Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Lexicologie

in Limba romana

Grammatica_joam_de_barros

Lexicologia studiază cuvintele ai modul lor de organizare In ansamblul lexical, ca subsistem al sistemului integrator al limbii.

Cuvântul este unitatea centrală, definitorie a lexicului, unitatea semnificativă autonomă minimală a limbii, constituită prin asocierea unei forme fonetice (complex sonor) ai a unui conţinut (complex de sensuri). Individualitatea sa In enunţ ai legătura indestructibilă dintre cele două laturi componente (semnificant ai semnificat) fac din cuvânt semnul lingvistic prin excelenţă.

Forma şi conţinutul sunt cele două laturi constitutive ale cuvântului, care funcţionează Intr-o solidaritate indestructibilă, deai reuniunea lor are un caracter arbitrar.

Forma (denumită ai expresie sau complex sonor) reprezintă latura materială a cuvântului, adică fonemele grupate In silabe ai puse sub un accent, ai morfemele, diferenţiate In rădăcină, afixe ai desinenţe.

Conţinutul (denumit ai Inţeles sau semnificaţie) reprezintă latura

ideală, psihică a cuvântului, imaginea prelucrată mental a obiectului denumit (denotatul), pe carel evocă, inclusiv In lipsa acestuia.

Sensul este actualizarea, In diferite categorii de contexte verbale

ai situaţionale, a semnificaţiei.

Sensul denotativ (propriu, apelativ, cognitiv, denominativ) este Insoţit de sensuri conotative (figurate), derivate, In urma unor figuri de stil, din primul ai păstrând mai mult sau mai puţin caracterul expresiv iniţial.

Trăsăturile distinctive ale cuvântului

Transformarea lumii referenţilor In lume a sensurilor, mai simplu a referentului In sens, se realizează printr-o prelucrare logică sui generis, In care trăsăturile obiectelor descoperite prin observaţie, analiză ai comparaţie se supun probei comutării, disociindu-se cele relevante (esenţiale) de cele nerelevante (Intâmplătoare). De exemplu,

pentru grupul de obiecte denumite de cuvântul casă, trăsăturile

,clădire”, ,cu caracter stabil”, ,destinată locuinţei” sunt relevante, pe când altele ca ,număr de niveluri”, ,tip de acoperia”, ,material din care este construită” etc. sunt nedefinitorii.

Analiza componenţială este o metodă structuralistă inductivă, cu ajutorul căreia se divizează conţinutul semantic al unui cuvânt In constituenţi. Punând In contrast cuvinte din acelaai mp semantic, sau mai Indepărtat, se stabilesc din aproape In aproape trăsăturile semantice distinctive (semele) care le separă sau le apropie. Este deci un fel de taxonomie semantică. De exemplu, unchi se deosebeate de mătu%ă prin ,sexul masculin”, de tată prin ,ascendenţă colaterală”, de nepot prin ,filiaţia ascendentă”, de bunic prin ,nivelul ascendenţei”, de socru prin ,rudenia de sânge” (sau ,naturală), de scaun prin

,calitatea de fiinţă”, de urs prin ,calitatea de fiinţă umană”, de Inrudit prin faptul că e ,substantiv”. Punând la un loc componentele, vom obţine formula lui semantică (sememul): ,substantiv”, ,nume de fiinţă uma”, ,rudă naturală cu cineva”, ,In relaţie de ascendenţă

colaterală”, ,de primul nivel”, ,sex masculin”.

Vocabularul unei limbi este organizat după mai multe criterii, formând un sistem, e drept, cu multe imperfecţiuni, posibil de descompus In subsisteme corelate Intre ele ai ierarhizate pe niveluri din ce In ce mai mici. Unii specialiati vorbesc explicit de sistemul lexical, alţii adoptă termenii mai puţin tranaanţi de ansamblu, totalitate sau mulţime de unităţi lexicale.

