Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Locul fitness-ului in stiinta sportului

in Sport

Caracteristicile şi subsistemele educaţiei fizice

Slider-1

Definiţie fitness-ului

– Este accesibilă tuturor indivizilor ;

– Are un predominant caracter formativ (pregătire pentru viaţă, însuşirea şi respectarea regulilor competiţiei, profilactic, recuperator) – vezi foto

– Dispune de un mare număr de exerciţii fizice din ramuri şi probe sportive, din deprinderi şi priceperi motrice de bază şi utilitar aplicative, pentru dezvoltarea capacităţilor (calităţilor) motrice sau pentru dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă.

– Este fiziologică prin natura exerciţiilor: prin practicarea exerciţiului fizic se îmbunătăţesc parametri de frecvenţă cardiacă, tensiunea arterială, capacitatea pulmonară.

– Este pedagogică prin metode: demonstraţia unei mişcări de către sportivul cel mai bun al clasei, exerciţiul – prin repetarea de un număr de ori a mişcării.

– Este biologică prin efecte: la cei antrenaţi scade frecveţa cardiacă şi tensiunea arterială şi creşte capacitatea pulmonară.

– Este socială prin organizare: se desfăşoară în şcoală.

a. Generale, formulate cu precizie şi claritate în documentele oficiale de specialitate: (programe de studiu, planuri de dezvoltare)

b. Specifice fiecărui subsistem

Subsitemele educaţiei fizice sunt:

– Educaţia fizică a tinerei generaţii (preşcolară, şcolară, studenţească) subsistem considerat ca fiind nucleul activităţii de educaţie fizică;

– Educaţia fizică militară

– Educaţia fizică a adulţilor,

– Educaţia fizică a vârstei a treia – ceea ce la noi nu se prea realizează. (vezi schiţă).

Definirea tehnicii mişcării ne ajută să înţelegem că actul motric (mişcarea- indiferent de modul ei de execuţie) stă la baza educaţiei fizice şi a sportului. Actul motric poate fi executat voluntar sau involuntar.

Tehnica mişcării (noţiunea specifică: – mişcare) – înţelesul principal = structura raţională a actului motric corespunzătoare scopului urmărit. Observaţii: Tehnica mişcării presupune între altele şi adaptarea ei la particularităţile individuale ale executantului.

Mişcare voluntară (noţiunea superioară – mişcare) – înţelesul principal = actul motric efectuat conştient şi orientat spre atingerea unui anumit scop1. Actul motric este orice exerciţiu fizic executat conştient. Observaţii: Mecanismul mişcării voluntare constă în activitatea centrilor motrici corticali în stare de excitabilitate optimă.(vezi foto – Sistemul nervos); exemplu de mişcări voluntare: alergarea de rezistenţă, ridicarea unor greutăţi….etc.

Mişcare involuntară (noţiunea superioară – mişcare) – înţelesul principal = actul motric efectuat fără participarea conştiinţei, condus şi reglat pe o cale reflexă.

Involuntary movement (generic notion – movement) – principal meaning = reflexly conducted and regulated motor act performed without the participation of the conscience.

De exemplu: mersul, alergarea, care se execută în mod normal inconştient. Noi devenim conştienţi în momentul în care se întâmplă ceva deosebit: alunecare pe gheaţă, existenţa unei gropi sau alte situaţii neaşteptate.

1.4. Evoluţia, rolul sportului şi subsistemele lui

În comuna primitivă sportul a apărut din necesitatea materială a societăţii omeneşti de a pregăti omul pentru o anumită activitate. Pe această treaptă a evoluţiei, educaţia fizică (sportul), devine o parte integrată în fenomenul educaţiei şi legată organic de procesul muncii2.

Ulterior sportul dobândeşte valenţe noi:

– deplasarea în condiţii improprii omului (înot, schi, patinaj etc.);

– o prelungire a activităţii sociale (pregătirea forţei de muncă) evoluând odată cu ştiinţa şi cu tehnica (ciclism, tir, auto-moto, paraşutism, etc.);

– în epoca contemporană, datorită industrializării, are rol creativ şi compensator (combaterea sedentarismului);

– apariţia de ramuri sportive noi;

– apariţia aparaturii de specialitate în pas cu tehnica (cronometraj, prăjini, motociclete, rachete, panouri de baschet, etc.)

Scopul permanent – perfecţionarea fiinţei umane din punct de vedere biologic, prin ansamblu de exerciţii anume întocmit.

Există trei motive pentru care se optează pentru recreare fizică:

– exerciţiul: se poate alege crosul sau înotul doar din dorinţa de a fi mai sănătos şi de a avea o condiţie fizică mai bună;

– plăcerea pentru acest gen de activitate: alegerea de a face o plimbare cu barca sau de a merge la un club de dans se bazează pe faptul că persoana agreează această activitate;

– motivele sociale: asocierea la o echipă sau la un club oferă şansa de a întâlni persoane şi de a face noi prietenii, deci de a „socializa”.

În consecinţă, recrearea fizică îmbunătăţeşte starea fizică, mentală şi socială.

– Sportul pentru toţi (fostul sport de masă),

– Sportul la copii şi juniori – baza sportului de performanţă,

– Sportul de performanţă,

– Sportul de înaltă performanţă.

Între cele 4 subsisteme există legături evidente şi logice, dar şi diferenţe specifice.

Sporturile se clasifică după mai multe criterii. O astfel de clasificare propunem şi noi în cele ce urmează:

  • Sporturi pentru bărbaţi (după cum au fost concepute iniţial – vezi motocros) şi sporturi pentru femei (gimnastica ritmică, înot sincron – vezi foto).
  • Sporturi clasice– atletism şi extreme– căţărare şi deltaplanorism

Sporturi olimpice gimnastica artistică şi neolimpice gimnastica aerobică

  • Sporturi naţionale – oină, trânta, fotbal american şi internaţionale – fotbalul
  • Sporturi individuale, pe echipe şi mixte

  • Sporturi de sezon – de iarnă şi pentru tot anul – baschet, fotbal

Sporturi cu caracter motric, dinamic –canotaj şi cu caracter static (şah, aeromodelism, etc.).

Conceptul de „viaţă sportivă” este din ce în ce mai folosit în ultima vreme din motive de sănătate, deoarece a scăzut interesul faţă de mişcare, de practicarea unui sport, iar din lipsa educaţiei sportive au crescut numărul bolnavilor de boli cronice: diabet, obezitate, boli ale sistemului cardio-vascular… etc. Toate cercetările din ultima vreme au arătat că prin practicarea mişcării în fiecare zi se pot evita îmbolnăvirile şi de aici întreaga cheltuială a statelor în sistemul sanitar.

Educaţie sportivă (noţiunea superioară – educaţie) – înţelesul principal = activitatea care valorifică mijloacele, formele şi caracteristicile educaţionale ale sportului în vederea perfecţionării, întreţinerii biologice, spirituale a omului şi a integrării lui sociale. Observaţii: Caracterul educaţional al acestei activităţi o situează pe acelaşi plan cu educaţia fizică iar efectul şi valorile ei generează o componentă nouă de cultură a omului, cea sportivă, care nu neagă, nu interferează, ci se adaugă şi completează pe cea a culturii fizice.3

Sports education (generic notion – education) – principal meaning = activity that renders valuable the means, forms and educational characteristic features of sport aiming at man’s biologic and spiritual perfecting and keeping in good condition and at ots social integration. Remarks: The educational character of his activity is placing it on the same level as physical education and its effect and values are generating a new component of man‘s culture, the sports culture, which does not deny or interfere with physical culture, but is added to it and completes it.

1.5. Beneficiile şi funcţiile sportului

a) Beneficiile fizice

– Dacă activitatea este suficient de solicitantă şi este desfăşurată cu regularitate, persoana va arăta şi se va simţi mai bine.

– Inima şi plămânii funcţionează mai eficient în alimentarea corpului cu oxigen şi astfel oboseala nu apare atât de uşor (de exemplu la înotători –capacitatea pulmonară este mai mare dacât la alţi sportivi) .

– Muşchii devin mai puternici şi se contractă mai eficient.

Prin creşterea tonusului muşchilor abdominali şi dorsali, postura se îmbunătăţeşte (la haltere – tonusul muscular este evident).

– Depozitele adipoase sunt “arse” rapid şi astfel, alura corpului se îmbunătăţeşte.

– Creşte flexibilitatea articulaţiilor şi ca urmare, mişcările sunt mai uşoare şi repezi.

– Oasele devin mai rezistente. Stresul suplimentar la care sunt supuse, stimulează funcţiile celulelor osoase4.

b) Beneficiile psihice

Practicarea unui sport sau a recreării fizice înlătură stresul şi tensiunea şi oferă o cale inofensivă de eliberare a agresivităţii5.

– Constituie o provocare, înlătură plictiseala;

– Sunt uitate problemele curente, iar mai târziu, ele nu par la fel de stresante;

– Somnul este bun şi persoana se simte odihnită;

– Dacă persona este destul de bună într-o anumită activitate, creşte încrederea în propriile forţe. La copii practicarea exerciţiilor fizice se realizează în mare măsură prin folosirea jocurilor de mişcare (dinamice).

Joc (noţiune superioară – educaţie fizică şi sport) – înţelesul principal = activitate complexă predominant motrică şi emoţională, desfăşurată spontan sau organizat după reguli prestabilite, în scop recreativ, sportiv şi totodată de adaptare la realitatea socială..6

Joc de mişcare / joc dinamic (noţiune superioară – joc) – înţelesul principal = gen de joc compus din acţuni sau structuri preponderent motrice, atractive şi de întrecere care urmăreşte dezvoltarea psihomotorie a copilului sau recreaţia lui. Observaţii: Jocul de mişcare are reguli prestabilite care îi delimitează timpul şi spaţiul de desfăşurare, numărul de participaţi şi de interrelaţii între membrii colectivului care îl realizează.

Game of movement / dynamic game (generic notion -game)principal meaning = kind of game made up of actions having attractive and competitive preponderantly motor structures aiming to realize the psycho – motor deveolpment of a child and his pastime. Remarks: The game of movement has preestablished rules delimiting its time and space of action, the number of participants and the interrelations between the members of the group who is playing it..7

c) Beneficiile sociale

– Practicarea unui sport sau a recreării fizice implică, de cele mai multe ori, înscrierea la o echipă sau un club;

– Sunt întâlnite persoane care au interese comune şi se leagă noi prietenii;

– Se dezvoltă spiritul de muncă în echipă şi cooperare. Acest lucru este folositor şi în activitatea extrasportivă;

– Dacă o persoană are calităţi reale pentru o anumită activitate, practicarea ei se poate transforma în carieră.

