Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

“Maeştrii romanilor”. Arta etruscă

in Arta

În mileniul I a.Chr au existat în peninsula italică mai multe centre de cultură care s-au dezvoltat paralel. Dintre acestea, una din cele mai importante, prin aportul pe care l-au adus la formarea artei romane, a fost centrul de cultură şi artă etrusc.

Arta etruscă începe să fie cunoscută chiar din sec. VIII a. Chr prin mormintele cavou şi inventarul lor funerar. Ceea ce caracterizează arta etruscă în afara particularismului, este extrema receptivitate faţă de modelele venite din afară: mai întâi din Orient, apoi din Grecia propriu-zisă şi din Grecia Mare.Influenţa elenică a fost atât de profundă încât unii refuză să acorde până şi o aparenţă de autonomie artei etrusce, care ar fi pur şi simplu o producţie provincială şi o reflectare a artei greceşti. Această afirmaţie este considerată de Raymond Bloch, ca fiind una forţată şi pe bună dreptate: deşi a existat o influenţă clară elenistică nu se poate nega originalitatea şi paricularitatea artei etrusce care se manifesta prin via sensibilitate artistică, gustul pentru decorativ dus până la exces.

Arhitectura. Deşi aveau în Antichitate reputaţia de buni arhitecţi au rămas puţine mărturii în ceea ce priveşte arhitectura civilă şi religioasă. Izvoarele literare mai fac câte o referire la arhitectura etruscă; astfel Vitruvius în De arhitectura redă câteva aspecte legate  de construcţiile etrusce, amintind că arhitectul care  în 261  de la fondarea Romei a construit templul lui Ceres în Circus Maximus s-a orientat după dimensiunile şi planimetria templului etrusc(din care nu s-a găsit nici o urmă). Alte izvoare relatează faptul că tot etruscii au construit templul lui Zeus Capitolinus de pe Capitoliu şi mult discutata Cloaca Maxima. Însă urme tangibile de temple nu au rămas, astfel nu se poate reconstitui exact arhitectura lor. (S-au descoperit doar bazele şi fundaţiile unor ziduri etrusce, dar acestea se limitează la resturi de ziduri despărţitoare). Tot Vitruvius este cel care ne dă căteva informaţii privind arhitectura templelor: erau construite  pe un podiu de piatră înaltă de formă pătrată, prezenta o cella  tripartită destinată triadei divine supreme. Cella era precedată de un portic adânc, format din două rânduri de coloane de lemn. Edificiul era din cărămidă, fără nici o decoraţie de marmură sau bronz. Decorul arhitectural era din ceramică (şi mai rar bronz), plăci de teracotă pictate sau cu motive florale, formând o friză continuă; figuri de teracotă reprezentând capete de femei sau fauni aşezate de-a lungul marginilor inferioare ale acoperişului (antefixe); cu statui de războinici, amazoane, ori sfincşi plasate pe vărful sau extemităţile frontonului. Mai tărziu frontonul putea fi ornat cu scene mitologice sau simbolice în basorelief ori ronde-bosse tot din argilă. Se pare că templele şi-au păstrat neschimbate forma de-a lungul istoriei.

Arhitectura laică se manifesta pregnant în special în conformaţia oraşelor etrusce înconjurate de ziduri ciclopice, prevăzute cu porţi monumentale (care aveau la origine arhitrava orizontală monolitică la fel ca porţile epocii miceniene) ,stăzi pavate,poduri, apeducte şi canale. Casele etrusce se compuneau dintr-o încăpere centrală, numită atrium, deschisă în partea de sus(compluvium) pentru a permite să pătrundă lumina şi ploaia. Sub această deschidere se afla un bazin cu apă (impluvium).În jurul încăperii erau dispuse camerele.Un aspect arhitectonic interesant est folosirea arcului: deşi nu a fost inventat de etrusci, eo au fost primii care l-au folosit după criterii  matematice. Roma pare-se că a moştenit o întreagă suită de cunoştinţe tehnice care au permis artei arhitecturale romane şa ajungă la oînflorire rapidă şi precoce.

