Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Încrengătura Caryoblasta

in Biologie/Enciclopedie

Încrengătura Caryoblasta:

Cuprinde protomonadine la care pot fi remarcate ca organite de mişcare pseudopode şi unul sau mai mulţi flageli. Mitocondriile şi aparatul Golgi lipsesc. Adesea în citoplasmă pot fi remarcate bacterii endosimbionte.

Pelomyxa palustris – specie de dimensiuni mari. Poate atinge 1- 5 mm. La nivelul endoplasmei prezintă numeroşi nuclei (aproximativ 1000). Trăieşte în ape bogate în substanţe organice. Alături de unicul pseudopod prezintă şi numerosi flageli, cantonati intr-o zona cunoscuta sub numele de uroid.
Mastigamoeba aspera – această specie se deplasează cu ajutorul pseudopodelor, dar prezintă şi un singur flagel. În granuloplasmă poate fi remarcat un sigur nucleu.

Încrengătura Heterolobosa:

Protomonadine la care se întâlnesc stadii cu 2 sau 4 flageli funcţionali. Prezintă pseudopode de tipul lobopodelor. Trec peste perioadele nefavorabile închistându-se.
Naegleria sp. – specie la care există 2 flageli. Produce meningoencefalita amebiană.

Încrengătura Amoebozoa:

Constituie un taxon polifiletic. Ca organite de mişcare prezintă doar pseudopode lipsite de microtubuli. Aceştia sunt asociaţi doar cu fusul de diviziune. Pseudopode sunt de tipul lobopodelor sau al filipodelor. Sunt organisme preponderent acvatice, marine şi dulcicole, dar se întâlnesc şi specii ce trăiesc în pământ umed sau sunt simbionte. În acest taxon sunt cuprinse fostele Rhizopode, mai puţin, Foraminiferele.

Ex.: Amoeba proteus – este o specie comună, des întâlnită în ape dulci, pe mâl sau pe vegetaţia acvatică. Prezintă un număr redus de pseudopode.
Amoeba polypodia – este prevăzută cu numeroase pseudopode, mai lungi şi mai subţiri decât la specia precedentă.

Amoeba limax – prezintă un singur pseudopod. Aspectul general al corpului aduce cu cel al unui melc din genul Limax.

Amoeba terricola – specie întâlnită în pământ umed. Suprafaţa corpului este acoperită cu o peliculă gelatinoasă.

Entamoeba coli – trăieşte în intestinul gros la om. În ţările tropicale, aproximativ 50% din populaţie este purtătoarea acestui organism. În zona temperată acest organism se găseşte doar la aproximativ 10% din populaţie. Nu este patogen, dar poate agrava colite preexistente. Unii cercetători îl consideră ca fiind un organism auxiliar, deoarece atunci când se hrăneşte poate consuma şi bacterii patogene.

Entamoeba histolitica – trăieşte în intestinul gros la om şi şobolan. Şobolanului nu-i face rău. În cazul oamenilor provoacă o afecţiune cunoscută sub denumirea de dizenterie amoebiană. Netratată, această afecţiune este mortală în 40% din cazuri. Parazitul este cunoscut sub 3 forme: magna, minuta şi chist.

Forma magna – este hematofagă, provoacă ulceraţii în formă de “buton de cămaşă” în special la nivelul intestinului gros, dar şi la nivelul duodenului, ficatului, plămânului şi al creierului. Ulceraţiile sunt produse cu ajutorul unor enzime de tipul hialuronidazei, tripsinei şi pepsinei.

Această formă se înmulţeste prin diviziune binară, pe parcursul căreia vor rezulta indivizi din ce în ce mai mici, ajungându-se la forma “minuta”. Această formă se închistează, iar chisturile sunt eliminate la exterior în acelaşi timp cu excrementele. Un om bolnav poate elimina până la 300 milioane chisturi pe zi.
Arcella vulgaris – secretă la exteriorul corpului un ţest unicameral. În acest caz, ţestul este de natură pseudochitinoasă, iar pseudopodele de tipul lobopodelor.

Difflugia oblonga – la această specie, ţestul este impregnat cu diverse materiale provenite din mediul extern.

Euglypha alveolata – ţestul este întărit cu plăci silicioase produse de citoplasmă. Pseudopodele sunt de tipul filipodelor.

