Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

La 81 de ani, singură, într-un sat dispărut, înghiţit de pădure. „Am avut două căţele, dar mi le-au mâncat lupii“

in Stiri online

Are 81 de ani şi locuieşte în sălbăticie. Gospodăria Mariei Zăican este înconjurată de pădurea care a înghiţit cătunul Comarnici, depopulat în urmă cu peste două decenii. De doi ani nu a mai mers în cel mai apropiat sat, care se află la doi kilometri distanţă. De o săptămână nu a mai văzut om la faţă şi mai des este vizitată de sălbăticiuni, scrie „Adevărul”.

Comuna Colţi din judeţul Buzău a rămas fără cătunul Comarnici în urmă cu aproape 30 de ani. În satul dispărut se încăpăţânează să mai locuiască în continuare o persoană.   Este vorba despre bătrâna Maria Zăican, o femeie de 81 de ani care stă singură într-o căsuţă, înconjurată de codri. Nu există gard între ograda sa şi sălbăticia munţilor, astfel că pustnica stă mereu cu teama că i-ar putea ieşi în cale vreun urs sau lupi.

Pentru a ajunge la gospodăria femeii, avem doi kilometri de mers pe jos de la asfalt, prin pădure, pe o cărare pe care circulau cândva sătenii din Comarnici, cu căruţele. Printre copaci zărim case părăsite demult, câteva rămăşiţe din vechiul cătun, pe care natura le-a conservat. Lătratul câinilor ne oferă nouă indiciul că ne apropiem de casa bătrânei, iar acesteia îi dă de veste că are parte de o vizită.

Se linişteşte atunci când constată că îi vin oameni pe bătătură şi nu lighioane din pădure. Ne întâmpină bucuroasă şi ne cere scuze pentru deranjul din cele două încăperi ale căsuţei în care îşi duce singurătatea.

”Am auzit lătratul câinilor şi am ieşit repede. Am avut două căţele, dar mi le-au mâncat lupii. Eu de o săptămână nu am mai văzut pe nimeni. Din când în când vin la mine fiica, ginerele, nepoţii, nişte domni de la Primărie, pentru pensie sau câte ceva de la magazin, dar eu mai mult stau singură”, ne spune femeia. Citeste reportajul integral: adev.ro/owzqlp

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Stiri online

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web