Infecție pulmonară fatală pentru copilul de doi ani din Teleorman, care a stat 11 ore în puț

in Evenimente

Starea copilului de doi ani, scos după aproape 12 ore din puțul în care căzuse, este în continuare critică, spun medicii. Băiețelul respiră cu ajutorul aparatelor şi are o infecție pulmonară din cauza microbilor pe care i-a înghițit în fântână care ar putea să-i fie fatală.

„Starea este stabilă, dar gravă, intubat, ventilat mecanic, sedat. Sperăm sub tratamentul antibiotic să apară o oarecare ameliorare, dar tratamentul va da roade în timp, trebuie să avem răbdare, nu se întâmplă nimic spectaculos de pe o zi pe alta. El este ținut pe aparate special ca acel plămân să poată să-și revină sub tratamentul antibiotic.

Vedem ce efect va avea antibioticul, e sub mai multe antibiotice. E nevoie de timp. Trebuie să treacă câteva zile. Într-o săptămână putem spune dacă este o ameliorare”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Spitalului Grigore Alexandrescu, potrivit digi24.ro.

După ce copilul va fi detubat, va fi evaluat de un neurolog. Totuși, medicul a dat asigurări că băiatul a fost resuscitat repede și nu crede să existe consecințe grave.

Între timp, poliţiştii vor relua audierile în dosarul de vătămare corporală din culpă.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.