Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ÎPS Teodosie, înconjurat de preoți pe post de bodyguarzi pentru a da cu subsemnatul la poliție într-un dosar de LUARE DE MITĂ

in Stiri online

Vizita săptămânală a Înalt Prea Sfinţiei Sale Teodosie la Secţia de Poliţie, în cadrul controlului judiciar , seamănă tot mai mult cu o procesiune religioasă. Şi de această dată, Arhiepiscopul Tomisului a venit înconjurat de zeci de preoţi, care au făcut un adevărat zid uman în jurul Înaltului Prelat.

După ce, săptămâna trecută, Arhiepiscopul Tomisului a dat cu subsemnatul la poliţie flancat de 30 de preoţi, joi, îl aşteaptă mascaţii de la Acţiuni Speciale, când s-a prezentat iarăși cu zeci de preoți pe post de bodyguarzi. Măsura a fost luată de reprezentanţii IPJ Constanţa după ce mai mulţi enoriaşi din toată ţara au anunţat pe internet că vor veni la sediul poliției pentru a-l susţine pe înaltul prelat.

Postarea în care se mobilizau enoriașii pentru a veni în sprijinul arhiepiscopului a fost ștearsă, ulterior, după ce a ajuns în atenția presei, dar polițiștii au luat măsuri pentru a nu risca vreun conflict dintre potențialii susținători și contestatari ai prelatului.

 În octombrie, ÎPS Teodosie a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

ÎPS Teodosie, înconjurat iar de preoți pe post de bodyguarzi pentru a da cu subsemnatul la poliție: Pe Facebook s-a lansat o campanie în rândul enoriașilor pentru susținerea arhiepiscopului.mascati

 Sursa: b1.ro

loading...
loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...