Organizarea vocabularului limbii române contemporane

Organizarea externă (ierarhizarea funcţiona1ă) a vocabularului românesc constă In ordonarea cuvintelor, după criteriul statutului dobândit In procesul utilizării lor de tre comunitatea vorbitorilor, pe niveluri ai sfere de Intrebuinţare.

Principalele clasificări rezultate din ierarhizarea prin uz sunt: vo- cabular activvocabular pasiv, vocabular literar—vocabular neliterar, vocabular de uz general (comun, mediu)—vocabular cu utilizare

limita: arhaic/neologic, regional/sectorial (de specialitate)/de grup

(special); vocabular de bază (fundamental) masa vocabularului.

Vocabularul activ ai vocabularul pasiv sunt subdiviziuni ale lexicului, In funcţie de frecvenţa In vorbire la un moment dat.

Vocabularul activ este format din cuvintele folosite curent, fiind deci foarte puţin numeros, dar frecvent In circulaţie.

Din vocabularul activ fac parte instrumentele gramaticale (prepoziţii, conjuncţii, articole, verbe auxiliare, pronume ai adverbe relative) ai substitutele (pronumele ai numeralele) cele mai uzuale, precum ai substantivele, adjectivele, verbele, adverbele referitoare la aspecte indispensabile activităţii cotidiene ai care au tranaat In favoarea lor concurenţa la zi cu sinonimele. Câteva exemple: de, la, cu, să, că, dacă, cel, am (fost), a% (merge), voi (avea), care, cine, ce, unde, cánd, unu, doi, casă, femeie, nă, bun, frumos, dulce, a face, a vorbi, a mánca, a fi, a avea.

Foarte active sunt Insă ai cuvintele (sau sensurile) ,la modă”, majoritatea neologisme: manager, profit, dividend, a implementa, pluralism, firmă, democraţie, marketing, privatizare etc.

Vocabularul pasiv este format din cuvintele cunoscute, dar folosite rar de vorbitori. El cuprinde cuvinte care denumesc realităţi implicate Inmplător sau puţin frecvent In activitatea vorbitorilor: cus, ferigă, eclipsă, cazarmă, chimono, cuvinte care au intrat In fondul pasiv din cauza ieairii din ,vogă, dispariei obiectelor denumite sau Inlăturării lor de către sinonimele concurente: pionier, sovietic,

bordei, %ubă, retribuţie, colectivist, cooperator, cehoslovac, tova%,

cuvinte necunoscute pentru majoritatea vorbitorilor, care au dispărut de mult din limbă, au apărut recent In vorbirea unui mic nur de oameni sau sunt folosite numai In anumite medii restrânse: zapis, zlătar, hagiu, párgar, brabete, perjă, glajă, scafandru, scovergă, zăbic, a gini, benga, cataroi, mititica, idiosincrasie, reostat, seismogramă, display etc.

Vocabularul literar vocabularul neliterar (popular şi fa- miliar) sunt subdiviziuni ale lexicului In funcţie de criteriul cultural.

Vocabularul literar este partea vocabularului Intrebuinţată In texte ai In vorbirea cu caracter literar, adică normat ai cultivatlIngrijit (care-i asigură calitatea culturală).

Vocabularul neliterar este o clasă mai eterogenă care cuprinde cuvintele rămase la nivelul neliterar al limbii. Grupările pe care le include vocabularul neliterar sunt: vocabularul popular ai voca- bularul familiar.

Vocabularul popular este alcătuit din cuvintele folosite In mediile ai situaţiile nesupuse rigorilor profesionale, livreati. Exemple de elemente lexicale populare: ima%, furcă, suveică, iţă, caier, tropăi,

popă, otavă, a crácni, lehamite, nevas, oi%te, jug, ráie. Includem In

vocabularul popular ai cuvintele folosite numai In anumite regiuni

(numite regionalisme, provincialisme sau cuvinte dialectale), chiar

dacă, pe o altă axă, ele se opun elementelor cunoscute In tot teritoriul lingvistic românesc.

