Legende cu şi despre albină

in Agronomie
  • Potrivit unor legende creştine din Moldova albinele ar fi fost făcute din lacrimile Maicii Domnului, când plângea dupa Isus.
  • O altă legendă spune că albina ar fi fost la origine o fată foarte silitoare şi ascultătoare, în opoziţie cu fratele ei păianjenul; de aceea mama lor a binecuvântat-o în clipa morţii: – Câtă este frunză, cât trage nisipul şi marea, atâta să ajungă neamul tău… miere să produci şi dulceaţa ei să nu o întreacă nimic şi lumea când să guste, dânsa să se îndulcească… În ce priveşte pre Păianjen: cuc să rămâie, ziua toată şi anul tot să ţeasă şi noroc niciodată să nu vază!
  • După o legendă oltenească, mierea şi ceara ar proveni din sudoarea şi sângele albinei, când Dumnezeu a chemat la sine toate vieţuitoarele: Albina veni şi ea ostenită, şi plină de năduşeli de multă muncă şi alergătură cu trupul zgăriat şi plin de sânge tot alergând pân spini şi mărăcini după hrană. Bunului Dumnezeu îi plăcu vrednicia ei şi o blagoslovi ca sudoarea şi sângele ei să se prefacă în miere şi ceară, săi fie destulă hrană ei şi altora şi ceara să se ardă în sfintele Biserici.
  • Se spune că atunci când o făcut Dumnezeu toate vietăţile, o întrebat pre fiecare, că ce putere voieşte să aibă. Albina a răspuns că: “pre cine voi împunge cu acul meu, acela să şi moară”. Atunci Dumnezeu a zis: Mai bine mori tu!Şi aşa se vede până în ziua de azi că îndată ce înghimpă cu acul albina pre cineva, moare ea însăşi.

SAU

 

  • Albina a zis că ea va da un ştiubei de miere, dar când va împunge pe om, el să moară. “Ba decât să moară omul mai bine veţi face voi toate un ştiubei şi de l-îi muşca, să mori tu, a zis Dumnezeu”. Şi de aceea albina dacă împunge pe cineva, moare îndată.

     Referitor la numele, culoarea şi forma trupului ei, circulă de asemenea mai multe legende:

  • O legendă bănăţeană relatează că, la început a fost albă şi de aici i-a venit şi numele – albină.
  • După altă legendă bănăţeană, culoarea neagră şi mijlocul mai subţire i-ar veni de la fulgerul cu care a lovit-o Sf. Ilie pentru că a fost neascultătoare faţă de părinţii ei.
  • Se spune că pe albină a trimis-o Dumnezeu să întrebe pe Satana dacă e bine să aibă lumea numai un Soare, sau mai mulţi? Albina s-a aşezat pe nesimţite pe capul dracului să-l spioneze şi după ce i-a auzit gândurile, a zburat spre cer (din nou se observă cum albina este o iscoadă). Diavolul, văzând că i s-a furat gândul, a plesnit cu biciul peste corpul albinei, care îndată s-a înnegrit şi s-a subţiat la mijloc.
  • Cele mai multe legende legate de albină şi mierea pe care o produce sunt în relaţie cu Dumnezeu şi ariciul, binecuvîntarea lui Dumnezeu şi blestemul ariciului:

Se zice că Dumnezeu când a urzit lumea ,a urzit pre mult şi nu încăpea sub ceruri (sau nu avea loc apa pe pământ, sau era pre mult pământ). Ce să facă, ce să dreagă? Neştiind cum să iasă din impas, ia şi trimite pe albină să întrebe de arici, să-i cerară sfatul, dar ariciul nu a vrut să-i spuie:

–        Dacă-i Dumnezeu, lasă că stie El singur ce să facă!

Albina, cuminte, nu s-a dus ci s-a ascuns lânga borta lui pândindu-l. Ariciul, crazând că-i singur, îşi zise:

–        Hm! El mă întreabă pe mine ce să facă? Da de ce nu strânge în mână pământul boţ, că s-ar face ici dealuri, colo văi şi ar încăpea.

Albina, cum a auzit, şi-a luat zborul însă ariciul îşi dă seama că a fost spionat şi o blesteamă pe albină să i se mănânce scârna, dar Dumnezeu o blagoslovi să fie sfântă iar scârna ei să se facă miere mai dulce ca orice-n lume încât şi oamenii s-o mănânce.

Pentru a implica o insectă la creearea pământului, la formarea dealurilor şi munţilor înseamnă că rolul ei în viaţa poporului nu era de neglijat.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play