Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Jan Cooper- China antică

in Limba romana

2011_02_23_u91_0307_guojiu2_rsz

Cei Cinci Suverani şi cei Trei Auguşti

storia tradiţională a Chinei începe cu epoca celor Cinci Suverani (Wu Ti) care au domnit, se pare, înaintea celor Trei Auguşti (Sân Huang).

Primii trei din cei Cinci Suverani, şi anume Huang-ti, Ciuan-hiu şi Kao-sin sunt citaţi în lucrările derivate din tradiţia

confuciană, lucrări cu caracter mai curând filozofic

decât istoric,

în cartea de istorie (Şu king), atribuită lui Con-

fucius, nu sunt menţionaţi decât ultimii doi Suverani,

Yao şi Şuen.

Sî-ma Ţ’ien, care a scris prima mare compilare

de istorie generală (Memorii istorice) vorbeşte, în

capitolul întâi, de cei Cinci Suverani, menţionându-l

pe Huang-ti ca prim Suveran.

într-o tradiţie iconografică, probabil din epoca Han, rezultă că cei Trei Auguşti ar fi domnit înaintea celor Cinci Suverani. Ei se numeau: Fu-hi, Niu-Kua şi Şen-nong.

Erudiţii chinezi şi-au propus să realizeze tabloul unei epoci fericite în care Suveranii şi Auguştii, domnind înaintea dinastiilor regale, erau dominaţi de Virtutea lor desăvârşită.

Primii eroi din Şu-King (cartea de istorie atribuită lui Confucius), Yao şi Şuen, apar implicaţi într-o poveste dramatică a Marilor Ape, în care înte­meietorul primei dinastii regale, Yu cel Mare, are rolul principal, în alte povestiri din această carte, apar unii Auguşti (Niu-Kua şi Ciu-jong) sau alţi eroi. Povestea Apelor Revărsate reprezintă un mit referi­tor la organizarea lumii, fiind legat, uneori, de rituri agrare cu caracter şamanist1‘: făcând desene pe pământ, apa va ţâşni şi va curge în albia sa.

Suveranii, creatori ai civilizaţiei naţionale

Fiecare Suveran avea ca emblemă un Element unic şi un fel de Virtute totală (din cele cinci Virtuţi existente), ei fiind în acelaşi timp creatorii civilizaţiei naţionale.

Fu-hi şi Niu-Kua au creat, împreună, riturile

1)   religie animistă primitivă care consideră că slujitorii cultului po? influenţa spiritele rele sau bune printr-un rit religios.

Ş!**’

Regele Mu conducându-şi carul— dinastia Ciu

căsătoriei şi ale cadourilor, iar Şen-nong, suveranul cu cap de bou, a inventat plugul şi a stabilit regulile agriculturii. Huang-ti este considerat creatorul ar­melor şi al tehnicilor de turnare a metalelor. Uneori, însă, aceste descoperiri sunt atribuite ministrului său, C’e-yu.

Se spune că Şuen a finisat vasele de argilă. Dar şi în cazul lui, marile descoperiri care i-au mar­cat domnia, ca şi în cazul lui Yao, sunt opera miniştrilor lor: Hi-ho, cel ce a stabilit anului solar, K’i, care i-a învăţat pe chinezi să semene şi să pună răsaduri, Kao-yao care a întocmit dreptul penal.

Deasupra acestor eroi specializaţi într-un sin­gur domeniu, suveranii domneau emanând, datorită Virtuţii lor, o forţă ordonatoare şi civilizatoare. Această Virtute se propaga în spaţiu şi în timp, re­alizând unitatea imperiului şi identificând frontierele Chinei cu cele ale Universului, atunci când Suve­ranul, călătorind, ducea cu el Virtutea sa la marginile lumii.

