Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Invatare prin cercetarea stiintifica

in Pedagogie

MONTESSORI_metode-de-educatie-inteligente1

Produsul specific al ştiinţei – oricare ar fi purtătorul lui concret – este informaţia ştiinţifică. Ea este adânc implicată în producţia socială şi, în general, în societate, pe toate treptele ierarhice, pentru toţi agenţii economici, sociali şi politici. Valoarea informaţiei condiţionează în cel mai înalt grad decizia economică micro, mezo şi macroeconomică.

In orice domeniu, al practicii sau al ştiinţei, informaţia îndeplineşte o serie de funcţii:

  1. informaţia este instrument de muncă şi, deci, de producţie;
  2. informaţia este capital al materiei cenuşii; este o moştenire, un patrimoniu cultural – ştiinţific viu;

  3. informaţia este instrument de pregătire şi calificare profesională;
  4. informaţia este un factor de schimb între oameni, agenţi etc.;

e) informaţia este un motor al creaţiei, al adaptării şi inovării.

Informaţia ştiinţifică are o serie de particularităţi care o disting de întreaga lume a bunurilor materiale şi a serviciilor. Dintre aceste particularităţi sunt de reţinut în special:

  • spre deosebire de bunurile corporale, materiale, cunoştinţele ştiinţifice au proprietatea de a se acumula şi multiplica necontenit;

  • informaţia ştiinţifică este o resursă a societăţii cu caracter practic inepuizabil, putându-se automultiplica şi amplifica;

  • prin utilizare, informaţia ştiinţifică se consolidează, se perfecţionează şi completează;

  • cunoştinţele ştiinţifice acumulate de-a lungul vremii apar ca o sursă gratuită de putere de creaţie a oamenilor;

  • atunci când într-o formă sau alta sunt transmise altor persoane, cunoştinţele ştiinţifice nu se înstrăinează;

  • informaţia ştiinţifică rămâne, de regulă, în posesia celor care au creat-o.

În vederea valorificării acestor calităţi distinctive ale informaţiei ştiinţifice, eforturile se cer orientate simultan în două direcţii majore:

asigurarea cadrului organizatoric, a mijloacelor de culegere, de stocare, de prelucrare şi de transmitere a informaţiilor ştiinţifice;

crearea de noi informaţii ştiinţifice în sfera cercetării ştiinţifice, în laboratoare, institute şi academii de cercetare etc.

Civilizaţia umană, la acest început de secol şi de mileniu, se confruntă şi în materie de informaţie ştiinţifică, ca şi în domeniul ştiinţei, al cercetării ştiinţifice, cu fenomenul de globalizare.

Desigur, economiile naţionale nu dispar, ele constituind în continuare cadrul de dezvoltare şi afirmare a fiecărei ţări şi popor. Deci, cercetarea ştiinţifică şi informaţia ştiinţifică trebuie să servească, înainte de toate, sistemul economic naţional.

În acelaşi timp, o serie de probleme economice naţionale, de interes naţional, pot fi mai bine soluţionate, dacă sunt abordate şi din perspectivă internaţională, mondială. Astăzi se poate vorbi de existenţa reală a unor probleme globale în acest domeniu, întrucât:

cercetarea ştiinţifică, ştiinţa economică, dar şi ştiinţa în ansamblul ei nu pot să ignore unitatea de interese ale economiei mondiale; mai mult, ele sunt o problemă de interes global, aşa cum sunt şi multe probleme economice ale perpetuării şi înfloririi civilizaţiei umane pe planeta Pământ;

cercetarea ştiinţifică, ştiinţa se află în interacţiune permanentă şi crescândă cu celelalte probleme globale ale omenirii;

nevoia de cercetare ştiinţifică, de informaţie ştiinţifică se propagă în lanţ şi necesită mari eforturi, cel mai adesea insuportabile de fiecare ţară în parte, separat;

mai presus de orice, multe probleme ale convieţuirii şi dezvoltării fiecărei naţiuni se cer soluţionate din perspectiva internaţională, în măsura în care ştiinţa, cercetarea ştiinţifică sunt organizate şi funcţionează în beneficiul tuturor ţărilor şi popoarelor.

