O femeie din China a fost la un pas de o moarte tragica dupa ce a incercat sa-si trateze o boala cu un leac babesc.
Pe numele ei Liu, tanara a vrut sa scape de reumatism si a ales sa apeleze la o metoda traditionala, despre care citise in mai multe carti vechi. Astfel, ea a prins un sarpe si l-a bagat intr-o sticla plina cu alcool, pentru a obtine ceea ce se numeste vin de sarpe.
Dupa 3 luni in care l-a tinut la macerat, a deschis sticla pentru a folosi substanta rezultata. Nu isi inchipuia insa ceea ce urma sa i se intample: se pare ca sarpele nu murise si, in momentul in care a simtit ca dopul a fost inlaturat, a sarit si a muscat-o pe tanara de mana.
Liu a ajuns in stare grava la spital insa, din fericire, doctorii au reusit sa extraga la timp veninul, iar acum este in afara oricarui pericol.