Sportul este deosebit de complex, atât sub aspectul structurii, cât şi al funcţiilor”8

Funcţiile sportului 9

– Biologică:

– dezvoltarea fizică;

– menţinerea şi întărirea sănătăţii;

– dezvoltarea calităţilor motrice;

– perfecţionarea deprinderilor motrice;

– mărirea capacităţii de efort.

– Emulativă:

– educarea gustului prin mişcare;

– educarea spiritului de autodepăşire.

– Formativă:

– formarea deprinderilor de practicare sistematică a sportului;

– formarea şi afirmarea personalităţii.

– Integrativă:

– educarea sociabilităţii;

– sportul ca profesie – profesionism;

– mondializarea competiţiilor (J.O., C.M.).

– Patriotică:

– afirmarea prestigiului patriei, poporului;

– mândria de a concura pentru culorile partiei.

– Culturală:

– spectacolul sportiv (emoţiile estetice);

– este un act de creaţie;

– influenţe între sportivi şi spectatori (pozitive şi negative).

1.6. Sportul în activitatea cotidiană şi ecoul social

Sportul în activitatea cotidiană şi factorii care influenţează participarea în sport şi recrearea fizică:

Analizele psihologice de mare fineţe au scos în evidenţă că activităţile ludice au drept note definitorii spontaneitatea, atractivitatea, libertatea, constituind stimulentul principal al dezvoltării psihice al copiilor în pregătirea lor pentru integrarea socială şi o modalitate plăcută de relaxare şi divertisment pentru tineri şi adulţi.”10

Sportul în relaţie cu alte aspecte sociale poate fi clasificat în felul următor:

sportul la anumite vârste: de la un an la sfârşitul vieţii;

– sportul şi timpul liber: activitate de loisir, indiferent de profesie;

– sportul în rândul femeilor: prevăzute în aproape toate sporturile;

– sportul şi mass-media: propagandă, programe, transmisii directe, presă, canale TV speciale, (ex. EUROSPORT);

– sportul şi industria: materiale, echipamente şi instalaţii sportive;

– sportul şi campionii: modele pentru tineri.

Factori care influenţează participarea în sport şi recrearea fizică

Vârsta

Participarea la activităţile sportive scade o dată cu înaintarea în vârstă. Doar aproximativ 33% dintre persoanele de 70 de ani practică o formă de activitate fizică (care poate include şi mersul pe jos). Aproape 80% din tinerii de 16 ani fac exerciţii fizice. Tipul de activitate se schimbă o dată cu vârsta. Gimnastica şi rugby-ul nu sunt adecvate pentru o persoană de 70 de ani, dar înotul, mersul pe jos şi bowling-ul sunt adecvate.

Sexul

Mai puţine femei decât bărbaţi desfăşoară o activitate fizică – 57% femei comparativ cu 72% bărbaţi.

Educaţia

Dacă şcoala are o catedră de educaţie fizică şi sport bine organizată, iar elevii agreează activităţile sportive şcolare, este posibil ca ei să practice sportul în continuare.

Tradiţia şi cultura

Aceasta afectează atât participarea, cât şi orientarea spre o anumită activitate. De exemplu:- unele culturi dezaprobă participarea femeilor la recreare fizică, în public sau în grupuri mixte;

– unele naţiuni au tradiţii puternice într-un anumit sport – de exemplu rugby în Africa de Sud, fotbal american în SUA iar în majoritatea ţărilor din Europa fotbal.

Familia

Este mai probabil ca un tânăr să participe la activităţile sportive, dacă cineva din familie îi încurajează. Majoritatea tinerilor depind financiar de părinţi în achiziţionarea echipamentului sau pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare la un eveniment sportiv.

Se spune că leagănul tradiţiilor sportive este familia, dar nu se acţionează prea mult în direcţia conştientizării părinţilor de necesitatea mişcării.”11

Presiunea anturajului

Anturajul reprezintă grupul de oameni la care o persoană este asociată, cu acelaşi nivel cultural, aceleaşi interese şi vârste apropiate. Dacă cei din anturajul unei persoane desfăşoară o activitate fizică, este probabil ca şi ea să se implice.12

Politica

Gradul de participare depinde şi de oamenii politici! De exemplu, guvernul poate decide:

– obligativitatea educaţiei fizice în şcoli;

– dotarea bazelor sportive la standarde internaţionale;

Ambele au un impact mare asupra participării la activităţile sportive.

Starea economică

Unele activităţi (practicarea golfului, hipismului, ciclismului – vezi desen) sunt foarte costisitoare. Nu oricine le poate practica. Uneori, un oraş, o regiune sau o ţară pot să nu dispună de banii necesari construirii bazelor sportive. Şomerii au mult timp liber, dar de cele mai multe ori nu dispun de bani. În unele ţări ei au o reducere pentru utilizarea bazelor sportive, în special în orele mai puţin aglomerate ale zilei.

Accesul

O persoană va fi cu atât mai tentată să frecventeze o bază sportivă, cu cât aceasta se află mai aproape de aceasta. Dacă cea mai apropiată bază sportivă este la kilometri distanţă sau chiar în afara ţării, participarea devine dificilă.

Infirmitatea

Ea limitează alegerea unei activităţi fizice. Cu toate acestea, multe sporturi încurajează persoanele infirme, iar centrele sportive moderne sunt dotate cu rampe pentru scaune cu rotile şi au vestiare speciale.

Mediul şi clima

Pentru o persoană care locuieşte în apropierea mării sau a unui lac – (vezi foto), practicarea wind-surfing-ului sau a canotajului este mai uşoară. Dacă trăieşte, într-o zonă rece, îi va fi mai uşor practice s

Presa

Presa joacă un rol important în popularizarea sportului şi a exerciţiilor de întreţinere a condiţiei fizice. Prin prezentarea unei activităţi ca interesantă, la modă sau distractivă, ea încurajează persoanele să o practice. Şi sporturile pot fi demodate. De exemplu, oina (care este socotită ca fiind joc sportiv national pentru români), nu are azi decât foarte puţini adepţi de a o practica pe când în anii 50-60 era un sport de care se bucurau toţi locuitorii ţării.

Sportul este un mijloc de afirmare a potenţialului unui popor în marile Competiţii (C.M., J.O.), într-o întrecere paşnică.

Ecoul social

Ecoul social este un factor favorizant al capacităţii de performanţă. Între performanţa sportivă şi societate există o conexiune reciprocă, determinată de:

– Importanţa sportului ca mijloc de destindere, de combatere a sedentarismului şi ca spectacol;

– Dorinţa naturală a omului de a se autodepăşi sau de a se întrece cu alţii;

– Practicarea sportului ca profesie şi obţinerea unor venituri materiale substanţiale;

– Starea economică a unei societăţi determină în cea mai mare măsură performanţa sportivă;

– Realizarea unor performanţe sportive deosebite duce, de cele mai multe ori, la creşterea atenţiei pe care statele o acordă practicării sportului de performanţă13.

Cap II SĂNĂTATEA, CONDIŢIA FIZICĂ ŞI EXERCIŢIUL FIZIC

2.1. Exerciţiul fizic din antichitate până azi

2.2. Sănătatea, condiţia fizică şi exerciţiul fizic

2.3. Detalii referitoare la condiţia fizică

2.4. Factorii care influenţează condiţia fizică

2.5. Modificări care au loc odată cu înaintarea în vârstă

2.6. Testarea condiţiei fizice aerobe

Exerciţiul fizic (noţiunea superioară – mişcare corporală) – înţelesul principal = actul motric repetat sistematic, care constituie mijlocul principal de realizare a sarcinilor educaţiei fizice şi sportului. Observaţii: Exerciţiul fizic îşi are originea în actul motric general al omului (în mişcare) realizat de el pentru a acţiona asupra mediului intern şi extern pentru întreţinerea vieţii de relaţie, a existenţei sale şi care s-a diversificat, în timp în structuri ( forme) diferite, în funcţie de tehnică sistematizare şi efectul urmărit.14 „Exerciţiul fizic se mai numeşte şi gest motric, fiind de fapt un act motric special şi specializat”15.

2.1. Exerciţiul fizic din antichitate până astăzi

Exerciţiul fizic şi sportul s-au menţinut de-a lungul timpului sub diferite forme; pe de-o parte, prin puterea tradiţiei, a obişnuinţei, pe de altă parte, prin trebuinţa naturală a organismului pentru o activitate corporală. Ele se manifestă spectaculos in diferite prilejuri festive, dar pentru aceasta este nevoie de exerciţii pregătitoare.

În diferite faze ale istorie s-au produs însă şi reacţii conştiente împotriva slăbirii vieţii trupeşti, determinate de cauze economice sau politice care reclamau o creştere a potenţialului energetic al fiinţei umane. Exerciţiile fizice erau mijloace de a reda corpului forţa şi amplitudinile lui primordiale16.

În timp exerciţiul a devenit fenomen social ducând la formartea de deprinderi motrice puse în serviciul producţiei şi al organizării apărării, a însemnat perfecţiunea naturii biologice a omului şi s-a transformat într-o importantă componentă a vieţii individului.

Revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană a influenţat profund modul nostru de a gândi şi de a trăi, iar progresul tehnic accelerat şi creşterea proceselor economice modifică simţitor modul de viaţă şi de muncă al oamenilor. În zilele noastre, alături de binefăcătoarele daruri oferite de evoluţia tehnicii şi dezavantajele unei vieţi civilizate se afirmă şi factori cu consecinţe şi influenţe care acţionează negativ asupra sănătăţii, în sensul că îl eliberează pe om tot mai mult de efortul fizic, dar îl solicită foarte mult din punct de vedere intelectual prin suprasolicitare nervoasă. Atât munca sedentară, cât şi inactivitatea fizică continuă frecvent şi în timpul liber, ca urmare a comodităţii în care mulţi se complac şi se îndepărtează de sursele naturale ale menţinerii sănătăţii, de natură, de mişcare, de activitatea fizică – factori esenţiali pentru intreţinerea vieţii şi a unei dezvoltări armonioase.