Globalizarea ştiinţei, a cercetării ştiinţifice s-a produs în secolul nostru în strânsă legătură cu:

  • mondializarea vieţii economice;
  • adâncirea diviziunii internaţionale a muncii;
  • accentuarea relaţiilor internaţionale în ansamblul lor (econo­mice, sociale, politice, culturale etc.);

  • acutizarea conflictului creat de mai multe secole între nevoile crescânde ale fiecărei ţări şi resursele limitate ale planetei;

  • protecţia mediului este, în acelaşi timp, o problemă capitală, naţională şi internaţională; aproape toate problemele mediului ambiant sunt astăzi probleme comune ale fiecărei ţări şi ale tuturor ţărilor.

4.1.2. Piaţa informaţiei ştiinţifice

Informaţia ştiinţifică este o marfă; ea are atributele oricărei mărfi, de cerere şi de ofertă.

Cererea de informaţii ştiinţifice economice în epoca globalizării economiei mondiale se determină oriunde prin luarea în considerare a următoarelor straturi (componente):

  • stratul ambiental – pentru procesele geofizice (pământ, aer, resurse naturale) şi pentru procesele ecologice;

  • stratul tehnologic – pentru activităţile umane legate de transferul de energie şi materii prime;

  • stratul demoeconomic – pentru evidenţa populaţiei, a producţiei şi a altor procese economico-sociale;

  • stratul sociopolitic – pentru sistemele instituţionale şi procesele sociale;

stratul individual – pentru procesele psihologice şi biologice.

Oferta de informaţii ştiinţifice economice este cantitatea de informaţii ştiinţifice care poate fi vândută în condiţiile preţului existent.

Oferta de informaţii ştiinţifice economice – diferită conceptual de oferta de informaţii economice – se caracterizează prin următoarele trăsături speciale:

  • oferta de informaţii ştiinţifice economice se formează într-un timp îndelungat, în care se instruieşte fiecare generaţie de specialişti;

  • oferta de informaţii ştiinţifice economice depinde de vârstă, sex, starea sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă specifice cercetătorilor;

  • oferta de informaţii ştiinţifice economice este perisabilă într-un grad foarte ridicat;

oferta de informaţii ştiinţifice economice se produce în cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică economică.

Pentru producerea acestei informaţii ştiinţifice se consumă resurse variate, aproape întotdeauna de cea mai bună calitate. Pe baza acestor resurse se determină costul informaţiei ştiinţifice economice.

Agenţii cererii şi ai ofertei de informaţie ştiinţifică îşi precizează reciproc angajamentele sub formă de contracte de cercetare şi alte forme directe.

Nivelul şi dinamica preţului informaţiei ştiinţifice economice rezultă din confruntarea cererii cu oferta; însă aproape întotdeauna cererea fiind mai mare decât oferta se asistă la o creştere continuă a valorii muncii desfăşurate în activitatea de cercetare ştiinţifică. Cu toate acestea, cercetătorii rămân aproape întotdeauna săraci şi submotivaţi, deoarece mecanismele pieţei sunt departe de a evalua, cu adevărat corect, valoarea economică a unei cunoştinţe ştiinţifice. Aceasta rămâne o problemă deschisă, actuală a ştiinţei economice.

Cererea şi oferta de informaţii ştiinţifice economice reprezintă segmente tot mai importante ale pieţei naţionale şi internaţionale. Această piaţă se dezvoltă rapid şi concurează cu tot mai mult succes toate celelalte pieţe.

Piaţa informaţiilor ştiinţifice, ori de câte ori este analizată, trebuie să ia în seamă o serie de aspecte dintre care reţinem:

  • evaluarea capacităţii de absorbţie, efectivă şi potenţială, a pieţelor;

  • determinarea raporturilor dintre piaţa informaţiilor economice şi celelalte pieţe tradiţionale;

  • examinarea conjuncturii interne şi internaţionale şi identificarea influenţei acesteia asupra cererii şi ofertei de informaţie ştiinţifică economică, atât în prezent, cât şi tendinţele de viitor ale acestora;

  • stabilirea poziţiei concurenţilor efectivi şi a celor potenţiali pentru delimitarea numărului, forţei economice, a cotelor de piaţă deţinute etc.

