Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Managementul stresului in clasa de elevi

in Pedagogie

invatamant

Managementul stresului este abilitatea individului de a face faţă presiunilor de zi cu zi. Prin managementul stresului se urmăreşte iniţial identificarea cauzelor acestor presiuni şi apoi reechilibrarea şi reducerea reacţiei prelungite a corpului la factorii interni sau externi cauzatori de stres, prin aplicarea unor tehnici specifice.

Indiferent de ceea ce facem în viaţă, experimentăm deseori stresul. Un studiu recent desfăşurat de către Reader’s Digest în 15 ţări europene a demonstrat că, în momentul de faţă, românii au „reuşit” o contra-performanţă spectaculoasă: suntem pe locul 1 în Europa la nivelul de stres perceput: 52% consideră că stresul este cea mai mare problemă de sănătate, în raport cu media europeană de 33%.

Ce este stresul? Cea mai potrivita definitie ar suna cam asa: Stres-ul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu cerinte, sarcini, situatii care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase, sau cu miza mare pentru persoana in cauza.

Stresul este declansat atat de problemele externe cu care ne confruntam, cat si de modul in care facem fata (sau nu reusim sa facem fata) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confrunta cu o mare diversitate de factori de stres in cursul intregii lor existente, iar despre unii s-ar putea spune ca sunt stimulati si dau maximum de randament doar cand se afla “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul in care incetam sa facem fata in mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor incepe sa-si faca aparitia.

Intotdeauna stres-ul decurge din imbinarea a trei caracteristici cheie: prezenta factorilor de stres; resursele personale de confruntare cu stresorii si tipul de reactii la stres.

Hans Selye care s-a dedicat studiului stresului, a concluzionat încă din 1956 că stresul NU este în mod necesar ceva negativ; caracterizarea stresului ca fiind negativ sau pozitiv se face în fiecare situaţie în parte. De asemenea, până la o anumită limită, stresul este chiar necesar activităţii noastre cum ar fi, de exemplu, pentru protecţia noastră, în cazul reacţiilor necesare pentru evitarea unui accident rutier prin mobilizarea tuturor resurselor organismului. În acest caz, vorbim de un stres pozitiv, deoarece este vorba despre o siutaţie stresantă în care se sesizează reacţii la stres ale corpului tipice – inima începe să bată mai tare, creierul primeşte mai mult oxigen, muşchii se încordează, etc. – dar pentru o rezolvare pozitivă a situaţiei.

Eustres – reprezinta un cuvant compus din doua parti. Prefixul deriva din grecescul eu insemnad bine, bun. Atasat cuvantului stres, acestea vor semnifica literar „stres bun”.

Distres – este mult mai adesea utilizat pentru acel tip de stres cu conotatii negative.

Amandoua formele de stres consuma in egala masura organismul si sunt cumulative in natura, depinzand in mare masura de modul in care o persoana care se adapteaza la o schimbare care a cauzat in primul rand stresul. Organismul nu poate in mod fizic sa discearna intre cele doua forme de stres.

Însă, stresul susţinut cauzează oboseală, căderea părului, insomnii, hipertensiune şi afecţiuni ale inimii, scăderea sistemului imunitar, obezitate, disfuncţii sexuale, etc.

Sursele stresului:

din exterior – stresul de la locul de muncă/scoala, cel cauzat de probleme relaţionale şi conflicte, sau de anumite situaţii familiale (căsătorie, deces, divorţ) ori dificultăţi financiare.

– din interior, cauza provenind din interiorul nostru. Unii dintre noi ne gândim zile în şir la ceea ce s-a întâmplat chiar şi după finalizarea unor evenimente neplăcute, amplificând senzaţiile şi trăirile de stres.

