Maurice Theriault, copilul abuzat de tată, care a cerut ajutorul lui Satan. Mai târziu i-au filmat exorcizarea. VIDEO

in Articole

Crescut într-o familie de fermieri, Maurice Theriault a avut o copilărie zdruncinată de abuzuri atât fizice cât și psihice. Studiul a fost înlocuit de munca grea la fermă, iar jucăriile copilăriei cu bătăi și reguli stricte. Obosit să mai ceară ajutorul lui Dumnezeu, copilul și-a vândut sufletul diavolului, sau cel puțin așa susțin experții demonologiști, ca apoi la maturitatea bărbatului, Satan să pună stăpânire pe el. Exorcizarea sa a fost filmată.

Maurice Theriault, zis ”Francezul” după originile familiei sale, s-a născut în Maine, SUA, în mijlocul unei familii de fermieri, aparent obișnuită. La școală a mers extrem de puțin, fiind obligat să se ocupe de muncile de la fermă, iar copilăria sa a însemnat abuzuri fizice și psihice din partea celui căruia îi spunea ”tată”.

Maurice a povestit despre un incident bizar petrecut pe vremea când era adolescent și care l-a marcat pe viață. Și-a surprins tatăl în timp ce abuza o vacă și l-a obligat să se alăture ororii. De atunci, Maurice a încetat să se mai roage la Dumnezeu să îl salveze de tirania tatălui și a făcut un pact cu diavolul.

A reușit să se îndepărteze de familia sa și după 10 ani de rătăcire prin lume se căsătorește cu Nancy, o femeie cu care întemeiază o familie fericită. Anul 1985, a fost cel în care Satan s-a întors să își ia cele promise de copilul Maurice, după cum au relatat celebrii demonologiști Ed și Lorraine Warren. nancy-si-maurice

Bărbatul, deja trecut de 40 de ani, brusc a început să aibă un comportament ciudat, îi curgeau lacrimi de sânge, iar un polițist chemat de soția lui Maurice asigura că a văzut în curtea casei un un bărbat identic cu Maurice în timp ce acesta se afla lângă el în casă. De asemenea, pe pielea bărbatului a apărut o erupție puternică pe care nimeni nu a putut să o explice.maurice

Cuplul Warren a decis că Maurice Theriault este posedat și împreună cu diaconul Robert McKEnna l-au supus pe acesta unei sesiuni de exorcizare. Potrivit relatărilor ulterioare, Maurice a fost posedat de un spirit puternic care le-a transmis celor prezenți că ”este mândru de ceea ce este”, fiind același spirit demoniac pe care bărbatul l-a invocat pe vremea când era un copil.ed-si-laraine-warren preot

Dincolo de imagini și povestea terifiantă, posedarea diavolului seamănă izbitor de mult cu un atac de epilepsie sau o afecțiune psihică dezvoltată pe fondul copilăriei zdruncinate, mai ales că după câțiva ani de la exorcizare Maurice Theriault a fost arestat pentru abuzul fiicei sale vitrege. ”După tot ce s-a întâmplat în copilăria sa, și după exorcizare, răul a învins într-un final”, a explicat Ed Warren, expertul demonologist care a susținut dintotdeauna că Maurice este posedat de Satan.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.