Informaţia ştiinţifică, în calitate de materie primă a producerii ştiinţei (altei informaţii ştiinţifice), reclamă o serie de sublinieri de mare însemnătate pentru cercetătorul ştiinţific, fie el student, cercetător sau profesor, economist, inginer etc. Dintre acestea reţinem:

a) în epoca contemporană volumul informaţiei ştiinţifice a crescut enorm, mai ales în legătură cu faptul că a devenit o sursă indispensabilă, tot mai importantă de creştere economică, de progres social, alături de forţa de muncă, de materii prime, energie, combustibil s.a;

b) societatea omenească deja are de-a face cu o explozie informaţională, cu o adevărată criză, întrucât:

  • anual apar mai multe milioane de reviste ştiinţifice, brevete de invenţii, cataloage şi prospecte comerciale, rapoarte de cercetare, cărţi, dicţionare etc.;

  • se accentuează disparităţile terminologice;
  • cresc dificultăţile de informare-documentare într-un ocean tot mai mare de informaţie ştiinţifică (pe plan internaţional, naţional, zonal, în firmă etc.);

  • multe lucrări de cercetare se publică parţial sau deloc;
  • publicarea este adeseori repetată, în diferite forme de comunicare;
  • informaţia ştiinţifică este şi ea perisabilă, cunoaşte o uzură morală;
  • informaţia ştiinţifică, deşi este cea mai necesară (importantă), totuşi accesul la ea este foarte dificil sau deloc.

c) prin importanţa, dar şi prin implicaţiile şi costurile uriaşe ale asigurării acesteia, informaţia ştiinţifică a devenit un sector vital, o problemă de interes naţional, dar şi o dimensiune globală, planetară;

d) cercetătorul singur, oricare ar fi el, nu se poate autoservi în acest adevărat ocean de informaţia ştiinţifică. El trebuie să apeleze la munca anonimă a unei adevărate armate de specialişti din reţeaua tot mai larga de triere, clasificare, depozitare şi prelucrare a informaţiei ştiinţifice.

Beneficiarii de informaţie ştiinţifică trebuie să dispună de cunoştinţe speciale de documentare, cum ar fi:

  • un minim de cunoştinţe, de noţiuni fundamentale pentru a asigura unitatea de limbaj cu personalul de documentare din reţeaua existentă în ţară şi străinătate;

  • cunoaşterea profundă a reţelei de documentare şi a publicaţiilor purtătoare de informaţii ştiinţifice;

  • deprinderea de a mânui instrumentele de lucru puse la dispoziţie de unitatea de documentare;

  • stăpânirea profundă a ceea ce cercetătorul trebuie să realizeze în mod de sine stătător, individual, în cadrul procesului de documentare. El trebuie să cunoască locul documentării în structura de ansamblu a cercetării unei teme, sfera şi conţinutul documentarii, a etapelor acesteia şi a instrumentelor specifice fiecăreia dintre etape.

În cadrul procesului de documentare, informaţia ştiinţifică este considerată în calitatea sa de factor, de sursa productivă, de materie primă (U) pentru producerea prin cercetare ştiinţifică a unei noi informaţii ştiinţifice (I2), conform schemei care urmează.

Etapele cercetării

Informare –documentare

Explicarea şi

prognozarea

fenomenului

economic

Redactare

şi susţinere

publică

Informaţie

ştiinţifică 1 **

-►

Informaţie ştiinţifică 2

Factori ai cercetării:

1. Informaţie

2. Forţa de muncă

^

3. Materiale

4. Maşini, instalaţii, clădiri

4.2. LOCUL DOCUMENTĂRII – ÎNVĂŢĂRII ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ

Obiectul documentării ştiinţifice îl constituie informaţia ştiinţifică.

Documentarea ştiinţifică este o etapă pregătitoare a cercetării ştiinţifice. Însă o mai bună precizare a locului şi rolului documentarii ştiinţifice în cadrul procesului de cercetare ştiinţifică este posibilă şi necesară, dacă se examinează mai atent conţinutul ca atare al documentării ştiinţifice.

Documentarea este un concept cu conţinut complex, incluzând trei forme: documentarea bibliografică, documen­tarea directă, consultarea specialiştilor.

Informarea este procesul prin care o unitate specializată a reţelei de documentare sistematizează literatura ştiinţifică după criterii bine stabilite şi furnizează beneficiarului în diferite modalităţi, o informaţie de semnalare bibliografică. Cu ajutorul acesteia, beneficiarul ia cunoştinţă de existenţa surselor documentare.

Informarea poate fi: curentă, pe măsura apariţiei surselor şi retrospectivă pe baza surselor documentare apărute într-un interval de timp; aceasta din urmă se realizează, de regulă, la cerere.

Documentarea propriu-zisă reprezintă procesul prin care unitatea specializată pune la dispoziţia beneficiarilor documente pe care aceştia le solicită în urma primului proces, de informare. Aşadar, documentarea este procesul de ansamblu al celor două componente (informarea şi documentarea propriu-zisă).