Printre semnele timpurii ale stresului sunt probleme de concentrare, nerăbdare, dureri de cap, infertilitate, ulcer, hiper sau hipotensiune, insomnie, slăbire sau îngrăşare rapidă, răceli repetate, dureri musculare, căderea părului, dureri în piept, nervozitate, concentraţie mare de colesterol în sânge, oboseală cronică, etc. Este foarte important să recunoaştem cauzele şi semnalele stresului şi să le înlocuim cu un stil de viaţă sănătos cât mai repede.

Daca un eveniment este perceput ca fiind stresant, pot aparea reactii de natura cognitiva, emotionala si comportamentala: deficit de atentie, scaderea capacitatii de concentrare, diminuarea creativitatii, dificultati in luarea deciziilor, ganduri negative despre sine, lume si viitor, pesimism, scaderea interesului fata de lucruri care altadata reprezentau hobby-uri, anxietate, depresie, izolarea de prieteni, fumatul excesiv, consum de alcool.

Resursele individuale de adaptare la stres sunt reprezentate de capacitatea cognitiva, emotionala si comportamentala a fiecarui individ de a reduce, stapani sau tolera solicitarile interne si externe care depasesc capacitatea de raspuns automata a organismului. De cele mai multe ori decurge din autoevaluarea propriilor resurse pentru a face fata evenimentelor evaluate ca fiind negative sau amenintatoare. Factori individuali cum sunt stima de sine, asertivitatea, optimismul sau sentimentul de autoeficacitate sunt factori de protectie impotriva stresului.

Modalitati de management al stresului:

Informarea privind sursele de stres;

Constientizarea reactiilor la stres;

Dezvoltarea unor abilitati si comportamente de management al stresului: dezvoltarea asertivitatii, comunicarii pozitive cu ceilalti, invatarea tehnicii de a spune NU, identificarea si rezovarea conflictelor atunci cand apar, invatarea metodelor de rezolvare a problemelor si de luare a deciziilor, invatarea unor metode de relaxare;

Stabilirea si mentinerea unui suport social adecvat;

Dezvoltarea unui stil de viata sanatos: mentinerea unei greutati normale, practicarea regulata a exercitiilor fizice, renuntarea la consumul de alcool si a fumatului;
Dezvoltarea stimei de sine: stabilirea prioritatilor si limitelor, participarea la activitati care dezvolta stima de sine, stabilirea unor scopuri realiste;

Managementul timpului;

Este evident pentru noi toti ca nu avem puterea de a contola evenimentele din viata noastra fie ele placute sau mai putin dorite, atunci nu ne ramane decat sa invatam sa le facem fata. E in puterea noastra insa sa reactionam intr-un mod care sa ne ajute sa le depasim.

Sugestii pentru adaptarea la stres si pentru combaterea acestuia

Giulia Negura, psiholog, considera ca „prin antrenamente de crestere a capacitatii de adaptare, pe care le poti realiza si singur”, stresul poate fi controlat.

In acest scop sunt formulate urmatoarele 10 sfaturi:

  1. Admite ca esti stresat si accepta-ti propriile limite – „Da! Sunt stresat!”

  2. Recunoaste ca ai nevoie de o schimbare in ritmul vietii tale – „Trebuie sa schimb ceva!”

  3. Cerceteaza cauzele stresului – „De ce sunt stresat?”

  4. Modifica acele conditii de munca pe care le socotesti stresante – „Sa ma ocup putin de mine!”

  5. Gaseste timp pentru relaxare. Lucrurilor care iti fac placere, acorda-le macar cateva minute pe zi – „Acum fac ce imi place!”

  6. Rezolva conflictele interpersonale in care esti implicat, dar fa-o cu calm, prin dialog – „Este necesar sa discutam!”

  7. Vorbeste intotdeauna cu persoana care iti este aproape despre problemele tale – „Trebuie sa discut despre problemele mele!”

  8. Gandeste pozitiv. Atitudinile optimiste ne influenteaza fara sa constientizam pe loc efectele lor benefice asura sanatatii si randamentului nostru – „Sunt vesel si optimist, viata este frumoasa, daca eu vreau!”

