Minciuni care au făcut istorie, care au ridicat personalități și oameni de geniu

in Istorie

Există minciuni care au făcut istorie, care au ridicat personalități și oameni de geniu. Am ales câteva dintre cele ami cunoscute astfel de minciuni care au făcut parte din istoria personală a unor mari personaje.

racknitz_-_the_turk_3_1

Călătoriile lui Marco Polo au înflăcărat imaginația multora care își doreau să străbată lumea. În copilărie numele său, al lui  Columb, al căpitanului Cook sau Magellan erau rostite cu multă admirație. Povestea lui Marco Polo și a călătoriei sale pe Drumul Mătăsii s-a desfășurat într-un secol cu totul diferit de lumea în care trăim azi. La mijlocul secolului al XIII-lea, acesta a plecat într-o călătorie de peste 24.000 de kilometri.

Polo povestește în cartea sa Il Milione despre aventurile prin Tibet, Mongolia și China. Totuși, există un mare semn de întrebare în ceea ce privește această carte. Autoarea Frances Wood vorbește în lucrarea sa „Did Marco Polo Go to China?” despre toate neclaritățile din textul original și conchide că Marco a călătorit până în bazinul Mării Negre, de unde a aflat de la altcineva despre Mongolia și China, apoi și-a completat și înfrumusețat cartea cu celelalte aventuri numai pentru a o putea vinde mai bine.

Prima lucrare a lui Michelangelo

Despre Michelangelo Buonarroti se poate afirma pe bună dreptate că a fost un artist desăvârșit al Renașterii. Totuși cariera sa a început cu o minciună. Tânăr fiind, la 21 de ani, a realizat împreună cu un amic o sculptură care reprezenta un înger șezând pe un soclu. Michelangelo o face să pară foarte veche numai pentru a o vinde pe o suma frumoasă unui  cardinal, mare iubitor de antichități.
 
Planul a funcționat la început, dar cardinalul Raffaele Riario a aflat că a fost păcălit. El cere să i se restituie numai suma cuvenită prietenului viitorului artist. Sculptura era atât de bine realizată încât a considerat că Michelangelo își merita banii.

Wolfgang von Kempelen a creat primul computer pentru a câștiga la șah

În anul 1769, jocul de șah era la modă în mai toate clasele sociale. Atunci ar fi apărut primul computer capabil să bată orice ființa umană. Acest robot construit din lemn avea chipul unui turc și „așa-zisul” computer făcea pe atunci înconjurul lumii pentru a demonstra că nu este nimeni mai bun în jocul de strategie.

Robotul computer fusese realizat de către Wolfgang von Kempelen și se zice că a reușit să-i învingă pe Benjamin Franklin sau chiar pe Napoleon Bonaparte. Totuși acest aparat ducea cu el o masa specială pe care era așezată tabla de joc. Înăuntru, un jucător de șah genial mânuia o serie de mecanisme care controlau mâinile din lemn, realizând astfel mutările.

Prioratul din Sion
 
Filmul și cărțile „Codul lui da Vinci” sau „Simbolul pierdut”, ambele scrise de către Dan Brown, au înflăcărat multe minți, mai ales când sunt amintite organizații secrete existente de multă vreme, cum ar fi Prioratul din Sion. Se spune că din acestă grupare făcuseră parte Isaac Newton, da Vinci și alte personalități. În 1986, când a apărut cartea „The Holy Blood and the Holy Grail”, s-a spus că această organizație secretă avea menirea de a-i proteja pe descendenții lui Iisus menționați în Evangheliile Apocrife.

După ce această carte a prezentat organizația drept una reală, un anume Pierre Plantard a făcut o declarație soc: totul era doar o minciună inventată în 1956. Recunoașterea se întâmpla la patru ani de la apariția cărții. Acest lucru însă nu a domolit absolut de loc aburii imaginației celor care cred în teorii ale conspirațiilor

Zânele din Cottingley
Două fete din Cottingley, Marea Britanie, au facut publice în 1917 câteva poze în care apăreau niște spiriduși parcă desprinși dintr-o poveste. Mulți au crezut ca pozele sunt reale după ce le-au supus mai multor teste. Printre cei care le-au testat a fost și Sir Conan Doyle, creatorul celebrului detectiv Sherlock Holmes.

Fanii paranormalului din Anglia erau în extaz, dar în 1981, după ani și ani de minciuni, cele două femei au recunoscut că spiridușii erau decupați dintr-o carte cu povești și fotografiați cu un aparat banal peste pozele inițiale.

CITESTE MAI MULT AICI

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.