Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

GRECIA ANTICA

in Arta/Istorie

Grecia sau Hellas – stat in sud estul Europei, cu suprafaţa de 132.000 kmp, ţară continentală, peninsulară (Pelopones) şi insulară (insulele Ioniene, Ciclade, Sporade, Creta). Este o ţară muntoasă (Muntele Olimp 2.917m), cu relief fragmentat.

Primele aşezări umane apa în mileniul VII î.Hr. Începând cu mileniul II î.Hr., indoeuropenii (ahei şi dorieni) se stabilesc în regiune. Civilizaţia miceniană se dezvoltă după anul 1600 î.Hr., iar anul 1200 î.Hr. când are loc invazia dorienilor, marchează începutul „Evului Mediu” grec. În oraşe, regimul oligarhic este înlocuit de monarhii, în sec. î.Hr. Poemele homerice datează din anul 776 î.Hr., perioadă în care se organizează şi primele jocuri olimpice. Expansiunea colonială înaintează spre occident, în nordul Mării Egee, până la Marea Neagră.

În anii 490-479, au loc Războaiele Medice cu perşii, care se retrag în Asia Mică. Se înfiinţează Liga de la Delos, condusă de Atena, creată pentru izgonirea perşilor din Marea Egee. Civilizaţia clasică greacă cunoaşte o etapă de vârf la Atena, în timpul lui Pericle, în anii 431-404. Războiul Peloponesiac se poartă între Sparta şi Atena, se încheie cu victoria Spartei, iar Atena capitulează în 404. Sparta instituie hegemonia în Hellalda, dar este învinsă în Teba în 371, care îşi extinde hegemonia asupra Greciei continentale.

În anii 359-336, Filip al doilea al Macedoniei repurtează o mare victorie asupra Tebei în luptele de la Cheroneea (338) şi îşi extinde dominaţia asupra cetăţilor greceşti. În anii 336-323, Alexandru cel Mare cucereşte Imperiul Persan. În anii 216-168, Macedonia luptă contra Romei, dar Filip al V-lea este învins la Cynoscephales (197). Între 196146, Grecia cunoaşte o semiindependenţă sub control roman. În anul 146, coaliţia cetăţilor greceşti este învinsă de Roma, Corintul este distrus, iar Grecia devine o provincie romană.
Mitridate, are o tentativă de a elibera Asia Mică, trecută sub stăpânire romană, dar este învins.

Cultura Greciei exercită o puternică influenţă asupra Romei. În 330 d.Hr. este fondat oraşul Constantinopol care devine noul centru cultural al Orientului Grec. În 395, după moartea lui Theodosiu, Imperiul Roman este definitv împărţit, iar Grecia este integrată în Imperiul de Răsărit. În anul 630, Heraclius adoptă ca limbă oficială limba greacă în Imperiul Bizantin.
În sec VI-VII d.Hr. slavii se instalează în Grecia, împing populaţia greacă spre insule. În sec. X-XI d.Hr., bulgarii întreprind numeroase incursiuni în peninsulă. În 1204 (Cruciada a IV-a) Bizanţul este distrus, se înfiinţează Imperiul Latin al Constantinopolului, regatul Thessalonic, principatul Moreea şi mai multe ducate. În secolele XIV-XV, veneţienii, genovezii şi catalanii îşi dispută teritoriile greceşti, timp în care Imperiul Otoman ocupa Tracia, Thessalia si Macedonia. In 1456, turcii cuceresc Atena şi Peloponesul.

CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE

3000-2000 î.Hr. – Epoca I a Bronzului. Se răspândeşte civilizaţia cicladică.
2000-1500 î.Hr. – Civilizaţia Minoică din Creta ( palatele Knossos, Phaistos, Malia, Zakros, Santorin).
1600-1200 î.Hr. – Civilizaţia Miceniană. Cetăţi cu fortificaţii de tip ciclopian (Micene, Tirynt) palate (Micene, Pylos) cu megaron rectangular; morminte în formă de tolos.

900-700 î.Hr. – stilul geometric, riguros şi schematic. Se construiesc numeroase temple cu formă rectangulară, cu un singur naos, dintre care Templul Herei din Samos este unul dintre cele mai vechi.
PERIOADA ARHAICĂ (700-480 Î.HR.)
În construcţii se foloseşte piatra cu apareiaj poligonal (Delphi – zidul terasei templului lui Apolo). Se generalizează planul clasic al templului: peripter, cu peristil (coloane pe toate cele 4 laturi), cu coloanele rezemate pe stylobat (soclu cu trei gradene). Apare ordinul doric, urmat de ordinul ionic. Se construiesc templele: Heraionul din Olimp, Sanctuarul de pe Acropole, Templul zeiţei Artemis din Corfu, Templul C din Selimunte, Templul Herei din Pestum, Templul lui Zeus Olimpianul din Agrigente, primul templu Dydimes. În aproprierea marilor sanctuare se construieşte Tezaurul din Olympia, Sifnos, Tezaurul Atenienilor din Delphi şi Agora din Atena.

ARTA CLASICĂ (480-323 Î.HR.)

În arhitectură se înregistrează o evoluţie a ordinelor Doric şi ionic spre armonie şi perfecţiune. Este reconstruită Acropola din Atena. Ictinos şi Callicrates construiesc Parthenonul, Minesicles construieşte Propyleele, în aceiaşi perioadă este construit Templul Atenei Nike şi Erehteionul. În stilul artei clasice se construiesc în această perioadă templele lui Apollon din Delphi şi Bassae, al concordiei la Agrigento, Templul lui Poseidon la Sunion, Templul lui Hephaistos de la Athena, Tolosul Marmaria din Delphi.

Spre anul 380 î.Hr. ia naştere şi se dezvoltă arhitectura civilă şi urbanismul (Priene, Epidaur, este terminată agora din Atena, Pella).
În perioada clasicismului târziu este construit Mausoleul lui Halicarnas şi Monumentul Nereidelor din Santhos.

ARTA ELENISTICĂ (322-50 Î.HR.)

Se înregistrează expansiunea greacă spre Orient, se dezvoltă oraşe ca Pergamul, Antiohia şi Alexandria. Apare şi se dezvoltă ordinul Corintic, se construiesc temple mari la Pergam, Ephes, Sardes. Se dezvoltă urbanismul (Pergam, Milet, Alexandria). În marile oraşe apar numeroase construcţii civile, cum ar fi Porticul Attale din Athena, Biblioteca din Alexandria, Teatrul din Pergam, Farul din Alexandria.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web