  9. Propune-ti obiective intr-o maniera realista. Nu esti supraom! Agenda de lucru nu trebuie incarcata – „Si maine va fi o zi!”

  10. Daca aceste noua sfaturi nu ti-au fost de niciun folos, apeleaza cu incredere la un psiholog!

Daniel Shapiro propune si el 15 tipuri de activitati simple si usor de realizat, care pot contribui la reducerea stresului.

  1. Faceti exercitii fizice (plimbari scurte, urcatul si coboratul scarilor, diverse miscari ale membrelor si capului, alergari pe loc etc.)

  2. Spuneti glume

  3. Ganditi pozitiv

  4. Scrieti lucrurile care va streseaza

  5. Vorbiti cu un prieten sau cu o ruda

  6. Schimbati mediul

  7. Tipati

  8. Stati in liniste

  9. Ascultati muzica

  10. Faceti-va un masaj (masati-va gatul, urechile si tamplele, pielea capului, umerii)

  11. Cititi o carte sau uitati-va la TV

  12. Relaxati-va muschii

  13. Imaginati-va ceva relaxant

  14. Respirati adanc

  15. Rostiti ceva ce ati realizat in mod creator


EFECTELE NEGATIVE ALE MANAGEMENTULUI

DEFECTUOS AL CLASEI

Managementul clasei orientează atenţia şi preocuparea cadrului didactic spre aspecte care condiţionează succesul educaţional: analiza clasei şi din perspectivele problemelor grupului şcolar, schimbarea atitudinii faţă de analiza şi rezolvarea problemelor disciplinare de activitate, utilizarea raţională a diferitelor resurse implicate, crearea şi menţinerea climatului educaţional, cultivarea relaţiilor interpersonale pozitive între elevi, diversificarea modurilor şi conţinuturilor comunicării în clasă şi a circulaţiei informaţiilor, efectuarea corelată a principalelor roluri manageriale ale sale (planificarea, organizarea, decizia, coordonarea, îndrumarea, consilierea, controlul, evaluarea, reglarea). În lipsa sau utilizarea lor necorespunzătoare, apar ca efecte negative: oboseala, supraîncărcarea, lipsa de motivare a clasei, deprecierea climatului educaţional, minciuna, agresivitatea.

a) Oboseala

Oboseala a fost şi continuă să fie intens studiată. Nu se ştie foarte bine care sunt elementele care o provoacă, care sunt mecanisnele ei fundamentale şi locul pe care îl ocupă în structura intelectuală. Teoriile oboselii se împarte în două categorii. În prima categorie sunt cuprinse concepţiile potrivit cărora substanţa oboselii este în raport cu organismele care lucrează sau cu alte sisteme. Aici se încadrează teoriile toxinelor şi teoriile resurselor energetice ale organelor care lucrează. A doua grupă este cea a teoriei sistemului nervos central, care consideră că substanta oboselii rezidă în schimbările de activism ale cortexului.

După teoria consumului de resurse energetice, mecanismele oboselii constau în declinul progresiv al resurselor energetice din organele care lucrează. Cu cât scad resursele energetice activate cu atât oboseala organelor care lucrează este mai mare.

Conform teoriei toxinelor cu cât cantitatea de toxine produse în organele active creşte cu atât acestea sunt mai lent eliminate, cu cât mai repede se instalează oboseala.

Principiile teoriei sistemului nervos central (SNC) au ca punct de plecare schimbările ce au loc în sistemul nervos central şi în organismul viu în timpul activităţii. Experimentele au demonstrat că în timpul unei activităţi repetitive prelungite, prin reducerea potenţialului funcţional (eficacitatea funcţională) celulele cortexului declanşează imediat procesul invers, efortul de restabilire a potenţialului funcţional. Dacă procesul de restabilire se dovedeşte suficient pentru a reinstaura echilibrul, persoana respectivă nu mai resimte oboseala.

Specialiştii clasifică oboseala în următoarele grupe:

ˇ Oboseala musculară (dinamică şi statică) determinată de efortul muscular şi de contractarea musculară fixă.