Huang-ti a atins, de exemplu, în Extremul Occi­dent, muntele K’ong-t’ong, iar Ciuan-hiu, la capătul Levantului, arborele P’an-mu. A fost însă suficient ca Yao să trimită delegaţi la cei patru poli şi ca Şuen să facă o simplă ceremonie în capitala sa la cele pa­tru porţi, ca ei să supună Universul întreg ordinii pe care vroiau s-o impună.

Un Suveran avea toate atributele pe care le putea da unui semizeu o filozofie (în întregul ei) dife­rită de concepţiile creaţioniste. Suveranii sunt prezentaţi în istoria tradiţională mai curând ca nişte înţelepţi decât ca eroi. Rolul lor primordial era să

facă să domnească ordinea printre oameni. Yao a instaurat domnia respectului filial şi a virtuţilor civice. El a domnit numai pentru binele poporului, fără a se gândi la persoana lui, ca şi Şuen.

între cei Cinci Suverani n-a fost nici o legătură de rudenie. Şuen, de exemplu, era doar ginerele lui Yao şi a fost făcut Suveran după ce a fost ministru şi a dovedit că este un înţelept demn să domnească. Yao I-a proscris pe fiul său, Tan-ciu, care ar fi făcut rău Imperiului.

Un Suveran era un înţelept care domnea fără a dori să guverneze. El se trudea să creeze ordi-nea,după Virtutea care emana din el însuşi. Această ordine era, înainte de toate, morală, dar cuprindea totul.

CELE TREI DINASTII REGALE

storia celor Trei Dinastii este înscrisă în Şu king (Cartea de istorie), în Şî king (Cartea clasică a Poeziei) şi în Analele pe bambus.

Lui Şuen, ultimul Suveran, i-a urmat Yu, cel care a întemeiat dinastia Hia. Regii din această dinastie s-au pervertit, au încurajat corupţia, aşa că au fost alungaţi de regii din

dinastia Yin (sau Şang, sau Yin-Şang) care i-au înlocuit.

Ultimii regi din dinastia Yin au făcut rău Imperiului şi au

fost înlocuiţi de regii din dinastia Ciu.

Doar Cerul putea acorda învestitura unui rege al Chinei

O familie nu putea da regi Chinei sau Fii ai Ceru­lui (T’ien ţiu) decât pentru perioada în care Cerul îi acorda învestitura (ming). Această investitură, acest

mandat ceresc, era întotdeauna temporar.

Mandatul ceresc care permitea domnia se dădea numai datorită meritelor (kong) unui mare Strămoş. Marii Strămoşi ai celor Trei Dinastii Regale (Sân Wang) au fost toţi miniştri ai lui Şuen, ultimul Suveran: Yu, care a întemeiat dinastia Hia, a fost S/”-kong (şef al lucrărilor publice); Sie şi K’i, strămoşii celor din dinastiile Yin şi Ciu, au fost: unul, inspector al populaţiei, celălalt funcţionar superior la agricul­tură. In plus, naşterea celor trei Strămoşi dinastici a fost miraculoasă: ei s-au născut din voinţa Cerească, în toate trei dinastiile, regii descindeau dintr-un Fiu al Cerului.

încă de la începutul secolului VII! î.H., istoria arată că cei din dinastia Ciu erau secătuiţi de puteri. Virtutea lor era epuizată şi dezastrele naturale au dovedit-o. Dezastre asemănătoare se produseseră şi la sfârşitul dinastiei Hia, ca şi la sfârşitul dinastiei Yin. Ultimii suverani din fiecare dinastie erau foarte orgolioşi şi acţionau aşa cum doreau ei, în loc să res­pecte Virtutea care era identică cu Ordinea naturală. Ei nu mai conduceau după mandatul dat de Cer şi Cerul i-a abandonat, nemaitratându-i ca pe Fii res­pectuoşi, deoarece Virtutea regală se obţinea doar prin îndeplinirea ordinelor cereşti.

