Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

John Hunter – Secretul unui dascăl bun e să creeze curricula în jurul pasiunii elevilor săi

in Educational

Dă-i unui om o poveste și îi vei vedea chipul cum se luminează. Dă-i unei săli întregi multe povești și o vei cuceri pe viață. Asta a făcut profesorul John Hunter, creatorul Jocului Păcii Mondiale cu participanții la evenimentul organizat de școala Verita. A spus povești din cariera sa de dascăl la o școală normală dintr-un orășel american, povești care l-au clădit ca profesor și ca om.

Lasă pasiunea să conducă. Profesorii sunt în slujba elevilor

Sala freamătă nerăbdătoare. Vocea lui John Hunter este caldă și sinceră.

Primul meu mentor, domnișoara Banks, avea 70 ani. Era mereu cochetă, aranjată, era o aristocrată.  În primul meu an ca profesor, eram preocupat să reușesc, sa fac o figură bună. Am mers atunci la domnișoara Banks și am întrebat-o cum să fac să fiu un profesor bun.

Dă-o încolo de curriculă, mi-a spus ea cu cel mai senin zâmbet posibil. Am căscat ochii mari. Cum adică? Păi nu curricula e totul?

Găsește pasiunea elevilor tăi și construiește curricula în jurul ei. Pasiunea va conduce

Și nu uita! Profesorii sunt în slujba elevilor!

Așa a luat naștere Jocul păcii mondiale, pe care John Hunter nu l-a modificat de peste 30 de ani de când l-a creat. Acest joc nu va avea variante electronice și nici on-line. El se va juca mereu în grupuri, într-o sală. Elevii sunt împărțiți în patru echipe, care reprezintă patru state și joacă pe patru niveluri – marin, terestru, aerian și spațial. Copiii, împărțiți pe grupe de vârstă, au de rezolvat 50 de crize mondiale, în cinci zile. Crizele sunt diverse, de la războaie, la calamități naturale și altele. Copiii au diferite funcții, iar în timpul soluționării, ei au voie să apeleze la tot felul de mijloace, să negocieze, să ia singuri decizii.

Uneori, nu sunt de acord cu deciziile lor. Dar îi las să le ia. Așa învață, din greșeli.

De exemplu, am avut un elev, David, care a decis să meargă la război, să se lupte. M-a durut, am simțit că am eșuat ca profesor, că nu am fost capabil să îl învăț că nu violența este soluția. Dar l-am lăsat, i-am dat voie să pornească războaie. Și a câștigat. La final, a venit la mine și mi-a spus – Domnule Hunter, deși câștigam, eu simțeam cum pierd. Aceea a fost lecția lui, pe care a luat-o singur. Dacă i-o predicam eu, nu reținea nimic.

Cea mai mare reușită a lui John Hunter a fost invitația primită de el și elevii săi la Pentagon.

Generalii din prima linie a armatei americane, oameni cu patru și cinci decorații pe epoleți, stăteau aliniați în fața copiilor mei, de la școala mea de la țară, și îi rugau Învățați-ne să nu ne batem. Învățați-ne să evităm războiul

Nu știu dacă generalii ne-au urmat sfaturile, dar imaginea copiilor mei decorați cu medalii de către cei mai importanți oameni din stat o să îmi rămână mereu în inimă.

Cel mai important lucru pe care l-am reținut de la John Hunter este că un profesor trebuie să pornească de la spațiul liber dintre el și elev.  Să nu vină cu stereotipuri și scheme gata făcute, cu ceea ce prevede programa și cu ce „trebuie” făcut.

Cum umple un profesor de succes spațiul liber dintre el și elev

Prin auto-instropecție

Înainte de a porni să îi învăț pe copii orice, mă uit în interiorul meu, îmi analizez propriile limitări, propriile vulnerabilități. Doar așa pot veni în fața copiilor cu un echilibru interior setat și pot să nu mă las afectat de comportamentele lor.

Descoperă pasiunile copiilor

Politicile (ale școlii, ale statului, etc) sunt ca vremea. Mereu se schimbă. Când vremea este rea, apărați-vă copiii! Găsiți pasiunea copiilor și construiți în jurul ei, adaptați programa la ea.

Cooptează copiii în procesul de învățare

Invitați-i să vi se alăture, să fiți 35 de profesori colaboratori în clasă. Suntem mai puternici împreună, spuneți-le asta mereu!

Le arată compasiune elevilor săi

Nu le mai țineți predici, doar arătați că îi înțelegeți și că îi sprijiniți.

Fiecare copil reprezintă o șansă la măreție

Nu știi care dintre ei va fi următorul care va găsi o soluție pentru stoparea foametei sau încetarea războaielor. Nu știi care din ei va descoperi leacul pentru cancer. Poate fi oricare, așa că tratează-i pe toți la fel.

Nu ne permitem să pierdem niciun copil. Iar Jocul Păcii Mondiale este încercarea mea de a-i valorifica pe toți.

Cred că înțelegeți că, după un asemenea discurs, am plecat vorbind singură de la eveniment. Și m-am întrebat încă o dată când vom trăi momentul în care astfel de oameni – pentru că sunt convinsă că ei există și la noi – ca mentalitate mă refer, vor avea dreptul să se exprime, vor primi frâiele și dreptul de a ne modela constructiv copiii. Când vom înceta să ne mai chinuim să îi vârâm cu forța în cutii, în stereotipuri și tipare și le vom lăsa libere mințile și inimile?

Dacă vreți să vedeți cum se desfășoară Jocul Păcii Mondiale, puteți vedea un rezumat în acest filmuleț

Sursa: pisicapesarma.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Educational

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web