Arhitectura funerară aduce cea mai originală contribuţie etruscă. Necropolele sun cu adevărat “oraşele morţilor”. Mormintele cavou sunt rânduite pe străzi şi pe “cartiere”iar “locuinţa mortului ”cum era denumit mormântul reproducea într-adevăr o locuinţă.Existau şi morminte tumulare – circulare cu un diametru de 40 m, interiorul fiind împărţit în mai multe încăperi.Uşi cu cornişe, ferestre, mobilier, obiecte preţioase toate erau reproduse în roca săpată. Decoraţiile pictate erau menite să întregească această imagine:tavanul pictat cu frunze , ramuri, motive ornamentale. Pereţii laterali erau împărţiţi în panouri şi redau scene din viaţa defunctului constituind adevărate instantanee de viaţă cotidiană. Sarcofagele erau aliniate de-a lungul pereţilor iar pe bănci erau aşezate urnele de incineraţie (un mormânt cavou putea adăposti rămăşiţele mai multor decedaţi).

De observat că în artele plastice etruscii, deşi au primit un impuls intens din partea artei greceşti, introduc o serie de accente noi potrivit unei filosofii proprii de viaţă. Deşi nu are academismul formelor greceşti, artele plastice, în special sculptura se caracterizează prin vitalitate şi spontaneitate.

Sculptorul îşi alegea materialul – piatra, teracota, bronzul, alabastrul – în funcţie de destinaţia operelor (la fel ca în Roma mai târziu). Majoriatea sculpturilorcu destinaţie funerară erau din piatră, cele destinate templelor erau din teracotăiar statuile oferite zeilor (ex-voto) ori cele pur decorative erau din bronz. Perioadei de apogeu a civilizaţiei etruscilor îi corespunde epoca arhaică a artei greceşti. Imobilitatea, formele rotunde, ochii migdalaţi, tipicul “surâs arhaic” atestă legăturile cu arta greacă. (Exemplu specific fiind Apollo din Veii) Interesant este faptul că etruscii şi-au menţinut aceste caracteristici arhaice şi atunci când Grecia păşise în epoca clasică a artei. Atenţia acordată ochilor, grija pentru veşminte şi indiferenţa pentru proporţiile trupului sunt caracterisitcile definitorii ale sculpturii etrusce.

Basoreliefurile de pe sarcofage şi de pe urnele funerare au subiecte de inspiraţie greceşti, insă nici grecii nu au atins nivelul basoreliefurilor etrusce din secolele V-IV a.Chr., la acestea adăugându-se şi sculpturile din teracotă de pe sarcofage, cu personaje redate cu grijă, cum ar fi sarcofagul necropolei de la Cerveteri. Este remarcabilă la aceste statui impresia de armonie şi calm, fineţea trăsăturilor feţei în contrast cu privirea fixă şi surâsul ironic. Din sculptura etruscă s-au păstrat şi obiecte din bronz cum ar fi Lupoaica aşezată la Roma pe Capitoliu, ca simbol al izgonirii regilor etrusci şi al instaurării Republicii.

Pictura este prezentă în marea ei majoritate în context funerar, ajungând la nivelul cel mai expresiv în mormintele- cavou din Tarquinia. Tehnica folosită era a frescei: în tencuiala de stuc se gravau mai întîi contururile figurior după care se aplicau culorile, în special roşu, brun, albastru galben şi negru, mai rar alb şi verde. Prin canonul artistic prezent şi în alte zone (Egipt, Creta), corpul bărbaţilor era pictat în brun iar al femeilor în alb. Subiectele abordate nu se repetă niciodată, în aşa fel încât fiecare mormânt avea “individualitatea” sa. Se poate observa oanumită evoluţie: dacă la începuturi pictura reda subiecte cu tematică veselă, din sec V a. Chr. Se ajunge la o notă de austeritate şi de melancolie. Se accentuează tendinţa realistă şi se introduce porterul. Culorile deschise sunt înlocuite cu tonalităţi mult mai sumbre, a degradeurilor. Pe plant tematic se poate observa prezenţa tot mai pregantă a divinităţilor Infernului, a sufletelor ce rătăcesc în lumea de dincolo, tematică ce înlocuieşte reprezentările vesele de banchete. Impresia lăsată de pictura de acest tip este de incoerenţă şi de haos exprimând sentimentul declinului ce obseda societatea etruscă. Cucerită de Roma, bogatul ţinut al Etruriei va influenţa hotărâtor evoluţia artei romane în aşa fel încât până în sec IV a. Chr. Cele două direcţii artistice (etruscă şi romană) se dezvoltă în paralel până la confuzie.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web