În al treilea rând, conţinutul complex al documentării ştiinţifice rezultă mai ales din etapele sale interne, şi anume:

a) informarea asupra surselor;

b) culegerea surselor;

c) studierea surselor;

d) utilizarea surselor.

a) Informarea asupra surselor cuprinde următoarele operaţiuni principale:

  • identificarea surselor existente pentru tema de cercetare;
  • locul unde este depozitată şi posibilităţile de obţinere, de acces;
  • conturarea unui program de continuare a informării şi pe parcursul etapelor de cercetare care urmează documentarii în ansamblu, până la încheierea temei de cercetare şi chiar după aceasta.

b) Culegerea surselor include activităţile de:

  • obţinerea (procurarea) surselor;
  • notarea (fişarea) surselor;
  • examinarea sumară a surselor (cuprinsul acestora, semnificaţia, posibilitatea de folosire ulterioară etc.).

c) Studierea surselor este etapa de învăţare cu cel mai intens consum intelectual şi cu cel mai mare consum de timp. Ea cuprinde următoarele activităţi mai importante:

gruparea surselor documentare în mai multe clase, în raport cu conţinutul temei de cercetare şi cu timpul disponibil pentru studiu;

  • evaluarea globală a unor surse;
  • studiul aprofundat al surselor din perspectiva nevoii de cunoaştere a literaturii de specialitate, a faptelor empirice, a ipotezelor şi ideilor teoretice pro şi contra, a metodei de analiză şi calcul etc. În acest scop, se folosesc instrumente şi tehnici specifice fiecărei forme de documentare, aşa cum vom vedea în paragrafele următoare.

d) Utilizarea surselor în cadrul procesului de documentare se referă la:

  • consemnarea sistematizată a informaţiilor unei surse ca bază de comparaţie şi confruntare cu alte surse;

  • interpretarea generală a surselor;
  • pregătirea utilizării informaţiilor documentare în cadrul celorlalte etape ale cercetării propriu-zise, definitivării structurii finale a lucrării în vederea redactării etc.

Se poate acum sublinia, în câteva coordonate majore, locul şi rolul documentării în cadrul procesului de cercetare ştiinţifică. Dintre aceste coordonate menţionăm:

  • Documentarea ştiinţifică nu este un scop în sine, ci se subordonează soluţionării unei probleme ştiinţifice. De aceea, orice program iniţial de documentare se modifică şi se adaptează, uneori considerabil, în procesul de studiu al surselor;

  • Cele patru etape interne ale documentarii sunt diferenţiate în funcţie de domeniu, de temă, de cercetător etc. Discernământul cercetătorului este decisiv pentru asigurarea unei documentări eficiente;

  • Documentarea începe chiar din procesul alegerii temei (ca o informare sumară) şi se continuă susţinut în procesul precizării obiectivelor cercetării; în fapt, documentarea, interesul pentru noi surse şi informaţii ştiinţifice se păstrează intacte şi continuă în toate celelalte etape ale cercetării, până la încheierea lucrării şi chiar după aceasta. Este poate exemplul cel mai concludent că între etapele cercetării nu sunt graniţe rigide, numărul etapelor şi succesiunea acestora, ca model general, se pot converti, de la caz la caz, în modele particulare, concrete indispensabile reuşitei oricărei cercetări ştiinţifice;

  • În procesul de documentare apar idei noi, ipoteze ce urmează să fie verificate ulterior şi chiar anticipaţii ale unor concluzii finale. În consecinţă, aprecierea documentării ca fază pregătitoare a cercetării şi creaţiei ştiinţifice nu poate fi considerată nici ca o etapă auxiliară sau inferioară, dar nici ca o separare absolută de celelalte etape de cercetare ştiinţifică;

Cu toate caracteristicile menţionate, documentarea ştiinţifică nu coincide, nu se suprapune şi nu poate fi confundată, în niciun fel, cu cercetarea ştiinţifică, cu actul de creaţie, de incubare şi de iluminare.

4.3. CONŢINUTUL, FORMELE ŞI ETAPELE DOCUMENTĂRII ŞTIINŢIFICE

4.3.1. Documentarea bibliografică (livrescă)

Documentarea bibliografică este o componentă mai largă a procesului cuprinzător de documentare ştiinţifică. Ea are o importanţă hotărâtoare în cercetarea ştiinţifică, deoarece ne dă posibilitatea ca, prin intermediul literaturii de specialitate, tipărite şi netipărite, să cunoaştem zestrea ştiinţifică, ceea ce au scris alţi oameni de ştiinţă din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, din ţară şi din afara ţării, ipotezele de lucru folosite pentru explicarea fenomenelor economice, metodele de analiză şi calcul, concluziile şi teoriile lor ştiinţifice etc. Aceasta este funcţia particulară, specifică a documentării bibliografice în ştiinţa economică.