Dinastia Hia

Yu cel Mare, întemeietorul dinastiei Hia, avea toate caracteristicile unui adevărat Suveran; mai mult chiar, nici un alt Suveran nu se asemăna cu un

«fee

semizeu mai mult decât acest creator al Regalităţii. Yu era activ, serviabil, capabil, harnic… se îmbrăca şi mânca simplu şi arăta o deosebită evlavie faţă de puterile divine; avea o locuinţă umilă, dar cheltuia mult pentru canalele de irigaţii.

Deţinea în el Virtutea necesară pentru unirea Imperiului şi i-a aşezat în locuri potrivite atât pe chinezi cât şi pe barbari; Imperiul a cunoscut atunci Marea Pace. Respectând riturile, el a călătorit până la cele Patru Orizonturi, pentru a stabili graniţele Lu­mii şi ale Chinei. Toate acestea le-a făcut, pe vre­mea când era doar ministru al lui Şuen care I-a prezentat Cerului şi, după moartea lui, a trebuit să domnească. Ca orice Suveran, el şi-a numit un minis­tru, pe Kao-yao şi, apoi, la moartea acestuia, pe Yi (sau Po-yi), care se pare că a fost fiul lui Kao-yao.

Când Yu a murit, seniorii l-au părăsit pe Yi, s-au dus ia K’i şi i-au spus: „Prinţul nostru este K’i, fiul lui Yu, Suveranul”. Astfel a fost stabilit principiul eredităţii dinastice.

Lui Yu, regele civilizator, i-a urmat, deci, K’i, re­gele războinic. Dar istoria îi cunoaşte o singură vic­torie, jirin care a întărit opera paşnică a tatălui său.

înainte de a ajunge la Kie, ultimul din dinastia Hia, istoria mai vorbeşte de regele K’ong-Kia, căruia Cerul i-a trimis o pereche de dragoni, din care regele a mâncat-o pe femelă. Unii văd în acest dar ceresc o confirmare a Virtuţii regale şi fac din K’ong-Kia un înţelept care respecta întru totul voinţa Cerului. Alţii însă văd în el un amator de magie care a instaurat dezordinea şi „a pervertit Virtutea celor din dinastia Hia”.

Ultimul rege, Kie, a distrus definitiv această Vir­tute. Nu era un suveran incapabil, dar era un tiran. Iubea luxul şi se destrăbăla cu prizonierele aduse din expediţii. Un vasal pe care Kie I-a închis şi apoi I-a eliberat, Tang, sprijinit de alţi vasali ai lui Kie şi de seniori, a ridicat o armată cu care I-a învins şi I-a alungat pe Kie de pe tron.

Dinastia Yin

T’ang Victoriosul a întemeiat dinastia Yin. El cobora din primul Suveran şi din Sie care se distin­sese ca ministru al lui Şuen. Printre strămoşii săi se numără Hiuan-ming care a regularizat cursul Fluviu­lui Galben.

T’ang şi-a început domnia pedepsindu-i pe cei care nu făceau sacrificii şi pe cei care nu aveau milă de popor. Totuşi, în timpul domniei lui nu a făcut fapte de seamă. Nici urmaşii lui nu s-au distins prin fapte deosebite.

Dinastia Yin a dispărut odată cu Şiu-sin, despre care se spune că a tras cu săgeţi spre Cer şi acesta I-a pedepsit trimiţând un foc puternic care I-a ars împreună cu femeile şi averile sale. El a fost tiranul cel mai urât de popor. A avut o forţă fizică su­praomenească; şi-a ucis soţia principală; a inventat noi metode de tortură şi i-a chinuit şi torturat pe toţi cei care îi condamnau purtările.

El I-a închis într-un turn pe Şeful din Vest, prinţ din familia Ciu, cel mai virtuos dintre vasalii săi! Atunci, muntele Yau s-a prăbuşit, o femeie s-a

«jWjt. Uiv’.*, ‘-«Â-^-i

l   i

trasformat în bărbat şi au apărut doi sori pe cer. Şeful din Vest, când a fost eliberat, i-a adunat în ju­rul lui pe seniori şi pe vasali şi, în fruntea unei ar­mate, a înlăturat dinastia Yin.

