Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Liviu Dragnea: „Nu mai avem ce să ascundem – este o ţintă PSD-ul, sunt o ţintă eu, sunt instituţii care se implică. Legislaţia (trebuie) să se schimbe în aşa fel încât cine nu a greşit să nu fie târât, distrus, distrusă familia, firma, cariera”

in Politic

Legislaţia din domeniul justiţiei trebuie să se schimbe, astfel încât Sistemul să nu mai distrugă oameni nevinovaţi, a transmis liderul PSD Liviu Dragnea.

Sunt două „direcţii de acţiune” – o ţintă a reprezentat-o şi o reprezintă Guvernul, iar cealaltă, PSD – „care are o cotă uriaşă în sondaje” – şi preşedintele partidului, a acuzat joi seară, la România TV, liderul social-democraţilor Liviu Dragnea.

„Nu mai avem ce să ascundem – este o ţintă PSD-ul, sunt o ţintă eu, este clar, din păcate, sunt instituţii care se implică în jocul politic şi folosesc mijloace nepolitice şi arme nepolitice. Ce am făcut noi – şi am generat reacţii negative şi acţiuni violente, uneori chiar disperate împotriva PSD şi a mea – am început să nu ne mai facem că nu vedem, să spunem despre lucruri, să vorbim despre realităţi, despre abuzuri”, a declarat Dragnea.

Potrivit liderului PSD, de ani de zile se practică o serie de abuzuri prin încălcări de Constituţie, prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, prin încălcarea procedurilor din legi şi din codurile penale. Astfel, susţine că, ceea ce aşteaptă oamenii de la PSD se referă la modificarea şi completarea legislaţiei în domeniul justiţiei potrivit epochtimes-romania.com

„Nu mă interesează foarte mult cine rămâne în ce funcţie, ci ca legislaţia să se schimbe în aşa fel încât cetăţenii să ştie că beneficiază de un sistem de împărţire a dreptăţii corect, că judecătorii nu mai sunt supuşi presiunilor. Şi că cine a greşit plăteşte, iar cine nu a greşit nu trebuie să fie târât, distrus, distrusă familia, firma, cariera.

Şi asta se poate face prin lege. Degeaba schimbăm pe cineva dacă sistemul rămâne la fel, dacă atitudinea rămâne la fel, dacă metodele rămân la fel. Şi atunci, ceea ce a propus ministrul Justiţiei ca proiect de modificare a legilor Justiţiei în cea mai mare parte sunt chestiuni dorite, fireşti, care aşează sau duc către normalitate sistemul de justiţie”, a precizat Dragnea.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web