Vocabularul familiar este format din cuvintele utilizate In situaţii de relaţii intime, familiale, neoficiale, manifest nepretenţioase: mă, dragă, bătráne, coane, ăsta, slujbă, chestie, treabă, acătării, mersi, plea%că, mamaia, tataia, puiuţ (,copil”), bebelu%, iete, dandana, belea, baftă.

Vocabularul de uz general vocabularul cu sferă de utilizare limitată (regional, arhaic, neologic, argotic, de jagon, profesional) sunt subdiviziuni ale lexicului In funie de aria de folosinţă a cuvintelor.

Vocabularul de uz general, care se mai numeate fond comun, general (sau vocabular mediu, supradialectal, nespecializat), este partea vocabularului cunoscută ai utilizată de Intreaga comunitate lingvistică, indiferent de nivelul de cultură, de domeniul de activitate sau de zona geografică a vorbitorilor.

Vocabularul cu sferă de utilizare limitată Inglobează mai multe grupări diferite Intre ele, dar care au ca trăsătură comună Inscrierea Intr-o arie lexicală restrânsă.

Vocabularul regional (dialectal, provincial) cuprinde cuvinte Intrebuinţate In anumite regiuni geografice: Muntenia: burtă, a ciupi, chel, ginere, a jumuli, magiun, na%, nene, puţ; Oltenia: lubeniţă,

brabete, blană ,scândură; Moldova: curechi, sudoare, pántece, a pi%ca, ţintirim, oghial, buhai, perjă, chelbos, ciubotă, hulub, povidlă; Banat: foale, a pi%cura, iorgan, anţărţ, golumb; Crişana: pántece, a piţigăia, temeteu, poplon, bráncă, prunc, %ogor; Maramureş: cătilin, cocon, a froi, ai (,usturoi”).

Arhaismele sunt cuvintele ieaite din uzul general al limbii ai rămase In uzul sporadic al unor vorbitori cu preferinţe sau preocupări pentru exprimarea arhaică. Unele desemnea realităţi depăaite sau ieaite din vogă fiind numite, de aceea, istorisme: logofăt, hatman,

agă, opaiţ, iţari, opinci, i%lic, arca%, palo%, flintă, birjă. Altele au fost

marginalizate ai scoase din uz de concurentele lor sinonimice: leat (sinonim cu an), voroavă (=cuvânt), rost (=gură), cinovnic (=funcţionar), bucoavnă (=abecedar), slobod, volnic (=liber), mezat (=licitaţie).

Neologismele sunt cuvinte apărute de curând In limba română ai aflate In curs de adaptare fonetică ai de Incadrare morfologică sau se- mantică: puzzle, show, feed-back, marketing, hobby, job, top, western, flash (cu variantele fla%/fle%), computer, design, display, hardware, software, consulting, management, sponsor, copyright, knowhow,

best-seller, heavy-metal, mass-media, science-fiction, jogging, hamburger, ketchup, adida%i, juice, hit. Alte neologisme, de strat mai vechi, In general, sunt formate In limba romană sau calchiate (copiate) după modele străine: a antama, bulversat, a devoala, a se deroba, a demara, mefienţă, a (se) confia, a stopa etc.

Termenul neologism are mai multe accepţii, cea prezentată de noi putand fi denumită, numai aparent pleonastic, neologism recent (sau chiar cuvânt recent).

Vocabularul special (sau de grup) este utilizat de grupurile mai mult sau mai puţin ostentativ ,Inchise de vorbitori, separate prin

,preocupăriai ,interese”, de restul comunităţii.

