În cercetarea noastră am consultat pe lângă webmasteri, avocați, judecători, doctori în drept și instituțiile statului abilitate cum ar fi Ministerul Tehnologiilor Informaţionale și Comunicațiilor, Ministerul Justiției, etc .
Concluzia noastră este că nici un loc real sau virtual unde intrarea se face pe baza unei legitimații, cod de acces, card, parolă sau alte elemente ce restrâng caracterul de liber acces… nu e public. Dacă ar fi destinat publicului, atunci nu aș mai avea nevoie de parolă ca sa întru. Nu e logic ? Mai mult de atât legile românești care definesc caracterul public se referă strict la perimetre care există fizic, mediul virtual nefiind reglementat.
Dar mult mai util este să vă oferim un răspuns foarte clar și fără nicio interpretare din partea Ministerului Justiției din România pe care l-am primit la data de 18 martie 2014 când documentam tema caracterului public a internetului. Citiți și judecați singuri ce înseamnă ”public” din punct de vedere al legii:
„ART. 176 Public
Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
ART. 184 Faptă săvârşită în public
Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:
a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;
c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.”
sursa: ziarpiatraneamt.ro