ˇ Oboseala neurosenzorială cauzată de tensiunea nervoasă a simţurilor (ochi, urechi).

ˇ Oboseala psihică determinată de factori de natură psihică.

Cauze ale sunt:

ˇ intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale;

ˇ factorii de mediu (temperatura, lumina, zgomotul);

ˇ factorii de natură psihică (responsabilităţi, griji, conflicte);

ˇ monotonia sau rutina muncii;

ˇ boli şi dureri.


Formele de manifestare a oboselii la om sunt multiple:

ˇ scăderea atenţiei;

ˇ încetinirea şi inhibarea percepţiei;

ˇ inhibarea capacităţii de gândire;

ˇ scăderea randamentului activităţii fizice şi intelectuale.

W. Van Gusber, expert în monotonia în activitate, descrie starea de activitate fizică şi mentală redusă manifestată prin instalarea sentimentului de epuizare, somnolenţă, reducerea capacităţii de reacţie şi fluctuaţie ca fiind expresia unui declin constant în ceea ce priveşte rezultatele educaţionale obţinute de elev. Din perspectiva managementului clasei de elevi starea de monotonie şi supraîncărcarea ca factori determinanţi ai oboselii de tip managerial sunt urmarea unor disfuncţii organizatorice ale activităţii din clasa de elevi cum ar fi: activităţi şi sarcini repetitive, monotone, absenţa conexiunii inverse reale, perpective motivaţionale limitate, durata şi intensitatea inadecvate ale activităţilor; interesul scăzut al elevilor pentru activităţi instructiv-educative, conduse inoportun de cadrul didactic.

Conceptele de interes pentru managementul clasei sunt: oboseala obiectivă şi oboseala subiectivă (plictiseala). Oboseala obiectivă reprezintă tipul de oboseală care antrenată intr-o activitate epuizantă sau prelungită şi care se manifestă printr-o reducere semnificativă, măsurabilă a cantităţii şi a calităţii rezultatelor scăzute. Sentimentul de delăsare şi epuizare se numeşte oboseală subiectivă, care este identificată cu un sentiment de plictiseală. Plictiseala reprezintă un grad mai scăzut al oboselii şi un simptom natural al instalării ei. Relaţia dintre cele două nu a fost pe deplin clarificată. Plictiseala apare de multe ori fără o cauză obiectivă. Un elev poate să se simtă plictisit fără să aibă motive obiective. Astfel el este plictisit imediat după ce începe să lucreze, dacă sarcina de învătare nu este interesantă. Alteori când un fond muzical insoţeşte desfăşurarea sarcinii respective, starea de plictiseala poate fi înlocuită de una de entuziasm, în care elevul poate învăţa, exersa timp îndelungat şi cu o dispoziţie agreabilă.

Cea mai importantă cauză a oboselii elevilor din punct de vedere managerial este suprasolicitarea, de aceea este importantă stoparea prestaţiilor care ignoră disponibilităţile la efort limitate ale elevilor în implicarea lor în sarcinile de învăţare diferite în spaţii de timp şi contexte de efort.

b) Supraîncărcarea

Supraîncărcarea elevilor se realizează prin prevederile orarului, volumul de sarcini în clasă şi acasă, conţinuturile programelor, regimul zilei şi al săptămânii. Ea are drept cauză majoră sistemul de instrucţie cu orar variabil, care cere mai mult elevilor decât orarul şcolar normal (doar dimineaţa). În cazul în care cursurile au loc după-amiaza elevii muncesc în condiţii fizice, intelectuale şi psihologice extrem de nefavorabile.

