Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Imagini de NECREZUT. Oseminte de OAMENI GIGANTI descoperite in toata lumea.

in Curiozitati

Trecutul lor a fost menționat si în Holly Coran, acești oameni erau foarte inalti si puternici. Erau mai inalti de 70 de ori decât înălțimea omului de azi. Se spune ca acesti oameni au fost distrusi de Dumnezeu din cauza neascultarii!

În Biblie există mai multe referințe la uriașii Nephilim, care erau descendenţi din “fiii lui Dumnezeu” și “fiicele oamenilor”, înainte deMarele Potop. Există, de asemenea, o serie depovești care fac referire la Refaimi, un alt grupde giganți descris ca “un popor puternic, cu o statură înaltă, care a trăit în Canaan.” O altă rasă misterioasă care este menționată în Biblie este cea a oamenilor Didanum, rasă numită, de asemenea, Ditanu sau Tidanu. Se pare că oamenii Didanum au fost strămoșii Nephilimilorși Refaimilor.

1507611_734980616620115_6887641517168107664_n

Degetul unui urias are o lungime de 38 de centimetri, iar daca ar fi apartinut unui om, acesta ar fi avut aproximativ 4,8 metri inaltime.

Informatia a fost anuntata de cotidianul german Bild, citat de Mesagetoeagle.com.
Fotografiile au fost realizate de Sporri in timpul unor sapaturi arheologice in anul 1988, dar au fost facute publice abia acum. Din pacate, aceasta bizara relicva nu poate fi cercetata, pentru ca apartine unui egiptean, urmas al unei “dinastii” de jefuitori de morminte, ocupatie frecvent intalnita in randul populatiei sarace din Egipt.

1511457_734980639953446_5308774470000573423_n

In 1988, el a primit de la Sporri 300 de dolari, ca sa-i permita sa fotografieze degetul. Sub nicio forma nu a acceptat sa-l vanda, afirmand ca este o relicva foarte importanta pentru familia lui. Cercetatorul l-a mai cautat pe egiptean si in anul 2009, dar din pacate nu l-a mai gasit.
Oamenii de stiinta care au vazut fotografiile au afirmat ca degetul nu poate apartine unui om, dar nici nu au venit cu alta explicatie.
Legenda oamenilor gigantici apare in multe scrieri sacre antice, Biblia facand la randul sau referire la aceste ciudate fiinte.In anul 2004, vestea descoperirii unor schelete de oameni uriasi in India s-a dovedit a fi o farsa, pozele fiind trucate.

10391386_734980666620110_4117897885116195300_n

Cine au fost Nephilimii?

Înainte de a încerca dezlegarea misterului enigmaticului popor Didanum, este important să se înțeleagă povestea din spatele Nefilimilor și Refaimilor. Cât de departe în trecutul omeniriiputem urmări uriașii? Biblia ne spune mai multe lucruri interesante:

1. Iar după ce au început a se înmulţi oamenii pe pământ şi li s-au născut fiice,
2. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.
3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: “Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!”
4. În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.
5. Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele,
6. I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. (Geneza 6:1-6)

Suntem informați că giganții, Nefilim (Nephilim), “cei căzuți“, au existat în lumea dinainte de potop, precum și după Marele Potop. Conform Bibliei cei care au coborât pe Pământ și s-au împerecheat cu femeile de pe Pământ au fost “îngerii căzuți” (“Supraveghetorii”), un grup de200 de ființe divine de rang înalt. Giganții menționaţi în Geneză sunt astfel rezultatulîncrucișării dintre oameni și îngerii căzuți. Uriașii (Nephilim) nu s-au înmulţit numai între ei,dar au procreat, de asemenea, şi cu homo sapiens. Urmaşii Nephilimilor au fost giganțicunoscuţi sub numele de “Gibborim”, “eroi în vechime, oameni cu nume“, care sunt menționate în Geneza 6. Gibborimii nu au fost la fel de înalţi și puternici ca şi Nephilimii, dartotuși a fost o rasă războinică.

Dar Refaimii?

Ce știm despre Refaimi vine din surse biblice, ugaritice și feniciene. Cuvântul ebraic “Refaimi”are două sensuri diferite. Uneori face referire la spiritele plecate către Şeol (“locuința morților”), iar alteori semnifică “un popor puternic, cu o statură înaltă, care a trăit înCanaan.”

Prima referire la Refaimi apare în Geneza 14: 5, atunci când Refaimii au fost învinşi de Kedarlaomer și aliații săi: “Şi în al patrusprezecelea an au venit Kedarlaomer şi regii, care ţineau cu el, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, şi pe Emimi la Şave-Chiriataim” (Geneza 14:5).

Probabil unul dintre secretele bine pazite de autoritati, la fel ca multe altele (existenta extraterestrilor,cercetarile NASA etc.) este si acesta, al existentei unei rase umanoide gigant, ce a trait pe Pamant.Dimensiunile indivizilor variau de la 2,5 m la 4-5 m. Oasele lor au fost descoperite in nenumarate situri arheologice din intreaga lume. Totusi,populatiei nu i se ofera informatii legate de aceasta chestiune, oare de ce?

„Argedava si Valea Mortii, doua situri arheologice descoperite in Romania si dincolo de Ocean, in Desertul Colorado, sunt invaluite intr-un mister ce dureaza de cel putin 60 de ani. Schelete de uriasi, artefacte ciudate, apartinand unei civilizatii necunoscute, simboluri mistice, confiscate de lumea stiintifica si invaluite in tacere.

GIGANTII DE LA NUCET

Cea mai uimitoare descoperire din Romania, necropola de uriasi de la Argedava – Popesti-Novaci, este si cea mai tainuita. Este vorba de scheletele roz (ca in urma unei iradieri) a 80 de uriasi, apreciati de localnici ca avand o inaltime de peste 5 metri, deshumate la Nucet, de la Necropola Zeilor, din vestul cetatii. Necropola a fost pomenita pentru prima oara in 2003, la Congresul III de Dacologie, de catre profesorul de istorie si filosofie Gheorghe Bardan Raine si cercetatorul Gheorghe Serbana. O proba accesibila a acestor descoperiri este doar caseta video
inregistrata la congres.

COMPLEXUL DIN VALEA MORTII

Dincolo de Ocean, autoritatile au asternut tacerea asupra „descoperirii secolului”, cum o denumise presa din 1947. In Desertul Colorado, in legendara Vale a Mortii, s-a descoperit un complex de 32 de pesteri ce se intind pe o suprafata de 180 de mile in care s-au gasit schelete umane ce depasesc 2,50 metri inaltime, imbracate ciudat, cu costume de piele, pantaloni bufanti, stransi la glezne si jachete lungi. Dr. Bruce Russell a fost primul cercetator care a rupt tacerea. Pe langa uriasi, s-au descoperit si ramasitele unor specii disparute, dinozauri, tigri preistorici, elefanti imperiali, expuse in nise, ca la muzeu.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web