2.2. Sănătatea, condiţia fizică şi exerciţiul fizic

Un stil de viaţă sănătos: Sănătatea, condiţia fizică şi exerciţiul fizic

2.2.1. Ce este sănătatea?

Punctul de vedere modern este acela că, sănătatea are câteva dimensiuni – emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de bunăstare a unei persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-şi examineze fiecare din aceste dimensiuni şi să se orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci de asemenea să se bucure de viaţă pe de-a-ntregul.

În 1967, OMS a declarat că sănătatea este o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu în principal absenţa bolii sau a unei infirmităţi17.

Starea de bine fizică:

– inima, plămânii si alte sisteme ale organismului funcţioneză normal;

– nu există boală sau leziune.

Starea de bine mentală:

– capacitatea de a controla stresul;

– capacitatea de a controla emoţiile;

– capacitatea de a te bucura de viaţă;

– sentimentul de încredere în sine şi autopreţuire.

Starea de bine socială:

suficiente alimente, îmbrăcăminte şi o locuinţă;

prieteni şi susţinere;

convingerea că valorezi ceva pentru societate (şcoală, familie, serviciu).

Toate trei se influentează reciproc.

2.2.2. Ce este condiţia fizică?

Condiţia fizică (noţiune superioară – pregătire fizică) – înţelesul principal = nivel superior al pregătirii fizice indispensabil valorificării optime a indicilor tehnici şi tactici ai sportivului în concurs. Observaţii: Folosirea noţiunii scoate în evidenţă, de cele mai multe ori, stadiul superior şi complex de pregătire a unui sportiv sau a unei echipe care coincide de obicei cu forma sportivă.

Physical condition (generic notion – physical fitness) – principal meaning = superior level of physical fitness indispensable for an optimal revaluation of sportsman’ s technical and tactical indexes during the competition. Remartks: The use of this notion makes evident, most of the time, the superior and complex fitness level of sportsman or a team, which usually coincides with the sporting form.18

Condiţia fizică reprezintă capacitatea de a răspunde cerinţelor mediului extern19: să înveţi la şcoală, să-ţi faci temele pentru acasă, să faci curat în cameră, să mergi la cumpărături, să faci ceea ce ţi se spune, să-ţi continui munca în parcul central, să exersezi la trombon, să fii bun la matematică, să mergi la petrecerea de sâmbătă.

Dacă faci faţă tuturor acestor sarcini şi activităţi fără a deveni obosit şi ai încă energie pentru a rezolva problemele urgente, înseamnă că eşti într-o bună condiţie fizică.

Aprecierea condiţiei fizice este relativă:

– cerinţele sunt diferite pentru fiecare persoană;

– nu toate persoanele necesită atingerea aceluiaşi nivel de condiţie fizică.

Este important să poţi realiza ceea ce în mod normal se aşteaptă de la tine.

Scopul de a-ţi îmbunătăţii condiţia fizică apare din dorinţa de mişcare care este determinată de concepţia şi obişnuiţa pe care trăirea şi îndeosebi educaţia individului le formează în perioada lui de creştere şi dezvolatre fizică şi psihică. Ea răspunde şi unor trebuiţe vitale ale organismului.

Dorinţa de mişcare (noţiune superioară – motivaţia mişcării ) – înţelesul principal = factor motivaţional, cu carcter preponderent afectiv, care îndeamnă individul să efectueze acte motrice.

Desire of mouvement (generic notion – motivation of mouvement) – principal meaning = motivational factor having a preponderantly affective character, impulsioning the individual to carry out motor acts20.

Bucuria mişcării/ plăcerea mişcării (noţiune superioară – sentimentul mişcării) – înţelesul principal = stare afectivă, de satisfacţie provocată de execuţia actului motric. Aceasta constituie un motiv pentru stimularea activităţii motrice.

Joy of mouvement/ pleasure of movement (generic notion – feeling of mouvement ) – principal meaning = affective state of satisfaction caused by carrying out of a motor act. It is a motor activity stimulating motive21.

2.2.3. Ce este exerciţiul fizic?

Exerciţiul fizic reprezintă o acţiune efectuată sistematic şi conştient în vederea perfecţionării dezvoltării fizice a capacităţii motrice a oamenilor22.

Definiţie:

Exerciţiul fizic este un act motric specializat care îşi are originea în actul motric general (mişcare)23.

Este mijlocul specific prin care se realizează obiectivele educaţiei fizice şi sportului.

Caracteristicile şi conţinutul exerciţiului fizic

– influenţează atât sfera biologică, cât şi pe cea psihică;

– se repetă sistematic în funcţie de obiective;

– se poate adapta în funcţie de sex, vârstă, grad de pregătire fizică;

– conţinutul exerciţiului fizic este determinat de mişcările corpului sau a segmentelor (vezi desen – diferentele dintre sexe, determina mişcări „graţioase” diferite);

– se cuantifică prin volum, intensitate şi complexitate.

Conţinutul exerciţiului fizic24

Elementele care definesc conţinutul exerciţiului fizic sunt :

– mişcările corpului;

– efort fizic;

– efort psihic.

Conţinutul exerciţiului fizic este dat şi de25:

– volum,

– intensitate,

– complexitate

Forma exerciţiului fizic 

Ţinând cont de modul în care se succed mişcările componente ale exerciţiului fizic, s-au determinat următoarele caracteristici ale formei acestuia :

– caracteristici spaţiale – care sunt răspunzătoare de poziţii, direcţii, amplitudine, distanţe, etc

– caracteristici temporale – care vizează aspecte legate de ritm, tempo, durată (ciclism, canotaj).

– caracteristici spaţio-temporale, care sunt determinate de vitezele cu care se efectuează exerciţiile fizice (gimnastică artistică, gimnastică ritmică);

– caracteristici dinamice, care sunt determinate de forţele care influenţează mişcarea – forţe interne: forţa muşchilor, rezistenţa ligamentelor şi forţe externe – rezistenţa aerului, rezistenţa apei, rezistenţa adversarului (jocuri sportive: handbal, volei, fotbal, etc.)26

Mişcare ciclică (noţiune superioară – mişcare) – înţelesul principal = act motric ale cărui structuri se repetă periodic. Observaţii: Fiecare ciclu formează o unitate ale cărei faze se succed în aceeaşi ordine, ele fiind inseparabile întrucât sfârşitul uneia condiţionează începutul celeilate: mersul, alergarea, pedalarea , vâslitul, înotul, constituie exemple de mişcări ciclice.

Cyclic mouvement (generic notion – movement) – principal meaning = motor whose structures are periodically repeating themselves. Remarks: Each cycle forms a unit whose phases are succeding themselves in the same order, being inseparable since the ending of one of them is the beggining of the other one

(walking, running, pedalling, rowing, swimming are example of cycling movements)27.

Mişcare aciclică (noţiune superioară – mişcare) – înţelesul principal = act motric ale cărui structuri nu sunt carcaterizate prin repetare periodică. Săriturile, aruncările constituie exemple de mişcări aciclice.

Acyclic movement (generic notion – movement) – principal meaning = Motor act whose structure is not characterized by periodical reiteration. Jumping and throwing are exemples of acyclic movements28.

Ce este exerciţiul fizic?

Exerciţiul fizic poate fi definit şi ca o activiate prin care se urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate şi a condiţiei fizice.

Vezi desen (Contracţii izometrice la braţe”)

2.3. Detalii referitoare la condiţia fizică

Conditia fizica generala consta in abilitatea de a efectua un anumit efort fizic raportat la tipul constitutional si varsta. O conditie fizica generala buna inseamna capacitatea unei persoane de a-si desfasura activitatile cotidiene (servici, scoala, gospodarie) fara instalarea unei oboseli precoce si fara suprasolicitarea functiilor fiziologice ale organismului. O conditie fizica generala optima este mentinuta de efectuarea regulata a unui efort fizic adecvat (sportul si gimnastica de intretinere) Condiţia fizică funcţională (fitnessul funcţional)

Una din metodele cele mai bune de a determina nivelul condiţiei fizice generale este reflectat prin abilitatea fiecarei persoane de a desfăşura cu uşurinţă anumite activităţi  pecum mersul, ridicatul, urcatul scărilor, fără apariţia unor semne supărătoare precum durerea sau disconfortul. Fitnessul funcţional are la baza un organism sănătos (în special plămânii, inima, sistemul osos, articular şi muscular). Funcţionalitatea  acestor sisteme şi organe sunt buni indicatori ai condiţiei fizice generale. Efectuarea exercitiilor fizice generale îmbunătăţesc şi menţin condiţia fizică a organismului, prelungind viaţa (prin îmbunătăţirea funcţionalităţii organelor şi scăderea riscului de îmbolnăvire).

A. Condiţia fizică generală sau asociată cu starea de sănătate reprezintă capacitatea corpului de face faţă solicitărilor de zi cu zi.

Condiţia fizică generală are următoarele componente:

– Rezistenţa cardiovasculară constă în capacitatea sistemului de a aproviziona muşchii cu oxigen. Este numită şi capacitate fizică aerobă.

– Rezistenţa musculară reprezintă capacitatea muşchilor de a se contracta repetat fără să obosească.

– Vigoarea este capacitatea corpului de funcţiona perioade lungi fără ca oboseala să se instaleze. Este rezultatul rezistenţei cardiovasculare şi musculare.

– Puterea este forţa exercitată de muşchi în timpul contracţiei.

– Flexibilitatea sau supleţea constituie o măsură a mobilităţii articulaţiilor.

– Viteza reprezintă capacitatea corpului sau a unor părţi ale acestuia de a se mişca cu rapiditate.

– Compoziţia tisulară a corpului reflectă procentele de ţesut adipos şi fibros.

Dacă ţesutul adipos este prea dezvoltat sau, dimpotrivă, prea slab reprezentat, condiţia fizică nu este bună.

Orice persoană trebuie să aibă un minim de condiţie fizică la nivelul tuturor regiunilor menţionate ale corpului.

Nivelul condiţiei fizice depinde de gradul de solicitare la care o persoană este expusă.

Sportivii trebuie să aibă o condiţie fizică generală excelentă.

B. Condiţia fizică generală sau asociată cu perfomanţa sportivă

Pentru a fi bun sportiv trebuie să ai o condiţie fizică generală foarte bună.

