Inchisoarea nu este pentru copii

in Spiritualitate

O experienţă-limită ne este povestită de Ioana Berindei, în cartea de interviuri realizată de Lavinia Betea – „Am făcut Jilava în pantofi de vară“, Ed. Compania, 2006. Aflăm din paginile extrem de tensionate şi de vii ale cărţii că tatăl Ioanei Berindei a fost ţărănistului Ioan Hudiţă. Intrat în Partidul Ţărănesc Democrat din 1931, face o carieră politică strălucită, devenind un apropiat al lui Iuliu Maniu, după fuzionarea cu Partidul Naţional Ţărănesc. Ministru, deputat, dar şi profesor universitar, cu studii la Paris, om cu posibilităţi materiale, dar şi afective, îşi alcătuieşte o familie frumoasă, alături de soţia iubitoare, Emilia, şi cele două fiice, Ioana şi Teodora. Copilelor le oferă condiţii minunate de a creşte, o educaţie aleasă şi severă, desăvârşită la Paris. Mai târziu, studentă fiind în Bucureşti, Ioana alege să devină soţia colegului ei de facultate, Dan Berindei, viitorul istoric şi academician. Ambii au fost studenţii profesorului Hudiţă, bine văzut de elita politică şi intelectuală a Bucureştiului. Dar… în toamna anului 1947, profesorul ţărănist este eliminat din învăţământ şi arestat. Tabloul idilic al unei familii fericite este distrus cu brutalitate. Ioan Hudiţă nu a fost niciodată judecat, ci ţinut la Sighet ani în şir, până în 1964. Trebuie precizat că acolo era „închisoarea miniştrilor“, unde nici paznicii, nici măcar directorul nu cunoşteau numele deţinuţilor.

Lupta cu „duşmanul de clasă“ avea victime precise. Partidele politice trebuiau distruse, ca şi indezirabilii reprezentanţi ai „păturii burghezo-moşiereşti“. Urmează un val de percheziţii şi arestări, în urma cărora sunt închişi soţia, fratele ei, mama ţărănistului Hudiţă, soţul ei, Alexandru Balş (din marea familie istorică Balş), care va muri în condiţii extrem de tragice, la Piteşti, scuipându-şi dinţii din gură… Unchiul Ioanei, fratele mamei, era ginerele lui Mihail Sadoveanu, căsătorit cu Profira. Deci, cu toate că Sadoveanu se numără printre puţinii scriitori bine văzuţi de noua orânduire, pe tot parcursul vieţii lui, ginerele a fost arestat şi trimis la Jilava.

Memoriile Ioanei Berindei sunt impresionante prin specificul lor feminin. Când a fost arestată, pentru a-şi urma tatăl, ea nici măcar nu ştia că va împărţi închisoarea, nu şi celula, cu mama ei, şi cu atât mai puţin ştia că în pântec i se plămădeşte un copil. În câteva luni de detenţie a slăbit atât de mult, încât trebuia să îşi ţină fusta cu mâna, ca să nu cadă, dar, povesteşte ea, pentru că mama ei era în celula vecină, avea grijă să zâmbească atunci când trecea prin dreptul acelei uşi, gândindu-se că mama ar putea s-o vadă…Să nu se îngrijoreze. A fost nevoită să poarte sarcina şi să nască în închisoare, fără asistenţă medicală, fără a beneficia de servicii specializate şi medicamente. Au ajutat-o deţinutele şi, ca o nouă probă a absurdului ideologic în care se aflau, a fost asistată de un securist care se temea să nu profite de ocazie şi să transmită mesaje! Cum ar fi putut ea să transmită mesaje cu caracter subversiv în timp ce năştea e greu de spus. Cordonul ombilical a fost tăiat cu o lamă bine ascunsă în salteaua unei colege de celulă. Dacă ar fi fost descoperită la percheziţie, lama ar fi fost confiscată. Iată cum povesteşte Ioana Berindei, astăzi octogenară, acest episod: „Trebuie să spun că am născut fără să scot un ţipăt. Nu departe de geamul celulei femeilor, era celula bărbaţilor bolnavi. Îmi era ruşine să zic „cârc“ – mie îmi arde să nasc şi ei sunt atât de bolnavi după chinurile anchetelor… Acum câţiva ani, un inginer Stănescu m-a găsit, a venit la noi şi mi-a povestit că ei, bărbaţii, când au auzit în noapte: „Domnule miliţian, naşte gravida, aduceţi un doctor!“, s-au îmbrăcat şi, emoţionaţi, aşteptau să ţip de durere. Dar eu am născut gâfâind ca o locomotivă. Atunci au crezut că am murit şi au cântat Tristă duminică!“ (p. cit., p.166).

