Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Împăratul cu doi iriși în fiecare ochi. Afecțiune, mit sau întruchiparea răului?

in Curiozitati/Extern/Sanatate/Stiri online

Pupula Duplex nu este definită în medicină, dar este explicată ca fiind o anomalie extrem de rară și se manifestă prin dezvoltarea a doi iriși, două cornee şi două retine, pe fiecare din cei doi globi oculari. Nu se cunosc cauzele și nici persoane care să fi suferit de această boală, excepție făcând Liu Ch’ung, împăratul Chinei. Bărbatul a rămas în istorie ca fiind un tiran, iar înfățișarea îl ajuta foarte mult. Era înalt și părea că are patru ochi din cauza celor doi iriși în fiecare glob ocular.

Legenda spune că în timpul dinastiei Liu Ch’ung, oamenii îl considerau ca fiind o întruchipare a diavolului. Dincolo de tirania cu care a condus poporul, ochii albaștri și reci, statura înaltă și forma pătrată a maxilarului erau considerate trăsături anormale pentru un om. De asemeni, există afirmații ale unor experți în medicină din SUA, care spun că Pupula Duplex este doar un mit.

Pe de altă parte, cazul este unul dintre cele mai bizare ale lumii, iar unii specialiști au decis să studieze anomalia Pupula Duplex. Aceștia au stabilit că o persoană care suferă de acestă boală are deficiențe de vedere și mai ales de focalizare a unui obiect.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web