Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Mărturiile impresionante ale unui specialist cosmetician de cadavre: Păi sunt ca tine, doar că nu respiră

in Articole

Un specialist cosmetician de cadavre dezvăluie din culisele meseriei sale, considerată de mulți ca fiind macabră. Pentru Javier Chavez, angajat al Spitalului din Getafe, Spania, lucrurile sunt mult mai normale decât ceea ce văd oamenii din jur. Își tratează ”clienții” cu dragoste și are grijă să refacă perfect imaginea lor de dinainte de moarte. Pentru asta se folosește de câteva secrete, doar de el știute până astăzi. Modul cu care bărbatul tratează fiecare cadavru este impresionant.

”Vine un sicriu cu capacul desfăcut. În interior este un corp învelit în cearceafuri mototolite. <Dă-i jos cămașa de noapte! >”, spune Javier Chavez către un jurnalist care a pătruns pe tărâm necunoscut și se retrage la o așa provocare. ”Rămâne un corp galben cu un scutec. Este pus pe o masă de operație perforată pentru a lăsa lichide de curățare să se scurgă. <E un pic cam rigid>, spune Chavez, care se grăbește să flexioneze coatele și degetele, făcând abstracție de sunetul pregnant al trosniturii. Unge corpul cu dezinfectant, după care ridică genele cadavrului și rămâne preț de câteva secunde să privească ochii de un albastru profund”, scrie cotidianul El Pais.

Astfel, își începe sesiunea de machiaj cosmeticianul Chavez care glumește și spune că lucrează la discotecă, adică pentru cei care pleacă (din spaniolă verbul marchar-a pleca, cu sensul de a ieși în oraș, la discotecă-în acest caz cu referire la ”a pleca într-o altă lume”). Imediat cosmeticianul se pregătește de machiajul propriu-zis. Deși pentru cadavre se folosesc farduri speciale, Chavez preferă fardurile pentru cei vii, pentru că doar astfel este posibilă reconstrucția naturală a chipului, spune el.

La priveghiul său, cadavrul trebuie să ajungă cât se poate de elegant, mai ales când este vorba de o femeie. Chavez o coafează și fără a avea poze cu decedata din timpul vieții, spune că ”părul vorbește când e ud” și astfel reușește să facă aceeași coafură cu care familia era obișnuită să își vadă doamna în viață. O singură dată în 16 ani de experiență s-a înșelat la acest capitol. Mărturisește că a întins părul unei tinere cu placa și de fapt ea îl purta creț, dar a rezolvat problema imediat cu un tub de spumă pentru păr ondulat.

”Păi sunt ca tine, doar că nu respiră”, spune cosmeticianul, reamintintu-și de o studentă, aspirantă la calificarea de ”cosmetician cadavre”, care a replicat astfel unei cliente într-un salon de coafură. ”Nu numai că sunt mândru, sunt fericit. Pregătesc această persoană pentru a fi admirată de către familie pentru ultima dată”, motivează Javier Chavez pasinea și grija cu care își tratează fiecare ”client”. Înainte de a fi prezentat rudelor, cadavrul este masat cu uleiuri speciale și parfumat cu marca preferată a cosmeticianului: Gucci.

Javier Chavez nu așteaptă niciodată mulțumiri din partea rudelor celui decedat. Se simte împlinit că a reușit să readucă la viață imaginea unui om iubit și jelit de cei dragi. Pentru cosmeticianul din Getafe, fiecare cadavru are o poveste, și indiferent de tragismul din ea omul trebuie să pășeașcă în lumea de dincolo îngrijit și cu frânturi de viață pe chip.

sursă foto: El Pais

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web