Înmulţirea se realizează prin diviziune binară. La formele la care cochilia este moale, aceasta se divide odată cu organismul. La formele cu ţest tare, după diviziune, 1 individ rămâne în ţest, iar celălalt îl părăseşte şi-şi fomează altul. La Euglypha, plăcile silicioase sunt preformate în citoplasmă, astfel încât individul care va părăsi ţestul mamă va avea plăcile gata formate.

Ultimele 3 specii prezentate (Arcella vulgaris, Difflugia oblonga şi Euglypha alveolata) se deosebesc de primele prin prezenţa unui ţest ce poate fi de natură silicioasă, pseudochitinoasă, sau impregnat cu resturi din mediul în care trăiesc aceste animale. În cazul acestor specii, ţestul este unicameral şi comunică cu exteriorul prin intermediul unui singur orificiu numit pilom. Aceste specii prevăzute cu ţest, sunt organisme acvatice dulcicole. Prosperă în apele din turbării datorită pH ridicat al acestora. Se cunosc şi specii care trăiesc în muşchi.

Încrengătura Foraminiferea (Granuloreticulosa):

Cuprinde protiste aproape exclusiv marine. Foarte putine specii sunt dulcicole. Pseudopodele sunt de tipul reticulipodelor, foarte bine dezvoltate, formând în jurul corpului o adevărată reţea reticulopodială. Fiecare reticulipod, prezintă în axul său microtubuli ce formează din loc în loc nişte formaţiuni cu aspect de veziculă. Abundenţa acestor formaţiuni conferă reticulipodelor un aspect granulat (Granuloreticulosa).

O altă caracteristică a foraminiferelor o constituie prezenţa unei cochilii de natură calcaroasă, formată din una sau mai multe camere şi prevăzută cu unul sau mai multe orificii.
Pseudopodele, constituţia cochiliei şi sistematica foraminiferelor – vezi Lucrari practice.
Reproducerea: se poate realiza atât pe cale sexuată cât şi asexuată.

Reproducerea asexuată: nucleul se divide de numeroase ori rezultând numeroşi nuclei. Fiecare dintre nucleii nou formaţi se înconjură cu citoplasmă, îşi formează o membrană proprie, apoi prin mişcări amiboide, indivizii noi formati părăsesc cochilia mamă şi-şi formează cochilii proprii.

Acest proces de reproducere asexuată poartă numele de schizogonie, iar indivizii rezultaţi în urma acestui proces se numesc schizozoizi. Schizozoizii prezintă mişcări amiboide. Sunt cunoscuţi şi sub denumirea de spori deoarece dau naştere la noi indivizi fără a copula între ei. Individul care intră în procesul de reproducere asexuată se numeşte schizont.

Din schizozoizi vor rezulta indivizi la care loja embrionară este mai mare decât loja embrionară a formelor parentale. Aceşti indivizi cu loja embrionară mare intră în procesul de reproducere sexuată reprezentată prin formare de gameţi, acest tip de reproducere fiind numit gamogonie, iar individul ce intră în procesul de reproducere sexuată poartă numele de gamont.

În procesul de reproducere sexuată nucleul se divide de mai multe ori rezultând numeroşi nuclei mici. Aceştia se înconjură cu protoplasmă, îşi formează câte 2 flageli şi se transformă în gameţi. Aceşti gameţi sunt identici, motiv pentru care au fost denumiţi izogameţi. Ei părăsesc cochilia parentală, iar la exterior copulează 2 câte 2 formând zigoţii.

Zigotul în etapa imediat următoare îşi va forma o cochilie proprie. S-a remarcat că loja iniţială a zigotului este mai mică decât loja iniţială a gamontului. Se poate remarca că în cadrul aceleiaşi specii există 2 tipuri de indivizi diferiţi din punct de vedere morfologic. Unii indivizi au loja embrionară mare, alcătuind genereţia macrosferică, alţi indivizi au loja embrionară mică, alcătuind generaţia microsferică.

Încrengătura Actinopoda:

Cuprinde protiste la care pseudopodele sunt dispuse regulat în jurul corpului, având aspectul unui astru (actinos – rază). Pseudopodele sunt de tipul actinopodelor. În multe cazuri pseudopodele sunt întărite de un filament axial numit axonemă, motiv pentru care sunt denumite şi axopode. Majoritatea au aspect sferic, fiind specii planctonice.