Performanţele sportive depind, cel puţin în parte şi de următoarele:

– dezvoltarea rapidă a forţei sau puterea – o combinaţie între forţă şi viteză – în tenis;

– coordonarea – abilitatea de a imprima unor părţi din corp o mişcare fermă şi adecvată informaţiilor recepţionate de organele de simţ;

– agilitatea – capacitatea de a schimba repede poziţia corpului şi direcţia mişcării – în fotbal ;

– viteza de reacţie – timpul necesar pentru a răspunde la un stimul – plecarea la startul de jos;

– echilibrul – capacitatea de a menţine corpul într-o anumită poziţie fără a te clătina sau cădea;

– buna sincronizare în timp – abilitatea de a acţiona în momentul adecvat – scrimă.

Aprecierea condiţiei fizice este relativă:

– cerinţele sunt diferite pentru fiecare persoană;

– nu toate persoanele necesită atingerea aceluiaşi nivel de condiţie fizică;

– este important să poţi realiza ceea ce în mod normal se aşteapta de la tine.

Cum se planifică un program de antrenament pe 6 săptămâni pentru creşterea condiţiei fizice

Trebuie să se respecte următoarele etape:

1. Se înregistrează datele personale:

– Ca vârstă are persoana respectivă?

– Din ce motive personale îşi doreşte ameliorarea condiţiei fizice?

– Prezintă leziuni?

– Practică un sport?

– Care este condiţia fizică în prezent?

– Ce probleme de sănătate are?

– Ce tip de exerciţii preferă, pe care le agreează?

– Este o persoană sociabilă?

– Locuieşte în apropierea unui complex sportiv sau a unei săli de antrenament?

2. Se apreciază care aspecte ale condiţiei fizice trebuie ameliorate:

Aceasta depinde de motivul pentru care persoana doreşte o îmbunătăţire a stării sale fizice.

De exemplu:

– mai multă forţă în braţe – vezi desen

– creşterea vitezei şi a agilităţii.

3. Se elaborează programul ţinând cont de FITE29

F = frecvenţă: Cât de des trebuie executat exerciţiul?

I = intensitate: Cât trebuie să dureze fiecare şedinţă de antrenament din puterea totală a capacităţii de efort a individului ?

T= timpul: Cât trebuie să dureze fiecare şedinţă de antrenament?

E= elementele care compun antrenamentul: Care sunt exerciţiile sau activităţile cele mai adecvate pentru atingerea scopului individual propus?

Exemplu:

Program pentru o persoană în vârstă de 50 de ani, căreia îi place să meargă pe jos, dar nu are condiţie fizică bună.

Vrea să-şi amelioreze condiţia fizică aerobă.

Săptămâna nr.

1

2

3

4

5

6

Tempo

1/4

1/4

1/4

2/4

2/4

2/4

Timpul (minute)

20

30

40

30

40

40

Distanţa (kilometri)

1,5

2,3

3,1

4,0

5,7

5,7

2.4. Factorii care influenţează condiţia fizică

O buna condiţie fizică presupune o sănătate bună. Toţi aceşti factori influenţează condiţia fizică.

1. Vârsta: Cel mai înalt nivel al condiţiei fizice este atins la vârsta de douăzeci de ani. După această vârstă, condiţia fizică scade.

2. Sexul: După vârsta de 11 ani baieţii continuă să crească în înălţime şi devin mai puternici decât fetele. Fetele au o mai mare flexibilitate.

3. Constituţia corpului: Tipul somatic face ca o persoană să fie mai potrivită pentru unele activităţi decât pentru altele.

4. Dieta: Condiţia fizică este dependentă de starea de sănătate, deci se impune o dietă echilibrată, sănătoasă.

5. Exerciţiul fizic este un factor foarte important. Indiferent de vârstă, exerciţiul fizic consolidează şi menţine condiţia fizică.

6. Infirmităţile fizice: O infirmitate poate face o persoana inapta pentru unele activitati. Dar sunt sporturi în care persoanele cu infirmităţi pot obţine performanţe.

7. Boala şi extenuarea: Condiţia fizică scade în perioadele de boală sau oboseală. Revenirea în formă necesită odihnă.

8. Consumul de droguri: Alcoolul, tutunul şi alte droguri, compuşi chimici care afectează funcţionarea organismului.

9. Stresul scade condiţia fizică deoarece afectează sănătatea. Exerciţiul fizic reduce nivelul de stres.

10. Mediul înconjurător poate afecta sănătatea şi condiţia fizică.

– poluarea afectează plămânii;

– aerul rarefiat de la altitudini mari face respiraţia dificilă30.

2.5. Modificări care au loc odată cu înaintarea în vârstă

– muşchii îşi pierd forţa;

– oasele devin mai uşoare;

– ritmul cardiac scade, articulaţiile devin mai rigide;

– mişcările sunt mai lente;

– ţesutul adipos creşte ca pondere.

Exerciţiul fizic poate încetini sau chiar anula aceste modificări.

Comparaţie între bărbaţi şi femei

Hormonul masculin testosteron stimulează creşterea muşchilor şi a oaselor. Din acest motiv bărbaţii sunt mai mari, mai grei şi mai puternici decât femeile.

Bărbaţii, în general, au inima şi plămânii mai mari şi mai mult sânge. Eritrocitele conţin mai multă hemoglobină. La bărbaţi, transportul oxigenului este mai bun, de aceea muşchii pot susţine un efort mai mare pe o durată mai mare de timp. Bărbaţii au, în general, un bazin mai îngust decât femeile. Aceasta determină o coordonare mai bună între trunchi şi membrele inferioare, utilă în majoritatea sporturilor. Deoarece bărbaţii au oase mai lungi şi muşchi mai dezvoltaţi, ei pot să alerge mai repede.

Femeile sunt de obicei, mai flexibile decât bărbaţii de aceeaşi vârstă. Femeile au mai mult ţesut adipos decât bărbaţii. Grăsimea reprezintă o sarcină suplimentară pentru inimă, muşchi şi articulaţii.

2.6. Testarea condiţiei fizice aerobe

Monitorizarea si evaluarea functiei anumitor organe si sisteme pot evalua cu succes nivelul conditiei fizice generale 

Induranta cardiorespiratorie, cunoscuta de asemenea si sub numele de fitness aerobic, este una din metodele cele mai bune in determinarea nivelului conditiei fizice generale. Monitorizarea functiei cardiorespiratorii, indica cu exactitate cat de bine functioneaza cordul si plamanul si astfel cat de bine se oxigeneaza restul organismului.

Forta si induranta musculara este importanata deoarece arata cat efort trebuie sa depuna persoana pentru a efectua anumite activitati fizice. Induranta musculara ne arata cata energie se consuma si cat efort poate efectua o persoana pana la instalarea oboselii sau durerii musculare (instalarea febrei musculare ne arata faptul ca persoana in cauza a efectuat un efort fizic mult mai mare decat ii permite conditia fizica generala. Prin mentinerea unui program regulat de exercitii fizice se poate imbunatatii conditia fizica generala.

Flexibilitatea consta in abilitatea articulatiilor si ligamentelor de a permite efectuarea anumitor miscari pe intreaga raza de mobilitate (atat cat este fiziologic posibil). Odata cu inaintarea in varsta scade si mobilitatea, cu ingustarea spectrului general de miscare si chiar a predispozitiei la anumite accidentari.

Structura corporala, proportia de ţesut gras si muscular la greutatea totală şi la înălţime, este importantă în menţinerea unei condiţii fizice optime. Multe afecţiuni (diabetul zaharat, cardiopatia ischemică sau cancerul) sunt strâns legate de structura corporală şi în special de repartiţia lipidelor în anumite ţesuturi şi organe31.

Parametrul care caracterizează cel mai exact capacitatea de efort (condiţia fizică) a subiectului este reprezentat de consumul de oxigen al organismului. Măsurarea exactă a acestuia se poate face utilizând sisteme de respiraţie în circuit închis; întrucât această metodă este greu accesibilă, în practică se foloseşte o estimare aproximativă, pe baza unor nomograme şi tabele. Totuşi condiţia fizică se poate evalua cu ajutorul unor teste sau aparatură standardizate.

Testele prezentate în continuare măsoară condiţia fizică aerobă – starea inimii şi a plămânilor. Cu cât condiţia fizică este mai bună, cu atât :

– frecvenţa cardiacă va fi mai mică atât în repaus, cât şi în timpul efortului;

– exerciţiul fizic va putea fi efectuat mai mult timp fără să apară oboseala;

– se va utiliza mai mult oxigen în timpul exerciţiului32.

2.6.1. Măsurarea frecvenţei cardiace

2.6.2. Testul pe bicicleta ergonomică

– setarea vitezei pedalelor la 60 de rotaţii pe minut şi o sarcină de 150W (pentru bărbaţi) sau 100 W (pentru femei);

– încălzire pe bicicletă fără nici o sarcină;

– măsurarea pulsului în ultimele 15 secunde. Cu cât este mai mic, cu atât condiţia fizică este mai bună;

– pedalare 5 minute.

2.6.3. Testul Harward

– În ritmul metronomului, subiectul execută urcări şi coborâri pe scăriţa de efort, în ritm de 30/min timp de 5 minute; dacă nu mai poate executa efortul în ritmul impus de metronom se întrerupe proba, notându-se durata efortului efectuat.

– Imediat după efort, se determină pulsul în 3 perioade, fiecare de 30 de secunde, astfel:

P1 = în primul minut după efort: primele 30”(0-30”)

P2 = în al doilea minut după efort: primele 30”(1’00”- 1’30”)

P3 = în al treilea minut după efort: primele 30”(2’00”- 2’30”)

– Se foloseşte apoi următoarea formulă pentru determinarea indicelui de aptitudine fizică:

– Interpretarea se face astfel:

– sub 55 – condiţie fizică slabă;

– între 55-79 – condiţie fizică medie;

– între 80-89 – condiţie fizică bună;

– peste 90 – condiţie fizică foarte bună;

2.6.4. Testul Cooper

– distanţa alergată timp de 12 minute este folosită pentru testarea condiţiei fizice aerobe.

– alergarea pentru încălzire. La semnalul fluierului se aleargă pe o pistă, cu viteza maximă. Pauzele vor fi cronometrate.

– oprire după 12 minute. Cu cât distanţa parcursă este mai lungă, cu atât condiţia fizică este mai bună.

2.6.5. Testul multistadial

Se determină numărul de alergări dus–întors pe o distanţă de 20 de metri, comandate de un starter. Se calculează cantitatea de oxigen utilizată.