Dinastia Ciu

Regii din dinastia Ciu coborau din Huang-ti şi din K’i. Triumful acestei dinastii a fost rodul activităţii a doi regi, Wenşi Wu.

Regele Wen a avut mai întâi titlul de şef al Ves­tului şi, în această calitate, i-a învins pe barbari şi i-a pedepsit pe cei vinovaţi. După aceea, a luat tronul şi a devenit Rege.

Fiul său, Wu, a fost un rege războinic, dar el s-a înarmat numai pentru a executa ordinul Cerului de a-l pedepsi pe Şiu-sin, fostul rege, care se purta cu mare cruzime fată de cele O Sută de Familii. Imediat ce I-a învins, „a lăsat armele şi şi-a inspectat fiefu­rile”.

Urmaşul său, C’eng, s-a luptat şi el contra par­tizanilor dinastiei Yin, pe care i-a învins, întărind di­nastia Ciu. Despre urmaşii lui se ştie doar că regele Ciao a murit neştiut de nimeni deoarece „Virtutea re­gală” slăbise. Ea şi-a recăpătat forţa în regele Mu, fiul lui Ciao, care s-a născut în mod miraculos. Era un erou cântat de poeţi, fiind protagonistul unui ro­man de aventuri. Este celebru şi prin călătoria pe care a făcut-o în Vestul îndepărtat; el a promulgat un Cod penal. Apoi, Virtutea a slăbit iar, la urmaşii săi, cărora „poeţii le-au adresat satire”.

Decadenţa s-a accentuat în timpul regelui Li, care a fost destul de slab la minte ca să adune bogăţii şi să încerce „să închidă gura poporului”; a trebuit să părăsească tronul în anul 841 Î.H. Până în anul 828 Î.H. puterea a fost în mâinile a doi miniştri. Când a murit Li, ei l-au încoronat pe Siuan (828-782 Î.H.). Acesta a făcut multe greşeli: el nu a arat pământul regal, a hotărât recensământul populaţiei, lucru interzis, şi a iubit prea mult plăcerile. Dar, apoi, s-a îndreptat pentru că s-a ruşinat şi şi-a mărturisit greşelile.

Unii cronicari spun că prin aceasta a reuşit să renască Virtutea celor din dinastia Ciu.

Alţi spun că a fost omorât cu săgeţi de fantoma uneia din victimele sale, după ce suferise o înfrângere chiar acolo unde nu vroise să are pămân­tul. Greşeala de a face recensământul populaţiei a fost plătită de fiul său, regele Yeu (781-771): a fost învins de barbari şi ucis. El fusese îndrăgostit de Pao-ţî, o femeie frumoasă şi iscusită, dar care era bârfitoare şi prin aceasta a atras nenorocirea. Pao-ţî se născuse din spuma unui dragon care a fecundat o fetiţă de şapte ani. Dragostea pe care i-a purtat-o regele Yeu a tulburat întreaga natură: muntele K’i s-a prăbuşit şi trei râuri au secat. Şi dacă regii din dinastia Ciu, a căror Virtute dispăruse, nu au fost to­tal eliminaţi, a fost din cauză că în acel moment nu a apărut în China nici un înţelept care să aibă geniul binefăcător al unui întemeietor de dinastie.

W71‘-

V*-:

EPOCA HEGEMONILOR SI A REGATELOR RĂZBOINICE

scrie Sî-ma Ţ’ien istoria perioadei următoare (se­colele IV-III) sub formă de monografii a senioriilor.

