Premierul Grindeanu a declarat că se numără printre milioanele de semnatari ai petiţiei privind modificarea Constituţiei, prin redefinirea familiei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie.
După participarea la „Ora Prim-Ministrului” din plenul Camerei Deputaților, premierul Sorin Grindeanu a fost interpelat de un reporter, referitor la părerea sa personală despre la proiectul privind parteneriatul civil, în contextul discuţiilor din Parlament cu privire la iniţiativa Coaliţiei pentru familie, şi a proiectului de lege privind parteneriatul civil, informează gov.ro.
„Să ştiţi că am semnat. Sunt între cei trei milioane care au semnat” a spus premierul, fiind apostrofat apoi de un reprezentant al presei că este „doar de-o parte a baricadei, de partea Coaliţiei„.
Referitor la iniţiativa liuberală de a defini separat căsătoria faţă de familie, untima putând fi şi monoparentală, Grindeanu a spus că în acest caz este „mai tradiţionalist”. Şi că aceasta „e o problemă care ţine mai mult de personalitatea fiecăruia”.
Despre părerea lui Liviu Dragnea cum că ar trebuii găsită o soluţie şi pentru cei care au altă orientare sexuală, premierul a spus că totul depinde de Parlament: „OK, Parlamentul poate să facă acest lucru„, a sous el (foto: gov.ro)