Cuprinde clasele:
1. Heliozoa
2. Acantharea
3. Radiolaria

1. Clasa Heliozoa (animale sori). Corpul lor are aspect de sferă, înconjurat de numeroase pseudopode dispuse regulat. În interiorul corpului citoplasma este putenic diferenţiată într-o zonă externă (zonă corticală) şi o zonă internă (zonă medulară). Zona corticală este puternic vacuolizată. La nivelul acestei zone sunt întâlnite 1 sau 2 vacuole pulsatile.

La nivelul zonei medulare există 1 nucleu la Actinophrys sol şi Acanthocystis aculeata sau numeroşi nuclei la Actinosphaerium eichorni (20 – 500). Filamentele axiale în cazul speciei Actinophrys sol se sprijină direct pe nucleu, iar în cazul speciei

Acanthocystis aculeata pe o granulă centrală.
Formaţiunile scheletice sunt mai rar întâlnite, fiind de natură silicioasă. În cazul speciei Acanthocystis aculeata aceste formaţiuni sunt reprezentate prin nişte plăcuţe cu ţepi (acanthus – spin, ţep).

Sunt specii acvatice, dulcicole, extrem de puţine sunt specii marine. Majoritatea sunt specii libere, nefixate de substrat. Specia Clathrulina elegans se fixează de substrat prin intermediul unui peduncul. O altă caracteristică a acestei specii este prezenţa unui schelet de natură pseudochitinoasă cu aspect de sferă. Majoritatea sunt specii solitare; puţine specii alcătuiesc colonii (Raphidiophrys elegans).

Reproducerea: poate avea loc atât pe cale sexuată cât şi pe cale asexuată.
Reproducerea asexuată: poate avea loc prin: diviziune binară, diviziune multiplă (merogamie), înmugurire (la Acanthocystis aculeata).

Reproducerea sexuată: are loc diferit în funcţie de numărul de nuclei pe care-l posedă individul implicat în acest proces.

Actinophrys sol posedă un singur nucleu. Indivizii intraţi în procesul de reproducere sexuată îşi retrag pseudopodele, elimină algele şi incluziunile moarte din citoplasmă şi se închistează. În interiorul chistului, nucleul se divide o dată rezultând 2 nuclei.

Din fiecare din aceşti 2 nuclei va lua naştere câte un individ. Nucleul fiecarui individ se divide o dată rezultând pentru fiecare individ câte 2 nuclei. Din aceşti 2 nuclei, 1 nucleu este normal, celălalt se atrofiază, transformându-se într-un globul polar. Nucleul normal se divide din nou, rezultând 2 nuclei, din care unul rămâne normal, celălalt se atrofiază transformându-se în al 2-lea globul polar. Aceste diviziuni poartă denumirea de diviziuni de maturaţie.

După aceste diviziuni, fiecare individ capătă valoarea unui gamet. Gametul femel nu suferă transformări. Gametul mascul emite o prelungire care intră în gametul femel şi prin care întreg conţinutul acestui gamet este transferat în gametul femel. În faza imediat următoare are loc contopirea nucleilor, rezultând zigotul (celula ou), care apoi se închistează.

La formele plurinucleare, în momentul în care intră în procesul de reproducere sexuată, numărul nucleilor se reduce până la 5%. Toţi ceilalţi nuclei dispar prin resorbţie. Nucleii rămaşi se înconjură cu citoplasmă, îşi formează o membrană protectoare închistându-se. Mai departe, fiecare chist va evolua precum un individ de Actinophrys. Acest tip de reproducere sexuată este cunoscut sub denumirea de pedogamie (autogamie).

Clasa Acantharea

– grupează actinopode ce se caracterizează prin prezenţa unui schelet reprezentat prin baghete de acantină (substanţă alcătuită din sulfat de stronţiu, silicat de aluminiu şi silicat de calciu). Un alt element ce caracterizează acest grup este prezenţa unei capsule centrale ce delimitează citoplasma de endoplasmă.

Acanthometra elastica – are aspectul unei sfere cu diametrul de 40 – 50 micrometri. Din corpul animalului ies la exterior 20 de baghete de acantină dispuse perfect regulat. Aceste baghete pătrund până în centrul corpului unde se unesc într-un punct comun.