O parte dintre seniorii din această perioadă şi-a luat titlul de Rege. Dintre ei, unii au primit denumirea de Hegemoni, tradiţia rezervând, în mod obişnuit, acest nume pentru cinci personaje care au trăit în secolul VII, care au încercat să dea Chinei o nouă dinastie regală şi au jucat un rol important în epoca denumită a Regatelor războinice. Aceşti Hegemoni au încercat să înlocuiască dinastia Ciu, complet epuizată, acţionând ca protectori semirespectuoşi sau ca duşmani declaraţi ai casei regale.

itlul de Fiu al Cerului a fost păstrat de regii din dinastia Ciu aproape până la întemeierea Imperiului. Dar, timpul scurs între secolele VIII şi III s-a carac­terizat prin lupte de dobândire a supe­riorităţii între câteva state feudale (kuo). Istoria acelor timpuri este redată de analele senioriale. Sursa principală, pentru secolele VIII-V este Ci’uen ţ‘iu (Anale} din ţara Lu, patria lui Confucius, dar din păcate ea nu dă decât o listă de fapte. A fost completată cu trei comentarii: 1) Ţo ciuan, — cel mai important, bazat, fără îndoială, pe una sau mai multe cronici locale — povesteşte întâmplări care se referă la toate ţările chineze; 2) Kuoyu, este o culegere de contiones, studii aran­jate pe ţări; 3) Studiile Regatelor războinice în care

Cum se pot traduce titlurile senioriale chineze

Cuvântul hegemon^ se traduce prin doi ter­meni pe care istoricii chinezi îi folosesc frecvent. Pa, care înseamnă un senior cu un mare prestigiu şi cu mare putere, şi Po, care poate să însemne un senior cu o autoritate deosebită, dată de un Fiu al Cerului. Regele avea dreptul, prin tradiţie, de a da sau de a retrage titlurile senioriale. Aceste titluri în limba chineză erau: Kong, Hu, Po, 77, Nan şi sugerau ideea de putere virilă sau militară, în ţara lor, toţi seniorii erau desemnaţi cu termenul Kong (duce), dar la curtea regală, între ei existau trepte ierarhice

1)   conducător; cel care reprezintă forţa principală conducă­toare.

(în ordine Kong. Hu, Po, Ţî, Nan) care se traduc în mod obişnuit prin: duce, marchiz, conte, viconte, baron. Ducii şi marchizii formau categoria supe­rioară, iar ceilalţi categoria inferioară.

Cuvântul Po se mai folosea şi pentru a de­semna pe şefii (Fang-po = hegemon) însărcinaţi cu asigurarea ordinii într-o regiune a regatului (fang).

Acelaşi cuvânt (Po) era folosit şi pentru divinităţile masculine ca şi pentru desemnarea primului născut.

Regele făcea deosebire între seniorii care aveau acelaşi nume de familie cu el şi seniorii care purtau un nume diferit. Pe primii îi numea Fu (unchi după tată = părinţi), iar pe ceilalţi Kiu (unchi după mamă = socri), învestitura care conferea dreptul special de a face ordine într-o regiune (hegemonie) era acordată unui Po-fusau unui Po-kiu.

Cei Cinci Hegemoni din cinci ţări diferite

Regele P’ing (770-720 Î.H.), fiul regelui Yeu din dinastia Ciu a trebuit să-şi mute capitala la est pen­tru a scăpa de incursiunile barbarilor din vest. Sub domnia lui, casa regală a decăzut şi a slăbit şi mai mult.

Seniorii s-au folosit de puterea lor în această perioadă, pentru a-i asupri pe cei slabi. Ţările Ţ’i, Ci’u, Ţ’in şi Ţin s-au dezvoltat şi puterea în fiecare din ele era exercitată de cel care deţinea hegemonia

Divinitate—dinastia Ming

(Fang-po) în ţara sa. Ţ’i, Ci’u, Ţ’in şi Ţin sunt (împreună cu Song) ţările care au dat, fiecare, câte unul din cei Cinci Hegemoni tradiţionali.