Argourile sunt cel mai bine definite grupuri lingvistice de acest tip ai caracterizează In primul rand mediile interlope, ale infractorilor. Aceatia, din dorinţa de a nu fi Inţeleai de virtualele victime sau de urritori (poliţiati), au adoptat un lexic opac pentru vorbitorul comun, dar transparent pentru cei iniţiaţi. Exemple: ,infractorul (Indeosebi

,hoţul”) este denumit, cu nuae vizand ,domeniul de specializare”, vechimea In meserie, anii de puacărie etc.: abţibild, aghiotant, alonjar, angrosist, aportor, bijoc, bobar, bobiţă, bobocel, boiţar, bojogar, boscar, calfă, calif, carditor, capelmaistru, carete, circar, ciupitor, cocor, coldan, coţcar, croitor, decan, diurnist, draibăr, giurgin, hultan,

ied, ilegalist etc.; ,poliţistul este denumit: acolist, acvilist, agib, avan, balaban, be%liu, boacter, caraliu, cartaboi, cavas, ceapán, colţan, coroi, croncan, curcan, cuţulan, daraban, erete, gabor, geanabet, gonitor, hingher, ienicer, invadator, Ingera%; ,puacăria este pe rand: academie, acioală, arcan, ba%că, bordei, bortă, bul, colegiu, colivie, cop, cotlon, cu%că, fereală, fermă, gherlă, hrubă, incubator, incintă, Inăuntru etc. Părţile corpului primesc ai ele porecle: alunecări, alunecători, binoclu, căutători (,ochi), alungători (,pumni”), amortizoare (,sani), aripă, aripioară, cange (,mană”), ascultătoare (,ureche”), ata% (,fund), baterii (,fese”), bord, bufet, dulap, ghiozdan (,stomac”), cabanos

(,penis”), cantalup, descoperitor, diblă, gulie (,cap), căpriori (,picioare), clopot, cloanţă (,gură), elice (,limbă), horn (,trahee”), icre (,creier), cotlet (,perciune”) etc. La fel, piesele de Imbrăminte ai Incălţăminte: abajur (,fustă”), astupător (,chilot”), bonjur (,haină”), burlan (,pantalon”), baibarac (,ves”), calibarcă (,pălărie”), ghi%eu (,aliţ) etc. Multe argotisme au intrat In limbajul familiar: baftă, nasol, a hali, sticlete, curcan, gagică etc.

Elevii au tendinţa de folosire a unor elemente de argou proprii (profu, diriga, bio, mate) sau Imprumutate din alte medii (pufulete, papagal, supărat, hotărát, bestial, marfă, na%pa etc.).

Jargoanele cuprind elemente neologice de ultimă o, neadaptate ai nesocializate Incă In cercuri mai largi, folosite insistent ai deseori defectuos sau neglijent de unele grupuri, ca urmare a snobismului, dorinţei de detaaare de masa vorbitorilor sau pretinsei superiorităţi intelectuale.

Vocabularul specializat sau profesional (numit ai fond savant) cuprinde cuvintele folosite In diverse limbaje profesionale care alcătuiesc terminologiile de specialitate sau tehnicoatiinţifice. Foarte mulţi din termenii de specialitate sunt cuvinte internaţionale, folosite de majoritatea limbilor de cultură.

Vocabularul de bază (fundamental, reprezentativ) masa (sau restul) vocabularului constituie o clasificare de sinteză a vocabularului limbii române.

Vocabularul de bază (fundamental, reprezentativ) sau fondul principal lexical reprezintă nucleul funcţional stabil al limbii, care cuprinde cuvintele cunoscute ai folosite frecvent In cele mai importante situaţii de viaţă de către toţi vorbitorii ai care fac parte din

familii lexicale bogate. Aceste cuvinte răspund unor multiple exigenţe lingvistice ai extralingvistice:

a) au un grad ridicat de stabilitate, fiind In majoritate elemente moatenite din latină sau formate In limba română;

b) denumesc noţiuni indispensabile vieţii ai activităţii umane:

obiecte ai acţiuni foarte importante: casă, masă, fereastră, u%ă, a face, a zice, a mánca, a merge, a avea, a spăla, a apăra, a clădi;

corpul omenesc In părţile lui: cap, creier, dinte, frunte, inimă, limbă, mánă, nas, picior, ureche;