Consumul maxim de oxigen sau VO2, max este exprimat în litri de oxige/ kilogram corp.

– Se aleargă între două marcaje. Piciorul trebuie să fie pe sau să depăşească linia de marcaj la semnalul starterului.

– Frecvenţa semnalelor creşte la fiecare minut şi odată cu ea viteza alergării.

– Se opreşte exerciţiul când nu se mai poate păstra ritmul.

– Se măsoară frecvenţa semnalelor şi turele efectuate.

– Se determină VO2 maxim după un tabel. Cu cât este mai mare, cu atât condiţia fizică este mai bună.

Alte teste pentru condiţia fizică

Aceste 9 activităţi pot fi utilizate ca teste. Ele pot fi folosite de asemenea pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice.

– Probele 1-3 testează forţa şi/sau rezistenţa muşchilor de la braţe şi umeri.

– Dacă proba durează mai mult de 30-60 de secunde, ea indică mai mult rezistenţă decât forţă.

– Pentru fiecare probă se apreciază numărul de execuţii fără oprire.

– testează flexibilitatea articulaţiilor şoldului. Cât de mult depăşesc degetele mâinii vârfurile picioarelor? Înregistraţi rezultatul.

Probele 6 si 7 testează puterea sau capacitatea muşchilor de la picioare de a dezvolta o forţă rapidă.

Se înregistrează cea mai înaltă săritură din trei încercări.

8. Alergări dus – întors pe o distanţă de 5 m.

– testul nr. 8 – testează viteza şi agilitatea;

– se aleargă spre linia terminus şi înapoi pentru a completa ciclul. (Ambele picioare trebuie să atingă ambele linii de marcaj). Se efectueză 5 cicluri. Se notează timpul total.

9. Testul pentru forţă de strângere a mâinii.

– Se utilizează în manometre pentru testarea forţei musculare (nu a rezistenţei).

– Se strânge mânerul unui dinamometru cu forţa maximă.

– Se înregistrează cel mai bun rezultat din trei încercări33.

Cap III RELAŢIA DINTRE EXERCIŢIU FIZIC, SĂNĂTATEA ŞI CONDIŢIA FIZICĂ

3.1. Definirea condiţiei fizice

3.2. Relaţia de interdependenţă dintre exerciţiu fizic şi sănătate

3.3. Practicarea exerciţiului fizic şi creşterea condiţiei fizice

3.4. Combaterea sedentarismului prin practicarea exerciţiului fizic

3.1. Definirea condiţiei fizice

Condiţia fizică reprezintă capacitatea de a executa un lucru muscular în mod satisfăcător. Ea poate fi direcţionată spre oricare dintre cele două obiective, performanţa sau sănătatea. Condiţia fizică raportată la starea de sănătate se referă la acele componente ale condiţiei fizice, asupra cărora nivelul obişnuit de activitate fizică are efecte favorabile sau nefavorabile şi care se raportează la statutul de sănătate.

O capacitate fizică adecvată prin practicarea cu regularitate a activităţilor fizice se traduce printr-o performanţă fizică crescută, încredere în sine şi independenţă în plan fizic şi psihologic, contribuind şi la calitatea percepută a vieţii.

Caracteristicile fundamentale ale activităţilor fizice pentru a asigura condiţia fizică sunt următoarele:

  • să angajeze grupe musculare mari,

  • să impună o sarcină mai mare decât ceea obişnuită,

  • să impună un consum energetic substanţial mai mare.

În practică aceasta înseamnă executarea frecventă, (zilnic) a unor exerciţii ritmice, susţinute, timp de cel, puţin 20-30 de minute.

Vioiciunea mentală şi curiozitatea, capacitatea de a răspunde adecvat din punct de vedere emoţional, de a stabili şi întreţine relaţii cu alţi oameni, interesul şi implicarea în problemele sociale, precum şi capacitatea fizică de a îndeplini sarcinile şi ţelurile personale cu vigoare, eficienţă şi fără a te simţii epuizat, reprezintă elementele esenţiale ale vieţii dar şi ale fitnessului.

Aceste aspecte ale fitness-ului sunt strâns interconectate, un nivel ridicat al uneia dintre componente, îmbunătăţind nivelul celorlalte şi invers. Aşa se explică de ce, prin faptul că mişcarea, sportul îmbunătăţesc fitness-ul fizic (condiţia fizică, nivelul de antrenament), implicit se resimt efecte favorabile şi în plan psihic, spiritual şi profesional.

Beneficii indirecte ale fitness-ului fizic, de bun nivel, fac ca utilitatea socială a muncii specialistului în mişcare, să fie mai mare decât se consideră în general. Ea trece dincolo de efectele pozitive directe mai cunoscute cum ar fi menţinerea sau recâştigarea greutăţii ideale, a condiţiei fizice corespunzătoare, plăcerea, relaxarea etc.

Date fiind cele de mai sus, o abordare complexă a subiectului necesită prezentarea fitnessului fizic din mai multe puncte de vedere.

3.2. Relaţia de interdependenţă dintre exerciţiu fizic şi sănătate

Între cele trei noţiuni: sănătatea , activitatea fizică, sănătatea mentală

există o relaţie de interdependenţă.

Exerciţiul fizic este un act motric prin intermediul căruia se desfăşoară o activitate (antrenamentul) prin care se urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate şi a condiţiei fizice.

  • exerciţiul îmbunătăţeşte starea de sănătate.

  • exerciţiul îmbunătăţeşte condiţia fizică.

Un stilul de viaţă sănătos reprezină un mod de viaţă care asigură o stare bună de sănătate. Sănătatea este unul dintre cele mai importante lucruri pentru fiinţa umană. Nu mai este necesară nici o introducere la acest capitol, ci doar amintirea faptului că o stare bună de sănătate nu poate fi menţinută în lipsa unei bune sănătăţi a spiritului, la fel cum nici angrenarea într-o activitate spirituală nu dă rezultate în lipsa unei bune stări de sănătate a trupului.In zilele noastre, sănătatea e o problemă care ar trebui să fie luată în serios, nu doar de cei care studiază domeniul sănătăţii şi al educaţiei fizice şi al sportului, ci de toată lumea. http://www.see-educoop.net

Definiţia sănătăţii

Sănătatea este definită ca starea de bine fizică, mentală şi socială a fiecărei persoane. Aceste trei stări se influenţează reciproc la orice vârstă – vezi foto:

3.2.1. Starea de bine fizică răspunde de lipsa oricărei boli sau leziuni, funcţionarea normală a tuturor sistemelor organismului.

Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa vătămărilor şi a bolii. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. De exemplu, evitarea ţigărilor, a consumului de alcool, alimentaţia moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică. Exerciţiile fizice adecvate (vezi foto) , un efort cât şi un repaus echilibrat, menţinerea unei greutăţi normale şi alegerea inteligentă a mâncărurilor, evitarea abuzurilor alimentare în timpul sărbătorilor şi a evenimentelor, ne ajută de asemenea să ne menţinem starea de sănătate a organismului.

O stare bună de sănătate fizică apare atunci când o persoană acordă atenţie mesajelor trimise prin simţurile organismului asupra a ceea ce el are nevoie – mai multă odihnă sau diferite alimente, ca să enumerăm câteva exemple şi, să răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat, coerent. Aptitudinile fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile probleme de sănătate. Totuşi, este la fel de important acceptarea responsabilităţilor pentru controale şi de a şti să abordăm în cunoştinţă de cauză instituţiile şi serviciile de sănătate atunci când apar probleme serioase medicale.

Activitatea fizică

În bătălia dintre controlul asupra greutaţii şi o stare bună a sănătăţii, o mare parte a atenţiei a fost îndreptată către tipul şi cantitatea alimentelor şi lichidelor pe care le consumăm. Mai puţină atenţie a fost acordată cantităţii de energie necesară efectuării activităţii fizice. S-a demonstrat că 70% dintre populaţiile din ţările vestice nu sunt suficient de active pentru a avea o sănătate şi greutate optimă.

Nutriţia echilibrată stă la baza sănătătăţii pe tremen lung, a frumuseţii şi a longevităţii.Conform constatărilor oamenilor de ştiinţă, 75% din problemele de sănătate ale oamenilor moderni sunt provocate de nutriţia neechilibrată, stilul de viaţă nesănătos şi surplusul de greutate. Necesarul zilnic de alimente se poate urmări mai jos:

3.2.2. Starea de bine mentală este reprezentată prin capacitatea de a controla stresul, capacitatea de a controla emoţiile, capacitatea de a te bucura de viaţă, încredere în sine şi autopreţuire.

Medicina modernă precizează că nervii pe căile aferente aduc senzaţiile de la periferia sau extremităţile coloanei vertebrale; apoi aceste senzaţii trec printr-o zonă aflată în partea posterioară a capului. De aici ele trec în circumvoluţiunea frontală superioară a creierului, locul presupus al intelectului sau al minţii. Mintea simte senzaţiile respective şi trimite impulsurile mecanice prin nervii aferenţi spre diferitele extremităţi ale corpului: mâini, picioare etc.

A da o definiţie sănătăţii pe plan mental-spiritual este o sarcină destul de dificilă, deoarece trebuie să identificăm cele mai importante calităţi mental-spirituale, care, dacă sunt tulburate, pot afecta serios echilibrul mental.

Liniştea spirituală poate fi serios afectată de egocentrism-tendinţa de a raporta totul la sine-, egoism şi necunoaştere. Se poate observa uşor că o persoană foarte egocentristă poate fi foarte supărată când îi sunt puse la îndoială autoritatea, cunoştinţele sau realizările. Un om modest cu aceleaşi realizări nu va reacţiona aproape deloc la criticile nedrepte ale celorlalţi şi practic va vedea partea pozitivă a criticii şi îşi va corecta activitatea în consecinţă.

Într-un mod asemănător, avariţia poate deveni sâmburele tulburării mentale. Este de asemenea un fapt cert că o persoană preocupată de propriul său ego poate să nu observe obiectivele şi nici să nu întrezărească adevărul. Crede că întotdeauna ştie totul, iar cunoştinţele sale sunt mai bune decât ale celorlalţi. Este ciudat totuşi că starea de sănătate mentală poate fi obţinută numai prin eforturile conştiente ale individului, în timp ce starea de sănătate a corpului este înnăscută.

