea gimnasticii în mai multe grupe.

Clasificarea din 1984 are trei direcţii:

  1. De dezvoltare şi însuşire

  1. Caracter aplicativ

  1. Gimnastica sportivă ajutătoare

  2. Gimnastica profesională

  3. Gimnastica militară

  1. Cu caracter de instruire

a) Gimnastica sportivă ajutătoare

  1. Gimnastica profesională

  2. Gimnastica militară

  1. Cu caracter de însănătoşire

  1. Cu caracter igienic

    1. Gimnastica matinală igienică

    2. Gimnastica ritmică

    3. Gimnastica de producere

  2. Cucaracter curativ

    1. Gimnastica corectivă

    2. Gimnastica de reabilitare

    3. Gimnastica funcţională

  1. Cu caracter sportiv

  1. Cu caracter sportiv de masă

  1. Gimnastica sportivă de masă

  2. Acrobatica sportivă de masă

  3. Gimnastica ritmică sport de masă

  1. Cu caracter sportiv specializat

  1. Gimnastica sportivă specializată

  2. Acrobatica sportivă specializată

  3. Gimnastica ritmică specializată

II. Terminologia gimnasticii

  1. Istoria terminologiei

Terminologia gimnasticii cuprinde totalitatea termenilor specifici folosiţi pentru denumirea exerciţiilor, poziţiilor statice şi mişcărilor dinamice, a aparatelor de gimnastică, echipamentului sistemelor de gimnastică, şi a regulilor de formare a termenilor, prescurtarea lor.

Terminologia de gimnastică s-a format în cîteva etape.

Prima etapă a fost elaborată de Pier Ghenrik Zing (Suedia), ea a determinat poziţiile iniţiale, intermediare şi finale ale mişcărilor fundamentale.

A doua etapă este cea cehă fondată de savantul Miroslav Tîrş.

A treia etapă a promulgato Piotr Legaft fondatorul sistemei de educaţie fizică care a utilizat şi termenii din anatomie, termenii exerciţiilor la aparate au fost folosiţi din gimnastica „şoim”, ai exerciţiilor acrobatice din vocabularul circului.

A patra etapă începe în anii 1950: conferinţe mondiale în special privind dezvoltarea şi unificarea terminologiei ca mijloc de comunicare, elaborarea şi descriere exerciţiilor pentru competiţiile de mare amploare.

Regulile de omitere a unor termeni

În gimnastica sportivă există reguli de omitere a unor termeni.

    • Înainte” – poziţia stînd facial spre sprijin

    • înainte” – mişcarea rectilinie

    • trunchiul” – la aplecare înainte, înapoi, închinare

    • piciorul” – în timpul balansului peste aparat şi al acţiunii însoţitoare în timpul mişcărilor

    • punem”, „ridicăm”, „lăsăm” – la mişcări cu picioarele şi braţele

    • palmele înăuntru” în poziţia de bază a braţelor

    • palmele în jos” în poziţia braţelor lateral, stînga, dreapta

    • în urmă” – este înlocuit prin cuvîntul înapoi

    • prin extensie” – dacă mişcarea se execută în extensie

    • Se omite denumirea poziţiei braţelor, picioarelor, vîrfurilor, palmelor, dacă corespunde stilului mişcărilor.

5. Regulile de descriere a EDFG, la sol, acrobatică, şi la aparatele de gimnastică

Exerciţiile de dezvoltare fizică generală

La descrierea mişcărilor se indică:

  1. Poziţia iniţială

  1. poziţii izolate (fundamentale)

  2. cu formă, suprafaţă variabilă de sprijin

  3. cu amplasament variabil al masei corpului (derivate)

    • termenii exerciţiilor statice se formează şi se deosebesc în dependenţă de condiţiile de spijin (stînd pe cap şi mîini)

    • termenii se formează în dependenţă de poziţia corpului (atîrnat în echer, atîrnat)

    • termenii exerciţiilor în balans se formează în dependenţa de formele mişcării(urcare prin balans înainte)

    • termenii săriturilor şi coborîrilor se deosebesc de forma mişcării în faza de zbor (sărit cu picioarele depărtate, cu picioarele îndoite)

    • termenii formaţi după numele autorului mişcării: „Madiar”, „Saghinean”, „Korbut”.

,Regulile de utilizare a termenilor

Termenii se împart în două grupe:

– Termenii comuni

– Termenii concreţi

Aceşti termeni se întrebuinţează pentru generalizarea unei grupe de elemente de aceiaşi structură.

Termenii concreţi se împart în:

    • principali

    • auxiliari

Termenii principal determină caracterul acţiunii (ridicare, rotire, cădere). Termenii auxiliari modul de executare (prin dezdoire, prin forţă. Prin arcuire)

    • direcţia mişcării (la dreapta, stînga)

    • condiţia de sprijin (pe antebraţe, cap şi mîini)

la determinarea exerciţiilor se utilizează în primul rînd termenii fundamentali, care arată esenţa acţiunii, iar cei suplimentari concretizează mişcarea şi consecutivitatea de executare.