4.3.1.1. Sursele de documentare bibliografică

Sursele de documentare bibliografică, după criteriul gradul de originalitate şi intermediere, se structurează în patru categorii: a) documente primare; b) documente secundare; c) documente terţiare; d) microformatele.

a) Documentele primare sunt acelea în care se cuprind rezultatele cercetărilor ştiinţifice, contribuţiile originale ale cercetătorilor, adică informaţia ştiinţifică.

Documentele primare sunt împărţite în două grupe: documente primare periodice, cum sunt seriale, editoriale, reviste, ziare, publicaţii, anuare şi documente primare neperiodice – tradiţionale, cum sunt cărţi (tratate, manuale, monografii), broşuri, publicaţii ale unor instituţii şi organisme naţionale şi internaţional, congrese şi simpozioane; speciale: standarde, brevete de invenţii, cataloage şi prospecte comerciale şi tehnice, rapoarte de cercetare ştiinţifică, teze de doctorat şi documente de evidenţă a faptelor empirice: evidenţa contabilă şi statistică (dări de seamă şi anchete), evidenţa operativă, analize, expertize şi studii etc.

  1. Documentele secundare sunt rezultatul prelucrării documentelor primare în vederea facilitării muncii cercetătorului de identificare, selecţie şi de utilizare a documentelor primare. Documentele secundare se clasifică în: periodice, ca de pildă: reviste de referate, reviste de titluri; şi neperiodice, cum sunt: enciclopedii, dicţionare, bibliografii, cataloage, indexuri bibliografice, sinteze documentare, ghiduri bibliografice ş.a.

  2. Documentele terţiare sunt acelea care rezultă din prelucrarea documentelor secundare. Documentele terţiare sunt: bibliografii, culegeri de traduceri, sinteze de referate etc.

Distincţia dintre documentele terţiare şi documentele secundare nu are prea mare importanţă pentru beneficiarii cercetători (studenţi, economişti, ingineri) decât în fazele incipiente ale documentării şi aceasta numai în scop de informare şi selectare a documentelor pri­mare. Documentele secundare şi terţiare sunt elaborate de specialişti din reţeaua de informare-documentare, precum şi de alţii din afara acesteia (în cazul dicţionarelor, enciclopediilor etc.).

e) Microformatele sunt înregistrări pe benzi, discuri, imagini etc, facilitate de extinderea tehnologiilor informaţionale moderne şi de amplificarea schimbului internaţional de informaţie ştiinţifică. Între microformate pot fi menţionate: microfilme, microfişe, fotocopii, benzi şi discuri magnetice, mijloace de difuzare în masă, TV, Radio, filme etc.

4.3.1.2. Instrumentele specifice etapelor interne de documentare

Cele patru categorii de documente la care ne-am referit mai sus se explorează şi utilizează cu ajutorul unor instrumente specifice fiecărei etape interne de documentare.

Le vom prezenta în cele ce urmează, respectând logica înlănţuirii lor.

a) În etapa informării asupra surselor se apelează la următoarele instrumente sau mijloace: reviste, bibliografii, liste de semnalare, liste de titluri, buletine de informare, cataloage s.a.

În rândul acestora, un rol special revine cataloagelor. Catalogul este o listă de proporţii care cuprinde toate sau o parte apreciabilă din fondul de documente al unei unităţi specializate. Această listă (catalogul) este elaborată pe baza unor principii (criterii) care facilitează identificarea lucrărilor ştiinţifice de care are nevoie cercetătorul (student, profesor, specialişti din domeniul economic etc.).

În practică se utilizează două tipuri de cataloage:

Catalogul alfabetic, în cadrul căruia gruparea lucrărilor se face după numele autorului (primului autor dacă lucrarea este colectivă) sau iniţiala primului cuvânt din titlul lucrării (dacă nu sunt menţionaţi autorii).

Catalogul pe materii se constituie pe principiile Clasificării Zecimale Universale (C.Z.U.). Domeniile ştiinţifice sunt împărţite în 10 clase (de la 0-9); fiecare clasă se împarte în alte 10 subdiviziuni (în subclase) şi aşa mai departe.

b) În etapa culegerii surselor se folosesc următoarele instru­mente: fişa bibliografică, explorarea globală a sursei şi referatul documentelor.