Dezechilibrul pe care îl simţim pe plan mental-spiritual este probabil cea mai complicată şi incitantă problemă căreia trebuie să-i facem faţă. Nimeni nu este scutit, deşi există diferite grade de manifestare. Cu cât egoismul şi egocentrismul individului sunt mai mari, cu atât mai mari sunt posibilităţile ce duc la o prăbuşire mentală.

Prin urmare, putem defini sănătatea ca libertate faţă de egoism în sfera mentală, având ca rezultat unificarea cu Adevărul. Emoţia este o combinaţie a gândului şi a dorinţei. Fiecare idee este încărcată cu un anumit grad de emotivitate. Emoţiile nu reprezintă altceva decât dorinţe străbătute de diverse gânduri. Vibraţiile emoţiilor vor stârni excitări corespunzătoare în mintea noastră, astfel încât toate gândurile omului vor fi deranjate şi afectate, în strânsă legatură cu emoţia din acel moment.

Pe plan emoţional, cea care înrobeşte individul şi care îi captează toată atenţia este pasiunea excesivă- pasiune în cel mai larg sens al cuvântului.

Pasiunea neobişnuită pentru orice arată un anumit grad de dezechilibru pe plan emoţional. Pasiunea pentru o cauză, chiar înaltă, care îl determină pe individ la acţiuni distructive împotriva altora, este mai degrabă o stare de boală, decât idealism justificat. Ni se întâmplă adesea să confundăm necesităţile şi incertitudinile emoţionale cu dragostea adevarată, cu afecţiunea. Acestea din urmă presupun altruism fără rezerve. Ataşamentul emoţional este cel care cere constant de la ceilalţi, pretinzând că de fapt dăruieşte…Desigur nici opusul pasiunii, apatia, nu este de preferat. Apatia este un stadiu emoţional extrem de nesănătos, foarte mult înrudit cu ideea de moarte. De dorit este un stadiu de calm, creativ şi dinamic, nu pasiv, indiferent sau distructiv, un stadiu unde predomină dragostea şi emoţiile pozitive, ca opus al urii şi al altor emoţii negative. Pentru a-şi putea justifica originea şi destinul, fiinţele umane trebuie să-şi depăşească natura animală, făcând eforturi conştiente de a evolua, nu atât în corpul fizic, cât în sferele: mentală şi emoţională.

Bunăstarea mentală

Numeroase studii au demonstrat că activitatea fizică poate reduce depresia şi poate fi la fel de eficace ca şi tratamentele prin psihoterapie. Susţinută în mod constant poate, de asemenea, să reducă riscul revenirii depresiei.

Activitatea fizică îmbunătăţeşte şi starea psihică a persoanelor care nu suferă de nici o boală mentală. Sute de studii au demonstrat ameliorări în ceea ce priveşte starea de spirit, emoţiile, percepţia faţă de sine şi respectul de sine. De asemenea reduce anxietatea, îmbunătăţeşte reacţia la stres, calitatea şi durata somnului. Exercitiile fizice au un efect benefic şi asupra mentalului, memoriei, planificării şi a procesului de luare a deciziilor. Activitatea fizică pare a fi foarte benefică pentru persoanele în vârstă, reducând riscul apariţiei demenţei şi bolii Alzheimer. http://www.see-educoop.net

3.2.3. Starea de bine socială înseamnă: un habitat optim, alimentaţie corespunzătoare, socializare adecvată (cunoştinţe, şcoală, prieteni, familie). În prezent, multe probleme de sănătate sunt cauzate de factori socio-economici, care pot fi însă modificaţi printr-o preocupare şi acţiune colectivă benefică. Ţelul educaţiei pentru sănătate este de a face oamenii să înţeleagă modul în care comportamentul şi mediul lor le poate afectea starea de sănătate. Educaţia pentru sănătate nu are limită de vârstă (vezi foto).Scopul ei este acela de a promova prin mijloace naturale „bunăstarea omului” şi de a oferi mijloace practice de prevenire a bolilor, printr-o hrănire adecvată şi printr-un mod de viaţă sănătos, care să permită omului modern să depăşească cu succes stările de stres şi feluritele situaţii care pot genera un posibil dezechilibru corporal.  

O parte integrantă a relaţiei medic-pacient este de a educa pacientul cu privire la natura şi semnificaţia bolii şi cu privire la posibilităţile de modificare benefică a stilului de viaţă. Aceasta este semnificaţia reală a termenului „doctor”, care provine din latinescul „docere” („a învăţa”). În prezent, mulţi dintre noi am neglijat această semnificaţie a ipostazei de doctor. Prin urmare, esenţa unei practici medicale corecte este educaţia pentru sănătate, realizată în scopul promovării unei cât mai bune stări de sănătate, care să includă modalităţi simple şi la îndemâna oricui de prevenire a bolilor şi de îngrijire a celor suferinzi. (Articol preluat de pe www.amnro.net)

Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă, cum ar fi rolul de fiu sau fiica, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean, într-un mod eficient şi confortabil, cu plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie socială, de protecţie al altor persoane. Fiecare dintre aceste roluri presupune diferite responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită o comunicare eficientă de genul oferă şi ia, căci relaţionările sănătoase niciodată nu se deruleaza într-un singur sens. Împlinirea trebuinţelor umane pentru dragoste, intimitate, de apartenenţă, constituie un factor important în realizarea sănătăţii sociale. Persoanele care sunt private de aceste trebuinţe pot dezvolta comportamente ce pot aduce ameninţare la starea lor de sănătate şi de bună dispoziţie, intrând astfel în sfera anomiei, devianţei şi patologiei sociale.

3.3. Practicarea exerciţiului fizic şi creşterea condiţiei fizice

Aşa cum l-am definit mai sus : exerciţiul fizic reprezintă o acţiune efectuată sistematic şi conştient în vederea perfecţionării dezvoltării fizice a capacităţii motrice a oamenilor, exerciţiul fizic reprezintă şi principalul mijloc al antrenamentului sportiv.

Condiţie fizică (noţiunea specifică – pregătire fizică) – înţelesul principal = nivelul superior al pregătirii fizice indispensabil valorificării optime a indicilor tehnici şi tactici ai sportivului în concurs. Observaţii: folosirea noţiunii scoate în evidenţă, de cele mai multe ori, stadiul superior şi complex de pregătire a unui sportiv sau a unei echipe care coincide de obicei cu forma sportivă.34

Physical condition (generic notion – physical fitness) – principal meaning = superior level of physical fitness indispensable for an optomal revaluation of sportsmans technical and tactical indexes during the competition.

Condiţia fizică reprezintă capacitatea de a răspunde cerinţelor mediului extern. Vom prezenta în continuare detalii referitoare la condiţia fizică. Condiţia fizică generală sau asociată cu starea de sănatate reprezintă capacitatea corpului de face faţă solicitărilor de zi cu zi.

1. Condiţia fizică generală (vezi foto)cuprinde:

  • rezistenţa cardiovasculară, constă în capacitatea sistemului de a aproviziona muşchii cu oxigen. Este numită şi capacitate fizică aerobă.
  • rezistenţa musculară, reprezintă capacitatea muşchilor de a se contracta repetat fără să obosească.
  • vigoarea,

  • puterea,

  • flexibilitatea sau supleţea,

  • viteza,

  • compoziţia tisulară a corpului.

2. Condiţia fizică generală asociată cu performanţa (vezi foto) cuprinde:

  • dezvoltarea rapidă a forţei,

  • agilitatea

  • echilibrul,

  • coordonarea,

  • viteza de reacţie,

  • bună sincronozare în timp.

Exemplu de circuit, realizat pentru creşterea condiţiei fizice, dezvoltarea diferitelor grupe musculare şi a rezistenţei în regim de forţă realizat în aşa fel încât să se alterneze grupele musculare care lucrează:

Activitatea fizică se referă la toată energia folosită prin mişcare. Activităţile zilnice, care implică mişcare, cum ar fi mersul pe jos, bicicleta, urcatul scărilor, sunt factorii majori care contribuie la procesul de mişcare. Exerciţiul fizic, pe de altă parte, este o încercare planificată pentru a ne îmbunătăţi forma fizică şi sănătatea. Poate include activităţi precum mersul vioi, ciclism, aerobic sau hobby-uri active – grădinăritul şi sporturile competiţionale.

Forma fizică este, în mare parte, rezultatul activităţii fizice, dar factorii genetici joacă, de asemenea, un rol în ceea ce priveşte indivizii care au aptitudini fizice pentru a excela în anumite activităţi. Acest lucru este notabil în sporturile competiţionale – unde performerii au adesea un corp bine clădit pe baza unor antrenamente energice. Orice persoană, indiferent că este atletică sau nu, poate beneficia de pe urma activităţii fizice.

Beneficiile activităţii fizice

Beneficiile sunt numeroase: de la reducerea riscului apariţiei unor boli, până la îmbunătăţirea stării mentale. Efortul fizic contribuie la perfecţionarea structurală a organelor şi ţesuturilor, la optimizarea funcţiilor somatice, organice şi psihice, la educarea şi modelarea psiho-fizică în raport cu cerinţele societăţii, la formarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii umane. Factorii care influenţează negativ starea de sănătate şi diminuează capacitatea de muncă a omului:

– sedentarismul;

– ritmul şi gradul înalt de solicitare a sistemului nervos, a proceselor psihice şi a analizatorilor (vizual, auditiv, etc);

– solicitarea inegală;

– încordările statice prelungite;

– poziţiile vicioase ale corpului în timpul desfăşurării procesului de muncă.

Îi vom urmări în capitolul următor.

3.4. Combaterea sedentarismului prin practicarea exerciţiului fizic

Civilizaţia contemporană, dominată de explozia progresului ştiinţific, tehnic şi informaţional, creează omului condiţii din ce în ce mai bune de viaţă şi de muncă.

Omul modern, care, prin perfecţionarea neîntreruptă a mijloacelor de muncă, devine tot mai tehnocrat, începe să fie „ dominat” de creaţiile sale, ceea ce îi modifică profund poziţia în raport cu mediul fizic şi social. Sedentarismul constituie unul din factorii cu cele mai puternice efecte negative asupra sănătăţii. El mai este numit şi „ maladia secolului”. Ce se înţelege prin sedentarism şi de ce acţionează el atât de perfid asupra stării de sănătate?