Notaţia exerciţiilor la sol şi acrobatica

Se va indica:

  1. Denumirea exerciţiului (pentru care contingent)

  2. Acompaniamentul muzical (autorul, tactul)

  3. Poziţia iniţială a exerciţiului

  4. Conţinutul exerciţiului (cîte 8 accente pe ritm)

Exerciţiile competiţionale sunt notate în coloniţă, la dreapta se scriu punctele acordate.

P.i.- stînd, braţele sus. – 0,5 p

  1. Echilibrul pe dreptul, îndreptare, braţele sus.

  2. Pas cu dreptul, stînd pe mîini şi rostogolire înainte în sprijin

Ghemuit – 2,5 p

3. Rulare înapoi, stînd pe omoplaţi – 0,5 p

4. Rulare înainte în sprijin ghemuit – 0,5 p

5. Stînd pe cap şi mîini – prin forta lăsare în sprijin culcat, sprijin

Ghemuit şi rostogolire înainte – 2,0 p

6. Săritură în sus cu întoarcere la 180 ºC şi rostogolire

înapoi – îndreptare – 1,0 p

7. Răsturnare laterală spre stînga, întoarcere împrejur – 1,5 p

8. Răsturnare laterală spre dreapta în stînd depărtat, braţele

lateral, alipirea picior drept în poziţia de bază – 2,5 p

    • Dacă elementele se execută prin răsturnare sau rostogolire incompletă se va indica şi poziţia finală.

    • Uneori trecerea de la o poziţie la alta, mişcarea nu este indicată (din stînd pe mîini – stînd pe cap şi mîini)

    • Poziţia finală se indică dacă forma acţiunii nu este specificat (rostogolire înainte în sprijin stînd ghemuit, picioarele încrucişate dreptul înainte)

2. Denimirea mişcărilor (aplecare, fandare)

3. Direcţia mişcării (înainte, înapoi, spre stînga)

4. Poziţia finală indică sfîrşitul ultimii faze.

Deosebim următoarele procedee:

Primul

P.i. – p.f. 1 – mîinile la mijloc, 2-p.i., 3- mîinile pe cap, 4-p.i.

Al doilea procedeu

P.i. – p.f. 1. stînd mîinile la mijloc

2. mîinile pe cap

3. mîinile la piept

Cînd palmele, degetele se ating de corp şi braţele se îndoaie din articulaţiile coatelor e vorba de mîini, iar dacă ele nu se ating şi sunt îndreptate din articulaţiile coatelor – braţe.

Dacă exerciţiul este pentru toţi muşchii corpului, notaţia începe cu mişcarea picioarelor, a trunchiului, a braţelor.

P.i. – p.f. 1 – pas cu dreptul în lateral, aplecare înainte, braţele sus.

2- p.i.

3-4-identic cu stîngul

La notaţia exerciţiilor cu obiecte acesta este indicat.

P.i. – bastonul jos apucat de capete

1 – bastonul înainte

2 – bastonul sus

3 – bastonul înainte

4 P.i.

La executarea în doi sunt mişcări în comun şi separate

P.i. – N1 sprijin ghemuit, N2 P.f

1 – N1 – p.f., N2 sprijin ghemuit

2 – P.i.

6. Formele de notaţie e exrciţiilor

a) Generalizată – a exerciţiilor generale fără specificări concrete (ex. De front, edfg, rulări, rostogoliri, alergări, jocuri mobile)

b) Concretă – se indică fiecare mişcare (concretă) conform regulilor respective.

Această formă de notare dă o imagine concretă şi precisă despre acţiuni.

Pentru a economisi timpul şi a cataliza procesul se foloseşte descrierea precurtată şi elemetul grafic, unde vom ţine cont de următoarele: 1) primul desen indică poziţia iniţială; 2) desenele se fac în ordinea succesivă; 3) repetarea P.i. sau a oricărei poziţii nu necesită un nou desen se scrie cifra sub faza repetată; 4) pentru înlesnirea însuşirii se folosesc semne.

Termenii de bază în gimnastică

Exerciţiile de front: distanţă, interval, coloană, flanc, înaintaş, încheietor, regrupare, desfăşurare, strîngere, bucală, cere zigzag, spirală, optul, şerpuire.

EDFG: 1) stînd – P.i. – pe ambele picioare (depărtat, cu genunchii semiîndoiţi şi îndoiţi, ghemuiţi) – pe un picior (celălalt întins, înainte, lateral, înapoi)

2) stînd pe genunchi

3) şezînd (depărtat, în echer, ghemuit)

4) culcat (cu picioarele depărtate, cu faţa în jos)

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sport

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web