familia: mamă, tată, soră, frate, unchi, nepot, văr, fiu, fiică, soţ(ie), socru, soacră, cumnat;

alimente ai băuturi: páine, carne, bránză, apă, lapte, vin;

unelte: cle%te, coasă, fier, inel, lanţ, oţel, plug, roată, sanie, scară, topor;

fiinţe: om, femeie, fată, iat, albină, cáine, coco%, lup, oaie, pe%te, ţánţar, viţel, vrabie;

plante: cire%, coajă, floare, frunză, gráu, măr, morcov, nucă, plop, sfeclă;

mediul Inconjurător: afară, cald, cámp, deal, gheaţă, izvor, lumi, nori, ogor, pămánt, soare, vánt, zăpadă;

calităţi ai defecte: bun, cinstit, de%tept, dulce, frumos, gras, lacom, lene%, lung, prost, rău, slab, r, urát, trist, vesel;

diviziunea timpului: zi, noapte, dimineaţă, an, lună, săpnă, va, iarnă, azi, ieri, oră, timp;

culori: alb, albastru, galben, negru, ro%u, verde;

instrumente gramaticale (prepoziţii, conjuncţii, pronume, verbe auxiliare) ai numerale până la 10;

c) au numeroase derivate ai compuse, formează locuţiuni ai expresii; d) sunt foarte frecvente In vorbire (au valoare circulatorie mare); e) sunt In cea mai mare parte polisemantice.

Masa (restul) vocabularului sau vocabularul secundar repre- zintă partea cea mai mobilă, dar ai cea mai numeroasă a vocabularului. Ea are o diversitate foarte mare, cuprinzând In primul rând cuvintele de utilizare limitată (arhaisme, regionalisme, neologisme, termeni profesional-atiinţifici, elemente de argou ai jargon), dar ai părţile vocabularului aflate, din diferite motive, In zone de uz marginale

(lexicul popular, familiar, pasiv).

Organizarea internă a vocabularului sau sistematizarea sa are la bază criterii lingvistice, vizând conţinutul semantic sau forma unităţilor lexicale.

Sistematizarea semantică a vocabularului rezul din decuparea unităţilor de sens ai din distribuirea lor pe unităţi formale.

Polisemia este prima formă de sistematizare semantică, In sensul că evidenţiază distribuirea Intr-un cunt (complex sonor) a mai multe sensuri aflate In anumite relaţii.

Majoritatea cuvintelor polisemantice au un număr restrâns de sensuri, limitarea fiind determinată de cerinţa ca acestea să fie apropiate Intre ele. Unele Insă au acumulat un număr mare de sensuri. Fenomenul este cunoscut sub numele de pletoră semantică ai caracte- rizează cuvintele foarte uzuale care denumesc noţiuni centrale In viaţa ai activitatea oamenilor. Exemplu: a avea, a bate, bun, cap, a da, a face, a fi, a lua, mánă, punct, a pune, a purta, a sta, a trece (toate au peste 10 sensuri). Sunt predispuse la polisemie cuvintele vechi In limbă, cele primare (care au Intotdeauna mai multe sensuri decât derivatele lor) ai cele de uz general.

Polisemia este sursa ai rezultatul schimbărilor de sens, al Imbo- găţirii semantice a vocabularului, fiind, din punctul acesta de vedere,

omologul derivării morfematice. Ca ei acesta, are caracter regulat ei iterativ (a se vedea, de exemplu, seria termenilor somatici, care dezu voltă mutaţii semantice identice: piciorul muntelui, pieptul dealului, cotul ráului, respectiv substantivele postverbale, care denumesc atât procesul, cât ei rezultatul acţiunii: povestire = ,aiunea de a povesti”,

,rezultatul povestirii”; descriere = ,acţiunea de a descrie ei ,rezulu tatul descrierii”; la fel: máncare, cercetare, plimbare).

 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web