Ducele Huan din Ţi (683-643Î.H.) este primul din cei Cinci Hegemoni, dar cel mai celebru este ducele Wen din Ţin (636-628Î.H.). Nimic nu a justifi­cat, însă, atribuirea hegemoniei celorlalţi trei prinţi. Ducele Siang din Song (650-637Î.H.) era un descen­dent al dinastiei Yin şi a ajuns într-un post prea mare pentru el, deoarece „Marea Fericire nu vine de două ori” în aceeaşi familie. Nici ducele Mu din Ţ’in (659-621Î.H.) şi nici regele Ciuang din Ci’u (613-591Î.H.) nu au avut merite deosebite. Mai târziu, ţara Ci’u a avut ocazia să întemeieze imperiul, dar nu a reuşit, şi acesta a fost întemeiat de ţara Ţ’in.

Hegemonii au fost prinţi care nu aveau decât în mică măsură geniul unui Rege întemeietor.

Cel căruia Cerul i-a deschis calea”

Cel mai celebru dintre ei, Wen din Ţin a trăit o viaţă aventuroasă înainte de a deveni Hegemon. Era fiul mai mic al seniorului, care I-a trimis la fron­tieră unde a fost iubit de cei care locuiau acolo. Pen­tru a scăpa de asasinii trimişi să-l omoare şi pentru a nu se revolta împotriva tatălui său, care nu-l iubea, s-a refugiat în ţara mamei lui, de origine barbară. El a refuzat, la moartea tatălui său, să ia puterea, deşi i s-a propus acest lucru, deoarece, neasistând la ceremoniile de doliu pentru tatăl său, nu credea că

are dreptul să-l înlocuiască. A preferat să viziteze cele mai puternice seniorii din acea vreme, ceea ce a dus la creşterea renumelui său.

Pe cei care-l insultau îi trata cu răbdare şi blândeţe. Odată, cerând de mâncare i s-a dat un bulgăre de pământ. Şi-a stăpânit mânia şi a primit bulgărele ca pe un omagiu.

Cei care erau încrezători în Virtutea sa puneau într-o farfurie cu orez, pe care i-o dădeau, o tăbliţă de jad, semn al puterii. El le trimitea înapoi tăbliţa, dar le rămânea recunoscător.

în Ţ’i a fost foarte bine primit şi acolo a cunos­cut o femeie, alături de care a vrut să trăiască şi să moară, dar noua lui soţie, preocupată de gloria lui, i-a cerut să-şi continue drumul.

în Ci’u, deşi în pericol, a refuzat să facă promisiuni care puteau dăuna ţării sale. Prinţul din Ci’u care presimţea în el un rival, nu s-a putut hotărî să-l omoare.

Peste tot se spunea, vorbind de Wen: „Nimeni nu se poate atinge de cel căruia^Cerul i-a deschis calea!”. El era urmat de mai mulţi înţelepţi care-l slu­jeau cu credinţă. Unul din ei, pentru a-l hrăni pe Wen, şi-a tăiat o bucată din carnea lui: el credea că prinţul era omul Cerului care-i deschisese calea.

în sfârşit, Wen s-a dus în Ţin unde i s-au oferit cinci femei. Armatele din Ţin l-au dus în Ţin unde a obţinut tronul. Apoi a primit titlul de Hegemon, dar nu s-a îngâmfat şi a spus suspinând ca un om îngri­jorat: „Am învăţat că numai un înţelept poate să rămână calm după o victorie pe câmpul de luptă.”

Cu toate că a fost victorios în război, a meritat

mai mult să fie numit Wen (civilizatorul), decât Wu (războinicul).

Si totuşi, Cerul nu i-a dat Virtutea completă a unui întemeietor, deoarece avea în suflet trufia care îl împiedica pe om să se ridice cu adevărat. Un exemplu este edificator: ducele Wen a pus să se facă un tunel subteran pentru mormântul său, privi­legiu acordat doar regilor!

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web