Citoplasma este clar diferenţiată în ectoplasmă (zona pericapsulară) şi în endoplasmă (zona capsulară).
Zona capsulară este strict delimitată de membrane capsulei centrale, care este de natură pseudochitinoasă, foarte subţire şi elastică. Membrana capsulei centrale este străbătută de 20 orificii prin care ies la exterior baghetele de acantină. Aceste orificii reprezintă şi puncte prin care endoplasma comunică cu ectoplasma. În endoplasmă se pot remarca mai mulţi nuclei.

Ectoplasma – doar o zonă subţire rămâne nediferenţiată în zona capsulei centrale. Restul este diferenţiată în mai multe pături gelatinoase şi fascicule de fibrile. Între fasciculele de fibrile se diferenţiază fascicule de mioneme (fascicule contractile). Este pentru prima dată în seria animală când apar asemenea diferenţieri. Fasciculele de mioneme prezintă o inserţie fixă pe baghetele de acantină, iar cu celălalt capăt se ataşează de peliculele gelatinoase ectoplasmatice.

Mionemele, atunci când se contractă, trag după ele peliculele ectoplasmatice, suprafaţa animalului fiind astfel mult mărită, iar prin acest fapt, animalul se va ridica la suprafaţă. Pentru a se scufunda, mionemele se relaxează, iar volumul corpului scade datorită elasticităţii peliculelor ectoplasmatice.

În afara baghetelor, la suprafaţa corpului mai pot fi remarcate numeroase pseudopode dispuse radiar, întărite de filamente axiale (motiv pentru care sunt numite axopode). În numeroase cazuri, la nivelul ectoplasmei pot fi remarcate alge din grupul Zooxantella care realizează simbioze cu acantarii.
Reproducerea poate avea loc atât sexuat cât şi asexuat. Reproducerea asexuată este mai rar întâlnită. Când animalele se reproduc asexuat are loc si dublarea baghetelor de acantină. Reproducerea sexuată are loc prin formare de gameţi.

Clasa Radiolaria (radiolus – rază mică):
– grupează specii exclusiv marine. Se aseamănă foarte bine cu heliozoarele, de care se deosebesc prin faptul că sunt marine, dar şi prin faptul că posedă o capsulă centrală.

Thalassicolla nucleata – măsoară aproximativ 5 mm. Este o formă solitară, ce duce o viaţă pelagică. Corpul este aproximativ sferic, la suprafaţa corpului putând fi remarcate numeroase pseudopode dispuse regulat. Citoplasma este clar diferenţiată în endoplasmă (capsula centrală) şi în ectoplasmă. Membrana capsulei centrale prezintă numeroase orificii dispuse regulat pe întreaga sa suprafaţă prin care endoplasma comunică cu ectoplasma.

Din ectoplasmă doar o zonă foarte subţire este hialină, această zonă fiind situată în imediata vecinătate a capsulei centrale, motiv pentru care este denumită zonă (pătură) pericapsulară. Restul ectoplasmei este foarte puternic vacuolizat. Vacuolele conţin o substanţă cleioasă sau uleioasă care este mai uşoară decât apa. Datorită acestei substanţe, vacuolele constituie un fel de flotor al animalului. Deşi o caracteristică a radiolarilor este faptul că produc numeroase elemente scheletice, la această specie nu pot fi remarcate elemente scheletice.

Elementele scheletice, atunci când există, pot fi alcătuite din Si pur sau din silicat de aluminiu sau silicat de calciu. Cel mai adesea, elementele scheletice sunt reprezentate prin spiculi dispuşi spre periferia corpului. Există şi specii care au un schelet foarte complicat (Coelacantha ornata). La specia Actinoma asteracanthion, scheletul este reprezentat prin numeroase sfere dantelate dispuse una în interiorul celeilalte.

Dintre speciile coloniale amintim pe Collozoum inerme (prezintă mai multe capsule centrale dispuse într-o zonă extracapsulară comună).

Reproducerea: – are loc doar pe cale asexuată. Până în acest moment nu au fost observate procese legate de înmulţirea sexuată. La formele lipsite de schelet sau cu un schelet simplu, reproducerea asexuată este reprezentată prin diviziune binară. La formele cu schelet complicat, reproducerea asexuată se realizează prin diviziune multiplă (merogamie).

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Biologie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web