Fişa bibliografică este un instrument de culegere a sursei documentare care cuprinde informaţii generale despre sursă, cum sunt: numele autorului, titlul lucrării, denumirea editurii (tipografiei), locul apariţiei, anul apariţiei, numărul de pagini.

Alcătuirea fişei bibliografice trebuie să respecte un minim de reguli:

  • numele autorului se notează începând cu cel de familie şi apoi prenumele;

  • nu se admit prescurtări ale numelui autorului pentru care se face fişa bibliografică, în afara celei folosite de autor în volumul care este fişat;

  • titlul volumului sau studiului se notează în întregime, fără nici o schimbare sau prescurtare. Dacă lucrarea este tipărită într-o limbă străină, titlul se trece în limba respectivă, eventual şi cu traducerea lui în limba română (între paranteze drepte);

  • fişa bibliografică pentru un volum se alcătuieşte după indicaţiile conţinute în pagina de titlu a cărţii (nu pe copertă sau pe cotorul cărţii), chiar dacă s-au strecurat greşeli; dacă locul şi anul apariţiei cărţii nu se cunosc, în fişa bibliografică se va menţiona: sine anno (fără an sau f. a.); sine loco (fără loc sau f. L).

Explorarea globală a sursei este o tehnică specifică de muncă intelectuală, deosebit de preţioasă în toate cazurile, dar mai ales atunci când volumul de documentare este prea mare, iar timpul nu permite un studiu aprofundat.

Explorarea globală presupune:

  • O lectură rapidă limitată, în principal, la cuprins, prefaţă sau cuvânt înainte, la rezumat sau la lectura „în diagonală” a unor pagini;

  • Sesizarea mesajului, a menirii lucrării (de ce a elaborat-o autorul şi de ce a publicat-o editorul); poziţia de principiu a autorului, soluţia avansată; ce reprezintă ea în raport cu alte soluţii, alte cărţi, alţi autori.

c) În etapa studierii surselor, toate sursele rezervate studiului apro­fundat se citesc integral şi cu atenţie pentru a se descifra bine fondul de idei. În această etapă, studiul se poate concretiza în următoarele forme intermediare, până la elaborarea lucrării, şi anume:

Note de lectură;

  • Referate documentare;
  • Referate documentare de sinteză.

Notele de lectură pot lua forme concrete foarte diferite, şi anume: rezumat, conspect, adnotări, extrase şi citate (fişe).

Fişa se scrie doar pe o parte a hârtiei; pe fişă se consemnează o singură idee principală; se lasă spaţii sus, jos şi în stânga paginii pentru eventuale menţiuni ale cititorului. Fiecare fişă trebuie să conţină cota cărţii, autorul, titlul cărţii (articolului şi revistei), editura, localitatea şi anul apariţiei, pagina de la care s-a reţinut ideea. Pentru fiecare temă se poate realiza şi păstra un fişier de idei.

  • Referatul documentar reprezintă o prezentare sumară (rezumativă), de regulă, a conţinutului unei singure surse bibliografice, şi anume: caracterul sursei (teoretic, metodologic etc.); documentar – informativ pe care-l conţine; rezultate, concluzii, soluţii şi propuneri.

  • Referatul documentar de sinteză reprezintă un alt elaborat intermediar (uneori chiar final, putându-se valorifica înainte de terminarea cercetării ştiinţifice), care sintetizează conţinutul mai multor surse documentare şi, în acest caz, se cere asigurat un spirit critic corect asupra ideilor autorilor odată cu alte date şi informaţii utile privind anul apariţiei, ediţia, editura şi editorul, date despre autor, alte lucrări ale acestuia etc.

d) În etapa utilizării documentaţiei ştiinţifice se distribuie întreaga informaţie pe parcursul tematicii lucrării pentru a putea confrunta teoria economică cu datele empirice, pentru susţinerea, confirmarea sau infirmarea unor ipoteze, pentru formularea concluziilor şi soluţiilor, ca şi pentru definitivarea planului de redactare a lucrării.

În urma studierii tuturor surselor documentare, cercetătorul trebuie să poată realiza o ierarhie a acestora şi a autorilor în ceea ce priveşte contribuţiile sau minusurile, metodele de cercetare, lacunele acestora şi ale datelor. Toate acestea sunt posibile numai dacă cercetătorul realizează confruntarea autorilor şi surselor, a ideilor, dacă se asigură compatibilitatea şi comparabilitatea datelor etc.

