O tânără din Marea Britanie a trăit un șoc după ce a descoperit într-o conservă de ton o creatură bizară ce părea că o fixează cu ochii ieșiți din orbite. Cercetătorii au investigat creatura și au explicat de unde provine.
Zoe Butler de 28 de ani din Nottingham, Marea Britanie, a cumpărat o conservă de ton marca ”Princes” pe care urma să o servească fiicei sale. Imediat ce a deschis cutia, femeia a trăit un șoc la vederea unei creaturi de mici dimensiuni, de culoare roșiatică și care o fixa cu ochii negrii, ce păreau ieșiți din orbite.
”L-am întors cu o furculiță și l-am văzut că mă privește. Avea și o coadă. A fost destul de terifiant. Mi-a căzut furculița, am țipat și am chemat-o imediat pe bunica mea”, a declarat Zoe potrivit Mirror. Tânăra a făcut câteva fotografii cu strania creatură, pe care le-a trimis reprezentanților Princes. Compania și-a cerut scuze pentru incident și a demarat o investigație.
Cazul a atras atenția specialistului în parazitologie Hany Elsheikha de la Universitatea Nottingham și experților din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Londra, care au stabilit că strania creatură este un parazit numit Cymothoa. Acesta trăiește pe limba peștilor și se hrănește cu sânge până ce limba se atrofiază, parazitul înlocuind cu succes organul.