În urma investigaţiilor privind parcursul şcolar al elevilor care merg la şcoală dimineaţa faţă de cei care merg după-amiază, s-a constatat că eficienţa totală a elevilor este mai bună dimineaţa decât după-amiaza. Ea atinge nivelul maxim dimineaţa în primele două sau trei ore şi nivelul minim la sfârşitul celei de-a cincea ore, iar după-amiaza, cu aceeaşi folosire a timpului, eficacitatea aceloraşi elevi este mai ridicată după prima oră şi la nivelul cel mai de jos la finalul perioadei de studiu. Diferenţa de performanţă reprezintă rezultatul odihnei nocturne a elevilor şi condiţiile de mediu fizic din clasă, care diferă foarte mult de la o perioadă la alta.

c) Lipsa de motivare a clasei

Motivaţia este o componenţă crucială a procesului de învăţământ. Potrivit legii efectului a lui Thorndike, învăţarea este substanţială atunci când ea este urmată de o stare de mulţumire, satisfăcându-l pe cel care învaţă. Elementele care se privesc motivaţia în sala de clasă sunt: motivaţia intrinsecă / motivaţia extrinsecă, motivaţia cognitivă/ motivaţia afectivă; autocontrolul motivaţional.

93% din elevii buni au realizat ceea ce au realizat datorită propriilor eforturi de studiu individual, însoţite şi sprijinite de motivaţie, de autostimulare. În calitate de manager, cadrul didactic trebuie să reuşească să transfere motivele dinspre produs către proces (referitor la învăţare) şi de construirea la nivel individual a unor strategii metacognitive de susţinere a actului în sine.

Brandura şi Zimmerman propun cinci strategii de autostimulare ale şcolarului în sala de clasă:

1. Copiii trebuie învăţaţi să folosească un limbaj interior pentru a-şi redimensiona motivaţia (exemplu: repetiţia unei fraze cum ar fi „Voi face mai bine data viitoare.”)

2. Copiii trebuie să-şi schimbe reprezentările despre stilul şi metodele proprii de învăţare, adecvându-le unor principii general valabile, dar şi la ceea ce s-a dovedit a fi stilul „omului însuşi”. Obişnuirea cu cele mai bune metode şi mijloace de învăţare nu trebuie să se facă arbitrar, ci prin parcurgerea şi înţelegerea lor de către fiecare elev.

3. Copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi facă cunoscute şi să-şi argumenteze părerile în public. Discuţiile libere permit observarea modului de gândire a elevilor şi împărtăşirea lui clasei. Cadrul didactic reuşeşte să cunoască felul de a gândi şi comportamentul elevului din punct de vedere socio-interacţional şi motivaţional.

4. Copiii trebuie să înveţe strategii ce implică participarea activă, pentru a-şi dezvolta propria motivaţie şi pentru dobândirea unui exerciţiu de relaţionare socială. Învăţarea reciprocă presupune curaj din partea cadrului didactic în a accepta şi a putea să schimbe rolul cu elevii, solicitându-le prin empatie să înţeleagă modul de gândire al celuilat. În cazul în care aceste strategii au succes motivaţia elevilor poate creşte proporţional.

5. Copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi pună întrebări despre ceea ce au citit şi să rezume anumite paragrafe

Acest sistem operativ aflat la dispoziţia managerilor şcolari pot optimiza nivelul motivaţiei elevilor, dar şi anumite capacităţi intelectuale. Există elevi care lucrează sub posibilităţile lor intelectuale din cauza absenţei motivaţiei, ceea ce conduce la neimplicarea lor în interacţiunile din clasă. Cadrul didactic trebuie să conştientizeze aportul motivaţiei la îmbunătăţirea performanţelor intelectuale ale elevilor, dar să nu neglijeze performanţa de tip social.

d ) Deprecierea climatului educaţional

Din perspectivă sociointeracţională, managementul clasei are două aspecte: prevenirea comportamentelor negative, intervenţia şi tratarea acestora. Este foarte importantă specificarea şi clarificarea consecinţelor încălcării normelor. Dacă elevul cunoaşte şi anticipează corect efectele încălcării normelor, iar acestea nu sunt dorite, atunci posibilitatea de a le încălca este mai mică.