4.3.2. Documentarea directă asupra faptelor empirice (practice)

Documentarea bibliografică, oricât de importantă şi indispensabilă, nu este suficientă în cercetarea ştiinţifică economică. Dacă ne-am limita la documentarea bibliografică într-adevăr am putea cunoaşte numai literatura de specialitate, metodele, concluziile şi teoriile extrase din studiul faptelor empirice, din alte contexte istorice şi geografice, adică doar o parte din documentarea necesara, iar lucrarea rezultată, oricât de reuşită ar fi, n-ar putea avea decât caracterul unui studiu documentar de sinteză, cu utilitate modestă pentru activitatea economică reală.

Lucrarea ştiinţifică poate fi realizată doar atunci când se studiază şi datele realităţii practice din zilele noastre, când se confruntă geneza şi factorii care determină evoluţia empirică a faptelor, actelor, comportamentelor oamenilor din practică, cu cercetarea bibliografică a literaturii, când se verifică dacă teoriile cuprinse în literatură explică sau nu faptele practicii, ale realităţii economice.

Documentarea directă asupra realităţii, asupra faptelor empirice are o sferă extrem de complexă; ea se referă, în funcţie de tema de cercetare sau de obiectivul urmărit la nivel de întreprindere (firmă, fermă), de subramură, ramură sau sector economic, de unitate teritorial-administrativă (comună, oraş, municipiu, zona, judeţ), la scară naţională şi internaţională, la nivel mondial.

Documentarea directă se realizează şi ea, în esenţă, în patru etape, ca şi documentarea bibliografică:

a) Informarea asupra domeniului în care se circumscrie docu­mentarea directă a temei cercetate, cadrul organizatoric, mediul în care s-a dezvoltat fenomenul cercetat, actele normative, management, factorii direcţi şi indirecţi care influenţează nivelul şi evoluţia fenomenului economic; dacă este vorba de un fenomen economic din firmă se cer informaţii asupra datei de când aceasta fiinţează, momentele ei cele mai relevante, performanţele sau eşecurile/restructurările şi căile de afirmare, consultarea eventualelor monografii sau studii privind firma etc.

b) Culegerea datelor se referă la indicatorii cantitativi şi calitativi care servesc direct şi chiar indirect ca variabile explicative ale fenomenului studiat. Acestea sunt date statistice cu un grad mai mic sau mai mare de agregare, date statistice, statice sau dinamice, date de structură; în firmă unele date sunt statistice, pe când altele sunt date de evidenţa primară, susceptibile de a fi prelucrate, conform nevoilor temei studiate şi unor norme metodologice bine precizate.

Documentele consultate în vederea extragerii de date şi informaţii pe oricare nivel de agregare, de la firma până la nivel naţional, pot fi:

  • documente oficiale publicate sau publicabile;
  • documente oficiale nepublicate;
  • documente confidenţiale sau cu circulaţie restrânsă;
  • documente de arhivă şi documente curente.

În faza culegerii datelor, dar şi în cele de studiu şi de utilizare, problema fundamentală a succesului oricărei cercetări ştiinţifice este culegerea de date de bună calitate.

Avem în vedere aici, în primul rând, calitatea datelor de evidenţă primară, gruparea şi agregarea acestora, fără o metodologie şi asistenţă specială, putând genera mari dificultăţi şi, mai ales, erori de comparare atât statică, dar mai ales dinamică.

Adeseori cercetătorul, în baza datelor statistice şi a datelor empirice, este pus în situaţia de a pregăti şi procura datele singur, cu ajutorul unor instrumente, cum sunt: cronometrarea, ancheta, chestionarul (sondajul), convorbiri (interviuri) etc. În toate aceste situaţii, cercetătorul trebuie să stăpânească temeinic metodologiile de alegere a eşantionului, o bună lansare a operaţiunii de procurare etc. Înainte de lansarea culegerii de date prin asemenea metode este indispensabilă consultarea specialiştilor statisticieni, informaticieni, precum şi a specialiştilor din domeniul căruia i se circumscrie tema de cercetare.

Calitatea datelor este şi rămâne preocuparea cardinală a cercetătorului şi în cazul datelor statistice oficiale centralizate. Utilizatorul datelor nu poate controla calitatea datelor de care are nevoie decât printr-o consultare şi chiar conlucrare specială cu statisticianul de specialitate.