3.4.1. Sedentarismul, înseamnă în primul rând, diminuarea cantităţii de mişcare din activitatea profesională, ca şi din cea de fiecare zi, adică o reducere pronunţată a volumului şi intensităţii efortului fizic. Experienţele au dovedit că absenţa sau diminuarea accentuată a efortului fizic, chiar în condiţii execepţionale de mediu şi hrană, duce la o pierdere însemnată a elementelor chimice: Azot, Sulf, Fosfor, Calciu, Potasiu şi Sodiu.

Organismul omenesc nu este un „acumulator” care, în lipsa solicitărilor fizice, „stochează” energia rezultată din metabolizarea hranei şi şi-o converteşte în lucru mecanic, la un mare interval de timp. Insuficienţa efortului fizic, a efortului funcţional antrenează organismul într-o stare de involuţie, de atrofie, caracterizată printr-o „topire” progresivă a ţesutului proteic (muscular) şi o acumulare treptată de ţesut gras.

Dintre tulburările cele mai frecvente, generate de sedentarism, amintim:

– o slabă capacitate funcţională a aparatului respirator, manifestată prin scăderea capacităţii vitale şi insuficienţa ventilaţiei pulmonare.Aceasta duce la oxigenarea defectuoasă a celulelor şi ţesuturilor, arderea incompletă a substanţelor energetice şi la apariţia unor produşi metabolici intermediari, proasta dispoziţie şi pierderea formei fizice;

– o slabă capacitate funcţională a aparatului cardio-vascular, manifestată prin puls accelerat şi tensiune arterială ridicată în repaus, oboseală cardiacă, scăderea cantităţii de sânge aflat în circulaţie;

– depunderi adipoase inestetice, obezitate regională sau generală;

– reducerea excreţiilor fiziologice şi tendinţa de formare a calculilor (pietrelor) urinari, ca urmare a eliminării unor cantităţi sporite de calciu;

– tulburări de tip degenerativ la nivelul siestemului osteoarticular, cu apariţia spondilozelor şi artrozelor;

– fenomene de iritabilitate crescută, ca urmare a perturbării echilibrului proceselor corticale de inhibiţie şi excitaţie, precum dereglări ale mecanismului somn- veghe.

Principalul mijloc în combaterea acestui „flagel” îl constituie mişcarea sub forma sa cea mai bine organizată, adaptată şi dozată pentru a avea eficienţa scontată şi anume exerciţiul fizic.

Exerciţiul fizic contribuie la prevenirea degradării şi degenerării biologice şi măreşte posibilităţile organismului de a contracara unele stări de tensiune. influenţele exerciţiului fizic asupra organismului se răsfrâng nu numai momentan asupra organelor şi funcţiilor solicitate la efort, ci cumulativ prin repetare capătând influenţe morfogenetice şi fiziologice cu efecte tonifiante de vigoare şi sănătate. În opoziţie cu acesta, imobilizarea corpului, produce atrofia şi înscriereaorganismu -lui într-un „cerc vicios” al inactivităţii.

Influenţele exerciţiului fizic aupra aparatului locomotor, respirator, cardio- vascular, precum şi influenţele asupra digestiei, nutriţiei, excreţiei, dar în special asupra sistemului nervos şi a vieţii psihice sunt tonifiante şi indispensabile vieţii, echilibrului şi armoniei vieţii omului.

3.4.2. Ritmul şi gradul înalt de solicitare a sistemului nervos, a proceselor psihice şi a analizatorilor

Perfecţionarea continuă a mijloacelor de muncă, specifice epocii contemporane, care atrage după sine reducerea continuă a rolului aparatului locomotor şi al analizatorului chinestezic în desfăşurarea activităţii profesionale, determină, intensificarea efortului perceptiv, precum şi a proceselor cognitive şi volitive. Automizarea mişcărilor specifice procesului de muncă, care uşurează până la un anumit nivel munca oamenilor, poate avea efecte negative, deoarece repetarea continuă a aceloraşi operaţiuni devine monotonă şi favorizează instalarea mai rapidă a proceselor de inhibiţie din scoarţa cerebrală ducând la oboseala centrilor nervoşi coordonatori, cu repercursiuni negative asupra procesului de muncă şi a sănătăţii.

3.4.3. Solicitarea unilaterală şi excesivă a unor segmente ale corpului, generează cu timpul unele decompensări somatice şi funcţionale care scad progresiv capacitatea de muncă şi puterea de adaptare a organismului la factorii de mediu.

3.4.4. Încordările statice prelungite, după natura lor sunt de două feluri: dinamice şi statice. Contracţiile musculare dinamice, adică acelea cu ajutorul cărora realizăm deplasarea în spaţiu a corpului, segmentelor sau a unor obiecte, se prezintă sub 2 aspecte: contracţii musculare de întindere sau concentrice şi contracţii musculare de cedare sau excentrice. Contracţiile musculare statice, au o mare importanţă în activitatea fizică a omului, ele sunt utile atunci când se urmăreşte dezvoltarea unor calităţi fizice de forţă şi rezistenţă..

3.4.5. Poziţiile vicioase ale corpului în timpul desfăşurării procesului de muncă. Caracteristica principală a poziţiilor de lucru în condiţii civilizaţiei tehnice o constituie tendinţa de a deveni tot mai stabile şi încordate, omul devenind mai sedentar.

În concluzie: un rol important în menţinerea stării de sănătate îl are modul de viaţă ordonat (regularitate şi continuitate), concomitent cu :

– exerciţii zilnice, sport, turism;

– alimentaţia raţională şi controlul greutăţii;

– controlul consumului de alimente;

– apărarea împotriva zgomotelor;

– somn suficient şi profund;

– îngrijirea activă a sănătăţii (masaj, apă, soare);

– hotărâre şi autocontrol (program).35

Calitatea vieţii este un concept evaluativ36, fiind rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor care compun viaţa umană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane. Se au în vedere următoarele componente ale calităţii vieţii:

  1. calitatea mediului ambiant

  2. calitatea umană a muncii (a vieţii de muncă)

  3. calitatea relaţiilor interpersonale

  4. calitatea vieţii de familie

Din această perspectivă, acest concept se poate suprapune cu cel de fericire. Însă dacă fericirea (starea de satisfacţie, fericire, împlinire) presupune o stare subiectivă rezultată din trăirea propriei vieţi, calitatea vieţii se referă în plus la datele/condiţiile obiective în care se constituie viaţa umană, operaţionalizate în indicatori ai calităţii vieţii. Dacă fericirea se asociază cu o perspectivă predominant etică şi în esenţa sa subiectivă, psihologică chiar, adică ce strategii trebuie să adopte individul pentru a-şi maximiza fericirea, calitatea vieţii este asociată mai mult cu o perspectivă socio-economico-politică. La aceasta din urmă, accentul cade pe determinarea factorilor obiectivi care sunt responsabili de variaţia calităţii vieţii, şi a strategiilor de acţiune în vederea maximizării ei. Aşa cum se poate observa, nu e neapărat necesar ca fericirea să fie corelată cu o calitate ridicată a vieţii. Dar, aşa cum ne-o arată viaţa de zi cu zi, calitatea vieţii sprijină puternic sentimentul de satisfacţie cu viaţa sau în faţa vieţii. Aceasta pentru că individul uman face permanent comparaţii cu cei din jur, şi are aşteptări care vizează segmentele sociale superioare lui, sperând ca şi el să le acceadă într-o bună zi. Cu toate acestea, există oameni care ating starea de fericire cumva independent de condiţiile nivelului economic de trai. Dar aceştia sunt statistic mult mai puţini decât cei care conectează mulţumirea personală cu calitatea vieţii lor. Aşa cum se va vedea mai jos, conceptul de calitatea vieţii este strâns legat de altele apropiate, cum ar fi nivelul de trai şi stilul de viaţă. Acestea din urmă cuprind şi activităţile umane întreprinse de indivizii din diferite grupuri şi categorii sociale, printre care şi practicarea sportului, de plăcere sau de performanţă.

Practicarea exerciţiilor fizice pare să fie o componentă marginală a calităţii vieţii, deşi numeroase studii au arătat că există puternice corelaţii pozitive între nivel de trai, calitatea vieţii şi nivelul de dezvoltare a instituţiilor sportive naţionale (şi a practicării activităţilor fizice la scară mare în rândul populaţiei). Din acest motiv noi apreciem că ponderea practicării exerciţiilor fizice poate fi un indicator indirect, dar real, al calităţii vieţii.

Puternic corelate cu nivelul de trai (ca efecte ale acestuia), chiar dacă nu reprezintă factori determinanţi primi ai acestuia, sunt indicatorii de sănătate, de mediu (poluarea, protecţia mediului) şi direct conectat cu aceştia, petrecerea sănătoasă a timpului liber, adică practicarea sportului.

Din păcate, datele statistice nu ne oferă un tablou prea optimist pentru România în acest sens. Astfel, indicatorii de sănătate a populaţiei indică o situaţie critică, România aflându-se, la mulţi dintre ei, pe ultimele locuri în Europa. Conform unor aprecieri oficiale, printre care şi Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale, situaţia critică a stării de sănătate este dată de efectul combinat al mai multor factori: sărăcia (lipsa resurselor financiare, alimentaţia deficientă, condiţii proaste de locuit, lipsa accesului la condiţii de igienă elementară), dezorganizarea socială (abandonul grijii faţă de propria sănătate, stiluri nesănătoase de viaţă, deficit de cultură şi educaţie sanitară), deficitul de acces la serviciile medicale, deficitul serviciilor de prevenţie şi tratament ambulatoriu, dispariţia sistemului de îngrijire medicală bazat pe teritorialitate. Printre grupurile sociale cu deficit de acces la serviciile medicale se află vârstnicii săraci, mai ales cei din zonele rurale, şomerii fără alte surse de trai, rromii, tinerii proveniţi din instituţiile de ocrotire, familiile cu mulţi copii etc.

Fondurile alocate pentru sănătate sunt încă mici, chiar dacă în ultimii ani au fost în creştere. Atât veniturile globale ale populaţiei cât şi unele deficienţe în sistemul de securitate şi asistenţă socială, conduc la o ipostază socială prea puţin strălucită în ceea ce priveşte nivelul de trai.

Un nivel de trai scăzut nu aduce nici prea multă diversitate în petrecerea timpului liber. Tinerii nu par prea dornici nici să activeze în organizaţii sau asociaţii culturale, politice, sportive sau de altă natură. Lucrurile se prezintă diferit pentru tinerii statelor dezvoltate. Se pare aşadar că activismul de orice natură se corelează cu nivelul de trai. Rapoartele de Evaluare a Sărăciei ale Băncii Mondiale (2002, 2003) atestă relaţiile strânse dintre bogăţie şi practicarea la scară largă a diverselor sporturi.

