Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ISIS a revendicat masacrul de la Paris. Franta declara RAZBOI

in Extern

ISIS si-a asumat responsabilitatea pentru atacurile de la Paris, anunta express.co.uk.

Martorii au declarat ca unul dintre tragatori a strigat „Allahu Akbar” si „Asta este pentru Siria” inainte de a trage in cei care se afla in sala de concerte. Cel putin 149 de oameni au fost ucisi intr-o serie de atacuri coordonate care au avut loc vineri noapte in capitala Frantei.

Isis-soldiers-in-Syria-016-610x300

Fanii ISIS au inceput sa sarbatoreasca atacurile de la Paris, postand pe twitter mesaje de bucurie cu hashtag-ul „ParisIsBurning” (Parisul arde). Unul a declarat: „Allah e mare si ii multumesc lui Allah pentru actiunea acestor lupi singuratici”.

Alti admiratori ai ISIS au anuntat deja ca pe lista atacurilor se mai afla „Londra, Roma si Washington”.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak, a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, calificându-le „un miracol”, informează publicaţia britanicăThe Independent. Într-o înregistrare postată după revendicare, reţeaua susţine că atacurile sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak.

Atentatele din Franţa au fost comise de mujahedini care purtau centuri explozive, precizează reţeaua Stat Islamic, subliniind că zonele din Paris vizate fuseseră studiate cu atenţie.

„Într-adevăr, luptătorilor noştri li s-a ordonat să atace necredincioşii oriunde i-ar întâlni, deci, ce mai aşteptaţi? Avem arme şi maşini disponibile, la fel şi ţinte care să fie atacate”, afirmă, într-o înregistrare video difuzată sâmbătă, un militant al organizaţiei teroriste sunnite.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak, a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, calificându-le „un miracol”.

„Atentatele comise la Paris sunt un miracol”, a transmis Centrul media Al-Hayat, agenţia de propagandă a reţelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant), revendicând atacurile teroriste de la Paris.

„Hollande: Franţa va fi nemiloasă cu barbarii!”

Citeste si: DOVADA VIDEO! ” Interviu cu un seic musulman la TVR, amenință România cu atentate

Atacurile de la Paris au fost comise de „barbari” din cadrul reţelei teroriste Stat Islamic, a declarat sâmbătă preşedintele Francois Hollande, catalogând atentatele drept „un act de război”.

„Franţa va fi nemiloasă cu barbarii din Daesh” (n.red. – acronimul arab al reţelei teroriste Stat Islamic), a declarat Hollande după reuniunea Consiliului francez pentru apărarea naţională. „Este vorba de un act de război pregătit, organizat şi plănuit din afara Franţei”, a adăugat liderul de la Paris. „Ceea ce s-a produs ieri în Paris şi în zona Saint-Denis (la periferia nordică a capitalei Franţei) este un act de război şi, în contextul războiului, trebuie să luăm deciziile adecvate. Asistăm la un act terorist comis de Daesh (Stat Islamic) împotriva unei ţări libere. Un act de o barbarie absolută”, a spus Hollande.

Conform unui bilanţ provizoriu, 128 de persoane au murit în atentatele comise vineri seară la Paris, iar 200 sunt rănite, 99 fiind în stare critică.

Franţa participă la coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite care efectuează raiduri aeriene în Siria şi Irak împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. Administraţia de la Paris a anunţat recent că va trimite portavionul Charles de Gaulle în Golful Persic pentru intensificarea operaţiunilor antiteroriste.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Extern

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web