Strâns legat de managementul clasei este şi „climatul educaţional”, concept care se referă la atmosfera, moralul, starea afectivă a clasei, fiind indicatorul de sănătate a unui grup educaţional, ce poate fi luat drept criteriu valoric de diferenţiere a unor clase de elevi

Climatul educaţional este produsul raporturilor interpersonale la nivel formal sau informal. S-au identificat şase tipuri de climate şcolare (deschis, autonom, controlat, familiar, paternalist, închis) corelate puternic cu stilul managerial al cadrului didactic (Halpin şi Croft).

Climatul închis, caracterizat printr-un înalt grad de neangajare din partea elevilor determină: nepăsare, rutină, distanţare, depersonalizare, absenţa satisfacţiei personale. Cadrul didactic este de tip neangajat, caracterizat prin lipsa concentrării şi orientarea numai spre sarcina de învăţare, fără a depune efort, fără reacţii critice, negativiste în relaţia cu elevii.

Există o corelaţie strânsă între ethosul managerial şi climatul educaţional. În managementul defectuos al clasei de elevi, climatul din interior se degradează, se devalorizează. Apar disfuncţii generatoare de criză managerială: liniare (abateri punctuale) sau mai grave (au efecte la nivelul integrităţii personalităţii elevilor). Un bun climat într-o sală de clasă determină la elevi comportamente deschise, lipsite de teamă şi inhibiţie, care le permite să se concentreze asupra sarcinii de lucru normal şi-i stimulează să participe la interacţiuni sociale.

În ceea ce priveşte legătura dintre abandonul şcolar şi climatul educaţional studiile au arătat că nu există o corelaţie semnificativă între depreciera climatului educaţional din clasă şi fenomenele de abandon şcolar. Climatul nesănătos poate constitui numai un imbold suplimentar pentru elev, în scopul deja stabilit de părăsire a carierei şcolare. Se poate stabili însă o corelaţie puternică între climatul depreciat la nivelul anumitor clase şi dorinţa elevilor de a părăsi colectivul respectiv, nu neapărat şcoala. Aşadar un management defectuos, chiar dacă nu favorizează direct abandonul şcolar, se poate transforma parţial într-o cauză facilitatoare a acestuia pe termen lung sau mediu.

e ) Minciuna

Demascarea elevilor mincinoşi se poate face dacă atenţia cadrului didactic este concentrată nu asupra cuvintelor rostite de cel bănuit, ci asupra tonului vocii, a gesturilor, a mimicii. „Minciuna este un comportament verbal şi nonverbal, care apare foarte frecvent, de cele mai multe ori ca urmare a unor greşeli de tip managerial ale cadrului didactic”1 . Profesorul Ekman a oferit o serie de indicii pentru identificarea comportamentelor mincinoase. Acesta spune că nu trebuie acordată atenţie cuvintelor, ci tonului vocii. Este uşor ca un discurs să fie compus, dar este greu să fie sustinut pe tonul just. Din experienţă se ştie că persoana tristă vorbeşte pe ton umil, scăzut, iar veselia pune scântei în glas. Elevul care minte nu pronunţă uşor cuvintele când imită emoţiile provocate de sentimente şi trăiri adevărate, mincinosul are note stridente în glas.

Pauzele nejustificate, ezitările, lapsusurile celui care vorbeşte sunt alte elemente care ne pun în gardă. Elevul care prelungeşte cuvintele, care accentuează neobişnuit vocalele, care vorbeşte repede, are probabil unele lucruri de ascuns. De asemenea indicatorii unei minciuni latente pot fi: are tendinţa de a se înroşi, de a deveni palid sau de a respira greu, dacă nu foloseşte anumite gesturi („ilustratoarele vorbirii”). La acestea se adaugă „gesturile de manipulare”. Copilul mincinos e deseori stresat, stânjenit, puţin încurcat de ideea că-i înşală pe cei care îl ascultă. În încercarea de a-şi ascunde emoţiile va fi trădat de unele mişcări inconştiente: frecarea nasului sau a urechii, o bătaie cu degetul pe obraz, suptul buzelor sau bătaia cu degetele pe un obiect.