E rezonabil să acceptăm că tendinţele caracteristice oricărei comunităţi umane se păstrează şi în închisoare. Adică, există oameni buni, alţii mai puţin buni, răbdători, irascibili, luminaţi de Duhul Sfânt sau ranchiunoşi. Există şi trădători. Peste tot se strecoară unii care se ocupă cu turnătoria, în scopul de a obţine anumite profituri. Aşa era şi în închisorile comuniste, şi în celula în care a născut Ioana Berindei. Dar iată miracolul: naşterea acestui prunc le uneşte pe deţinute, le apropie, pentru că acum toate aveau acelaşi scop: să ajute copilul, să îl scoată la un liman. Nimeni nu se supăra când bebeluşul plângea noaptea. Deţinutele se rugau de mamă să le permită să îl legene, să îl plimbe pe strâmtul interval dintre paturi. Era o măicuţă catolică bolnavă de TBC, care îşi punea o basma pe gură, să nu respire asupra celui mic, care era o fetiţă, şi cerea favoarea de a duce copilul în braţe. Fiecare avea acasă o familie, propriii copii, iar acesta, micuţ şi plăpând din închisoare, ajunsese să ţină locul celor pierduţi. Dacă în primele luni de viaţă ale micuţei Ruxandra mama primea câte un cartof în plus şi un morcov, după condamnare, pronunţată abia la doi ani de la reţinere, Ioana Berindei nu a mai primit nimic în plus, fiind deja declarată „duşman de clasă“. Povesteşte cum culegea mazărea şi fasolea din lăturile primite, le spăla şi le dădea copilului să mănânce. Micuţa risca să moară de foame. După cereri repetate, mama a obţinut să fie trimis copilul acasă. Bunica fetiţei, Dina Balş, povesteşte că la 11 luni, când bebeluşul a devenit liber, era atât de flămând , încât mânca tot timpul. Nu se putea opri. În numai câteva minute de neatenţie a celor mari, micuţa mereu suferind de foame a mâncat abajurul unei lămpi! Iată stigmatul închisorii.

SUPORT PENTRU COPII NĂSCUȚI ÎN ÎNCHISOARE ȘI MAMELE LOR TINERE DEȚINUTE

Proiectul ”Suport pentru copii născuți în închisoare și mamele lor tinere deținute” este unul implementat de peste 5 ani în instituțiile penitenciare din Moldova.

În Republica Moldova sunt 3 închisori pentru femei deținute: închisoarea Rusca (acolo sunt deținute circa 280 de femei), închisoarea Pruncul (anul trecut acest proiect a fost desfășurat cu succes acolo), deasemenea este o închisoare în Tiraspol (capitala Republicii Moldovenești Transnistrene autonome, care și-a proclamat independența, dar nu este recunoscută). Astfel din 2011 sunt trei locuri unde sunt plasate mame cu copii deținute.

În decursul perioadei februarie-septembrie 2011 beneficiarii direcți ai proiectului au fost 9 mame cu copiii lor din închisoarea Pruncul și deasemenea mame și copii din închisorile Rusca și cea de la Tiraspol.

Una din necesitățile mamelor este hrana – copiii au nevoie de hrană specială pentru copii, îndeosebi lapte, dar acesta nu este niciodată disponibil la cantina închisorii. Deasemenea mamele tinere trebuie să-și hrănească copiii cu piept, iar fiecare copil e unic și copiii deseori au alergie la diferite produse. În cantina comună a închisorii hrana nu este potrivită pentru mame, deoarece ar putea să mănînce ceva ce poate provoca maladie sau alergie la copii; așadar ele pregătesc mîncare aparte, dar au probleme mari în privința aprovizionării cu produse. Acestea sunt unele probleme, sau consecințele problemei generale a imposibilității de a crea condiții potrivite pentru creșterea copiilor mici în închisoare.

images

Deasemenea aceste mame înfruntă lipsa accesoriilor igienice. Fiecare mamă ce are un copil în vîrsta de 0-3 ani are nevoie de o listă întreagă de articole igienice. Din păcate închisoarea n-are rezerve pentru aprovizionarea acestor copii cu scutece de unică folosință, șervețele și multe alte articole igienice atît de necesare pentru copii și mame.

O altă problemă mare era aceea că pînă nu demult în închisoarea Pruncul nu exista teren de joacă pentru copii. Era un loc special unde administrația închisorii intenționa să construiască un teren de joacă pentru copii, dar nu erau mijloace necesare pentru aceasta. Niște ONG au început să construiască o clădire nouă separată special pentru mame și copii. Acuma există o clădire nouă separată pentru mame și copii cu un teren de joacă în spatele său de circa 80 m2. În mai 2011 ADRA Moldova a început un scurt proiect ”Spații Fericite” ce avea ca scop pictarea gardului în jurul acestui teren. Acum acest loc nu mai arată trist. Eroii desenelor animate desenați în culori vii aduc fericire în acest lăcaș trist. Copiii cresc și le-ar plăcea să petreacă mai mult timp afară. Administrația închisorii le permite să stea afară de la ora 12 pînă la ora 19.

1

Multe din aceste femei sunt disperate, iar condițiile locului unde stau sunt inumane și le duc la disperare. Implementarea proiectului este de importanță majoră, atît pentru mame cît și, îndeosebi, pentru copii deoarece din cauza lipsei de suport esențial ei ar putea să crească bolnavi. Este mai ușor și mai puțin costisitor să previi decît să tratezi o boală.

Beneficiarii indirecți ai proiectului sunt alți penitenciari care au beneficiat de ajutor din partea ADRA  Moldova. Pentru dînșii sunt organizate mese de caritate, distribuirea ajutorului umanitar, asistența medicală.

Colaboratorii ADRA Moldova și voluntarii vizitează deseori această categorie de beneficiari și îi cunosc foarte bine. Astfel ei pot să întrebe personal despre necesitățile și problemele lor, au posibilitatea să încurajeze femeile deținute.

sursa: http://ziarullumina.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.