În aceste condiţii, practicarea sportului nu pare să fie, din păcate, o prioritate a românilor. Oferta de servicii în ceea ce priveşte sportul este şi ea cu mult sub cea prezentă în statele mai dezvoltate, dar superioară celor din aşa-numita „lume a treia”. Se constată totuşi îmbunătăţiri la nivel legislativ în ultimii ani în ceea ce priveşte activităţile sportive. Fie că e vorba de cluburi de fittness, săli de aerobic sau cluburi de tenis, acestea cunosc o oarecare dezvoltare. Desigur, categoriile socio-demografice care apelează la sport ca loisir sunt cele mai avantajate (dar şi cele mai reduse statistic), iar cele care practică sportul de performanţă fac acest lucru uneori din necesitate, şi nu doar din simplul „cult al sportului”, adică pe principiul mens sana in corpore sano. Cei care optează pentru sporturile costisitoare (cum ar fi tenisul de câmp sau schiul) sunt în special cei care au venituri care să le permită să le practice. Deşi e greu de găsit o evidenţă statistică a numărului practicanţilor unui anumit sport la nivel naţional (de performanţă sau ca hobby), este de ordinul evidenţei că aceştia sunt – şi nu doar la noi – cu atât mai puţini cu cât sportul respectiv necesită costuri mai ridicate.

Inclus în programele şcolare, prezent masiv în mass-media şi practicat de unii cu asiduitate, sportul este un fenomen contemporan care nu poate fi neglijat. Aceasta atât pentru că tot mai mulţi oameni sunt conştienţi că a asigura o calitate ridicată a vieţii lor implică practicarea de exerciţii fizice, cât şi deoarece el este realmente o formulă (sănătoasă însă) a modei. O societate care promovează sportul şi înţelege valoarea lui în viaţă este una care îşi asigură o componentă solidă a bunăstării şi optimismului social.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o definiţie oficială a sănătăţii, ea fiind formulată astfel: „Sănătatea este acea stare de complet bine fizic, mintal şi social şi nu constă numai în absenţa bolii şi a infirmităţii…sănătatea e un element al vieţii cotidiene” (OMS,1986).

Sănătatea înseamnă deci mult mai mult decât absenţa bolii, a anormalităţii fizice şi are un sens mult mai larg, multidimensional, pe mai multe planuri: fizic, psihic şi social. Este vorba despre un concept superior, cu un larg orizont, care nu poate fi separat de mediul social, de condiţiile social-economice în care oamenii trăiesc şi muncesc. Numai societatea în care totul este consacrat bunăstării omului poate conferi condiţiile optime pentru apărarea şi promovarea sănătăţii. Sănătatea trebuie concepută şi ca un factor important în determinarea acelui concept complex pe care îl denumim „calitatea vieţii”.

Pe plan biologic, sănătatea are la bază un echilibru al tuturor funcţiilor organismului, al compoziţiei chimice a umorilor şi ţesuturilor corpului omenesc. Acest minunat echilibru este permanent întreţinut şi controlat printr-un mecanism complex în care intră numeroşi factori: chimici, fizici, psihici, sociali. Între starea de sănătate şi starea de boală, graniţa este uneori greu de stabilit, între ele existând stări de tranziţie sau de limită (borderline) care se pot transforma pe nesimţite în stare de boală.

O preocupare a medicinii moderne, preventive, constă tocmai în descoperirea timpurie, prin metodele cele mai sensibile, ale acestor stări de tranziţie, ale stărilor morbide în stadiul lor biochimic, înainte de a ajunge în boală clinică.

Pe plan bio-medical, progresele extraordinare făcute în ultimele decenii au permis o exploatare mult mai profundă a stării de sănătate. Dispunem astăzi de posibilităţi de investigaţie mult mai fine şi mult mai precise, care depăşesc cu mult simţurile noastre comune de apreciere, pentru descoperirea cât mai precoce a stărilor anormale, a devierilor de sănătate. Astfel, ştiinţa modernă face posibilă ca organismul uman să devină astăzi din ce în ce mai transparent şi accesibil explorărilor morfologice cele mai fine.

În viziunea specialiştilor calitatea vieţii ca parte a sănătăţii fizice şi mentale reprezintă adoptarea unui mod de viaţă sănătos, creşterea şi dezvoltarea personală, capacitatea de a face faţă problemelor şi atingerea stării de bine. Fiecare cetăţean trebuie să se integreze într-un anume mediu în care să se simtă confortabil. În acest mediu – de care se simte atras, a cărei apartenenţă şi-o reclamă şi în care îşi desfăşoară activitatea cu succes sau nu (în funcţie de aspiraţiile personale) – pentru atingerea idealurile şi scopurile personale, el îşi formează capacitatea de a se exprima, un mod de viaţă. Din punct de vedere al sănătăţii fizice o persoană e estimată sănătoasa dacă se bucură de o sănătate fizică şi de o bună nutriţie, este în bună formă fizică şi e satisfăcută de apartenenţa sa.

Din punct de vedere social, o persoană atinge un nivel de sănătate dacă se bucură de relaţii bune cu familia, prietenii, cunoştinţele etc.

Din punct de vedere al atingerii maturităţii o persoană este catalogată drept sănătoasă în momentul în care învaţă noi lucruri, îşi ameliorează relaţiile şi poate înfrunta dificultăţile vieţii.

Definirea conceptului de sănătate, acceptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi înscrisă în preambulul constituţiei acestui for internaţional, subliniază faptul că prin sănătate trebuie înţeleasă „o completă bunăstare fizică, mintală şi socială, care nu constă numai în absenţa bolii sau infirmităţii”.

Sănătatea este considerată a fi o condiţie umană cu dimensiuni de ordin fizic, social şi psihologic, fiecare dintre ele carac­terizându-se printr-un continuu, cu un pol pozitiv şi altul negativ (sănătate pozitivă, sănătate negativă).

Sănătatea pozitivă este asociată capacităţii de a resimţi bucuria de a trăi şi de a face faţă solicitărilor vieţii. Ea nu semni­fică doar simpla absenţă a bolilor.

Pentru a spune că cineva beneficiază de o sănătate pozitivă, este nevoie ca fiecare dintre componentele sănătăţii: fizică, socială şi psihologică a acelei persoane, să se afle la polul său pozitiv. Starea de bine este un concept holistic, care descrie o stare de sănătate pozitivă a indivizilor şi include bună-starea fizi­că, socială şi psihologică.

Sănătatea negativă este asociată cu morbiditatea şi în caz extrem, cu mortalitatea prematură. Morbiditatea poate fi definită ca fiind orice abatere, subiectivă sau obiectivă, de la bună-starea fizică sau psihică, mai puţin moartea. Factorii principali care influenţează starea de sănătate sunt numeroşi şi complecşi: biologici, demografici, sanitari, ecologice, mediul fizic, mediul social etc. Factorii biologici care exercită o influenţă hotărâtoare asupra unor indicatori ai stării de sănătate sunt: natalitatea şi fertilitatea, mortalitatea, morbiditatea, dezvoltarea fizică ş.a.

Sportul, activitatea fizică în general are efecte favorabile asupra dezvoltării fizice a individului şi a comunităţii. Acest adevăr este deja bine cunoscut şi unanim acceptat. Există un număr din ce în ce mai mare de dovezi şi argumente care sprijină ideea că activitatea fizică prestată în timpul liber, dar numai, după anumite criterii, ajută la menţinerea, promovarea şi / sau recâştigarea sănătăţii.

Beneficiile activităţii fizice asupra sănătăţii publice au fost examinate şi recunoscute de mai multe organisme internaţionale, cum ar fi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Federaţia Internaţională de Medicină Sportivă, Consiliul Europei. Activitatea fizică sistematică poate să menţină şi să îmbunătăţească structura diverselor ţesuturi şi organe, să amelioreze funcţiile şi să contracareze deteriorările care tind inerent să apară datorită inactivităţii (sedentarismului) şi înaintării în vârstă. Acesta este motivul pentru care în ţările dezvoltate, termenul de „fitness” (condiţie fizică) şi cel de „health” (sănătate) sunt cvasi-similari, interschimbabili.

Condiţia fizică reprezintă capacitatea de a executa un lucru muscular în mod satisfăcător. Ea poate fi direcţionată spre oricare dintre cele două obiective, performanţa sau sănătatea. Condiţia fizică raportată la starea de sănătate se referă la acele componente ale condiţiei fizice, asupra cărora nivelul obişnuit de activitate fizică are efecte favorabile sau nefavorabile şi care se raportează la statutul de sănătate. Ea se caracterizează prin ”abilitatea de a efectua cu vigoare activităţi zilnice şi o prezenţă a trăsăturilor şi capacităţilor asociate cu un risc minor de îmbolnăvire prematură şi de dezvoltare a stărilor asociate cu inactivitatea fizică obişnuită”.

O capacitate fizică adecvată prin practicarea cu regularitate a activităţilor fizice se traduce printr-o performanţă fizică crescută, încredere în sine şi independenţă în plan fizic şi psihologic, contribuind şi la calitatea percepută a vieţii.

Caracteristicile fundamentale ale activităţilor fizice pentru a asigura condiţia fizică sunt următoarele:

  • să angajeze grupe musculare mari,

  • să impună o sarcină mai mare decât ceea obişnuită,

  • să impună un consum energetic substanţial mai mare.

În practică aceasta înseamnă executarea frecventă, (zilnic) a unor exerciţii ritmice, susţinute, timp de cel, puţin 20-30 de minute.

Multe forme de activităţi de recreere activă includ exerciţii vigu­roase. Întotdeauna aceste activităţi asigură efecte sanogenetice cu condiţia ca ele să fie executate în mod regulat şi cu o pre­gătire adecvată. La majoritatea adulţilor, mersul alert îndeplineşte aceste condiţii minime. Dacă mersul este completat cu alte activităţi în vederea exersării musculaturii, majoritatea adulţilor fac progrese. Efectele sanogenetice ale activităţilor fizice sunt:

  • funcţionale, de îmbunătăţire ale funcţiilor tuturor aparatelor şi sistemelor;

  • profilactice, de împiedicare a apariţiei bolilor.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sport

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web