Sunt elevi care nu au remuşcări (trăiri psihologice) când mint. În acest caz este vorba de o abatere comportamentală gravă. Există şi tendinţa de minciună transformată în plăcerea de a minţi, pentru a fi mai şmecher decât alţii, ceea ce îl determină pe şcolar să-şi susţină asiduu minciuna ca pe un adevăr.

Acest fenomen şcolar (şi social) prezent în mod frecvent în clasa de elevi, este o tentaţie la îndemâna elevilor şi solicită o intervenţie promptă şi pertinentă a cadrului didactic.

f ) Agresivitatea

Agresivitatea ia forma acţiunilor individuale sau colective. De cele mai multe ori şcolarul este împins la acte necugetate fără o explicaţie raţională a lor. După S. Chelcea agresivitatea se defineşte ca orice formă de comportament care are ca scop vătămarea sau jignirea altora.

Ea are două niveluri: agresivitate fizică şi agresivitate verbală.

În clasa de elevi, impulsul agresiv se limitează la competiţie, la atac verbal la ostilitate, exprimându-se prin injurii, dispreţ, ranchiună etc. Sentimentul se satisfacţie sau insatisfacţie poate impulsiona o directie pozitivă sau negativă a comportamentului agresiv al elevilor. Frica de o notă mică, pentru a nu-şi deprecia în ochii colegilor imaginea de sine, poate declanşa un „vid de gândire”, o emoţie cu efecte mari asupra strategiei viitoare de acţiune.

Reglatorul social al fricii şi agresivităţii şcolare este ataşamentul, atracţia pentru sarcinile şcolare alături de instituirea unui climat favorabil interrelaţionării. Sarcinile şcolare accesibile şi atractive potrivite nivelului de dezvoltare a elevilor contribuie la întărirea motivaţiei pentru învăţare, comunicare şi relaţionare. În cazul în care frica şi agresivitatea ajung să domine instantele raţionale, cele două conduite emoţionale devin o piedică în formarea oricărui ataşament.

Persoana care are un grad ridicat de nervozitate, dacă este provocată de solicitările frustante ale mediului, este iritabilă, argăţoasă, instabilă, brutală în relaţiile cu alţii. Educatorul excesiv de sever nu face decât să provoace durere sau neplăcere, insatisfacţii emoţionale. Tirania creează confuzie totală în viaţa interioară a copilului, având drept urmări dezorganizări şi disfuncţii în plan relaţional, fiind un prim pas spre delincvenţă, spre abandon şcolar.

Pedeapsa este utilizată doar în sensul nerepetării greşelii. Copilul supus unei maltratări nu este numai suferind fizic, ci este traumatizat din cauza reprezentării demnităţii sale care a fost încălcată. Pentru atitudini necorespuntătoare mai utile sunt: încurajarea, dojana, admonestarea. Bazându-se pe părţile bune din personalităţile copiilor agresivi, cu mult tact şi multă răbdare, promovând modelele pozitive, cadrul didactic poate apela la strategii manageriale altruiste.

Agresivitatea şcolarului evoluează în raport cu contraacţiunea pedagogică şi tactul pedagogic. Multe cadre didactice nu admit agresivitatea deschisă, dar neglijând formele simbolice ale acesteia, apărute sub masca înbufnării, dispoziţiei proaste sau sub forma rezistenţei motorii şi verbale se dezvoltă conflicte posibile în clasa de elevi.

Apariţia şi dezvoltarea unor atitudini şi comportamente agresive sunt dependente total de neintervenţiile sau de intervenţiile manageriale eronate.

În vederea sporirii eficienţei procesului de învăţământ, cadrul didactic trebuie să abordeze strategii de tip managerial în clasă, care să exploateze la maximum resursele disponibile şi să nu ceeeze consecinţe nedorite.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Pedagogie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web