Statistica este un produs extrem de complex care îşi verifică şi asigură calitatea pe baza unui ansamblu de criterii de care trebuie să se convingă în fiecare caz în parte şi cercetătorul, oricare ar fi acesta. Dintre aceste criterii menţionăm:

  • relevanţa datelor, adică acestea să satisfacă pe deplin nevoile utilizatorului;
  • corectitudinea estimărilor statistice trebuie să satisfacă cerinţa ca diferenţa între valoarea estimată şi valoarea reală să fie minimă;

  • punctualitatea este respectarea termenului dinainte stabilit de diseminare a datelor, în conformitate cu un program normal de cercetare statistică;

  • accesibilitatea şi claritatea informaţiilor, respectiv datele statistice sunt accesibile utilizatorului numai pe baza unei documentări metodologice adecvate;

  • comparabilitatea presupune ca utilitatea datelor statistice este deplină numai atunci când, pentru o anumită caracteristică, datele sunt comparabile în timp şi spaţiu;

  • coerenţa statistică se asigură numai atunci când se utilizează aceleaşi definiţii, clasificări şi metodologii standard în cazul unor anchete organizate cu periodicitate diferite;

  • completitudinea datelor, când acestea sunt disponibile pentru domenii care răspund nevoilor şi priorităţilor utilizatorilor.

Evaluarea calităţii datelor statistice se realizează întotdeauna cu ajutorul producţiei de metadate, prin care înţelegem un eşichier de măsurare a exactităţii datelor statistice, adică definiţiile şi informaţiile despre datele statistice, respectiv o bază a măsurării calităţii activităţii desfăşurate în procesul producţiei statistice. Mai concret, producţia de metadate constă în: cunoaşterea conceptelor utilizate; măsurarea erorilor în procesul estimării datelor; rata de non-răspunsuri în cadrul anchetei; gradul de reprezentativitate a eşantioanelor etc.

Aşa de pildă, în domeniul transparenţei proceselor de producţie statistică, metadatele se exprimă în termeni de disponibilitate a datelor; în termeni ai statutului informaţiilor (confidenţiale sau publice; rezultate provizorii sau definitive), în termeni ai comparabilităţii datelor în timp şi spaţiu.

Pentru aprecierea acestui criteriu sunt esenţiale: programele de diseminare a datelor; detaliile asupra metodologiilor folosite pentru culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice; calitatea documentelor oferite pentru studiul utilizatorilor.

Institutul Naţional pentru Statistică (INS), singurul organ care garantează calitatea datelor statistice, elaborează periodic dicţionare de date statistice în folosul utilizatorilor de date şi informaţii statistice.

c) Studierea surselor, astfel: datele şi informaţiile se pregătesc sub formă de indicatori, variabile, care fac obiectul analizei; se încearcă desluşirea unor concluzii, a capacitaţii datelor de a susţine integral sau parţial demersul cercetări. Prin intermediul acestora se întrevăd şi se testează unele metode de calcul şi de analiză; se încearcă ierarhizarea datelor pe grupe de trebuinţă, sub formă de tabele sau anexe; se corelează informaţiile calitative sau orale cu tendinţele şi concluziile care rezultă din date, precum şi coerenţa lor de ansamblu.

d) Utilizarea datelor şi informaţiilor are în vedere în fapt prelucrarea lor sistematică pe componente şi din perspectiva unei imagini sau idei de sinteză.

4.3.3. Documentarea realizată pe viu, prin contacte cu specialiştii

Consultarea specialiştilor este o necesitate imperioasă în orice cercetare ştiinţifică. Promovarea consultării specialiştilor este garanţia alegerii celor mai bune teme şi trasee de analiză şi studiu, a integrării în analiză şi studiu a experienţei practice, a economisirii timpului şi încadrării în termenul de predare a lucrării de cercetare, precum şi o garanţie sporită a realizării unei cercetări ştiinţifice de calitate, veritabile.

Consultarea specialiştilor se poate efectua pe întregul traseu al cercetării, în toate etapele şi fazele acesteia. Faptul este indubitabil, deoarece întregul proces de documentare şi de cercetare este presărat cu dificultăţi, cu erori mai mici sau mai mari.

Consultarea specialiştilor înseamnă solicitarea de informaţii de la un număr mare de specialişti ca: cercetători şi profesori cu stagii şi contribuţii în domeniul temei de cercetare alese, statisticieni în calitate de metodologi în prelucrarea şi asigurarea coerenţei datelor, specialişti practicieni din firmă, minister (economişti, ingineri etc.). Această consultare este de cea mai mare importanţă pentru cercetător şi din perspectiva modului de folosire a noţiunilor, conceptelor, a teoriei în general. variabilelor pentru care se organizează evidenţa statistică etc.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web