Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Medicamentele se ieftinesc de la 1 iulie

in Sanatate

Ziua de 1 iulie aduce românilor veşti bune: medicamentele din farmacii se vor ieftini cu 20%. Anunţul a fost făcut chiar de Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu: ”De la 1 iulie România trece la cel mai mic preţ european la medicamente, aşa cum este normal şi cum confirmă şi contextul socio-economic. Preţurile nu pot fi similare celor din ţările cu PIB-uri mai puternice. Au fost discuţii şi cu Comisia europeană, cu FMI, cu asociaţiile de producători şi distribuitori de medicamente, cu lanţurile de farmacii, ca să asigurăm distribuţia continuă şi să nu fie prbleme în aprovizionare şi este finalizată toată procedura”.

Ministrul a mai precizat că toate noile preţuri ale medicamentelor, reduse cu 20 la sută, au fost afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Producătorii de medicamente nu sunt totuşi aşa de îmcrezători. Ei susţin că, din toamnă, nu vom mai găsi în farmacii cel puţin 1200 de produse. Motivul este simplu: nu se vor mai produce medicamentele ieftine care nu le aduc profit. Astfel, farmaciile vor termina în toamnă stocurile deja existente.

„Efectul pentru pacient o să fie exact contrar celui dorit de autorităti. Nu doar că medicamentele nu se vor ieftini, ba mai mult pacientul când se va duce la farmacie, cele mai ieftine disparând, aceeaşi reţeta costă mai mult”, spune Laurenţiu Mihai, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Multe dintre medicamentele ieftine care ar putea dispărea, costă în prezent până în 6 lei şi sunt folosite pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, digestive şi reumatologice.

Ministrul Nicolae Bănicioiu susţine că nu există un astfel de risc, că au existat discuţii cu factorii implicaţi, cu FMI, Comisia Europeană, asociaţiile de producători, de distribuitori şi lanţurile de farmacii pentru a asigura distribuţia şi accesul la medicamente al românilor.

Cât priveşte riscul ca medicamentele româneşti să ajungă strict pe piaţa externă, ministrul Sănătăţii a răspuns că: „Trebuie să asiguri întâi piaţa internă şi apoi poţi să mergi la exportul paralel, iar acum sunt sancţiuni mai dure, care pot merge până la pierderea licenţei pentru cei care nu respectă reglementările în domeniu.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sanatate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web